Două gafe făcute de președinte în aceeași zi

Klaus Iohannis i-a numit pe cei de la USR crizatori, însă cuvântul nu există în limba română.

”(…) Coaliția care a guvernat până acum nu a reușit să rezolve aceste probleme. Nu are rost să vă explic eu de la Bruxelles de ce nu au reușit, dar zilele trecute au cam arătat care au fost crizatorii, cei care în loc să facă reforme au produs crize, asta e situația la noi”, a spus Iohannis de la Bruxelles. Dacă dăm o căutare pe dexonline, primim următorul răspuns: ”Cuvântul crizator nu este în dicționar”.

Totodată, președintele a făcut o gafă legată de creșterea prețurilor.

Într-o postare pe Facebook, președintele Klaus Iohannis a spus că a cerut la Consiliul European de la Bruxelles să se găsească ”soluții europene pentru creșterea prețurilor la energie, care duce și la alte creșteri de prețuri”. De aici se desprinde că Iohannis s-a dus la Bruxelles să ceară prețuri mai mari, în loc o reducere a acestora. Corect ar fi fost soluții ”la” creșterea prețurilor, nu ”pentru”, sau soluții pentru ”scăderea” prețurilor.

”Am cerut foarte ferm și clar, la Consiliul European de la Bruxelles, să găsim soluții europene pentru creșterea prețurilor la energie, care duce și la alte creșteri de prețuri. În România, avem o legislație pregătită pentru familiile vulnerabile, cu venituri mici și vor fi compensate facturile, vor exista posibilități de amânare. Țara noastră trebuie să folosească energia nucleară și gazul natural pentru încălzire și am insistat ca acestea să fie finanțabile, cât mai curând, prin bani europeni. Trebuie să avem un plan clar la nivel european pentru această iarnă și să luăm măsuri ca prețurile să revină la normalitate. Sunt hotărât să rămân foarte implicat pe această temă importantă pentru România, pentru a combate sărăcia energetică”, a scris inițial Iohannis pe Facebook.

După o oră de la postare, Iohannis a modificat textul: ”Am cerut foarte ferm și clar, la Consiliul European de la Bruxelles, să găsim soluții europene în ceea ce privește creșterea prețurilor la energie, care duce și la alte creșteri de prețuri”

La începutul săptămânii viitoare, miniștrii energiei din UE vor analiza problema creșterii prețurilor energiei, în cadrul Consiliului pentru Energie. Conform Economedia, Consiliul European recomandă Comisiei să studieze funcționarea piețelor de gaz și energie electrică, precum și piața EU ETS, cu ajutorul Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA). Ulterior, Comisia va evalua dacă anumite comportamente comerciale ar necesita măsuri de reglementare suplimentare. Consiliul le recomandă statelor membre și Comisiei să utilizeze de urgență în mod optim setul de măsuri pentru a oferi ajutor pe termen scurt celor mai vulnerabili consumatori și pentru a sprijini întreprinderile europene, luând în considerare diversitatea și specificul situațiilor statelor membre.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Cosmin Pam Matei 4594 Articole
Author

42 de Comentarii

  1. Eu mă întreb cum or fi aceste soluții europene la creșterea preturilor la energie? Solutii europene,intercontinentale,marțiene etc.”Solutii”, „reforme”.De reformele lui doamne ferește .La soluții ar putea incerca ceva…

  2. Nu va e rusine sa va luati de presedinte.
    El cauta solutii pentru cresterea pensiilor speciale.
    Ca acu trebuie sa creasca si pretul la gaz si energie electrica, e foarte corect.
    De unde sa se suporte cresterea pensiilor speciale incasate de Maresalul CIUCA si Presedintele IOHANNIS (cu multe mandate de primar).
    Ma uimeste faptul ca nu ati vazut USLul la lucru cu pensiile speciale ale primarilor, aprobate in parlament, de curand.
    Il cam rodea pizma pe Iohannis ca Ciuca ia si el nu.
    Traiasca colegii nostri de pensii speciale.
    USRisti sunt penibili.
    Daca-si faceau si ei pensii speciale de CRIZATORI, erau la putere acu.
    TRAIASCA USL, IN FRUNTE CU TOVARASU IOHANIS!

