ENERVANT (16) – Editura Junimea în 2020

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT(…) adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020

36.

Uneori triumful aduce cu el și bucurii colaterale: în vâltoarea creată, Gustav a scăpat de Edi. Întotdeauna după un succes major la bară, Maestrul se simte secătuit – poate datorită oboselii psihice, poate fiindcă și trupul său realizează oboseala, poate fiindcă după un asemenea succes trebuie să se întoarcă la îndatoririle banale, nu la „singura ordine”, ci tocmai la corvezile ce împiedică „simpla ordine”. Totuși, ajuns acasă, simte o ușurare: măcar a scăpat de Edi. Deocamdată, pentru că Portal este perseverent și acum, fiind mai mult ca sigur puternic strâns cu ușa, va fi cu atât mai insistent. Ușurarea îl face să-și abată gândurile în mod plăcut chiar pe subiectul Edi, distrându-se cu jocul „de-a detectivul” („Tu sigur vei fi un detectiv mai mare chiar decât Sherlock Holmes!” a spus tatăl lui Bruno, după ce a asistat profund uimit la modul cum îi descoperea Gustav pe copiii ascunși. Și cum argumenta atât de logic modul în care a procedat.) Micul Gusti n-a ajuns detectiv, ci avocat. Ha, ha! N-a ajuns detectiv, dar îi place să se joace de-a detectivul. Asta îl liniștește întotdeauna. De multe ori, când nu reușește noaptea să adoarmă, se joacă de-a detectivul, în loc să se umfle cu somnifere, cum fac alții. De fapt, cum face și el, dar mai rar. În ce belea a intrat individul Edi, ținând cont că a revenit din America de Sud sau de unde o fi fost? Interesant: iată o șaradă dintre cele care îi plac atât timp cât nu trebuie să se implice. Unora le plac cuvintele încrucișate, altora cărțile polițiste, lui Gustav îi place să descopere ce se ascunde după comportamentele celor din jur. Gusti – Slavă Domnului! – n-a devenit polițist, deși adulții i-au remarcat încă de mic talentul de criminalist bazat pe o logică fenomenală. Gusti a ajuns Marele Avocat.

E obosit: după o zi ca asta se cade să fie obosit. După o zi ca asta, cutuma casei este ca Maestrul să se retragă în camera sa de lucru, adică să nu fie prezent la ceremonia obișnuită a prânzului. În timp ce telefoanele sună, Gustav stă în fotoliul lui și, înainte de a adormi, adună ceea ce știe despre Eduard Portal și încearcă să se joace concentrîndu-se pe acest subiect. (Telefoanele sună în celelalte încăperi, ca întotdeauna într-un caz atât de rar, a lăsat mobilul la soție, iar peste telefonul fix de pe birou a așezat o pernă uriașă pregătită la îndemână pentru asemenea ocazii speciale. Doamna are sarcina să răspundă și să-i spună mai târziu dacă a fost și un apel cu adevărat important. Doar dacă este ceva presant are voie să-l deranjeze. În rest, știe că trebuie să-l lase să se odihnească în urma unei zile atât de epuizante. De obicei, după un triumf ca acela de astăzi – care a fost cel mai mare din întreaga sa carieră – Maestrul este bombardat de apeluri din partea mandanților săi, din partea jurnaliștilor, din partea prietenilor și cunoscuților. Doamna răspunde și chiar îi face plăcere să răspundă.) În schimb, Gustav, jucându-se de-a detectivul în legătură cu Edi, simte că limba nu i se ma intoarce la dintele bolnav, nu mai e asaltat nici de prioritățile concrete urgente, nici de prioritățile probabile și cu atât mai puțin de prioritățile puțin probabile. Și, ceea ce este cel mai liniștitor, chiar și spaima din amintirea coșmarului dispare. Adică nu chiar dispare, dar nu mai este atât de sâcâitoare. Gustav intră în teritoriul „singurei ordini”, Miky i se culcă la picioare, fața Maestrului se destinde. Adoarme. Da, aceasta este „singura ordine”, pentru asta merită tot zbuciumul, pentru asta merită să trăiești. Pentru asta!

