Educația se află în criză. De ani buni, se și spune că „naţiunea în care trăim azi este mai violentă şi vulgară, mai trivială şi cinică, mai ignorantă şi fără remuşcări, mai deviantă şi deprimată, decât cea în care am trăit odinioară” (William J. Bennett, The Index of Leading Cultural Indicators…, 1999). Diagnoza, dată de un prestigios secretar american al educației, nu era valabilă doar în America și a rămas actuală.
În ultima decadă, s-a acuzat tot mai mult așezarea educației pe vederi strâmte. Bunăoară, în SUA, s-a preconizat renunțarea la actualul sistem cantitativist de evaluare și oprirea “politicii standardelor unitare”. În Germania, se consideră că orientarea actuală, întreținută de OECD, sacrifică „competențe” cruciale în viața oamenilor și „duce educația într-o nouă catastrofă”. Ministrul francez al educației a atras atenția că “științele cognitive nu sunt busola absolută a tot ceea ce trebuie făcut în materie de educație” și a relansat “idealul națiunii moderne”.
Iar dacă SUA, Germania, Franța acuză „catastrofe”, ne dăm seama care este situația în țări care mai mult le copiază. Oricum, pandemia din 2020 a surprins educația înainte de a fi făcut necesara reformă.
Măsura luată imediat a fost refugiul în online. Pasul este de înțeles. Oricum, trebuia operată conectarea, astăzi posibilă, a tuturor celor care învață (elevi, studenți etc.) la rețelele de comunicații electronice.
Dar să nu ne facem iluzii, căci teleînvățarea nu este nicidecum întreaga învățare! Educația nu se lasă redusă la învățământ la distanță, ci presupune, în orice, situație cooperarea directă dintre profesor și cel care învață.
Nu este deloc o soluție nici ceea ce s-a decis în România actuală – încheierea oricum a anului de învățământ, renunțarea la materie și improvizarea examenelor. Puține țări au mers pe această idee păguboasă. De altfel, erorile de strategie din combaterea covid-19 se văd bine și în educație. În loc să se individualizeze situațiile și să se responsabilizeze autorități de la fața locului, s-a recurs la oprirea generală a școlilor și universităților.
Cum am mai spus, nu putem trimite elevii sau studenții să se infecteze, dar se putea constata că nu toate localitățile, unitățile sau instituțiile erau în pericol. Cea mai mare parte nu erau. În plus, România are și acum cea mai lungă vacanță de vară din Europa. Cu ceva pricepere, se putea “mușca” din vacanță, fără a stâlci anul de învățământ. Nivelul profesional, care scade perceptibil în țară, va scădea astfel și mai mult. Învățământul românesc este de ani pe căi greșite, iar deciziile recente îi mai dau o lovitură.
O reorganizare a activităților va trebui să urmeze pandemiei, chiar o reformă a educației. Totul trebuie regândit! Începând, desigur, cu aplicarea prescripțiilor medical-sanitare, „spălarea pe mâini”, „purtarea măștii”și „distanțarea fizică”, care atrag, logic, evitarea socializării pe scară mare. Nu numai activitățile, dar și infrastructura și modul de operare se cer revizuite.
Schimbarea abia începe, însă, în economie. Chestiunea ocupării forței de muncă se acutizează ca urmare a întoarcerii acasă a capitalurilor, reducerii externalizării, prăbușirii de firme, readaptărilor, telemuncii. Reprofesionalizarea unei mulțimi crescute de oameni va fi la ordinea zilei. O reexaminare a specializărilor – multe dovedindu-se, între timp, a nu fi veritabile – se impunea de mult. Acum va fi imperativă pentru cine vrea rezultate, randament, succes pe piață.
