John Brennan, directorul CIA al fostului preşedinte Barack Obama, a şocat America şi o lume întreagă – politicieni, media, opinii publice, adversari şi prieteni din Vest şi Est – cu declaraţii pozitive incendiare, de ultimă oră, despre cel care l-a destituit în ianuarie trecut, preşedintele Donald Trump. La conferinţa internaţională anuală SALT a fondurilor speciale de investiţii de la Las Vegas, el a dinamitat, pur şi simplu, strădaniile neobosite, de luni şi luni de zile, ale adversarilor politici şi presei ostile preşedintelui, îndeosebi ale pretinselor sale relaţii necurate cu Moscova, a afirmat: „Ceea ce mi se pare cu totul nefiresc este numărul exagerat de scurgeri de informaţii din interiorul actualei Administraţii, din ultimele luni“. A adăugat imediat că la întâlnirea sa recentă de la Casa Albă cu ministrul de Externe, Lavrov, al Rusiei, şi ambasadorul rus Kislyak, preşedintele nu le-a dat acestora niciun fel de informaţii clasificate, vitale, privind securitatea Statelor Unite, că „nu a dezvăluit surse şi căi operative“ şi că relatările media au fost „exagerate“ şi, probabil, acest fapt a fost mai grav decât cele puse pe seama preşedintelui. „Adevăratele pagube au fost cele produse de scurgerile de informaţii de după întâlnirea celor trei, de ceea ce a apărut în presă. Prejudiciile reale aduse securităţii noastre naţionale sunt cele provocate de scurgerile de informaţii. Acelor persoane care încă mai sunt angajate la Guvern (din fosta Administraţie Obama, n.n.) şi dau mediei informaţii sensibile trebuie să li se aplice o corecţie disciplinară“ (!!!), a afirmat Brennan şi, astfel, a adus o expertă, binevenită şi mult aşteptată clarificare în războiul unei părţi a presei şi democraţilor liberali, împotriva preşedintelui
Şi tot la conferinţa SALT amintită, o altă lămurire uluitoare privind atacurile anti-Trump lansate de fosta candidată prezidenţială Hillary Clinton a venit din propriul ei partid şi de la nimeni altcineva decât de la… fostul vicepreşedinte Joe Biden! Cu declaraţia laconică: „Niciodată nu am crezut, nu am fost convins că Hillary Clinton a fost candidatul nostru corect ales, nu cred că ea a contat cât de cât în cursa pentru Casa Albă“, Joe Biden a dezvăluit disensiuni adânci, structurale, în sânul partidului democrat.
Trei mize esențiale
Iată deci două puncte uriaşe pentru preşedintele Trump, în „meciul“ său cu media şi maşinăria politică a democraţilor liberali, marcate acum, în cursul primei sale călătorii internaţionale, unde va încerca să ridice cât mai sus mizele externe ce i-au adus victoria de la 8 noiembrie trecut: 1) la Riyadh, a cerut Arabiei Saudite şi aliaţilor SUA din zonă să se implice activ şi să mastereze „din interior“ terorismul islamic radical, pe propriii extremişti; 2) la Tel Aviv, este gata să pună pe masă un plan revitalizat de pace şi garantare a securităţii Israelului, şi 3) peste numai o zi, la summitul NATO de la Bruxelles, cu siguranţă, nu va evita o posibilă confruntare cu Germania lui Merkel şi Franţa lui Macron, cei care se opun să participe cu trupe terestre la eforturile Alianţei din Afganistan. Se opun şi, astfel, îl lasă „cu ochii în Soare“ pe secretarul ei Stoltenberg – sărmanul om a apucat să promită preşedintelui, pe 12 aprilie, la Washington, angajarea deplină a NATO, alături de America, în războiul contra terorismului islamic globalist…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.