Dar nu trec parcă decât câteva minute și câinele sare de la locul lui și aleargă spre ușă. „Singura ordine” se sparge iarăși în bucăți. (Asemenea geamului din hol, îi revine în minte lui Gustav, încă înainte de a se trezi de-a binelea. Și odată cu această amintire, reapar și prioritățile concrete urgente, prioritățile probabile, prioritățile puțin probabile. Toate deodată, iar alături de ele și apăsarea resimțită din pricina scorburii din coșmarul de unde încă n-a reușit să iasă. Unde încă se mai află și acum!) Nemulțumit, se scoală în picioare, pauza a fost totuși prea scurtă, mult prea scurtă, ia perna uriașă de pe telefonul fix, ridică receptorul, Doamna vorbește. Simte foame, ceea ce este bine: când ți-e foame, gândurile sâcâitoare o lasă mai încet. Merge în bucătărie, farfuriile și tacâmurile îl așteaptă, iar Doamna, în timp ce vorbește la telefon, îl îndrumă prin semne către cuptorul cu microunde.

Aici este poate locul să amintim că Gustav are o teorie fermă în legătură cu somnul și cu moartea. (Gustav are teorii ferme privind multe aspecte ale vieții pe care noi, ceilalți, nu ne obosim să le analizăm!) „1. În somn suntem rupți de timp – la fel cum se spune că este și în moarte; 2. În timpul somnului ne pierdem liberul arbitru și nu mai putem acționa cum vrem – la fel cum se spune că este și în moarte; 3. Somnul și moartea au multe elemente comune, dar dacă nu putem dormi, născocim metode ca s-o putem face – dar facem totul pentru a Nu muri; 4. Când ne pregătim de somn, avem în vedere că la trezire vom reveni la viața diurnă, oricât ar fi aceasta de plăcută ori de neplăcută, deși în timpul somnului dispare timpul, deci și viitorul – la fel cum se spune că este și în moarte. 5. Deci, somnul nu este decât moartea reversibilă – cei reveniți din moarte clinică păstrează amintiri plăcute pentru perioada prin care au trecut și doar revenirea printre vechile cunoștințe îi face să nu încerce să dorească să revină în moarte”. Acum, de pildă, Gustav a dormit prea puțin și ar dori să se întoarcă în „moartea reversibilă”.

Maestrul mănâncă singur, ceilalți au prânzit, copiii au dispărut, probabil că a dormit totuși mai mult decât a crezut. Nu-l deranjează că mănâncă singur, dar îl deranjează convorbirea lungă și „fără sens” a soției. O convorbire ce se tot întinde, iar când se termină, telefonul țârâie din nou și spectacolul continuă: e un spectacol fiindcă Doamna cu aparatul la ureche îl îndrumă în continuare prin semne cu ce să se servească. Și, bineînțeles, între timp sună și telefonul său mobil lăsat în custodia soției, însă desigur nu tace nici telefonul ei mobil. Doamna vorbește pe rând în fiecare aparat și o vreme pe Gustav îl apucă râsul, dar, pe urmă, începe să se enerveze din nou: păi, nici n-a apucat să afle dacă printre atâtea apeluri n-a fost și ceva cu adevărat important, ceva ce nu suferă amânare. Plus că e prea mult zgomot, cum să-ți tihnească în asemenea condiții mâncarea?

Brusc își amintește că Miky a zbughit-o pe ușă, atunci când l-a trezit: cine a venit? Lasă mâncarea la jumătate și iese în hol: câinele nu-i nici acolo și nici în curte – ușa de la intrare e deschisă. O închide și constată că geamul spart a fost înlocuit. Asta e bine și nu e bine. Nimeni nu trebuie să-și asumea asemenea sarcini! Pe urmă, poate apărea impresia că rolul lui, rolul stăpânului casei, nici nu e atât de mare, atât de neînlocuit… În afară de asta, cine știe cu cine a tratat soția? Nu e bine să primești pe oricine în „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”. Dar astăzi este miercuri! Mai mult ca sigur că instalatorul revenit de la sanatoriu s-a prezentat la datorie și n-a uitat să aducă și un geamgiu cu el. Gustav merge în baia mică și constată că robinetul nu mai picură. Deci, asta a fost! Așa că, fiind vorba de instalatorul bun la toate, meritul tot a lui Gustav este: dacă n-ar fi fost relațiile create de el, geamul acela ar fi rămas căscat cine știe câtă vreme.