Reforma universitară este condiția performanței în zilele noastre. Cel puțin în România de azi, această reformă ar fi oxigenul. Este destul să observăm irelevanța a ceea ce se face acum în universități în raport cu nevoile societății – care s-a văzut și în răspunsul buimac al unor universități la pandemie! Sau necompetitivitatea inițiativelor – noroc cu Universitatea din Suceava, care a dat un proiect științifico-tehnic viabil în combaterea covid-19! Fără a mai vorbi de fuga tinerilor de sistemul universitar din țară, de transformarea unor universități în feude ale unor politruci, de calitatea îndoielnică a unor dascăli. În plus, reforma este dictată acum și dinspre lecțiile pandemiei.
Capătă actualitate sporită nevoia organizării educației pe trei axe – formarea competențelor profesionale, formarea abilităților creative și educația pentru valori – și revederea, în consecință, a legislației. Trădarea unei axe s-a dovedit mereu a echivala cu trădarea educației.
În istoria modernă, s-au infirmat multe siguranțe, începând cu aceea că am trăi în cea mai bună dintre lumile posibile. Cum am arătat în altă parte (A. Marga, Societatea nesigură, Niculescu, București, 2016) nu se mai poate păși în realitate fără a păși în nesiguranță. La nesiguranțele din societățile de astăzi se adaugă acum nesiguranța ce provine din necunoașterea naturii, care a devenit perceptibilă. Oricum, în “societatea nesigură” suntem “provocați” la a aborda mai exigent lumea din jur și la a spune lucrurilor pe nume.
Sunt multe de modificat chiar în reglementările conviețuirii. Cum spunea Joseph Ratzinger-Benedict XVI, doctrina libertăților și drepturilor fundamentale se cuvine completată cu o parte consacrată „îndatoririlor”. Altfel, nu se va putea face față nesiguranțelor.
Cunoașterea este putere – o știm de la părinții modernității. Numai că nu este sigur că această putere se poate folosi fără riscuri. Deocamdată, cunoașterea este orientată mai mult spre stăpânirea proceselor, decât spre anticiparea riscurilor, încât a rămas slabă capacitatea predicției.
Pe de altă parte, servituțile față de contexte și decidenți mediocri fac să se opereze astăzi cu concepții înguste, care permit adaptări la ceea ce este, dar prea puțin proiectarea viitorului și măcar anticiparea a ce poate veni. Ele au ca efecte reduceri tematice care ruinează, mai ales în țări care mimează cercetarea științifică, până și sensul disciplinelor.
Bunăoară, economia, ca știință, este redusă acum la management, marketing și contabilitate și pierde din vedere buna gospodărire a resurselor, care era obiectul ei la origini. Sociologia reduce societatea la conviețuire sau la un ansamblu expus influențelor, ce s-ar lăsa captate prin sondaje. Dreptul a rupt în vremuri mai noi legalitatea de legitimare și exaltă formalisme, ignorând premisele etice, instituționale și istorice care fac posibilă justiția. Științele politice sunt mai preocupate de servirea contextelor, decât de examinarea lor din perspectiva organizărilor mai bune. Antropologia tinde să reducă specificul uman la muncă sau la comunicare. Psihologia reduce persoana fie la cogniție, fie la porniri erotice și dă rareori imaginea omului întreg. Teoria comunicării cercetează transmiterea mesajelor și mijloacele ei tehnice, fără însă a tematiza premisele comunicării și efectele ei în viața oamenilor. Filosofia este redusă fie la istoria ei, fie la analize ale limbajului sau ale cunoașterii, fără a interoga felul de a ființa efectiv al oamenilor.
În multe institute și universități, cercetarea științifică, inclusiv cea din „științele tari”, este văzută mai nou ca producere de articole. Știința s-a transformat, la mulți „profesioniști”, într-un exercițiu în sine, care rezolvă prea puțin.
Peste toate considerentele, gravitatea vieții este de recuperat astăzi împotriva superficialităților amăgitoare care au covârșit-o. De pildă, folosirea instrumentelor culturii ar trebui scoasă, la rândul ei, din incultură și falsificare. Iau doar două exemple din viața României actuale.
