Enigmaticul „Cadou de Crăciun“ rătăcit în vremea Iepuraşului

Corespondență de G.S.Jivănescu, 17 aprilie 2020

În nici două săptămâni, numărul de îmbolnăviri cu COVID-19 raportat oficial în lume s-a dublat, ajungând în dimineaţa zilei de 15 aprilie (GMT) la peste două milioane. Asta, după ce s-au scurs patru luni pentru atingerea primului milion. La sfârşitul anului trecut, la nivel global, se înregistrau doar câteva preocupări majore în perspectiva noului an: iminenţa unui război comercial între Statele Unite ale Americii şi Republica Populară Chineză, diferenţele de abordare în privinţa schimbărilor climatice, rivalitatea dintre Rusia şi NATO exacerbată şi de disputa pe tema istorică a invadării Poloniei în 1939, în contextul aniversării a 80 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, respectiv a apropiatei comemorări a victoriei Uniunii Sovietice în respectiva conflagraţie. Nu în ultimul rând, lumea se gândea la încetinirea creşterii economice a Germaniei, cu inerenta ameninţare a recesiunii în Uniunea Europeană odată scăpată de coşmarul Brexit, ca şi la ipoteticele ameninţări nucleare din partea Republicii Islamice Iran ori a Republicii Populare Democrate Coreene.

La cumpăna dintre ani, treceau aproape neobservate o notificare adresată Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii referitoare la pneumonia atipică din centrul Chinei (31 decembrie) ca şi decizia închiderii unei pieţe de animale sălbatice şi seafood din Wuhan (la 1 ianuarie). Devenit între timp sinonim cu infecţia cu SARS-CoV-2, marele oraş fusese gazda Jocurilor Mondiale Militare, care s-au desfăşurat în perioada 16-27 octombrie 2019. La această mini-olimpiadă, delegaţiile sportivilor militari din SUA şi, respectiv, Coreea de Nord au fost printre cele mai numeroase.

La 25 iunie 2020, se vor împlini 70 de ani de la invadarea sudului Peninsulei Coreea de către trupele regimului comunist din nord. A fost nevoie de intervenţia masivă a forţelor armate ale Statelor Unite pentru a rebalansa situaţia de pe câmpurile de luptă şi pe plan diplomatic, conflictul armat fiind (relativ) stins prin armistiţiul din 1953. La momentul actual, mai există 28.000 de militari americani activi pe teritoriul Republicii Coreea, iar numărul total al cetăţenilor SUA, incluzând consilierii şi membrii familiilor, este de circa 58.000 de persoane. Deşi desfăşurată sub egida ONU, implicarea SUA în ostilităţile dintre nordul şi sudul Coreei – moment de maximă tensiune al Războiului rece, ca şi sprijinirea ulterioară a regimurilor sud-coreene, constituie fundamentul unor relaţii profund antagonice, exacerbate ideologic, între Coreea de Nord şi Statele Unite, până la asimilarea acestora cu o stare de război.

Dacă în domeniul confruntărilor sportive această rivalitate se manifestă printr-o îndârjire ieşită din comun (cum a fost cazul partidei încheiate 2-2 în grupele Campionatului Mondial de fotbal feminin din 2007), fără a se ajunge , însă, la situaţia din anii ’70-’80, în care, la tragerile la sorţi ale grupelor din competiţiile de fotbal la nivel european, se făcea anunţul că Albania se va retrage automat dacă va nimeri în aceeaşi grupă cu URSS, pe planul relaţiilor politice şi diplomatice dintre Coreea de Nord şi SUA s-a ajuns la un nivel al exprimării ieşit din comun. Nu mai departe de acum doi ani şi jumătate, la 23 septembrie 2017, de la tribuna Adunării Generale a ONU, la New York, ministrul de Externe al Coreei de Nord l-a numit pe preşedintele Trump o persoană „deranjată mintal îmbibată de megalomanie“ aflată într-o „misiune de sinucidere“, drept pentru care preşedintele american i-a ameninţat, printr-un mesaj Twitter, pe ministru şi pe liderul nord-coreean, numit Little Rocket Man, că riscă să piară din peisaj [“won’t be around much longer”]!

