Fascinanta poveste a pilotului Marii Uniri

Istoria modernă păstrează la loc de cinste numele marilor bărbați politici care au contribuit la realizarea Marii Uniri. Alături de aceste personalități despre care acum învățăm la școală, la făurirea României Mari au participat, într-un fel sau altul, și alți oameni mai puțin celebri, pe care-i redescoperim abia acum, în ultimii ani. Și, oricât ni s-ar părea de ciudat și neașteptat, unul dintre aceștia a fost un aviator: pilotul Vasile Niculescu.

În acest an aniversar, un clip TV l-a readus la viață pe Samoilă Mârza, cel care a realizat singurele fotografii ce imortalizează Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. La rândul nostru, ne facem datoria de onoare de a vorbi despre Vasile Niculescu, un alt „anonim“ care, deși a cam fost uitat, a avut, în felul lui, un rol deosebit de important în evenimentele petrecute în urmă cu o sută de ani. Cel care ne-a ghidat printre evenimentele acelor vremuri eroice a fost prof. dr. Valeriu Avram, specialist în istoria aviației, care i-a și dedicat o carte întreagă aviatorului Vasile Niculescu.

O istorie nedreaptă

Amplasat în regiunea istorică a Bucovinei de sus, municipiul Rădăuţi deține și el un „miracol“ aproape similar cu mult mai celebrele lui „surori“ din Caracal: acolo se află singurul cimitir din țară prin care trece o cale ferată. Printre sutele de morminte de acolo există unul pe a cărui cruce scria, până de curând, doar Vasile Niculescu. Localnicii obișnuiți știau că sub acea piatră funerară își doarme somnul de veci un bătrân ceasornicar, pe care Dumnezeu l-a ținut în viață până la o vârstă înaintată. Abia în ultimii ani, modestul mormânt a fost reamenajat și, în mod neașteptat pentru cei care nu erau la curent cu istoria modernă a României, alături de crucea creștină a fost amplasată și pala unei elice de avion, semn de onoare care marchează locul de odihnă veșnică a unui aviator.

Istoria are niște reguli ciudate, uneori de-a dreptul odioase: păstrează memoria unor personaje obscure, dar face să fie uitați unii dintre oamenii ce au jucat un anumit rol pe scena istoriei. Din păcate, acesta este și cazul locotenentului-pilot Vasile Niculescu. În urmă cu un secol, la data de 10/23 noiembrie 1918, el s-a aflat la manșa unui avion care, în acele vremuri de început ale aviației naționale, a zburat peste Munții Carpați, de la Bacău până la Blaj, pentru a duce acolo o serie de documente extrem de importante, legate de convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. A fost un zbor istoric, efectuat în niște condiții deosebit de vitrege: în prag de iarnă, pilotul a traversat munții într-un avion cu carlingă deschisă, cu instrumente de navigație rudimentare și fără ­niciun fel de dirijare de la sol.

A treia din lume

Înființată în anul 1910, aviația militară română a fost, în ordine cronologică, cea de-a treia din lume, după cele din Franța și Italia. Încă de la început, și-a demonstrat eficiența din punct de vedere militar. Astfel, tânăra aviație militară română a avut o contribuție deosebit de importantă la istoricele victorii obținute în vara anului 1917  la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Importanță subliniată atunci de comandantul Armatei I, generalul de divizie Eremia Grigorescu. În cuprinsul Ordinului de zi nr. 96/1917, generalul menționa: „Faptele care au stârnit admiraţia tuturor şi unde aţi arătat cel mai frumos spirit de sacrificiu sunt în timpul zborurilor pentru legătura cu infanteria, când, fără a ţine seamă de pericol, v-am văzut zburând la înălţimi foarte mici asupra liniilor vrăjmaşe, pentru a putea duce ştiri precise în mijlocul întunericului cauzat de bombardamentul de artilerie, atunci când în vuietul asurzitor nu vă vedeam decât pe voi, nu primeam decât de la voi ştiri, că năvălitorii au fost striviţi, că valurile duşmane s-au sfărâmat şi dau înapoi (…); sunt proba bărbăţiei aviatorilor în luptă“. Tot în Arhivele militare din acea perioadă s-a păstrat și „Anexa Buletinului de informaţii al Marelui Cartier General român din 28/10 august 1917“ în cuprinsul căreia se menționa: „Aviaţia a făcut, de la începutul războiului, servicii imense. Iar locul pe care-l joacă în războiul modern această a 5-a armă de luptă întrece cu mult aşteptările. Superioritatea aeriană realizată de aviatorii noştri din toate escadrilele are un mare rol în desfăşurarea operaţiunilor, venind în sprijinul infanteriei şi artileriei. S-au transmis informaţiuni privind mişcările de trupe inamice, concentrarea rezervelor, s-au fotografiat şi bateriile inamice, aerodromurile şi instalaţiunile acestora. Zburând deasupra câmpului de luptă, avioanele au fost «ochiul bătăliei» cu ajutorul aparatelor T.f.f (Telegrafie fără fir) care se găsesc la bordul lor. Aviatorii au fost în comunicaţiune permanentă cu comandamentele terestre, indicând în fiecare clipă progresul sau oprirea valurilor de asalt. Mai mult, prin mijlocul semnalelor convenite, comandanţii au cerut, prin intermediul avioanelor, colaborarea cu artileria şi lovirea unor obiective inamice. Avionul a fost în timpul luptelor preţiosul organ de transmitere de pe linia de bătaie sau în spatele liniilor. Bateriile de artilerie ar fi fost oarbe fără ajutorul direct al avioanelor, care prin intermediul instalaţiunilor de T.f.f. au ţinut o strânsă legătură cu comandamentele. Astfel că Aviaţia de bombardament s-a dovedit o armă deosebit de puternică. Atunci au fost bombardate, pe timp de noapte, o serie de obiective deosebit de importante: aerodromurile de la Focşani şi Târgu Secuiesc, portul şi docurile din Brăila, coloane de trupe şi vehicule în mişcare, gările de la Ianca, Făurei şi Traianul“. Exact în acea perioadă eroică s-a desfășurat și o bună parte a carierei militare a pilotului Vasile Niculescu.