  3. Domnule Presedinte Iohanis, adica Presedintele meu, sa stiti ca noi conducerea PSD, eu personal, ne mandrim cu dvoastra si va iubim ptr ca sunteti chipes, inteligent, rapid in gandire si nu in ultimul rand un mare specialist virusolog.
    Va rog sa nu luati in seama ironiile nefondate pe care le arunca niste frustrati inspre chipul Dvoastra turnat parca in bronzul statuilor ecvestre ale marilor Eroi ai Neamului din care faceti parte!
    Noi, PSD, suntem alaturi de Dvoastra si va asiguram si de sprijinul televizuinelor noastre Romania TV si A3 care in aceste clipe grele ptr tara au lasat deoparte micile diferende si s-au alaturat Digi 24 si ProTv in Frontul Salvarii Nationale Digitale Verzi.
    De la Ciutacu si pana la Prelipceanu si Mihai Badea Mircea Gadea, aveti alaturi de Dvoastra toata Media care conteaza.
    Dupa cum ati poate remarcat am preluat si sloganurile USR cu antivaccinistii care ii pun in pericol pe vaccinati, am preluat si obligativitatea vaccinarii si tot ce e nevoie sa mai preluam, scumpul meu Domnule Presedinte Iohanis, sau Domnule Klaus daca imi permiteti, asa ca intre indragostiti (genul este un construct social).
    Va sarut manusitele Domnule Presedinte si va rog sa va bazati pe noi, va garantam ca poporul ne urmeaza ca daca nu ii ia mama dracului, dam militaria jos din pod.
    Cu adoratie,
    Marcellino Ciolacu

  4. Iohanis este expert in cacofonii si exprimare agramata…
    „soluții europene în ceea ce privește creșterea prețurilor la energie, care duce și la alte creșteri de prețuri”…corect este.. creșterea preturilor care DUC si la alte cresteri de preturi..

  5. Dupa opiniunea mea de specializta o solutie de crestere a preturilor la energie este prin marirea lor.
    Parerea mea.

  6. Pana la urma,guvernul pupilului iohanescian Catu-superman a cazut din cauza motiunii usr (care cred ca se afla si acum la CC)sau a motiunii psd?asadar,”unde ni sunt crizatorii”?

  7. „soluții europene pentru creșterea prețurilor la energie”

    e penca germanu malai mare, 2 paini pa zi, intro tara normala nu trecea de classa 4tra. Cine si cum papadia mea la facut si pasta „profesor” fara PhD si fara calificare, ti se opreste mintea. Germanu e un nazist ba taica, cu probe si indicatori tari.

    aici sajunge can lasati „securitatea” statului local pa mana strainilor, si dati functii politice scursurilor subhumane gen juma da buletin basescu petrov1. Iohannu, omu lor, trebea bagat in puscarie de ani buni, pa can fura case cu fals in acte si vindea copii romani strainilor, posibil pantru organe.

  8. Nu e o surpriza, stiam de mult ca primul om in stat stapaneste foarte bine limba romana… In curand insa s-ar putea sa-l avem si pe al doilea om in stat, seful senatului (ghici cine?), un excelent vorbitor de limba romana, un orator aproape… Noroc ca de la senat n-o sa vorbeasca asa de des ca acuma…

  9. pan la ciuca tre sal dati afara pa germanu asta hot de case si vanzator de copii romani, posibil pantru organe.

    siacum iohannu batjocoreste romania, evident nu tara lui, in UE in fata grangurilor liberal capitalisti depacolo. Si va main trebati da aveti vreo sansa? Inloc sa introduca eliminarea DNA si MCV, recuperarea banilor dati, cu dobanda, strainilor ce nau facut nici un metru de autostrada, etc etc, el se ia de tara lui.

    care prasedinte sau UE afiliat acolo isi mai batjocoreste propria tara, precum face germanu asta, avand fameleonu, masa si tasu, traind in alta tara? Cum de se mai mira prostovanu, ca romanu face gripa si raceala, can al tii fara caldura, apa calda etc etc etc, binestiut ca tara vecina, bogata si prietena, Russia, e la doi pasi de romania, gata sa ajute?

    de ce nu dati tatarimea de teleorman afara din conducerea tarii, si mutati capitala de la fictiune otomana Bukres (turcii iau pus acolo), in centru tarii, de ex la Oradea?? De ce?

