Un fost ministru al Guvernului României, UDMR-istul Nagy Zsolt, a primit o condamnare de 3 ani şi jumătate cu suspendare. Comunicarea sentinţei (ce face deja subiectul unui recurs) invocă o anume neglijenţă în serviciu. Neglijenţă în serviciu la Ministerul Comunicaţiilor în subordinea căruia se afla şi se află Poşta Română! Trebuie precizat că tot scandalul este legat de un teren de 8.300 de metri pătraţi aparţinând Poştei Române (de aici numele de “scandalul Poşta”). În acest proces totul se învârte în jurul unor acte şi interpretări ale acestora. Dar şi din cauză că puţini oameni pot face diferenţa între domeniul public al statului şi domeniul privat al acestuia. Proprietate publică sau proprietate în regim de drept privat? Mai avea Poşta Română SA, societate comercială de drept privat din 1998 (constituită pe Legea 31/1990), o altă legătură cu statul român decât poziţia de acţionar majoritar? Ce deţinea Poşta Română în 2004-2005 erau proprietăţi publice sau bunuri tranzacţionabile ale SA Poşta Română? Un alt ministru legat de acelaşi scandal al Poştei, liberalul Tudor Chiuariu, a fost însă achitat. O achitare tardivă, într-un fel de compensaţie venită în urma unei terfeliri publice lipsite de temei. Avocatul ieşean Tudor Chiuariu, liberal cu o prestaţie mediocră, a fost debarcat aproape cu forţa de preşedintele Traian Băsescu din funcţia de ministru al Justiţiei. Dar nu pentru slăbiciuni sau decizii greşite, ci pentru că Traian Băsescu îl vedea de la Cotroceni ca fiind ”micul mafiot” de la Justiţie. Doi demnitari ai guvernului nesupus lui Traian Băsescu, plus încă un ministru, Dan Nica, agăţat şi el într-un dosar care se târâie de 7 ani, fac subiectul unui caz complicat, specios, în care cei mai mulţi chibiţi acuză fără să fi citit vreodată măcar actele care stau la baza acestui scandal. Mai mult, după atâţia ani, procesul a ajuns în faza acestor condamnări, deşi nimeni şi niciodată n-a contestat titlul de proprietate al Poştei Române. Clădirea MICM a dispărut. A fost demolată. O groapă adâncă, cu piloni de oţel bătuţi până la 50 de metri adâncime, este tot ce a mai rămas din scandal şi din agitaţia începuturilor democraţiei româneşti. Ziduri lungi, din paravane de tablă, apără locul de câini, de vagabonzi şi de curiozitatea trecătorilor.
Povestea terenului de pe Calea Victoriei 135 este mult mai lungă şi chiar mai palpitantă decât “scandalul Poşta”. În birourile acelei clădiri construite prin 1938 s-au derulat afaceri fabuloase ale statului comunist (în Ministerul Industriei Constructoare de Maşini au lucrat şi celebrii Ion Dincă şi Ion Avram), dar şi ale tranziţei post-decembriste. Cu revista “Express” şi cu “Expres magazin” am ajuns şi eu în birourile celebrului building al anilor comunismului. La etajul 1 funcţiona Elvila lui Viorel Cataramă, la etajul 3 era Dinu Patriciu, iar la ultimul, grupul Pro al lui Adrian Sârbu. Au fost anii de început ai economiei de piaţă, un soi de copilărie zănatică a perioadei post-comuniste. Prin 1994 s-a înfiripat o mişcare de consolidare şi de eliberare a clădirii. Am făcut şi eu parte din ea. Structura de rezistenţă deteriorată şi greutatea întregului ansamblu (se spune că în timpul războiului pe planşeul acoperişului ar fi fost amplasate un tun şi câteva mitraliere grele) nu mai puteau fi subiectul unui proiect de reconsolidare. Toată încercarea noastră de a încropi o societate sau o fundaţie care să preia clădirea şi să o repare s-a dovedit a fi o naivitate. Miza cea mare a întregii poveşti erau cei 8.300 de metri pătraţi de teren, în cea mai frumoasă poziţie din Bucureşti. Prin 1996 am fost evacuaţi. Clădirea a supravieţuit aproape goală vreme de câţiva ani. Cine intra în ea trăia o spaimă cumplită, mai ales din cauza amintitei plăci de beton de pe acoperiş. Nici Primăria Capitalei nu a îndrăznit o operaţiune de reconsolidare. Prin anul 2000, fostul MICM mai era doar un buncăr de beton fisurat, părăsit, murdar şi iremediabil deteriorat
Încă nu începuse boom-ul imobiliar când, în anul 2004, guvernul Năstase a scos terenul la licitaţie. Era vorba de un proiect public-privat ce urma să fie ridicat pe locul făţos din Calea Victoriei 135. Clădirea nu valora nimic. Dimpotrivă! Numai demolarea acesteia presupunea o cheltuială suplimentară de 2,5 milioane de euro.