Abia acum se enervează: a venit de la tribunal de… se uită la ceas… de aproape două ore și habar nu are ce s-a întâmplat în lipsa sa în CASA LUI. Și unde sunt copiii? Se duce în camerele lor, dar copiii nu-s. Revine la Doamna, dar Doamna vorbește la telefon. Mai bagă în gură câteva înghițituri, însă pofta de mâncare i-a dispărut. Iese iar în hol, mai examinează o dată geamul reparat și merge în curte să vadă unde a zbughit-o dulăul atât de intempestiv. Îl strigă pe nume, îl fluieră. Și Miky a dispărut.

– Ce se întâmplă în casa asta? își întreabă soția. Dar aceasta vorbește la telefon. La două telefoane! Enervant! Telefonul lui e pe masă, îl ia să vadă cine l-a sunat.

37.

A găsit patruzeci și două de apeluri. Patruzeci și două de apeluri în ceva mai mult de două ore! Prestația din dimineața aceasta în speța Schubkegel vs. Sala, Boca & Lăbău a stârnit ecourile așteptate. („Păi, puteau fi și mai multe, gândește, asta n-ar constitui o mândrie decât pentru un <cel mai mare avocat din ținut>, nu și pentru <cel mai mare dintre cei mari!>”, dar se consolează cu gândul că oamenii puternici, adevărații jucători, n-au apucat încă să scaneze cele întâmplate, să le analizeze și să se pronunțe. Acum, desigur se fac analize la nivel înalt, se așteaptă aprobări etc.) Dintre cele patruzeci și două de apeluri, treizeci și trei au venit de la numere necunoscute. Înseamnă că de la jurnaliști și probabil și de la persoane ce au asistat la pledoaria sa. Dar nu este exclus să fi fost și de la înalții emisari… A sunat, desigur, și Isabel – Antigona. A sunat, tot desigur, și Eduard Portal. De două ori. A sunat chiar și Primarul. Păi, a și avut de ce! Procesul Schubkegel vs. Sala, Boca & Lăbău va avea loc și în continuare în orașul său, cu toate beneficiile colaterale. Cel puțin încă o vreme. A sunat și sora sa, ceea ce e de mirare, Mona îi telefonează de obicei soției. Restul apelurilor au fost de la clienți și de la Marcel Popovici, un fost coleg de școală cu care nu s-a mai văzut de ani buni. Deci, trebuie să se intereseze de ce a sunat sora sa pe telefonul lui – poate că soția, după bunu-i obicei, o fi vorbit, ținând aparatul ei mereu ocupat. Dar ce a fost atât de urgent ca Mona să nu poată să aștepte? Vrea să-și întrebe nevasta, dar ea vorbește în continuare pe aparatul ei mobil. Gustav se mai uită o dată pe lista de apeluri și unul dintre numerele necunoscute pare a fi fost… Verificând constată că într-adevăr apelul a fost de la cel ce l-a tot deranjat (și) cu o seară înainte fără să spună nimic în microfon. Va trebui să-l roage pe Rudiger, pe comisarul Budy-Kolbar, să afle cine îl șicanează.

– Tu nu ai obosit să vorbești atât?

Degeaba! Când e la telefon, Doamna nu poate fi întreruptă. Dar și răbdarea soțului are o limită: el trebuie să afle cine l-a sunat, ce a vrut Mona, ce au spus jurnaliștii, ce au spus emisarii oamenilor grei din spatele procesului și, în primul rând, unde au dispărut toți ai casei. Și cum a fost cu instalatorul, că, până una-alta, nici n-a apucat încă să vadă dacă și cele două plăci de faianță se află la locul lor. Cu gândul de a merge să verifice dacă meșterul bun la toate și-a făcut treaba până la capăt, se opește în fața soției și vrea să-i ia din mână cel puțin receptorul telefonului fix. Dar sună telefonul său.

