ENERVANT(7) – opera lui Gheorghe Schwartz

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT sau cum s-a descurcat Maestrul Doctor Gustav R. Propp în scorbură și ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020

14.

Duminică seara

De când stă Gustav în fotoliu? Doamna Propp a răsuflat mai devreme ușurată când, după atâta vreme, l-a văzut la biroul său. Însă acum, intrând să-l întrebe când vrea să cineze, îl găsește iar privind în gol. Dar sună telefonul. Domnul Doctor se scutură și se repede la aparatul de pe birou. Soția știe că bărbatului ei nu-i place să fie cineva de față când vorbește la telefon. Nu are niciun fel de bănuieli că la celălalt capăt al firului ar putea fi o femeie. Gusti își adoră mai mult ca orice „adevărata ordine”, iar „adevărata ordine” este dată de tabieturi, de viața desfășurată după aceleași tipicuri, iar ea, Doamna Propp, știe că reprezintă o parte integrantă din „adevărata ordine”. Așa că e convinsă că soțul ei nu s-ar încurca extraconjugal pentru că asta l-ar obliga la decizii în momente neprevăzute, l-ar scoate din ritm. Doamna Propp părăsește biroul: n-a aflat când ar dori soțul ei să cineze, însă măcar a asistat la ieșirea lui din starea îngrijorătoare de prostrație de pe fotoliu. Înainte de a închide ușa în urma ei, mai aude primele lui cuvinte în difuzor și-și dă seama că este un client.

Da, dar nu orice client, ci chiar Domnul Comisar Rudiger Budy-Kolbar. Chiar Domnul Comisar Rudiger Budy-Kolbar la o oră atât de neobișnuită din weekend! (Înainte de a afla pricina apelului Domnului Comisar la o oră atât de nepotrivită, trebuie precizat un alt aspect al gândirii specifice Maestrului Doctor Propp: acestuia îi provoca o adevărată spaimă țârâitul telefonului. Lucru absolut firesc: niciodată nu poți ști ce vești primești, indiferent dacă mesaje îmbucurătoare sau neplăcute, acestea te pot pune în situația de a-ți schimba întregul program atât de bine alcătuit, ceea ce produce inevitabil breșe în „adevărata ordine”. Se întâmplă chiar ca o veste de mult așteptată, o veste care ar trebui să-l bucure, să-i declanșeze, chiar dimpotrivă, o enervare de neînțeles pentru cei din jur. De pildă, când i s-a transmis la telefon că domnul primar îl invită la „Zilele Orașului”, unde Domnul Doctor urmează să fie făcut „cetățean de onoare”, Gustav a repercutat imediat că asta înseamnă o după masă – chiar și o seară – „altfel”, așa că bineînțeles că s-a enervat. „Ce nevoie am eu de circul acela de rahat?” și-a întrebat soția, însă aceasta, în loc să-l înțeleagă, i-a adus aminte că nu neapărat „titlul de rahat” e important, ci posibilitatea de a discuta de pe o altă poziție cu Primarul, de a avea prilejul unei convorbiri îndelung amânate în privința problemei grădinii. (Adică domnul Primar să-i trimită omul Primăriei specialist în amenajări florale.) „Tu chiar nu-ți dai seama că nu numai după amiaza aceea – și recepția ce-i va urma – este în joc? Păi, va trebui să îmi pregătesc discursul, să mă îmbrac nu știu cum, să amân tot ce am planificat pentru data aceea?” Domnul Doctor a renunțat să mai spună că va trebui să asculte lunga dezbatere a Doamnei în legătură cum va trebui dânsa să se îmbrace și, mai ales, cum să apară copiii la festivitate. Astea toate costă timp! Un timp pierdut total inutil! „Nu mă duc! O să anunți tu că am o criză de fiere!” O răbufnire zgomotoasă, dar complet inutilă, poate de aceea atât de zgomotoasă: Maestrul știe prea bine că n-are scăpare, că va trebui să meargă la „Zilele Orașului”, că va trebui să-i „facă pe toți praf” cu discursul lui excepțional (bineînțeles mult mai bun decât al celuilalt personaj care va deveni „cetățean de onoare”, celebrul Roco Plau II, cvadruplul campion național de ciclism și proaspătul vicecampion mondial. Bineînțeles că se va vedea că discursul unui erudit, cum este cunoscut Doctorul Gustav R. Propp, n-are cum să fie nici măcar comparabil cu platitudinile obișnuite ale altor laureați). Dar și pentru asta atâtea ore pierdute… Una peste alta, o perioadă întreagă de ieșire din tabieturi.

Desigur, telefonul îți poate aduce și vești mult mai neplăcute, chiar alarmante! Ce să dorească Domnul Comisar la ora asta? Gustav are inima cât un purice. Orice apel poate fi mesagerul unei catastrofe, dar să te caute Domnul Comisar Rudiger Budy-Kolbar în seara de week-end?! Degeaba relațiile dintre cei doi domni sunt bune, chiar excelente – păi, că și ofițerul știe prea bine că nu e deloc exclus să vină și pentru el momentul când va trebui să apeleze la celebrul avocat, niciodată nu e exclus să vină pentru oricine un asemenea moment! – dar să te caute Domnul Comisar Rudiger Budy-Kolbar în seara de week-end?!

Gustav face rapid un inventar: soția e acasă, dar copiii sunt oare acasă?

15.

