În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Enervant – sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020
23.
Uite, deși n-a avut astăzi decât o singură cauză la Tribu-nal, totuși câte a trebuit să facă! Și de câte ori n-a trebuit să depună eforturi supraomenești ca să nu se enerveze? Adică să nu-i fie sesizată enervarea, să pară calm și impasibil, să fie „statuie”, să fie „lord”, așa cum îl știe lumea sau, mă rog, așa cum îl etichetează lumea. (Asta, desigur, pentru că lumea vor-bește astfel despre el fiindcă nu știe când o să aibă nevoie de geniul Maestrului. Pe acesta nu-l păcălește nimeni cu o lingu-șeală!) Câtă frământare, că numai pe dinafară pare lordul gla-cial! Pe dinăuntru… Pe dinăuntru numai el știe câte probleme trebuie să-și pună… Și nu este decât ora două…
Dar, până la urmă, astăzi trebuie să fie mulțumit, toate s-au rezolvat, așa că le va putea bifa cu culoarea albastră ca pentru cele „ca și rezolvate”, „aproape rezolvate” sau „în curs de rezolvare”. Gustav știe că întotdeauna numeroasele pro-bleme ivite în viața reală pot fi soluționate de cei care nu stau toată ziua doar să se vaite. Însă până la vârsta de cincizeci de ani, el a fost în stare să rezolve și ieșiri convenabile din coș-maruri. Și iată că scorbura aceea blestemată își bate pur și simplu joc de el! În timp ce a fost ocupat cu clienții, i-a arătat, pentru o clipă, Soluția, dar la fel ca și atunci când soția l-a în-trerupt atât de nepotrivit, coșmarul s-a topit din nou în cea mai densă negură. Da, scorbura aceea blestemată își bate pur și simplu joc de el! Maestrul Doctor Gustav R. Propp se simte tot în scorbura din coșmar și are tot mai mult convingerea că, dacă nu va ieși repede din strâmtoare, se va sufoca. Cine știe câți oameni au murit astfel și nimeni, nici familia și nici medicii n-au știut adevărata cauză a decesului?!
Este ora două și încă nu-i este foame. Nu-i este foame, dar tabieturile, ținând imperativ de „singura ordine”, îl fac să meargă acasă. Asta că nu-i e foame, dar totuși trebuie să meargă acasă nu-l enervează: Gustav este un om disciplinat și știe că dacă nu ar fi punctual la masa care-l așteaptă sigur pre-gătită, ar fi tocmai el cel ce ar perturba „singura ordine”. (Când trebuie să rămână mai mult la tribunal, sună acasă și lucrurile se desfășoară de asemenea normal.) Nu, tot ce ține de „singura ordine” face parte din marea sa satisfacție. Iar du-pă ce va lua prânzul împreună cu toată familia, se va retrage pe fotoliul său și va putea să se gândească la Soluție, la Soluția cu S mare. S-ar putea chiar să ațipească acolo, în fotoliu, iar Soluția să-i vină în timpul somnului. Perspectiva aceasta îi produce o ușurare. O mare ușurare.
Perspectiva imediată pare atât de mulțumitoare încât Gustav nu se mai enervează. Când lucrurile se desfășoară în-tr-o succesiune previzibilă, așa cum își dorește el mereu să se desfășoare, „singura ordine” vine ca o mană cerească și aco-peră totul cu parfumu-i binecuvântat. Însă este cu atât mai greu de digerat dacă tocmai în acele momente fericite viața îți mai oferă o surpriză neplăcută.
Acasă, la masă nu stau decât tata, mama și fiul. Fiica n-a venit încă de la școală.
