Două atentate și două explozii în topul popularității

Președintele Francois Hollande a câștigat 22 de procente în topul popularității după atentatele de la Paris din 13 noiembrie. Hollande a ajuns astfel la cota de 50%, cea mai bună plasare a sa începând din iulie 2012, la câteva luni după preluarea mandatului, scrie Le Monde.

O creștere similară a fost înregistrată după atentatele din ianuarie 2015, când a urcat cu 21%. Creșterea în topul popularității arată că măsurile dure, cu tentă suveranistă, anunțate de președinte sunt aprobate de majoritatea francezilor.

Predecesorul său, Nicolas Sarkozy, nu a reușit pe durata mandatului să aibă peste 50% opinii favorabile.

Pe de altă parte, este pentru prima dată când Hollande reușește să îl egaleze în acest top pe premnierul actual , Manuel Valls, numit în primăvara anului 2014. Și valls are 50% opinii favorabile, numai că a înregistrat o creștere de doar 3% în urma atentatelor de la 13 noiembrie.

Hollande a înregistrat o creștere a atitudinilor favorabile pe toate categoriile intervievate, inclusiv dreapta franceză. Hollande îl depășește pe premierul Valls în rândul simpatizantilor socialiști și ai stângii în ansamblu. Doi simpatizanți socialiști din trei speră că Hollande va fi ales pentru un al doilea mandat. Bătălia pentru nominalizarea socialistă pare a se da acum între Hollande și Valls. Acesta din urmă, fost ministru de Interne, pare însă să aibă de partea sa o tradiție – majoritatea președintilor celei de a cincea Republici au fost anterior ministri de Interne, oamenii care au avut în subordine serviciile secrete interne din Franța.

Viitorul candidat al Republicanilor la prezidențialele din 2017, Nicolas Sarkozy, și el fost ministru de Interne, arată că aceste sondaje ”nu spun nimic”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.