Primul, se referă la folosirea prevederilor legale. Se știe că dreptul este, în sensul bun, formal – adică prevede reglementări ale funcționării instituțiilor și soluționării litigiilor – dar el își atinge scopul, care este înfăptuirea justiției, numai dacă este elaborat și aplicat cu bună credință. Spre exemplificare, din 2016 încoace, în România s-a pus problema reală a trecerii justiției – căzute în mâna unor inși care abuzează evident de funcții – sub control public, conform Constituției. Numai că orice efort a fost împiedicat invocându-se „independența justiției” – fără să se aducă vreodată un singur argument că s-ar încălca undeva, prin trecerea sub control public, această independență. Ba au fost intoxicați copios și cei de la Bruxelles cu acest fals! „Independența justiției” este o valoare, dar reaua credință a făcut ca ea să fie folosită la noi chiar pentru a o torpila.
Al doilea exemplu se referă la folosirea statisticii. Se știe că statistica este un argument redutabil dacă este folosită cu bună credință. Ceea ce nu este cazul, de pildă, în evaluarea „oficială” a rezultatelor României actuale în combaterea pandemiei. Se compară efectivul de decedați din România cu cei din Spania, Franța, Germania, Marea Britanie și se trage concluzia că „se stă bine”. Se ignoră astfel faptul că acestea sunt țări cu populații mult mai mari, adevărate sugative turistice și centre ale schimburilor mondiale, în vreme ce România actuală este ocolită de turiști și evitată până și de imigranți rătăcitori. Or, dacă se ia indicatorul veritabil – decese la un milion de locuitori, corelate cu ponderea în schimburile internaționale – atunci România actuală „stă cel mai rău” printre țările europene. La orice comparație, decidenții ei actuali ies cum sunt – depășiți de funcții.
O viziune plină de promisiuni a lumii moderne – după care stăpânirea naturii poate înainta indefinit, fără mari scrupule – este din nou de chestionat. Teorema epocii postbelice, după care stăpânirea în devălmășie a naturii poate antrena aservirea oamenilor (Horkheimer, Adorno, Dialektik der Aufklärung, 1947) sau chiar malformarea vieții lor (Heidegger, Die Frage nach der Technik, 1954), se confirmă. Trebuie acceptat că și natura are „viața lăuntrică” și surprizele ei.
Odată cu pandemia coronavirusului 19, apare imperativul sporirii cunoștințelor de biologie și al folosirii lor pentru a proteja viețile. Biopolitica, compromisă grav de istoria ei, capătă acum o nouă orientare. Însăși biopolitica ecologistă este “provocată” la a-și extinde aria de preocupări. Nu numai conservarea naturii, ci și examinarea a ceea ce iese din procesele naturii, mai ales în era “încălzirii globale”, în care s-a intrat de mulți buni, va trebui să fie orizontul ei.
Noua biopolitică își asumă că fiecare viață umană este în sine o izbândă și că-i revine societății să o protejeze. O “etică a speciei”, propusă de Habermas (Die Zukunft der menschlichen Natur. Auf dem Weg zu einer liberalen Eugenik?,2002), care începe cu denunțarea distincției dintre valoarea și lipsa de valoare a unor vieți, este cadrul noii biopolitici. Ea este de construit.
Este din nou cât se poate de clar că nici un oportunism intelectual, mascat sau fățiș, și nici o adaptare, oricare îi sunt scuzele sau motivele, nu fac față vieții în societățile complexe ale timpului nostru. Abia profesionalismul integru oferă șanse.
Mulți concetățeni pun întrebarea: cine să facă în România necesara reformă din educație în anul 2020? Mai ales când se vede că decid astăzi – nu numai în finanțe, în economie, în politica externă, unde avem „ziua și prostia”, ci și în educație – inși fără pricepere, lipsiți de cultură și de viziune. Recenta moțiune cu privire la educație din Camera Deputaților a arătat clar că printre decidenți nu este unul care să știe ce-i de făcut astăzi! Iar în banalitățile pe care „președintele” le debitează, plimbându-se prin teme ce-i exced vizibil cunoștințele și în care aduce deja daune, nu se află nimic care să lărgească libertățile și bunăstarea și să creioneze un orizont matur. Se află, în schimb, căutarea de pretexte pentru a strânge prostește un șurub compromis de abuzuri și de mult clasat!