Edi? Nu e Edi. Poate fi un client. Maestrul se uită la ceas: nu e târziu, e o oră rezonabilă pentru a fi contactat de cei ce-și pun toate speranțele în el. Răspunde. Dar nu, nu e un client, e cineva din partea… Cineva atât de important încât e mai prudent să iasă în hol sau chiar în curte: asemenea convorbiri sunt întotdeauna ascultate, iar cele două aparate deschise la care se întreține Doamna constituie cel mai simplu mod de a fi recepționat și apelul acela atât de… atât de important, ca să nu spunem mai mult! Că nici nu e indicat să spunem mai mult! Maestrul e măgulit, însă și neliniștit: în mod sigur atât ceea ce va auzi acum, cât și ceea ce va răspunde va fi înregistrat. Va fi înregistrat în mai multe… în mai multe locuri. La nevoie, această discuție va putea fi folosită, în funcție de necesitățile momentului, fie în favoarea, fie în defavoarea uneia dintre părți. Și nu contează defel dacă în favoarea sau în defavoarea lui Adam Schubkegel ori în favoarea sau în defavoarea celor trei oponenți de pe avizier. Jocul este mult mai mare, la nevoie, umilii pioni pot fi sacrificați oricând pentru interese atât de mari.

În curte dă de Fidelio stând de vorbă cu doi colegi. Acum nu are timp de băiat, Gustav spune în telefon „Imediat!”, reintră în imobil și se încuie în „baia mare”, apoi dă drumul la apa din cadă, o măsură clasică de bruiaj, dar astăzi tot mai puțin eficientă. Celălalt a așteptat răbdător și abia acum vorbește. Nu știm ce a spus, reținem doar că Maestrul a rostit de două ori „Da”, o dată „Mulțumesc, nu mi-am făcut decât datoria!”, iar la sfârșit doar „Ne mai auzim.” Apoi întrerupe contactul și se socotește dacă să șteargă convorbirea sau nu. Desigur, e mai prudent s-o șteargă, dar, la o adică – cine știe? – acest apel ar putea fi folosit la momentul oportun. Între timp, observă că pe perete, cele două plăci de faianță sunt la locul lor, dar ciocănindu-le cu degetul, una sună mai sec decât cealaltă. Enervant. „Păi, da! Dacă Maestrul nu-i acasă, până și atât de priceputul și fidelul instalator bun la toate face o muncă de mântuială. Poate că nu de mântuială, dar mai puțin corectă decât dacă șeful ar fi fost să-l controleze!”. Apoi șeful închide robinetul de la baie și vrea să afle amănunte de la celelalte apeluri. Mai verifică o dată agenda telefonului: ultimul apel a fost de la cel ce l-a deranjat noaptea fără să spună nici un cuvânt? Nu, i s-a părut doar, e diferență de o cifră. Mai verifică o dată: e diferență de o cifră. Soția bate la ușă și-l întreabă dacă poate fi deranjat, întrucât îl caută Mona. Da, poate fi deranjat, cu toate că ar fi fost mai bine ca inițial să fi aflat de la soție ce a vrut sora sa și ce au vrut ceilalți care au telefonat. Dar nu e timp: enervant! Nici chiar acasă iată că nu e timp!

Ieșind din baie, ia în mână aparatul și acoperă receptorul cu palma, după care întreabă în șoaptă ce vrea sora sa de n-au putut cele două femei să rezolve între ele ceea ce… Soția abordează mina „necaz”. Într-adevăr „necaz”: Mona îl roagă – îl imploră – „Fă ceva că soacră-mea iar a înnebunit!” „N-a înnebunit, ea e nebună de când s-a născut!” răspunde Gustav.

Între timp, sună telefonul fix: e chiar Isabel – Antigona. În timp ce sora lui Gustav îi relatează varianta ei, soacra Monicăi îi comunică soției Maestrului varianta dânsei.

Monica: „Astăzi nebuna a venit la spital și s-a luat de o infirmieră că pasămite cearceaful nu e curat. Pe urmă, că aerul condiționat nu e bun într-o maternitate. Pe urmă, că în salon este harababură. Femeia a ascultat cât a ascultat, n-a spus nimic și a ieșit din încăpere. După care a venit asistenta șefă și a rugat-o pe Isabel să plece pentru că deranjează pacienții. La care Antigona și-a ieșit cu totul din fire și a trebuit să vină medicul s-o roage și el să plece. Isabel a amenințat că merge la director, dar doctorul Glach se afla în sala de operații. Soacră-mea s-a așezat în anticamera directorului <ca să-l aștepte și până dimineața, dacă va fi cazul>, însă n-a fost cazul pentru că a izbutit să se certe și cu secretara, așa că a ieșit trântind ușa și amenințând că merge la ziarul local. Îți dai seama în ce lumină m-a pus? Plus că mi-a adus nu știu ce sirop care ar fi trebuit să-l dau micuței… Când l-a văzut pe noptieră, medicul era să leșine. Îți dai seama?…” Gustav o întrerupe:

– S-o interneze naiba la balamuc! Eu ce vrei să-i fac? Bine, o să vorbesc cu Glach. „Cu ce-și imaginează ăștia că am să-mi pierd vremea! Foarte enervant!” Enervant chiar de gradul II!