Visul zburătorului

Vasile Niculescu s-a născut pe 21 noiembrie 1891, la Fălticeni. Părinții lui și-ar fi dorit ca el să urmeze cursurile Seminarului Teologic, după absolvirea căruia ar fi urmat să devină preot. Au vrut ei, dar nu a vrut și el. Iar asta, pentru că visul vieții sale a fost altul: să zboare. Astfel că în ianuarie 1915 s-a înrolat în armată, unde a urmat cursurile Școlii de pilotaj de la Băneasa. Era în anii de început ai Aviației române, pe vremea în care piloții puteau fi numărați pe degete. Mult mai târziu, spre apusul vieții, Niculescu a povestit, plin de nostalgie: „M-a fascinat zborul de mic copil și am văzut pentru prima oară aeroplane la manevrele militare din toamna anului 1911, manevre care se desfășurau în zona noastră. În școala de pilotaj l-am avut conducător pe George Valentin Bibescu – un adevărat prinț al zborului“. După doar opt luni de instruire, el a obținut brevetul de pilot militar cu nr. 61/ 15 august 1915. Anterior, pe 10 iulie 1915, prin ordinul ministrului de Război, fusese avansat la gradul de plutonier, repartizat la Corpul de Aviație. Pe 1 octombrie 1916, tânărul pilot a fost avansat la gradul de sublocotenent, iar pentru scurtă vreme a fost și el pilot-instructor în cadrul Școlii de pilotaj de la Bârlad. După ce România a intrat în primul Război Mondial, Niculescu a fost mutat, la cerere, în Escadrila de recunoaștere și bombardament ușor F4, care acționa deja pe front.

Războinicul din slava cerului

Atunci, în plină conflagrație mondială, dar și într-o perioadă în care aviația lupta să-și cucerească o poziție de vârf în domeniul militar, printre armele de elită, pilotul Vasile Niculescu s-a dovedit a fi un luptător redutabil care-și câștigase deja faima printre „războinicii aerului“. Astfel, pe 7 iulie 1917, pe când se afla într-o misiune de recunoaștere aeriană deasupra liniei frontului, avionul său a fost atacat de artileria germană, iar mai multe schije au atins aripile aparatului. În plus, ca din senin, a apărut și un aeroplan german care a deschis focul. În acea situație dificilă, plutonierul Constantin Pârvulescu – coechipierul de atunci al lui Niculescu – a deschis și el focul cu armamentul de bord și, până la urmă, adversarul a fost obligat să se retragă, iar echipajul a reușit să ajungă cu bine acasă. Prof. dr. Valeriu Avram ne-a relatat că în Registrul de zboruri al Escadrilei F4, pe care le-a cercetat în arhivele militare, sunt consemnate multe alte acținui de luptă, la fel de temerare.

Adversar al bolșevicilor

În acei primi ani ai Aviației române, trecerea Carpaților mai era încă o mare performanță aviatică. Pe 13 septembrie 1913, tentativa lui Aurel Vlaicu de a zbura peste munți, misiune care ar fi urmat să aibă semnificația unei uniri, pe calea aerului, a Regatului României cu Transilvania aflată încă în componența regalității Austroungare. Acel zbor simbolic s-a încheiat tragic, odată cu prăbușirea avionului și moartea temerarului său pilot. Această situație s-a schimbat, după doar câțiva ani, odată cu apariția unei noi generații de aparate de zbor. Iar unul dintre „beneficiarii“ acestei schimbări a fost chiar Vasile Niculescu. În cursul  campaniei militare din vara anului 1917, el a  trecut cu avionul său peste Munții Carpați și, odată ajuns în Transilvania, a lansat manifeste de îmbărbătare a românilor de acolo. Dar misiunea care a înscris numele pilotului V. Niculescu în cărțile de istorie a fost zborul lui de la Iași la Blaj, peste Munții Carpați.