Ca în orice țară, educația este de confruntat cu formarea a patru capacități: capacitatea comunității de a-și dezlega propriile probleme; de a-și gestiona profitabil resursele; de a se dezvolta prin inovare; de a fi competitivă. La un asemenea examen, educația actuală din țară cade.
Cel mai recent, exportul iresponsabil de „zilieri” – unii fiind de fapt trecuți prin bacalaureat și facultăți – pentru muncile puțin calificate, refuzate în alte țări, atestă cât de joasă este înțelegerea societății și a educației la decidenții actuali. Nici nu există o mai mare desconsiderare a propriei țări decât cea dinspre decidenții carpatici de azi, evident incapabili să asigure munca într-o țară care are nevoie de construcție ca de aer.
Înțelegerea rudimentară a lucrurilor se vede din toate direcțiile. Rămâne extrem de grav că România este țara cu cea mai mare emigrație de cetățeni în vreme de pace, cu gestiunea cea mai slabă a resurselor și cu recorduri de sărăcie. Ea este țara în care, de la vârf începând, preocuparea izbitoare nu este pentru prosperitate prin profesionalism și cultură, ci de păcălire a populației cu „alegeri” trucate și de sustragere de la o justiție curată. Este țara cu cel mai mic consum de carte din Europa, țara în care la vârf se fac cele mai primitive declarații, țara cu cea mai stridentă încălcare a Constituției, țara în care s-a distrus în ultimii ani (și nu din cauza pandemiei!) cam tot ce dă substanță civilizației democratice– dezbaterea publică, pluralismul politic, constituționalismul.
Place sau nu, statul a fost avariat – ca urmare a trecerii la prostocrație. Cine poate spune, după ce aruncă o privire în calificări și foi matricole, că decidenții de azi, de sus până jos, au pregătirea adecvată? Când de șase ani nu ai făcut decât excursii, vânători de „inamici” și demolare de instituții și de realizări datorate altora? Unde este, printre decidenții României actuale, vreo personalitate – intelectuală sau măcar civică, politică? Ce proiect propriu-zis se poate cita onest?
Nici securismul, înfloritor azi ca rareori în istorie, nu este leac la asemenea avarie, cum se speră. Iar cercul vicios – „voi mă propulsați, eu vă dau funcții și voi aplaudați totul” – este plin de pericole pentru o societate.
În fața României sunt acum câțiva pași fără de care nu se va ieși din degradare: apărarea pluralismului, restabilirea statului de drept democratic prevăzut de Constituție și revenirea la meritocrație. Eliberarea statului de prostocrație este primul pas pe care forțele politice responsabile și cetățenii se cuvine să-l facă – dacă este ca viața lor în această țară să fie altfel. Iar eliberarea aceasta condiționează și reforma educației.
Da, prostocrația, prostocrații și prostofilii dau lovituri grele României. Excelente semnalările din articol. Felicitări autorului!
Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma! Produsul amplificare-banda este o constanta! Maestre, despre ce educatie scrieti din moment ce „militarii”, patrioti prin definitie, intorc „sentimentele” si „plang” la mormant strain din lipsa de educatie patriotica? Daca macar stiau limba rusa, vedeau ca pe morminte scrie in limba rusa si li se aprindeau lampile! Aveam un profesor de istorie care spunea elevilor ca daca istorie nu e, nimic nu e! Da, o istorie adevarata nu vopsita dupa interesele vremii! Despre ce educatie vorbim daca nu stim de unde venim si unde mergem! Haos total! Asa s-a hotarat la Malta! Acum cu COVID-ul programat de vreo 10 ani in urma, educam tanara generatie „de acasa”! Adicatelea, o facem dependenta de comanda/controlul de la distanta. Astazi lupta se da pentru cine sa detina controlul mintii oamenilor! Din moment ce s-a sters trecutul,nici viitor nu avem ca natie! A trebuit sa vina Papa de la Roma ca sa afime ca, Romania este Gradina Maicii Domnului! Un popor care nu-si cunoaste istoria, inseamna ca nu exista!