Isabel (în registru antic): „Dragă, nici n-o să-ți vină să crezi! Că nici n-ai cum să crezi așa ceva! Eu nici nu mi-aș fi putut imagina… Stai să vezi: m-am dus să văd micuța – care într-adevăr este un copil ieșit din comun de reușit – ieșit din comun! – dacă i-ai fi văzut căpșorul, parcă zâmbește tot timpul, ăă… Ei bine, nici nu-ți poți imagina în ce hal am găsit-o pe ea și pe mămica ei… Dar nici celelalte mămici cu minunații lor nou-născuți nu sunt în condiții mai bune, deși…, bine, dar acesta este un alt subiect. O să sesizez eu organele, dacă altcineva n-o face. O să le fac viața mai afurisită decât o fac ei bietelor femei și, mai ales, copilașilor care nu sunt de vină pentru indolența celor care…” Fericita de trei ori mătușă nu apucă să scoată nici un cuvând, dar Gustav îi smulge aparatul din mână, vrea să-i transmită ceva Isabelei, renunță și întrerupe convorbirea. Apoi, fără să adauge ceva, intră în camera sa de lucru. Miky, apărut de niciunde, îl urmează și se tolănește în fața biroului.

Maestrul își dă seama că n-a apucat să-și întrebe nevasta în legătură cu apelurile pe care le-a preluat ea în timp ce el dormea, nici pe unde bântuie Leonora, nici cum a fost cu instalatorul meșter bun la toate. („În timp ce el dormea”, adică „în timp ce era mort”. Înseamnă că și „în timp ce ești mort” în restul lumii se întâmplă totuși ceva, chiar dacă tu nu participi. În timp ce tu nu participi nici chiar la ceea ce te privește direct! Asta e bine sau e rău? Iată un lucru la care trebuie să se mai gândească. Dar nu acum, acum are alte probleme, priorități concrete urgente, cele notate cu carioca neagră și subliniate.)

Unde am rămas? Da, la meșterul bun la toate: parcă i s-a spus că instalatorul a venit împreună cu un geamgiu, că nici acela n-a vrut să primească niciun ban, dar a rugat-o pe Doamna să-i pună o vorbă bună pe lângă Maestru pentru că și el are o problemă, ceva cu un conflict cu… Deci, iată, nici măcar geamgiii nu sunt fără pată! Însă toate acestea trec pe planul al doilea – deși nu e indiferent nicio clipă nici ce face fata – acum trebuie să analizeze în detaliu importantul mesaj pe care l-a primit când apa curgea în baie. Să accepte sugestia sau să n-o accepte. Gândurile astea îi plac. Ele constituie cel mai bun remediu împotriva veșnicelor sâcâieli, insistențe, enervări, perturbări ale „singurei ordini”. Concentrându-se asupra importantei discuții, nu mai simte enervare, însă o simte cu atât mai mult când sună iarăși telefonul. Telefonul de pe birou. Care nu lasă „starea de bine” să se desfășoare. Lasă telefonul să sune și încearcă să-și continue gândurile. Dar abia se potolește telefonul fix, că începe să zbârnâie telefonul mobil. Cel mai bine ar fi să-l închidă, dar Gustav nu închide niciodată telefonul mobil fiindcă nu știi ce mesaj important, important și urgent ignori. (Nici la tribunal, în sala de judecată, nu închide aparatul și-l lasă tot pe „silențios”.) Se uită la ceas, e încă o oră fezabilă. La telefon nu e nici Edi, nici un client, nici un jurnalist, nici numărul de la care este deranjat și despre care speră să afle mai multe de la comisar. E tot un emisar al unei sfere înalte. Un emisar al unei sfere foarte înalte. De data asta nu a celor care stau în spatele bietului Schubkegel Adam, ci din partea celor ce i se opun. Adică i se opun formal lui Schubkegel Adam, în realitate habar n-au cine este de fapt Schubkegel Adam, dacă există cineva cu numele Schubkegel Adam în carne și oase, dacă este un om sau doar un nume trecut pe avizierul tribunalului.

