Evoluții de ultimă oră în scandalul de la Chișinău

andrei-nastase

Primarul ales al municipiului Chișinău, Andrei Năstase a depus o Cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție, susținând că în dosarul electoral au apărut circumstanțe noi, relateazăCotidianul.md.

Potrivit lui Andrei Năstase, „în cadrul judecării cauzei privind validarea alegerilor locale noi au fost comise multiple încălcări ale procedurii civile”.

„Printre acestea, s-a depistat că la judecarea cererii noastre de recuzare a completului Druță, Gafton și Burduh a participat un judecător care nu mai era în drept să dețină calitatea de magistrat, dat fiind atingerea plafonului limită de activitate de 65 de ani. În pofida acestui fapt, judecătoarea Oprea Iuliana activează până în prezent și a judecat atât cererea noastră de recuzare, cât și alte cauze. Temeiul dat reprezintă un motiv de revizuire a încheierii prin care a fost respinsă recuzarea celor trei judecători compromiși, având în vedere că despre aceasta am aflat ulterior. Mai mult, acest lucru conduce la invalidarea și a încheierii Curții Supreme de Justiție prin care recursul nostru a fost declarat inadmisibil”, se menționează într-un comunicat al Platformei DA.

Andrei Năstase atrage atenția „că într-un caz similar Republica Moldova deja a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatările Curții expuse în acea hotărâre fiind valabile și în prezenta cauză”.

Totodată, Platforma Demnitate și Adevăr a depus o plângere motivată în atenția Procurorului General, căruia i-a „solicitat expres să investigheze minuțios acțiunile și actele emise de judecătorii implicați în faptele de complicitate la uzurpare a puterii de stat, la acțiuni care depășesc în mod vădit limitele atribuțiilor acordate prin lege, dar și pronunțarea cu bună știință, a unor hotărâri contrare legii”.

Este vorba de judecătorii care, potrivit formațiunii politice „au invalidat în mod cinic și ilegal alegerile din municipiul Chișinău”.

„Deși există un cadrul legal foarte explicit, care nu permite derapaje de la normele democratice, aceștia au intrat în cârdășie cu mafia de la guvernare, l-au ignorat și pentru aceasta urmează să suporte consecințele legale corespunzătoare”, acuză Platforma DA.

Partidul condus de Andrei Năstase mai amintește că, „conform Rezoluției Parlamentului european din 5 iulie, curent, Forul legislativ european ‘Recunoaște că decizia instanțelor, despre care s-a afirmat de mai multe ori că este influențată și dirijată politic, este un exemplu al acaparării statului și denotă o criză foarte profundă a instituțiilor din Moldova; Regretă că, în ciuda numeroaselor apeluri făcute de comunitatea internațională, autoritățile continuă să submineze încrederea cetățenilor în corectitudinea și imparțialitatea instituțiilor statului’”.

Partidul mai consideră că „pe lângă faptul că aceste hotărâri sunt vădit neîntemeiate, ele mai sunt și ilegale, iar pentru emiterea acestora cei ce le-au pronunțat urmează să fie trași la răspundere penală”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.