– Mă scuzați că vă deranjez duminică seara, aude vocea lui Rudiger Budy-Kolbar, răgușită de atât fumat.

– Nu mă deranjați. Pentru mine, duminica este la fel ca oricare altă zi a săptămânii. Tocmai mă mai uitam peste un dosar pentru mâine. (Asta cu „dosarul pentru mâine” a spus-o pentru a-i da în mod elegant intrusului de știre că-l deranjează. Doctorul Gustav R. Propp știe să se poarte.) Cu ce prilej am onoarea…?

– Să vedeți: mă aflu în Pădurea Stromberg la Grădina Micul London împreună cu câțiva prieteni și, din vorbă în vorbă, am aflat că unul dintre convivii mei, venit tocmai din America de Sud, a fost coleg de școală primară cu dumneavoastră.

– Lumea e mică, face Gustav. („Și de ce naiba trebuie să-mi spună asta?” gândește, începând să se enerveze. „Că sigur vorbele astea vor veni cu o continuare…”)

Și a venit și continuarea:

– Vi-l mai amintiți pe Edi? El abia așteaptă să vă mai audă! Și pe Dumneavoastră și pe Doctorul Glach. Dar mai înainte, mai bine vi-l dau la telefon pe cel mai mare medic din ținutul nostru!

– Servus, îl aude Gustav pe Doctorul Glach, prietenul din copilărie. („Cel mai mare medic din ținutul nostru” are aceeași origine cu „cel mai mare avocat din ținut”. „Așa cum niciodată nu poți fi sigur că n-o să ai nevoie de un apărător, așa nu poți fi sigur că n-o să ai nevoie de un medic, motiv pentru care sunteți atât de politicoși!” Asta i-a spus-o de nenumărate ori lui Glach, dar „cel mai mare medic din ținutul nostru” a râs. Docotrul Victor Glach e prea orgolios ca să nu se simtă măgulit chiar și când e catalogat drept „cel mai mare [doar] din ținut”. Păi, lui poate îi ajunge să fie numit „cel mai mare din ținut”, dar Gustav ar fi dispus la orice oră din zi sau din noapte să se confrunte la bară cu orice jurist! Nu doar cu unul „din ținutul nostru”! Auzi, „din ținutul nostru”?! Bine că nu din strada noastră… Dar nu are ce face și trebuie să facă față situației):

– Servus, răspunde, mă bucur să te aud.

– Ar trebui să ieși și tu dintre hârțoagele tale și să vii până aici! Dacă vrei, îl trimit pe Raul după tine! (Raul este șoferul Domnului Director al spitalului – pentru că Domnul Doctor Director nu are carnet de conducere, așa cum nici Gustav nu are carnet de conducere. Dar Gustav nu are nici șofer, dacă n-o punem la socoteală pe Doamna Propp, mereu la datorie. El, Gustav, nu vrea să-și ia răspunderea la volan: oricând o poți păți, chiar dacă nu ai nici cea mai mică vină. Și nu numai tu o poți păți, dar poți băga în belea și pe alții, chiar și pe cei dragi. Nu, Gustav nu are nevoie de asemenea riscuri. Când a fost numit Președinte al Tribunalului, a primit și un șofer cu mașină la scară. A fost singurul regret că n-a acceptat funcția.) Când a apărut ca din lună Edi, nici vorbă să-l recunosc! continuă Glach. Și am stat în aceeași bancă trei ani de zile. Eu, care nu mă pot plânge de memorie, zău că nu l-am recunoscut! Micuțul nostru Edi a devenit un domn, ceva între un ambasador și un gangster. Zău, Edi, arăți fenomenal!

– Ceau, Gusti, ce te lași rugat ca o domnișoară? face Edi. Vino că-ți fac cinste cu o havană cum n-ai fumat în viața ta! Glumesc… Adică nu glumesc cu havana, ci… Hai, băiatule, că mi-e dor de tine și de toată gașca noastră! Uite, eu am cam băut, dar șoferul lui Rudiger se repede în zece minute până la tine! (Bineînțeles că și comisarul și medicul au câte o mașină de serviciu cu șofer până și în week-end la distracția de la Grădina Micul London. Și nici nu-i poți acuza de abuz pentru că și șoferii sunt băieți de băieți și n-au nimic împotrivă să mai stea și ei la o friptură specialitatea restaurantului. Și chiar dacă nu stau la masă cu șefii, sunt serviți la fel ca șefii. Iar când o să ajungă acasă, o să se plângă soțiilor cât de mult au trebuit să muncească până și duminică seara.)

– Nu-i nevoie că pot ajunge în douăzeci de minute și pe jos.

– Da, dar e mai mișto să circuli cu o mașină cu girofar. Ca Președintele țării de unde vin eu. Exact ca Președintele. Hai că vă spun o chestie de o să cădeți de pe scaun! Gata, sergentul a și pornit! (Gustav simte că începe să se enerveze: „Ăștia cred că pot să dispună oricând – chiar și duminică seara, de timpul meu?!” Și se enervează de-a binele când îl aude pe Glach spunând că nu crede că Gusti va veni, știindu-se că nu-i plac pădurile. Da, acum se enervează de-a binelea și pune telefonul în furcă. Enervare de gradul II plus, aproape de gradul III.)

Un nou țârâit.

– Ce are telefonul tău? întreabă Edi. Dacă ajungi aici, îți dau un telefon clasa întâi, râde și este evident că la Noul London nu se bea doar apă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.