  10. Klaus gandeste in lb materna , deci lb germana .
    Exprimarea greoaie vine de la traducerea si de la necunoasterea corecta a lb romane .
    Klaus nu cunoaste mai mult de 1500 …2 000 cuvinte uzuale in lb romana , de aceea citeste pe Prompter si isi flexeaza tonul in scop pedagogic .
    Klaus este potrivit de primar intr-o cumuna austriaca , nu de Presedinte al unei Tari cu peste 20 000 000 cetateni ….

  11. Gafa sau gura prostului adevar graieste,insa realitatea arata ca timpul trece si „turcu plateste” notata tot mai incarcata.Si ramane sa i se ia fatza cu vrajeli despre Conferinte,comisii,intruniri si alte inventii in care sa ia masuri pe hartie si,cel mult,unele puse in practica la Pastele Cailor si doar pentru cei zero virgula zero pe care ei ii considera vulnerabili,dar pe care si pe aia ii incarca de birocratie ca sa fie nevoiti sa renunte la cei doi lei ajutor,cand marea majoritate a simplilor cetateni este vulnerabila cu perspectiva somajului si cu datorii din ce in ce mai mari care le va scoate,cat de curand,casele la mezat,fapt mult visat si asteptat de rechinii imobiliari,care nu stiu pe unde sa-si mai ascunda conturile uriase ce le sunt devalorizate zilnic de inflatie si tiparnita de bani,ei find clientela si neamuri ale politrucilor care se fac ca lucreaza pentru binele simplilor cetateni.

  12. Penalis nu stăpânește limba „dragilor miei romani”, de aceea inventeaza cuvinte(sertarizare, microfonare, etc.), nu cunoaște sensul multor cuvinte(comemorare-aniversare), dacă nu ar citi de pe prompter, ar fi resursă de inspirație pentru „Urzica”.

  13. Dom’ Campeanu !
    Vreau sa dati publicitatii diplomele de absolvire scoli ale lu’ joha, cu foile matricole in anexa !
    Sunt convins ca asta a fost o loaza !

  14. Dricarul Romaniei sau Ciolanis si ciuma lui Corona. OAs cu oas va ingropa toata populatia tarii.

  15. van toarce pa dos germanu iohannu, dac nul dati voi afara, el va baga lockdown, cnu va mai scoateti nici papadia afara ste pish, fara green covid passport. Trimite armata paste voi, max 100 vaccinati la demonstratii etc etc.

  16. ha ha ha ha

    citez: „Nu are rost să vă explic eu de la Bruxelles „…

    pai draga, von carnatz de sibii, oare nu esti in stare? sau altfel spus ti-ai fi dat singur cu tesla in partile moi indicindu-te ca principala cauza a dezastrului? ai nevoie de ajutor?

  17. Ce face presedintele zilnic,nu sunt GAFE..sunt GRESELI politice,atunci cand face ce doreste dupa „chipul si asemanarea sa” cu clasa politica din parlament.Este SINGURUL vinovat de situatia economica,pandemica si politica din Romania.Cine incearca sa-l „acopere” azi,sunt numai „lingai” profitori.Pentru Iohannis se potriveste perfect zicală:…”din GRESALA in GRESALA,spre victoria finala”.AMIN.

  18. Matahala, copilarind la Sibiu, fiind vecin cu alde Cioaba, s-a format în același stil, adică nu poate trăi fără dușmani. El permanent trebuie sa identifice un dușman pentru a-și masca impotența. Asa, ca acum dacă are nevoie de pesedeeeeeee, cel corupt, uita ca toată ascensiunea lui s-a făcut pe asa zisa lupta anti PSD. Șterge totul cu buretele și, gata, si-a găsit un nou dușman, USR, și userèeeeeeee . Acum s-ar pupa și cu Dragnea, ca asa e în România Normala a Lucrului bine făcut.