Cand Marga vorbeste de educatie sa nu uite ca a fost unul din sinistri invatamantului.Peste ani acest Marga va fi uitat sau va intra in istorie ca un personaj negativ.Dar pana atunci scrie la Cotidianul.Cine se aseamana se aduna.Marga si Nistorescu,prieteni la catarama din vremea tineretul UTC-cist.
Domnul Marga generalizează, adica ii baga pe toti în aceeași oala,uitand ca omul sfințește locul.
Asadar profesorii conștiincioși și-au terminat materia și aveau note suficiente puse înainte de 11 martie.
Elevii conștiincioși au ținut pasul cu orele online, au învățat și pe aceasta cale lecțiile predate și au făcut temele date.
La celalalt pol, elevi care au toată mijloacele, au refuzat sa facă lecții online și au pierdut timpul,asa cum îl pierdeau și în banca la școală, cu telefonul pe sub banca.
Asa ca nu ii pedepsiți nici cu gândul sa „muscam” din vacanta de vara.
Cei care au muncit, elevi și profesori, nu au nici o vina din cauza puturoșilor sistemului. Puturoșii nu își făceau cum trebuie datoria nici în clasa, la catedra sau în banca.
Toate reformele, reorganizarile si ,,imbunatatirile” facute in invatamantul post 1989 au dus la rezultate din ce in ce mai proaste, soldate cu generatii de elevi din ce in ce mai needucati si d p d v uman si cultural……[Leo]
Ce stii tu Zmeule de dl.prof.Andrei Marga? Esti pur si simplu un postac care se afla in treaba.Habar nu ai cum a vrut sa schimbe curricula din invatamant,sa dea demnitatea profesorilor inapoi,indemnandu i sa nu cedeze atunci cand au intrat in greva pentru marirea salariilor,nefiind nici o diferenta intre salariul unui profesor sau a unei femei de serviciu.Si ma mai intreb oare cat la suta din cultura dumnealui aveti?Doar pseudonimul va da dreptul sa.l comentati pe dl.prof?
Tot găină rămâi, și dacă te dai Zmeu! ia citește profesioniștii de atunci – din țară și de oriunde vrei – pentru a înțelege importanta reformei Marga. Nu citești, dar vorbești, nu pricepi, dar ataci, nu ai idei, dar bîrfești. Poate că domnul Marga, fiind rector, nu i-a avansat pe totți și și-a atras bîrfitori. dar nu ei măsoară valoarea. ea este și prin cărți în română, germană, engleză, italiană, franceză – ia consultă: Anii reformei, Reforma responsabilă a educației, Anii înnoirii, Formare și modernizare etc. După ce citești ceva putem discuta.
Nu-i adevărat că toare reformele au dus la mama dracului. Cum nu sunt toate vacile negre sau toți porumbeii albi! Ar trebui ceva cultură să poți discuta astea. Sistemul de învățământ s-a stricat cu Abramburica, Miclea, Funeriu, iar ceilalți – Dumitru Mircea, Anisie și alții l-a dus în impas.
Dacă cineva este prieten cu cineva este treabă personală, mă Zmeu de carton! De ce nu ai răbdare ca istorie să lămurească biografii, opere et.? Mă tem că din inși ca tine nu rămâne nimic și vrei să-i aduci pe ceilalți la nivelul tău. Fii fără grijă, unde a fost și este valoare, aceasta se impune. Fie și împotriva unor opinii de ceapă!
