EFECTUL P (37)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House.

Pe urmă se născu o nouă secţie a Institutului menită să studieze noile posibilităţi de aplicare a Efectului P. Iniţial se proiectase un laborator autonom specializat pentru acest obiectiv, mai ales că exista experienţa altor state care aveau deja aşa ceva şi, pentru că rezultatele erau pretutindeni bune, a devenit de neconceput ca în ţara în care s-a născut şi în care continua să lucreze cel care a formulat acest principiu să nu existe un asemenea laborator. Dar pentru că savantul nu voia să renunţe la institutul mult mai complex pe care-l conducea şi pentru că n-ar fi fost firesc să fie numit altcineva în fruntea unei echipe menite să studieze Efectul P, s-a ajuns la această soluţie de compromis în schema institutului condus de Poolo.

La inaugaurare savantul ţinu cel mai penibil discurs de până atunci, bombastic şi lipsit de orice măsură, încât pentru toată lumea batjocura era evidentă. Unii îşi imaginau că în felul acesta Poolo se răzbună pentru anii în care a fost silit să deseneze planşe pentru studenţi, răzbunare lipsită de sens acum când i se asigurau toate condiţiile. Iar la sfârşit, punându-le capac la toate, Poolo ceru ca noua secţie să fie transformată într-o uriaşă brutărie, o brutărie care ar putea asigura jumătate din cantitatea zilnică de pâine necesară consumului capitalei.

Adevărul este că Poolo excludea în continuare şi în mod zgomotos efectul pe care-l formulase şi pe care-l declarase cu douăzeci de ani în urmă o eroare de a sa. De fapt, „declarase” e puţin spus: el încercase să convingă pe toată lumea că există un viciu în formula pe care o făcuse celebră.

Am citit o carte a unui renumit fizician elveţian care vorbea despre două direcţii deschise în fizică în funcţie de acceptarea sau nu a Efectului P, două poziţii similare cu situaţia din geometrie în legătură cu atitudinea faţă de postulatul lui Euclid^*. I-am vorbit lui Poolo despre această comparaţie, dar lui ea nu i-a spus nimic, el fiind convins că Euclid a formulat un adevăr potrivit pentru un anumit mediu, spre deosebire de care efectul care-i purta numele său se manifesta imprevizibil în orice condiţii. Mai mult decât se spunea, modul în care o făcea mă determina să nu-l cred întru totul.

— Şi atunci numeroasele aplicaţii pe scară industrială care funcţionează şi astăzi? îl întrebai repetând obiecţia ce i se aducea de regulă.

— Păi, cine ştie aplicaţiile cui or fi ele…

Drept urmare şi institutul sau felia de institut care fusese înfiinţată, în loc să studieze noi aplicaţii industriale ale efectului îşi propusese să descopere numai ce aplicau de fapt aplicaţiile existente.

— De multe ori adevărul s-a dovedit atât de relativ, încât nu depindea decât de credulitatea celor care veneau în contact cu el. În ceea ce mă priveşte, eu nu-i mai acord Efectului P nicio şansă, spunea Poolo.

Lucru care nu numai că nu plăcu, dar nici măcar nu fu înţeles. Dacă acel organism a fost creat pentru a produce practic, el trebuia să producă practic. Ori, cât timp l-a condus Poolo, n-a ieşit de acolo nimic care să fi putut fi folosit în industrie sau în agricultura ţării. În timp ce peste hotare…

Dar nimeni nu putea să-i explice lucrurile astea lui Poolo. El continua să lucreze în direcţiile pe care şi le propunea, reuşea rezultate remarcabile pe care însă nu le puteau aprecia ca atare decât grupuri restrânse de specialişti şi începu să fie preocupat de o idee pe cât de nouă pe atât de ştiinţifico-fantastică. O idee şi mai greu de înţeles.

În ceea ce mă priveşte, mă enerva orgoliul său; dacă în străinătate Efectul P putea fi aplicat cu atâta succes, de ce nu oferea şi el soluţii industriei ţării? De multe ori ajungeam să confund acest orgoliu cu egoismul său funciar şi în clipele acelea nu mai aveam în faţă decât individul care a făcut odată atât de mult rău. Atunci vedeam răul până şi în simplul fapt că Poolo continua să existe.

Între timp teletransportul a început să fie totuşi aplicat în unele ţări, existând şi o convenţie internaţională după care, până la elucidarea completă a consecinţelor fenomenului, să nu se folosească linii ale acestui sistem de deplasare în spaţiu a fiinţelor vii. Sub masca utilizării pentru transportul materialelor, unele companii au început să facă mari economii prin înlocuirea mijloacelor clasice de transport cu noua invenţie.

Totuşi ceva nu s-a prevăzut şi drept urmare au început să apară plângeri îndreptăţite împotriva calităţii anumitor materiale teletransporţate: unele se degradau foarte repede, dar toate se comportau inegal de la caz la caz. Anumite boli ciudate care au apărut în diferite locuri unde au fost aduse materiale prin teletransport au făcut şi mai neplăcută situaţia şi, chiar dacă după foarte scurt timp o hotărâre fermă interzicea categoric noul procedeu, sistemul popularizându-se între timp, o contrabandă existentă deja nu putea fi controlată în întregime, iar cele deplasate astfel nu puteau fi depistate de la început pe piaţă. În afară de toate astea, consecinţele erau atât de imprevizibile încât era absolut imposibil de garantat dacă într-adevăr teletransportul le-a cauzat sau dacă simple coincidenţe apăreau pe un teren care de cele mai multe ori era el însuşi pregătit pentru cele ce aveau să se întâmple.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.