Economia României, distrusă de Isărescu?

Pe site-ul FED din New York, anunţă Ziuanews, a apărut, zilele acestea, o scrisoare adresată acestei instituţii de către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la începutul anilor ’90.

Iată un fragment din scrisoarea către stăpânire:

„În ceea ce priveşte situaţia României, credem că singurul mod efectiv în care s-ar putea face, în mod real, o tranziţie de la o economie centralizată la o economie de piaţă, ar trebui să fie axat pe trei planuri. În primul rând, trebuie să dezmembrăm instituţiile centrale de planificare. În al doilea rând, trebuie să convertim proprietatea (bunurile) şi să promovăm sectorul privat. În al treilea rând, trebuie să construim plasa potrivită pentru mecanismele unei economii de piaţă”.

În urma aplicării acestor principii neoliberale, apreciază sursa, zeci de mii de întreprinderi au dispărut şi România şi-a distrus avuţia naţională.

Nimic mai fals. În lume au fost gândite obiective şi mai îndrăzenţe şi lumea, slavă Domnului, a urcat mereu mai luminos.

Iată unul luat din Biblie:

Pământul, zice Biblia, parcă privind spre noi, era netocmit şi gol. Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină, şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric…

De unde se vede că important este şi obiectivul, cum zice domnul Mugur Isărescu, dar şi mai important este cine îl ia stăpânire.

La noi, după 1989, obiectivul România nu a fost luat în stăpânire de cineva anume. Obiectivul ne-a fost oferit cadou. N-am avut un Dumnezeu al nostru. L-am avut pe Mugur Isărescu – băgător în lapte.

Şi ni s-a întâmplat ce se întâmplă cu lucrul pe care nu eşti pregătit să-l iei în stăpânire. Am început să-l risipim în stânga şi-n dreapta. Contra tot felul de vorbe în vânt. Sfârşind prin a ni-l fura singuri.

Acum, la urmă, în sfârşit stăpânirea a fost oferită, de cel care ne-a făcut cadoul, unui cetăţean vrednic de toată stima. Unui neamţ. Ce-i drept, acesta s-a dovedit a fi şi singurul care a înţeles despre ce este vorba cu adevărat.

Şi-a luat nevasta şi a purces cu ea să vadă lumea. Nu înainte de a fi avut grijă să comande în ţară, celor pe care i-a lăsat să aibă grijă de ea, un palat renovat, maşini de lux şi câte cele. Nu era ţara lui şi s-a purtat decent cu lucrul nemeritat. Ce ne puteam dori mai mult? Un Don Quijote care să ia în serios morile de vânt?

Şi a mai zis: „Cât timp eu petrec cum mi-a fost dat să-mi petrec zilele ce mi-au rămas la Cotroceni, voi prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi, fiecare după felul lui: cel bogat să fie mai bogat şi cel sărac să fie şi mai sărac”. Şi aşa a fost.

Obiectivul România arată, iată, tehnocrat, respectiv cu punct şi virgulă, după chipul şi asemănarea Sa.

Chiar dacă, pentru asta, a fost nevoie să moară oameni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Nicolae Cristache 18 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.