Ce obsesie la zmeii de curte asupra locului în istorie al cuiva! Dacă este vorba de domnul Andrei Marga, locul este sigur, deși nu asta-i problema. dânsul, cu reforma, a făcut cotitura de la socialism la regimul de libertăți în educație. A și încheiat, cu Educația și formarea profesională, primul capitol de negociere a aderării Romîniei la EU, în 2000. Dar nu asta-i acum problema. Tot felul de prostofili, ca acest zmeu de curte, nu sunt în stare să discute grelele chestiuni pe care le pune articolul, dar vor istorie. Halal nivel!
Mary,de ce te limitezi la ceea ce iti este dat sa stii despre Andrei Marga? Cunosc personajul si cunosc calitatea lui ca om.Nu vreau sa zic o vorba a lui Iorga,intelectuali avem,dar nu si caractere.Crede-ma ca astfel de oameni au lins si au perpetuam comunismul si lichelismul dupa revolutie,de la actorasi ai poporului,cantareti ai neamului pana la scriitori de ode.Daca fiecare am sti sa vedem dincolo de coperta sau dincolo de subiectivism am sti sa depasim niste criterii morale.Poporul asta are un mod ciudat de a crea eroi.Cel mai recent eveniment cu moartea lui Pimen.Eroii sunt cei muti,ucisi in beciurile comuniste.Sau dositi in gropi comune.Sper ca ai inteles mesajul.Ceea ce le lipseste unor intelectuali este constiinta.Pe langa caracter.Nu au demnitate sa recunoasca ca au gresit si sa nu mai stea ascunsi dupa „eruditie” prin Academia Romana.
Criticilor mei:ceea ce-mi cereti voi mie este sa ce ? Voua va lipseste gandirea critica si analitica.Sunteti doar pozitivi doar spre o anumita directie.Pot aduce si elogii la adresa lui Marga,dar in cazul de fata nu este cazul.Vorbim strict de invatamant.E adevarat ca ducem lipsa de intelectuali,au avut grija comunistii sa-i reeduce.Marga poate ca va intra in istorie,exact cum a intrat si Sadoveanu sau Fanus Neagu.Eventual Vadim Tudor ca si el se pretindea intelectual.As putea sa va enumar alternative ,dar consider ca aici la acest ziar trebuie sa se zbiere sa aduci jigniri si nu argumente.Vreti sa ma combateti o puteti face asezat cu argumente construite corectCa sunt zmeu de curte sau carton,astea sunt asa,avioane de hartie sau porumbei ce va ies din gura.Eu nu am crescut cu Marga ci cu Cioran,Eliade,Tutea,Eugen Ionescu,Paul Goma,Dumitru Tepeneag ,Adrian Marino si ar mai fi.Nu am contestat ca Marga nu este intelectual,ca nu poti sa-l compari cu Dragnea de exemplu ci ca nu este un caracter puternic incat sa-si impuna cu demnitate nobletea.Are un trecut pe care trebuie sa si-l asume si credeti-ma isi va recapata respectul.Ati inteles ? Stiu ca aici la Cotidianul daca nu lauzi pe cei acceptati de ziar esti catalogat securist,Sorosit,tradator sau mai stiu eu ce.Dar nu asa se poarta un dialog.Cu oricare din voi sunt dispus la un ceai sa dezbat despre orice ,dar cu argumente logice,nu sa ne plesnim cu vorbe de crasma.S-a inteles?Omul trebuie vazut dincolo de masti si titluri.
Zmeule, cum zici, de carton, de curte, de hârtie creponată, ești iară în misiune. Până să ne spui ce ai citit – personal nu cred că autorii pe care-i spui pretind că astăzi au soluții – poți vedea la domnul Andrei Marga studii la Nietzsche, Heidegger, Marx, Peirce, Habermas, Faoucault, Rorty, Ratzinger, ca să nu lungim lista. Ar fi cazul să cugeți, dacă tot vrei să te bați în lecturi. Iar pe Adrian Marino cine l-a recuperat recent, dacă nu Andrei Marga? Nu citești, dar te pronunți pe ce nu știi.