„I s-a schimbat programul?” se interesează tatăl. Mama nu știe de așa ceva, dar fiul scapă un zâmbet pe care tatăl, întotdeauna atent la toate detaliile, îl sesizează: „Știi de ce în-târzie sora ta?” Deși nu sunt totdeauna de aceeași părere, ba, de multe ori, de prea multe ori, se ceartă vehement, Leonora și Fidelio adoptă o „solidaritate de beton” în relația cu părinții lor. Așa că fratele nu spune nici de data aceasta ceea ce știe. Și ceea ce se va afla încă în timpul prânzului, când directorul școlii sună la telefon „la o oră atât de nepotrivită”:
– Mii de scuze, Domnule Doctor, începe Directorul, știu că e o oră absolut nepotrivită când vă deranjez, știu și cât de ocu-pat sunteți, dar cred că… mii de scuze, dar cred că tot ceea ce se întâmplă acum se poate rezolva doar dacă se iau măsuri imediate. Or, cum sunteți atât de cunoscut, atât de apreciat pentru înțelepciunea cu care știți să aplanați… să rezolvați si-tuații cu adevărat grave… vreau să spun neplăcute…”
Doctorul Propp are întotdeauna telefonul mobil la înde-mână, chiar și la masă, chiar și în baie. Că dacă vede că a sunat cineva și nu a răspuns, nerăbdarea de a afla ce s-a vrut a i se comunica îl macină cumplit. Mai bine să afle imediat, căci ne-siguranța este groaznică. E drept că, pe de altă parte, ține apa-ratul mai mult pe mute, lăsându-l doar să vibreze, iar, când are timp, privește cine l-a apelat fără să fie deranjat de sone-ria aproape tot timpul activă. Așadar, cu furculița într-o mână și cu telefonul în cealaltă, pe Doctorul Propp îl enervează când apelantul „bate câmpii” și „îl fierbe la foc mic” tot amânând să spună despre ce este vorba. (Or mandatarii săi sunt campioni în a turui lungi introduceri care amână ce au cu adevărat de zis!) Enervarea i se transmite și soției, care știe că nimeni nu îndrăznește să telefoneze la Casa Propp la ora aceea.
– S-a întâmplat ceva cu Leonora? A pățit ceva? întreabă mama tot mai agitată, însă singurul răspuns primit de la soțul ei este mina tot mai întunecată în timp ce el, cu telefonul la ureche, aude ceea ce ea nu poate auzi.
Doar Fidelio pare că se simte tot mai bine.
– Nu m-ați deranjat, dacă e ceva special, întrerupe Maes-trul tirada Directorului, în timp ce observă un lucru atât de nesemnificativ în clipa aceea, anume că Directorul liceului a uitat să salute și că – iată – și el a omis să salute. De fapt, ce s-a întâmplat? Despre ce este vorba?
– După cum știți, Doamna profesoară de geografie a con-vocat astăzi părinții elevilor din clasa a unsprezecea C pentru a se stabili unde să se desfășoare excursia tematică de anul acesta. Vă mulțumesc Doamnei și Dumneavoastră că ați dat curs invitației la o oră atât de neobișnuită!
– Dar nici nu ne-a indicat o oră anume!
– Pentru Dumnezeu, spune odată ce a pățit Leonora! Și cât e de grav!
Dar Gustav nu-i face decât semn să tacă. Soția începe să țipe, așa că Gustav acoperă telefonul și-i spune că „nu e nimic grav!”, deși nu știe încă nici el ce s-a întâmplat că l-a sunat la o oră atât de neobișnuită chiar Directorul liceului. Își amintește că ieri a avut intenția să-l caute chiar el pe Director, vrând să știe cum de Fidelio a ajuns brusc un elev model, își amintește că a notat „Directorul” pe fișa cu creionul maro, printre nesu-feritele probleme care, deși atacate, necesită o revenire. Când folosește creionul maro, Gustav nu izbutește niciodată să nu se enerveze, iar enervarea de acolo se adaugă enervării din clipa prezentă, când Directorul, după atâta vorbărie, n-a ajuns încă să enunțe subiectul pentru care a telefonat la ora atât de nepotrivită. În loc de aceasta, descrie și Directorul minunățiile turistice și educative de pe Muntele Moșului.