– O clipă, spune Maestrul și merge și se încuie în baie, dă drumul la robinetul cadei și ascultă ce i se transmite. Din partea sa, răspunsurile sunt scurte, iar convorbirea propriu-zisă nu durează nici trei minute. După care revine în fotoliul din biroul său și analizează cele două apeluri atât de importante. Are tot felul de propuneri și de promisiuni și dintr-o parte și din cealaltă. Propuneri și promisiuni atât de mari, încât, dacă i-ar merge gura și s-ar afla de ele, toți cunoscuții și toți necunoscuții s-ar închina până la pământ în fața sa. Dar Doctorul Propp știe foarte bine că propunerile și promisiunile cu cât sunt mai mari, cu atât și amenințările sunt la fel de mari, în cazul în care le refuzi. Asemenea unor pacturi cu însuși diavolul! Or el, Gustav, nu vrea mai mult decât are, iar propunerile și promisiunile au venit din ambele direcții, din direcțiile care se ciocnesc între ele. El nu vrea mai mult decât are, dar asta înseamnă să-i refuze și pe unii și pe ceilalți, provocând reacții față de care nu are cum se apăra. Asta nu mai este doar enervant, foarte enervant, ci chiar îngrozitor! Soluția este doar una: să accepte propunerile și promisiunile din ambele tabere, dar să le spună că „în momentul de față nu este defel benefic să se intreprindă ceva în acest sens”. Presa este cu ochii larg deschiși, vede și ceea ce se întâmplă și ceea ce nu se întâmplă, așa că este contraindicat să oferi subiecte care ar putea fi interpretate drept dare și acceptare de mită. Asta nu e doar enervant, e chiar îngrijorător! Foarte îngrijorător, chiar dacă nu te implici cu nimic!

Iese, o caută pe Doamna, dar aceasta a plecat: mașina nu mai este în fața casei.

Stă iar în fotoliu, caută și găsește strategii de amânare. El trebuie să caute și să găsească singur soluții, nici soției nu poate să-i spună ce propuneri și ce promisiuni i s-au făcut. Se simte singur, de parcă ar fi în scorbură, dar acolo simte în ceafă o respirație grea. Nici soției nu poate să-i spună ce propuneri și ce promisiuni i s-au făcut și, fire-ar să fie, cine știe cu cine a vorbit soția cât timp a dormit el? Și, uite, nici n-a izbutit s-o întrebe, totul se desfășoară atât de repede, n-ai vreme nici să răsufli! Dar și mai enervant este chiar ceea ce și-a amintit puțin mai înainte: „presa este cu ochii larg deschiși, vede și ceea ce se întâmplă și ceea ce nu se întâmplă”. Cum să te aperi de informații false?

Gustav n-are cu cine să se consulte, trebuie să ia toate deciziile singur. Or se știe că dacă poți să-i spui cuiva ceea ce te frământă te mai descarci și-ți este mai ușor. Singurul căruia i se poate destăinui este Miky. Care se uită inteligent la tine și nu pricepe nimic.

Maestrul îi pune zgarda dulăului și iese să-și limpezească gândurile.

În fața porții stau mai mulți jurnaliști, la capătul străzii, într-un scuar stau carele de transmisie. Miky este suficient de inteligent și de amenințător pentru ca oamenii de presă să nu se poată apropia prea strâns de Maestrul Doctor Gustav R. Propp. Acesta li se adresează de la doi metri distanță:

– Mâine, la ora unsprezece, în Cabinetul de Avocatură Doctor Gustav R. Propp, vizavi de clădirea tribunalului, va avea loc o conferință de presă.

Jurnaliștii insistă, dar Maestrul e ferm și nu poate fi decât filmat plimbându-și „fiara”. La mai multe jurnale de seară, acestea sunt imaginile care ilustrează comentariile.

38.