Chestiunea este alta. Ai infirmat vreo susținere a lui Andrei Marga? Străduiește-te și vei trage concluzia.
În rest nu cred că cineva dă examen cu cartoane, chiar dacă se autonumesc zmei. Nu este nimeni obligat la asta. de ce inventăm obligații pentru alții, fiecare are drepturi ca oricare, chiar dacă nu sunt zmei ai misiunilor.
Iar treaba cu Cotidianul las-o baltă! Nimeni nu te-a invitat să-l citești. Iar dacă este misiune, capeți ceva pentru ea.
Este c el mai ușor să spune Zmeul nu are caracter și să trecem cu suficiență mai departe. După cum vorbește, ca un trompetist pnlist, nici nu este altceva de spus. Dar ceea ce trebuie să ne intrige este un fapt trist. În această țară tot felul de nimeni în drum, care nu pot zice că u făcut ceva, iau de brăcinar oameni cu operă, care au arătat că știu face și au făcut. Fără a se da zmei. Este drept că zmei din ăștia au dus mereu România în criză. Îmi place chestia cu Dragnea – numai că și Dragnea este mult peste acești trompetiști. Când se va reveni la normal se va vedea că a avut dreptate – să demoleze statul paralel al zmeilor, să reformeze justiția, să mărească salariile și pensiile etc. Așa când șoarecii ajung să se joace pe masă. Se dau zmei.
Care comunism mă nene zmeurit? V-ți băgat în cap un cuvânt și dați în cap cu el la fraieri. Nici în România nu a vrut nimeni după 1989 comunism și nici nu vrea. Cea spuneți voi este o propagandă ca să vă justificați lipsa de idei, de cultură, de orice vreți. Și de caracter, cum spui. Unde-i caracter insule când bații câmpii fără să fii în stare să discuție tema – starea educației? Jalnic! Ia citește bine pe Cioran și vezi ce spune de inși ca tine!
Smaranda ,felicitari ca ai enumerat acei autori.Dar daca ai fi fost atenta faceam referire strict la intelectualii din Romania.Ce ai facut tu a fost asa, o etalare de intelighentie universala.Stai linistita ca in studentie am fost prieten cu ei.Si inca odata repet,caractere ne lipsesc noua ca intelectuali tot avem.Tu stii ca cei mai mari tradatori intr-o tara se afla chiar intre intelectuali?Vrei sa ne batem in carti sau in autori?Pot sa-ti spun si de Soljenitin,Dostoievski ,Tolstoi etc.
Dar pe Adrian Marino l-a recuperat Marga zici? Si de tradat cine l-a tradat? Pe Goma de ce nu l-a reabilitat?Dar ne-am abatut de la idee.Pana nu stii cine sunt si cum arat nu ai de unde sti daca sunt de hartie sau carton.Astea sunt cuvinte ce caracterizeaza omul ce le foloseste.
Vorbe, vorbe, cartoane, cartoane. Dar ai infirmat, cum ți s-a cerut, vreo propoziție a domnului Marga? Restul este ca la proști: omul spune ceva, iar prostul îi cere să dea scaunul mai la o parte. Infirmă o propoziție măcar, căci aici suntem la comentarii la subsolulu unui articol, nu la bârfe. Treaba cu autori las-o moale – te încurci. Țuțea, care era onorabil ți-ar spune multe văzând ce ai reținut – lichelismul.
Vă este frică Zmeule că oamenii citesc analizele domnului Andrei Marga încât scorniți, fără a avea cunoaștere, tot felul de năzbâtii. Ce analogie cu sadoveanu sau Neagu când este vorba de opere de profil cu totul diferit. Da, rectorul Andrei Marga, și el Premiu Herder, după daicoviciu și Marino, l-a invitat pe acesta din urmă să preia o profesură, a declinat, cum a declinat propunerea Academiei. Cu Goma nu a avut vreo legătură de vreun fel vreodată. Știu că a avut opinie apropiată de cea a lui Nicolae Manolescu. Oricum, Marga nu a scris literatură – a publicat recent o carte, Profunzimea artei (2020), în care analizează literatură, muzică, arhitectură. În loc să discutați dacă Andrei marga are sau nu dreptate vă țineți de delațiuni – zmei de două cepe!