– Am fost și eu la școală, dar eu a trebuit să plec la tribu-nal; soția a rămas și am înțeles că s-a întreținut cât se poate de plăcut cu Doamna profesoară, nu mai rabdă Gustav și-l în-treabă direct: „De fapt, care e problema?”
– … ă… ăă… păi, să vedeți, după ce a aflat de decizia luată în privința excursiei școlare în urma discuțiilor cu părinții și cu acordul părinților, elevul Egmond Alexandru a vorbit mai mult decât insolent cu Doamna profesoară de geografie, atât de insolent încât va binemerita scăderea drastică a notei la purtare.
– Dar spune odată ce a pățit Leonora! nu mai rabdă
– Bun, dar ce legătură are… vreau să spun, cu ce vă pot fi eu de folos?
– Din păcate, Domnule Doctor, lucrurile nu s-au oprit aici! Din păcate! Cum Doamna profesoară n-a suportat să fie jignită în fața întregii clase, i-a spus elevului Egmond Alexan-dru, care nici vorbă că nu se găsește la prima abatere gravă, că va propune să fie exmatriculat din liceu. În sfârșit, Gustav pune telefonul pe speaker ca să oprească țipetele soției. Elevii clasei a unsprezecea C, din păcate, nedându-și seama de gra-vitatea situației, s-au manifestat gălăgios de partea lui Egmond și au spus lucruri atât de… de nepotrivite, de insolente, încât Doamna profesoară a leșinat. Domnule Doctor, în liceul nos-tru nu a avut loc niciodată un asemenea eveniment! Ăăă… Doamna profesoară a trebuit dusă cu salvarea și se pare că es-te vorba despre mult mai mult decât un simplu leșin. Vă dați seama că dacă – ferească Dumnezeu! – se întâmplă ce este mai rău… ăăă… și medicii nu exclud nimic… Vă dați seama că toată clasa va trebui să…
– Vai, intervine Doamna Propp, fericită că fiicei ei nu i s-a întâmplat ceva mai rău, ceva groaznic, vai, dar Doamna profe-soară de geografie este o Doamnă atât de distinsă… Am ajuns chiar să ne tutuim astăzi… Vorbesc eu cu ea, numai să-mi spu-neți unde…
– Din păcate, spune Directorul, Doamna se află la reani-mare și nu poate fi vizitată decât de soțul ei. Dar și de dânsul numai pentru câteva minute. Bănuiesc că știți cine este soțul Doamnei…
– E chiar atât de grav?
– Eu vorbesc chiar de la spital: medicii au izbutit să o sta-bilizeze, dar un infarct rămâne un infarct!
– Bine, vin și eu să stau de vorbă cu soțul Doamnei profe sor.
– Vin și eu! țipă soția.
– Vă mulțumesc mult, Domnule Doctor, știam că Dum-neavoastră sunteți singurul care puteți să faceți să se ajungă la o soluție amiabilă. Că, altfel, toată clasa va trebui să fie…
– Bine, vom ajunge și noi în curând la spital, întrerupe Domnul Doctor discuția. Și le spune alor săi: Mult îi pasă ăstu-ia de elevul Egmond și de ceilalți derbedei, el e înnebunit ca nu cumva scandalul să detoneze o bombă atât de mare încât să-și piardă el poziția. Soția se scoală de la masă, gata să plece. Mai înainte ne terminăm prânzul! decretează Maestrul.
– Bine că tu mai ai poftă de mâncare! spune Doamna.
Ciudat! Lui Gustav, care s-a așezat la masă mai mult din
rutină, busc i-a apărut o poftă nebună și mâncarea i se pare chiar delicioasă. Chiar își și felicită soția pentru ce i-a pus în farfurie.
Dar cel care pare că se simte foarte bine este Fidelio. „Eg-mond, Leonora și Fidelio! Iată că se pune pe scenă opera tragi-că, la care Beethoven n-a fost în stare să scrie decât uvertura!”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.