Comentarii care se bat cap în cap și Gustav, vizionându-le, ba se amuză, ba se enervează. Bieții oameni, lipsiți de informații reale, trebuie să tot născocească cât mai plauzibil pentru a umple spațiul de emisie. Și pentru a nu fi mai prejos decât concurența. Aproape nimic nu este adevărat din ceea ce se transmite, dar asta n-o știe decât Maestrul și, desigur, cei ce nu apar în știre. Totuși, lumea privește și comentează. Maestrul Doctor Gustav R. Propp e celebru, Doamna primește o mulțime de mesaje de felicitare. Chiar și Isabel – Antigona este mândră și-și etalează mândria față de numeroșii ei cunoscuți. Doar Gustav încearcă să interpreteze fiecare cuvânt: ce ar putea fi folosit de unii și ce de ceilalți. Necazul este că știrile se difuzează pe cele mai multe canale la aceeași oră. Își roagă soția să urmărească un canal, pe Leonora alt canal, pe Fidelio n-are rost să-l roage pentru că el n-ar face decât să ia totul în bășcălie. Mai află câte ceva și din spusele numeroaselor cunoștințe ce nu întârzie să-și arate entuziasmul față de marele lor prieten. Prieten?

Lucrurile sunt încurcate, ar trebui să analizeze în amănunt situația, numai că mâine are trei dezbateri, plus conferința de presă. Ce să facă mai întâi? Se simte așa cum i s-au plâns în sesiune colegii că nu le ajunge timpul pentru a învăța toate cursurile. La el n-a fost cazul, el n-a lăsat nicicând să se aglomereze materia în preajma examenelor. Dar acum chiar că se simte ca un student cu prea multe probleme pe cap în perioada examenelor. „Gata, îi spune soției, nu mai sunt disponibil pentru nimeni!”. Vrea să-i dea și telefonul mobil, dar se răzgândește. Toată familia cinează scurt, mai scurt ca de obicei, și pater familias se retrage în camera de lucru. Toate ceasurile din încăpere arată opt și patruzeci și trei de minute. Doar cel de pe birou e cu o liniuță în urmă. Nu mai e, a fost – mica eroare a fost reparată.

Deci, un proces va fi amânat. Ar mai trebui să obțină o amânare și pentru un altul. De regulă, amânările sunt cele mai indicate soluții. Și nu doar conform celebrului banc în care fiul, avocat în cabinetul tatălui, vine încântat la părintele său, lăudându-se că a finalizat cu brio o cauză pe care bătrânul n-a reușit s-o câștige de șase ani. „Bine, deșteptule, îi spune tatăl, dacă aș fi terminat procesul ăsta atât de repede, din ce bani crezi că te-aș fi putut ține toată vremea aceea la facultate?” Banc vechi, dar adevărat. Maestrul găsește în două minute un motiv irefutabil: și speța a doua va fi amânată pentru un alt termen. Mai rămâne o singură cauză. Răsfoiește dosarul, își face două scurte adnotări pe un bilețel. Îi ajung douăsprezece minute – e ora nouă și opt minute. Totuși, pentru acest caz, va trebui să coboare dimineața în arhivă: există acolo o neconcordanță ce va putea fi exploatată. Trebuie doar să fie sigur că o anumită formulare a fost notată așa cum parcă își amintește. Nici nu mai notează pe bilețel cuvântul „arhivă”, știe ce are de făcut, gata, pentru mâine a terminat.

Se duce în salon și reaprinde televizorul. Ar trebui să-și instaleze un televizor și în birou, lucru pe care-l tot amână fiindcă pentru acesta ar fi nevoie să regândească întreaga arhitectură a încăperii de care este atât de mulțumit. Noroc că în clipele astea, nici copiii și nici soția nu se află în salon. Probabil că fiecare dintre ei vorbește la telefon. Pe micul ecran încep știrile: pe ce canal să se oprească? Nici măcar headline-urile nu le poate viziona pe fiecare, așa că nu știe dacă pe un anumit post va fi comentată – ori măcar amintită – înfățișarea de azi a marelui proces „Adam”. Butonează cu telecomanda până ce dă pe Canal 99 de un reportaj cu mai multe persoane ce-și dau cu părerea despre afacerea SABOLA. Așa ceva nu e de ignorat: din vocea străzii poți trage anumite concluzii în legătură cu ce se așteaptă de pe urma soluționării cauzei. Da, când este vorba despre un eveniment de un asemenea calibru, Completul poate fi influențat cu presiunea maselor, chiar dacă, în mod evident, acestea habar n-au despre amploarea încrengăturilor și a intereselor din spatele scenei. Pe un alt canal, o masă rotundă, la care sunt invitați comentatorii obișnuiți a fi văzuți acolo, discută aprins, se enervează, se întrerup între ei, subliniează cu ton ridicat, decretează cu convingere. Ăștia sunt directori de opinie și fiecare își are partizanii săi. Nu puțini. Doar că nici ei, deși folosesc tonuri cât se poate de hotărâte, nici ei nu știu mare lucru din culisele afacerii. Unul sau altul, e drept, mai aruncă pe piață câte o intuiție corectă, dar, neavând dovezile necesare, se pierde în vâltoarea dicuțiilor atât de înflăcărate. În fond, ei nu sunt decât „avocații” celor care-i plătesc.