De atunci încoace, tonul declaraţiilor s-a mai atenuat, iar între Trump şi Kim Jong Un au avut loc două summit-uri (Singapore, în iunie 2018, încheiat cu Declaraţia de pe Insula Sentosa, prin care cei doi lideri s-au angajat la construcţia unei păci durabile şi stabile în peninsulă, inclusiv prin denuclearizarea acesteia, respectiv Hanoi, Vietnam, în februarie 2019). Cel din urmă, pregătit în pripă, în mai puţin de o lună, s-a încheiat intempestiv, pe fondul divergenţelor majore între cerinţele americane şi cele nord-coreene de ridicare a sancţiunilor impuse de ONU, inclusiv cu acordul Rusiei şi al Chinei, în urma testelor nucleare şi cu rachete balistice intercontinentale efectuate de regimul de la Phenian [Pyongyang]. In aceste condiţii s-a renunţat şi la deschiderea unui birou de legătură al Statelor Unite în Coreea de Nord.

Cu toate acestea, preşedintele Trump s-a mai întâlnit o dată cu Kim Jong Un, trecând graniţa zonei demilitarizate de la Panmunjon în aplauzele acestuia, la 30 iunie 2019; şi de această dată, fără nici un rezultat. După ce în aprilie trecut afirmase că sfârşitul anului constituie termenul până la care mai poate tolera jocul diplomatic, în condiţiile în care sancţiunile economice sugrumau Noua Linie Strategică de dezvoltare economică a ţării, dictatorul nord-coreean a lăsat să se întrevadă posibilitatea unei noi reuniuni la nivel înalt cu Trump, dar aceasta n-a mai avut loc.

Şi aşa s-a produs, la 3 decembrie 2019, surprinzătoarea declaraţie a lui Ri Thae Song, viceministru al Externelor în guvernul de la Phenian şi responsabil al relaţiei cu Statele Unite, care a fost difuzată de agenţia naţională de ştiri nord-coreeană: „Ceea ce rămâne de făcut în acest moment este opţiunea SUA şi este la latitudinea Statelor Unite ce cadou de Crăciun vor alege să primească.“ Mediatizată intens în întreaga lume, mai ales, în Asia de est, afirmaţia, evident elaborată de liderul comunist, fiind de neconceput ca formularea să fi aparţinut unui demnitar de rangul II, nu a fost publicată în ziarele nord-coreene. Ar fi fost pentru prima oară în istorie când un oficios al regimului ar fi folosit termenul de „Cadou de Crăciun“ pentru uzul intern.

Intr-adevăr, societatea tradiţională din Coreea are cultul cadourilor, seonmul, sub cele mai diverse aspecte şi în mai toate împrejurările, astfel încât s-a speculat gazetăreşte că de Crăciun va apărea un Santa Kim. Mai mult, în Coreea de Sud, unul din nouă locuitori este de religie romano-catolică: circa 6 milioane de credincioşi, cadoul de Crăciun fiind ceva firesc, în timp ce Nordul s-a proclamat ateu, deşi de zeci de ani se menţine, la Tǒkwon, singura abaţie teritorială catolică din afara Europei, rămasă, între timp, firesc, vacantă.

Insuşi preşedintele Trump, fiind abordat de ziarişti la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, a replicat: „Vom descoperi în ce constă surpriza şi-i vom face faţă cu succes. Poate e vorba doar de un cadou, poate îmi oferă o vază frumoasă în loc de un test cu o rachetă.“ Majoritatea analiştilor, politicienii şi publicul larg au avut în vedere, la momentul respectiv, o nouă rachetă balistică intercontinentală lansată din Coreea de Nord spre Pacific, trecând pe deasupra Japoniei. Testele cu astfel de rachete, capabile să atingă continentul nord-american, îi sunt interzise de ONU regimului de la Phenian. Nu şi cele cu rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune. De asemenea, rezoluţiile Consiliului de Securitate nu-i permit Coreei de Nord noi testări ale unor încărcături nucleare. Kim Jong Un a supervizat, până în prezent, patru din cele şase teste ale unor bombe nucleare efectuate în ţara sa.

Au trecut lunile şi enigmaticul „cadou de Crăciun“ n-a fost vizibil. La 8 ianuarie, şeful Executivului de la Washington i-a transmis felicitări liderului nord-coreean cu ocazia aniversării zilei de naştere, ceva de neconceput altădată. Iar la 22 martie i-a adresat o scrisoare oferindu-i cooperarea Statelor Unite în combaterea a ceea ce, de la 11 martie, fusese declarată de OMS pandemia COVID-19, parcă vrând să sublinieze că nu pune preţ pe absenţa informaţiilor oficiale în acest sens din Coreea de Nord.