Profesor de Cluj-Napoca .Doar caracterul conteaza la un om,mai ales intelectual.Multumesc pentru critici,ele sunt bune,mai aflu cate ceva de ici de colo.Accept si unele corecturi in ceea ce spun.Stiu cine este Marga nu-ti face griji.Doar ca a fost un privilegiat.Iar unii poate mai buni ca el, au fost napastuiti.Asta este esenta a ceea ce voiam sa spun de la inceput.Nu mai intram in detalii despre scierile lui Marga.Stie sa ticluiasca vorbe si expresii spuse de altii,el doar le analizeaza si de da un inteles.Nu a creat filosofie sau arta.De la Eliade,Cioran toata generatia interbelica,nu au mai fost intelectuali de calibru.Sunt doar intelectualii actuali.Punct.
Te tot lauzi Zmeule că-l cunoști pe domnul Marga. Dar el oare te cunoaște? Îmi este clar că nu ai nimic de obiectat la ce spune în articol și în rest. Ți-e teamă că oamenii îl citesc și, fiind convingător, vă fuge pământul de sub picioare. Ce spui dovedește că faci confuzii nu numai de persoane, dar și de evenimente. Dacă eu aș pretinde că-l cunosc pe Ronaldo? Dacă eu spun că sunt infinit de mulți mai buni ca tine să citească texte? Că nu ai caracter se vede din argumentarea ta. Nu ai citit nimic nici din Marga și în general mi se pare că nu ai învățat ceva din ceea ce nu ai învățat la timp. Fiecare este liber să stea cu Cioran, cu Eliade, Numai că lumea este mult mai bogată. Ca să folosesc stilul matale, și eu pot zice că ești o nulitate care se aflî într-o misiune de denigrare. Căc vreun argument nu ai fost în stare să aduci. Virgulă,
Zmeul neica nimeni nu are ceva de obiectat la articol, dar caută să facă loc confuziilor sale. Nu este vorba de a-l apăra pe domnul Andrei Marga, căci ideile sale se impun singure, ci de a reveni la fapte, pentru a vedea falsificarea.
Andrei Marga este cel mai prolific istoric al filosofiei contemporane la noi. Vezi Introducerea în filosofia contemporană (2016), Filosofia lui Habermas (2006), Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger (2009), Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice (2017) etc. El a dat o sistematizare filosofică – pragmatismul reflexiv (Raționalitate comunicare, argumentare, 1992; Rațiune și voință de rațiune, 2018; Sensul istoriei actuale, 2019 etc.. Poți rămâne la Cioran și Eliade, dar Andrei Marga a dat o sistematizare filosofică proprie corespunzător zilelor noastre. El este autorul unor scrieri majore în logică (Argumentarea, 2005), în teoria societății (Societatea nesigură, 2016), în studii strategice (Ordinea viitoare a lumii, 2017), în filosofia educației (Universitatea secolului 21, 2012, etc.), în filosofia dreptului (Justiția și valorile, 2017), în filosofia artei (Profunzimea artei, 2020) ș.a.m.d.
Desigur că zmeii conjuncturii politruce nu pot suporta realizările altora. Nici că Andrei Marga a fost premiat de PNL în trecut cu cel mai înalt premiu (Brătianu) pentru competența și principiile sale – iar acum nu agreează rătăcirea liberalilor. Nici că Andrei Marga a avut tăria să refuze în ultimii ani ministere, rectorate, ambasade, onoruri. Nici că Andrei Marga este una dintre vocile cultivate, răspicate și responsabile ale vieții românești de astăzi.
Zmeii de ocazie cred că toți sunt de teapa lor.Nu se progresează câtă vreme neica nimeni trag de brăcinar oameni cu realizări.