Maestrul stinge televizorul, chiar pe o frază în care îi este pomenit numele. Altădată orgoliul l-ar fi obligat să asculte toate bazaconiile rostite în legătură cu numele lui, tocmai pentru că erau/sunt rostite în legătură cu numele lui. Acum a ajuns în faza când simplul fapt că a fost amintit îi ajunge. Sigur că îl măgulește, dar știe și fără să mai piardă vremea ce se spune: toți comentatorii ăștia joacă într-un spectacol ce se repetă la nesfârșit. Repertoriul nu se schimbă semnificativ, nici distribuția, chiar dacă uneori un actor trece în rolul altuia. În mare, însă, Maestrul nu are nevoie să se mai convingă încă o dată că X îl laudă pe A, iar Y pe B. Despre adevărata confruntare și, mai ales, despre adevăratele consecințe pe care le poate avea „procesul ADAM”, nici celebrii analiști și nici oamenii de pe stradă nu știu mai nimic. Ceea ce nu înseamnă că spusele lor nu pot fi folosite. Iar Maestrul Doctor Gustav R. Propp de aceea e Maestru fiindcă știe să influențeze judecătorii chiar și cu vorbele celor ce spun fără să știe despre ce este vorba.

Revine în camera sa de lucru, unde toate ceasurile – inclusiv cel de pe birou – arată ora nouă și cinzeci și trei de minute. Să se culce este prea devreme, și așa, probabil că soția vorbește la telefon, dar nu, Doamna tocmai a revenit în salon, ah, da, la zece începe serialul pe care nu-l ratează niciodată. Serialul care va constitui subiect de discuție la următoarele convorbiri de pe telefon. Și Leonora vine să vadă serialul, deși ea ar trebui să doarmă, mâine mama ei va avea probleme s-o trezească la șase și jumătate. Enervant! Dar doar o „enervare de rutină”, nimic peste gradul I. „Enervările de rutină” își au și ele rolul lor și făcând parte din programul obișnuit, fac parte și din „singura ordine”. „Enervările de rutină” sunt benefice, știe Gustav, ele alungă enervările adevărate.

Maestrul se afundă în fotoliul său, telefoanele nu mai sună, femeile au redus tonul televizorului, își mai aprinde o țigară. Asta este aproximativ „adevărata ordine”. Aproximativ, fiindcă limba se întoarce iarăși la dintele sensibil. Gustav încearcă altfel: încearcă să retrăiască momentul de început al coșmarului. Deci, se afla în codru, în același codru din toate coșmarurile sale, situația nu era deloc nouă, a acumulat destulă experiență pentru a nu cădea în panică, până acum de fiecare dată s-a descurcat. S-a aflat/se află în codru și zărește un copac mai înalt și revine și momentul când, în loc să se cațere în vârful arborelui, de unde să vadă poteca ce duce în afara terenului împădurit, observă scorbura și se apropie de ea. Nu mai rămâne decât să dea timpul înapoi și să se cațere în copac, în loc să intre în scorbură. Totuși, tentația rămâne moartă. Ca să dai timpul înapoi este necesară o concentrare maximă, iar după o zi ca asta, chiar și un om ca și Gustav se simte obosit. Totul e posibil, dacă voința îți este nestrămutată. Se concentrează, e obosit, adoarme.

Dar așa cum spune înțelepciunea orientală, „fapta pe care a săvârșit-o altădată cineva doarme împreună cu el când doarme și-l însoțește atunci când merge – căci e nedezlipită de suflet” (Paňcatantra) Așa o fi, doar că, de data asta, nici copacul înalt, nici scorbura și nici măcar pădurea nu-și fac intrarea în somnul Maestrului. El, scufundat în fotoliu, doarme adânc, asemenea micului Gusti până ce nu s-a luat după pasărea – porumbelul sau vrăbiuța? – din parcul unde l-au dus bunicii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.