N-au mai rămas multe ţări sau teritorii de pe planetă care să nu fi raportat infectări cu noul coronavirus: Transnistria are, deja, şase decese. După ce Yemenul, cu circa două milioane de suspecţi de holeră din 2016 încoace şi cu un sistem medical la pământ, a consemnat primul caz de boală la aproape 30 de milioane de locuitori, R.P.D.Coreeană, având peste 25 de milioane, a rămas cel mai populat stat din lume care nu a raportat nici un caz, situaţie în care se mai regăsesc, în Asia, Tadjikistan şi Turkmenistan. În Africa, au mai rămas Lesotho şi Comorele, alături de zece state din zona Pacificului: Kiribati, Micronezia, Nauru, Palau, Samoa, Tonga, Tuvalu, Vanuatu, Insulele Solomon şi, respectiv, Insulele Marshall.

Pentru cei ce au trăit în România înainte de ’90, încăpăţânarea suspectă a Phenianului de a nu raporta nici un caz de COVID-19, deşi se poate vedea că oamenii poartă măşti şi că se aplică distanţarea fizică în societate, pare ceva cunoscut. La aproape o jumătate de secol de la „tezele din iunie 1971“, rămâne convingerea că regimul nord-coreean ne-a făcut nouă, românilor, mult rău. Nu printr-o ocupaţie militară ori prin cohorte de consilieri, ci pentru că modelul oferit pe tavă lui Ceauşescu (şi aşa ahtiat după putere prin funcţiile pe plan organizatoric şi de cadre pecare le deţinuse cu mult înainte de 1965) şi pe care acesta a ţinut să-l implementeze în România, inclusiv în domeniul arhitecturii, a sfărâmat orice urmă de pluralism în conducerea ţării, în favoarea unui regim autocratic dominat de cultul folcloric deşănţat al personalităţii sale. Un regim care a încercat în zadar să estompeze păcatul originar al comunismului românesc, acela de a fi fost impus naţiunii de o putere străină, în ciuda valorilor fundamentale ale neamului nostru, într-o vreme în care celelalte ţări socialiste, cu excepţia Chinei, se complăceau în situaţia de sateliţi mecanici ai Moscovei.

In Coreea de Nord, cultul fondatorului Kim Ir Sen [Kim Il Sung] şi al succesorului acestuia, fiul său, Kim Jong Il, este centrat la data de 15 aprilie, declarată „Ziua Soarelui“, când au loc manifestări comemorative şi vizite la mausoleu. Numai că, în acest an, nepotul Kim Jong Un a lipsit de la acestea, alimentând speculaţii diverse ale unora şi speranţe deşarte legate de coronavirus ale altora. Fusese, însă, prezent cu o zi înainte la lansarea unei rachete de croazieră (test neinterzis de Consiliul de Securitate al ONU), prima de acest fel din ultimii trei ani, ceea ce i-a făcut pe unii să-şi închipuie că Moş Crăciun, în sfârşit, a venit! Cel mai probabil, a fost vorba de un mesaj nesofisticat adresat coreenilor din Sud, chemaţi la urne în aceeaşi zi specială de 15 aprilie.

Alegerile parlamentare desfăşurate în acea zi au marcat cel mai categoric avans al unui partid de la instituirea constituţiei democratice în 1987. Partidul Democratic (aflat şi anterior la guvernare) a obţinut două treimi din cele 300 de mandate ale Adunării Naţionale a Republicii Coreea, cu 60 mai multe decât avusese anterior. De extracţie liberală şi deschis dialogului cu regimul comunist din Nord, acest partid (aflat alături de un aliat minor – Partidul Unităţii Civile), a făcut faţă acuzaţiilor opoziţiei că prin participarea la dialogul intracoreean pune în pericol securitatea naţională.