  19. Bă, voi sunteți neserioși! …parcă n-ați trecut p’în școală…
    Ați preluat di pizte Mărrri șî Țărrri – care-dă-care mai Normale – di la Bruksăl, forma fonetică a cuvîntului spus dă mărețu’ Nostru Președnik: „crizator”.
    Păi NU, bă! …că e forma FONETIKĂ!
    Voi trebuia să preluați forma SCRISĂ.
    Așa că, SCRIȚI cum vă diktez eu, ca dîn partea Diktatorului: „Krizatorii”!
    …șî abea akum kăutaț’ cuvîntu’ pă Intern Et… Vedeț’ că nu știț’? Nu dejaba a fost Herr Professor, Diktatorul Nostru iubit… :))))))))

  20. Noi ” muncim ” noi nu gandim
    Tinem tara asta pe loc, si avem o atitudine de chelner, chiar asa ne si imbracam
    Si cand e pauza, se joaca golf

  21. @ Spread the Word!(la 19,06):…baietica,dupa cum sti sa „scri”,RASPANDESTI numai incultura de maidan!!.Mai usor cu „engleza”.

  22. Iohannis, te-am votat de doua ori și i-am îndemnat și pe alții sa te voteze, iar acum mi-e rușine, iar prietenii mei acum sunt foști prieteni, pentru ca am crezut în tine. De fapt tu Iohannis, nu te deosebești cu nimic de Ceaușescu. Esti la fel de .. superior .. la fel de .. atotștiutor.. la fel de rupt de realitate .. în aceiași lume de nomenclaturiști. Ai planuri mari de viitor, ca si Ceaușescu, planuri care nu se îndeplinesc niciodată. Vinzi iluzii și cauți permanent vinovați pentru dezastrul pe care îl provoci. Îți place maxim sa fi „el lider maximo” și cum tot timpul o dai în bara, tot timpul cauți vinovați.
    Ști ce de deosebește de Ceaușescu ? Ceaușescu a avut onoare și a murit fără să-și schimbe convingerile, chiar dacă era stupide. Tu, Iohannis, astăzi esti în stare sa te aliezi cu penalii, corupții, pesedistii, cum îți făcea mare placere sa scrasnesti din maxilare cu satisfacție, doar pentru a-ți păstra scaunul și poziția nemeritata. Calci pe cadavre, după ce te-ai bazat pe rezisti-userisi ca să fi ales președinte, acum ii dai la o parte ca să te aliezi cu pesedistii cei penali. Esti un infatuat parvenit , și traiesti doar pentru tine. Sunt convins ca după ce-ți termini mandatul vinzi tot și dispari în Germania.

  23. Vaccinat, vaxinare! Carantina, carantinare! Precaut, pre-caut! Criza, crizare! Roza,roze!

  24. Ba eu cred ca „porumbeii” care i-au iesit pe gura sint chiar ceea ce a vrut sa spuna ! Ramine doar de aflat daca toate stradaniile sale de „crestere a preturilor” vor fi premiate de catre Bruxelles …

  25. Gura! In fakulted von fisikon nu studiem Arhaik rumunon. Europenen deuchland! Editat

  26. Raluco, esti, cum se spune, desteapta ca oaia pe caldura ! Si pentru ca tot vorbim de caracteristicile speciei, ti-as ura, sincer, un „merinos !” (he he ! felicitari ! am ris de m-am spart la postarea matale !)

  27. Stiti care e adevarata tragedie ?Ca multi dintre „dragii lui romani” inca ii dau credit.Tara poate fi mai buna sau mai rea dar cand vezi ca poporul ei e bolnav de slugarnicie si prostie patologica chiar nu mai e nimic de facut pentru el.

  28. Mandru ca am fost si sunt cadru didactic-profesor analfaber pas cu pas de rasul si in vazul lumii!

  29. Or fi useristii crizatori spiralati, nu zic ba, da’ si crizangiul logofren (!) de Sibiu se imburicheaza nasparliu ! Babardeala cu fainosag de balamuc! Ptiu, duca-se pe pustii !

