Durata contractelor de salubritate şi tarifele pentru consumatori vor fi limitate

Durata contractelor de salubritate şi tarifele pentru consumatori vor fi limitate pentru îmbunătăţirea concurenţei, astfel încât operatorul economic aflat în poziţie dominantă să nu poată exploata această poziţie, inclusiv prin impunerea în sarcina consumatorilor a unor tarife excesive, arată Consiliul Concurenţei într-un document pus în dezbatere publică, potrivit Bursa.

Consiliul Concurenţei anunţă că supune dezbaterii publice documentul „Orientări privind interpretarea şi aplicarea prevederilor Legii concurenţei pe pieţele serviciilor de salubrizare a localităţilor, respectiv recomandări pentru îmbunătăţirea mediului concurenţial pe aceste pieţe”.

Documentul prezintă cadrul general de care trebuie să ţină cont entităţile care acţionează pe aceste pieţe (companii, autorităţi de reglementare) în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea Legii concurenţei pe pieţele serviciilor de salubrizare, precizează Consiliul.

De asemenea, documentul conţine recomandări pentru autorităţile administraţiei publice (centrale şi locale) în vederea îmbunătăţirii mediului concurenţial pe aceste pieţe.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, în lipsa unei presiuni concurenţiale asupra operatorilor pe durata contractului de delegare a gestiunii, este necesară intervenţia eficientă a autorităţii de reglementare în vederea prevenirii unor abuzuri de poziţie dominantă, cum ar fi preţurile excesive.

Prin urmare, recomandările Consiliului Concurenţei vizează:
– asigurarea unui grad de concurenţă cât mai ridicat în cadrul licitaţiei pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciilor de salubrizare;
– limitarea drepturilor exclusive, în special a duratei acestora. Astfel, durata trebuie stabilită astfel încât să nu fie afectată concurenţa pe piaţă, prin optimizarea interdependenţei durată – investiţii/cost – tarif. De asemenea, este necesar ca durata contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de salubrizare să nu fie extinsă în mod artificial, prin prelungirea nejustificată a acestor contracte;
– impunerea unui mecanism eficient de reglementare astfel încât operatorul economic aflat în poziţie dominantă să nu poată exploata această poziţie, inclusiv prin impunerea în sarcina consumatorilor a unor tarife excesive. Acest lucru se poate realiza, inclusiv prin reglementarea tarifelor, în sensul stabilirii tarifelor la un nivel considerat ca fiind accesibil pentru consumatori. Această intervenţie a autorităţilor de reglementare trebuie realizată astfel încât consumatorii serviciilor reglementate să obţină rezultate similare celor obţinute pe o piaţă concurenţială, atât în ceea ce priveşte nivelul tarifelor, cât şi în ceea ce priveşte calitatea serviciilor, precizează Consiliul Concurenţei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.