La 15 aprilie, s-a dovedit că poate fi organizat un scrutin major după ce vârful unei epidemii va fi fost depăşit. Ba mai mult, s-a înregistrat şi cea mai mare participare la vot din 1992 încoace: peste 66% dintre cei circa 44 de milioane alegători (faţă de 58% în 2016). Un sfert dintre cei care şi-au exprimat votul au făcut-o anticipat. Cu numai peste 10.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (la peste 55 de milioane de locuitori), cu o mortalitate de 2,16% şi cu peste o jumătate de milion de teste efectuate, s-a considerat că reacţia autorităţilor din Coreea de Sud în faţa pandemiei a fost rapidă, coerentă şi eficace. La fel, alegerile au fost organizate cu respectarea unor reguli excepţionale pentru evitarea unor riscuri epidemiologice majore. Astfel, la coadă s-au impus portul măştii şi distanţa de cel puţin un metru între votanţi. Acestora li s-au distribuit mănuşi de plastic şi li s-a măsurat temperatura corpului la intrarea în clădiri. Cei cu o temperatură mai mare de 37,5°C au fost îndrumaţi spre spaţii de votare separate. Toate secţiile au fost intens dezinfectate pe tot parcursul procesului electoral. La plecare, mănuşile de vot au fost predate în vederea distrugerii. Pare a se fi construit un model!

Rezultatul acestor alegeri era previzibil, constituindu-se într-un potenţial impuls al negocierilor ce vor conduce la denuclearizarea Peninsulei Coreene. Cât despre „cadoul de Crăciun“, speculaţiile rămân, încă, deschise. El poate fi chiar realitatea sumbră a acestor zile dinaintea unei recesiuni globale. Intre atâtea teorii conspiraţioniste având în prim plan Statele Unite şi China, care se acuză reciproc, prin voci din sferele înalte ale politicii, de a fi elaborat prin inginerie genetică virusul mizerabil, ba că în laboratorul special ori la institutul de virusologie din Wuhan, ba că ar fi fost plantat în acel oraş la piaţa Huanan, la ceva distanţă de centrul tradiţional al noilor gripe (provincia Guangdong din sudul Chinei, lângă Hong Kong) cu ocazia jocurilor militare menţionate, cert este că la 3 decembrie 2019, data formulării incitante din Coreea de Nord, încă nu se raportase vreun caz special de către China (8 decembrie). Cu toate acestea, specialişti epidemiologi se referă la 17 noiembrie drept data consemnării formei de pneumonie atipice, iar în ultimele zile medici din Europa Centrală răscolesc fişierele pentru a desluşi dacă nu cumva toate manifestările bolnavilor de gripă din acea perioadă, asociate, în general, gripei Taipei sau confundate cu „aprinderea la plămâni“, nu s-ar fi încadrat mai degrabă în caracteristicile a ceea ce avea să devină boala COVID-19.

Neexcluzând nici un scenariu, în condiţiile în care nici nu trebuie să se fi întrunit un complex de factori favorizanţi ai unei catastrofe, ci numai unul, este la fel de posibil ca un accident sau o neglijenţă să stea la baza pandemiei, cum ar fi infectarea unui cercetător, în condiţiile acelea de securitate de gradul 2 din maxim 4, prin muşcătura unui liliac purtător al virusului mutant (poate printr-un mecanism de natură cosmică), prin contactul cu urina , sau prin deturnarea unui lot de material biologic uzat dinspre fireasca incinerare spre un dejun cu soacra sau spre piaţa de animale sălbatice. Asta pentru a nu mai pomeni de folosirea excrementelor adunate din peşterile de lilieci ca fertilizator în agricultură oriunde acest lucru este la îndemână.

Privind în ansamblu, nici China, nici Statele Unite, nici Rusia, nici măcar Iranul nu ar avea ceva de câştigat de pe urma pandemiei şi a turbulenţei economice şi sociale ce urmează, pentru simplul motiv că responsabilitatea unor actori globali, larg interconectaţi, e mai presus de psihologia unei partide de poker. Ar fi o bazaconie ca cineva să-şi închipuie că d-ra Greta Thunberg şi tov.Kim Jong Un şi-ar fi dat mâna în vreun fel oarecare, pentru că nu era nevoie. Dar e evident că s-a ajuns la ceea ce fiecare dintre ei şi-a dorit separat: un cer senin brăzdat de baloane şi dirijabile deasupra Europei, marile companii aeriene din America având nu mai mult de un zbor pe zi între New York şi Los Angeles, traversarea Atlanticului cu corăbii cu vele şi, în general, preludiul răcirii globale – pe mâna tinerei activiste, respectiv capitalismul zdruncinat din temelii prin simplul fapt că a trăit cu iluzia că sistemele de sănătate din cele mai avansate ţări ale lumii pot face faţă unei pandemii – pe mâna liderului nord-coreean cu al său enigmatic „cadou de Crăciun“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.