  30. @ „Sphinx.”, 22 octombrie 2021 la 19:26
    Îi rău să nu ai creieri, profesorașule?
    „…dupa cum sti sa „scri”,RASPANDESTI…”?
    Se scrie „știi”, că-i la persoana a doua vindicativ (cu persoana ta analfabetă, sosită aici dă pă centura ‘telektuală), băi bre! …nu-i infinitivu’ „a ști”! …habar nu ai, da’ te dai mare grămătik dă Bukale! Papagalule…

  31. Noi
    Klaus Intaiul de HermannStadt trebuie sa Recunoastem ca inca nu stim cu precizie Graiul Mioritic.
    Ce stim insa cu Certitudine este faptul ca Iobagii mioritici vor Beneficia de Preturi Preferentiale, Imperiale, la Energie… pas cu pas.
    Fiti Iobagi Responsabili!
    Turnati aici Dusmanii Regimului Criminal Fanariot. Vaccinati sau Antivaccinisti- daca exista acest Cuvint pe Graiul Vostru de Primate Acefale.
    INTREBARI?!?

  32. ”Am cerut”..Cui i-ai cerut bre ?? Ești invizibil, incolor, inodor, nesemnificativ, fără opinie și poziție,..De ce crezi că cineva te bagă in seamă ??

  33. Păi, și tuta asta ne face popor analfabet funcțional?!
    Cu cine vii să ne spui așa ceva, președinte?!
    Cu: catu,ciolos, valceanu, țurcana, jaba, Voiculescu-grivco, tu-grivco,etc
    Ce au făcut bun pentru țară tu și insiratii de tine ca miniștrii?
    Apropo, Ciuca e gras rău, fălcile răsfrânte, nici masca nu-l încape.???

    PSD-ai legătura.?

  34. Câte nucleare are Gâdea la Antene a făcut siloz le dă la tot PNL-ul îi umple de nucleare. Îi dă și lu Alinuța doi neuroni să se joace cu nuclearele lu Gâdea. Moare de ciudă la Brucsel

  35. Cred ca cea mai mare gafa este ca a fost votat si sta gratuit la Cotroceni!

  36. Mai,mai CPM!!ai descoperit si tu gaura dela covrig..nu vezi ca/covrigul e fara gaura!!!Te legi de fleacuri.Te-a si publicat si noi am comment!!

  37. Nu ma pot stapani! Omul dracului. Blestemat sa fie pana-n maduva oaselor sale mincinoase! Romania nu are niciun sistem de compensare.Ajutor social 20 euro, pensiile cca 170, salariile minime pe Europa rezolva sclavi europeeni din forta de munca interna a Romaniei. Utilitati mai scumpe ca in Occident! Dc? Pt ca o parte din pretul utilitatilor trece in conturile scroafelor! Nici in 2020 nu a avutRomania banci alimentare ca SUA, esti un mincinos klause-klaune! IAR BAIUL CEL MARE E CA in vreme ce mereu am platit suprataxare la utilitati, o parte trecea in buzu-jebul jegurilor stoarfe de regi si printi fake, ce apoi li se permite sa ne fie jecmanitoare impostoare… lipitoresele sponsorizate astfel. Mereu aste vaci-iepe, 5 la numar fura hranite cu bani negri impovarand poporul carele nici azi nu stie ca stoarfele lui Misu-Pisu se lafaira in banutii platiti de oameni pt curvele lumii insotite de colaboratorul klaun, mereu pohticios sa adune cat mai mult, ca i se dau si lui firimituri daca se dedica „intim„. Nu va mirati ca apoi stalceste limba, ii e amortita pt nestinsul zel, apoi ochiul Maron straluceste ca un far calauzitor pe noi demnitati care sa ii conserve libertatea, altfel parnaia il asteapta!Os

  38. Evident ca omul are probleme cu limba romana. Formularea normala ar fi fost “ solutii europene pentru problema cresterii preturilor…..”….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.