Cum este posibil ca statul român să acorde un titlu de proprietate Poştei Române, iar aceasta să îşi plătească anual impozitele pe proprietate vreme de 15 ani. Guvernul României a iniţiat un proiect public-privat şi, după 7 ani, o instanţă de judecată decide restituirea către stat a unei proprietăţi intrate într-un proces economic iremediabil.
Cu alte cuvinte, Guvernul României a iniţiat un proiect public-privat, proiectul a început să funcţioneze (pentru demolări şi pentru fundaţia noului proiect au fost deja cheltuite 10 milioane de euro!) şi, dintr-odată, la presiunile sistemului, ale altor interesaţi sau ale ambiţiilor politice, miniştrii implicaţi în elaborarea unor acte sunt debarcaţi, condamnaţi sau atacaţim iar terenul este retrocedat statului.
Sentinţa de fond anunţată săptămâna trecută conţine aspecte de-a dreptul şocante. Nu întâmplător, între artizanii completului se află şi celebrul Dragomir, zis Naşul sau judecătorul devotat Naşului, omul bun la rezolvarea cazurilor de serviciu. Instanţa a decis scoaterea terenului din Calea Victoriei dintr-o societate care funcţionează de 7 ani. Asta în ciuda faptului că titlul de proprietate nu a fost niciodată contestat sau anulat. Hotărârea instanţei de repunere a terenului în situaţia anterioară asocierii nu ar face decât să-l readucă în proprietatea Poştei Române SA. Dar în nici un caz nu îl reconstituie ca proprietate publică a statului român. Poşta Română SA este acum o societate comercială de drept privat, în care statul este doar acţionarul majoritar, dar nu şi singurul. Prin sentinţa anunţată recent, instanţa de judecată a decis revenirea terenului din Calea Victoriei la situaţia din 2005. Adică la cel de proprietate privată a Poştei Române SA.
Aiurelile din ”scandalul Poşta” sunt nenumărate. Şi vizibile pentru orice om, chiar mai puţin priceput într-ale dreptului.
Despre acest scandal am mai scris în Cotidianul şi în fazele de început ale anchetei. Atunci “scandalul Poşta” a stârnit interesul tuturor. Acum, chiar şi condamnarea unui ministru a trecut aproape neobservată. Asta ca să nu mai vorbim de istoria proprietăţii acestui teren. Ieri a fost la stat, mâine este la Poştă, poimâine într-o afacere şi, dintr-odată, la comanda unora, face cale întoarsă la Poşta Română SA.
Pentru a dovedi că i-am informat corect pe cititorii noştri, în zilele următoare vom publica fotocopii după toate actele de bază ale unui scandal care nu vizează eventuale infracţiuni, ci, mai degrabă, recuperarea acestui teren de mare valoare din centrul Bucureştilor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.