Un zbor cât o istorie

Iarna grea de la sfârșitul anului 1918 a complicat și mai mult situația deja dificilă a României de atunci. Din cauza gerurilor aspre și a ninsorilor abundente, legătura dintre Consiliul Național Român Central și Guvernul României, care se retrăsese la Iași, nu mai putea fi menținută decât pe calea aerului. Astfel că, atunci când s-a pus problema de a se transporta urgent la Blaj o serie de documente extrem de importante, Marele Cartier General Român a ordonat trimiterea unui avion. Cel ales să facă acel zbor istoric a fost locotenentul Vasile Niculescu, care cunoștea deja traseul peste Carpați.

Aflat la manșa aeroplanului, el a fost însoțit de către coechipierul său, căpitanul Victor Precup. Zborul peste Carpați, la o înălțime medie de 2600 m, a fost efectuat la bordul unui avion  de tip Farman 40, cu  carlingă deschisă, la o temperatură de minus 40 de grade Celsius. Motiv pentru care, pentru a se proteja de acel ger cumplit, cei doi și-au acoperit fețele cu un strat gros de parafină.

Totuşi, în cazul unei tragedii, asta nu i-ar fi ajutat cu nimic: avionul nu era înarmat, iar cei doi ofițeri nu aveau parașute. Misiunea lor a fost să transporte un sac plin cu manifeste, precum și o geantă militară sigilată. Manifestele au fost lansate din avion deasupra Blajului și a altor localități transilvănene. În schimb, în geanta sigilată se aflau trei documente secrete extrem de importante, inclusiv o scrisoare a prim-ministrului Ion I.C. Brătianu către Consiliul Național Român. După ce acele mesaje au fost predate, a urmat ședința de la Palatul Mitropolitan, în cursul căreia Consiliul Național Român a decis convocarea Marii Adunări Naționale la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a proclamat, în mod oficial, Unirea cu România. A doua zi, la plecarea din Blaj, echipajul a fost înconjurat de sute de oameni care s-au iscălit pe fuzelajul din pânză al avionului. Era mesajul prin care  românii adunați la Blaj anunțau Guvernul român aflat la Iași că și ei doresc înfăptuirea Marii Uniri.

Militar de carieră

Pentru acel zbor istoric, care i-a adus renumele de „Pilotul Marii Uniri“, firesc ar fi fost ca locotenentul Vasile Niculescu să fie decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul“. Dar autoritățile de atunci nu s-au gândit la asta. Dedicat pasiunii sale pentru zbor, aviatorul a continuat să-și îndeplinească misiunile primite. Pe 23 iunie 1919, în cursul unui zbor de recunoaștere în Transnistria, din cauza unei defecțiuni tehnice, avionul lui a aterizat forțat în liniile de front bolșevice. Locotenentul Niculescu a fost luat prizonier și a stat în captivitate, la Odessa, timp de o lună, după care a fost eliberat. Ulterior, între anii 1920 și 1923, a fost pilot în Grupul I Aeronautic. Pe 24 octombrie 1923, prin „Înaltul Decret Regal nr. 5634“,  a fost înaintat la gradul de căpitan. Un an mai târziu, pe 1 octombrie 1924, a fost transferat la Comandamentul Școlii de Aeronautică. Între 1 martie și 1 septembrie 1925 a executat un stagiu de pregătire în aviația cehoslovacă, unde a fost extrem de apreciat pentru tehnica lui de pilotaj. La 22 octombrie 1926, V. Niculescu a părăsit aviația, la cerere, iar prin Ordinul ministrului de Război nr. 37368/1926 a fost transferat la Centrul de Recrutare din Rădăuți. Apoi, la 1 octombrie 1930, a fost mutat la Regimentul 96 infanterie. Pe 31 octombrie 1937, el a demisionat din armată, fiind trecut în rezervă, cu gradul de căpitan.

Doar politicienii îi uită pe eroi

Vasile Niculescu a avut parte de o viață lungă: a trăit aproape 90 de ani. Din păcate, o bună parte dintre aceștia i-a trăit în anonimat, uitat de autoritățile românești care nu i-au acordat tot respectul și atenția cuvenite. Pe alte meleaguri, un asemenea om ar fi fost inclus în galeria eroilor naționali, exemplu pentru generațiile care au urmat. Dar asta nu s-a întâmplat și la noi. Doar dr. Ionel Pop – membru al Consiliului Național Român Central – i-a trimis o scrisoare, datată 1 noiembrie 1967, prin care și-a exprimat recunoștința față de un om care a participat la făurirea istoriei: „Nu este prilej de sărbătoare creştinească şi naţională care să nu trezească în mine amintirea zborului Domniei tale la Blaj, atunci, la începutul iernii, în anul 1918. Zborul acesta rămâne înscris în istoria şi în analele întregirii neamului românesc. Camarazii tăi zburători ­te-au aşezat pe cel mai înalt punct al unei întreprinderi zburătoreşti din războiul cel mare şi sfânt. S-a văzut nedreptatea pe care conducătorii ţării din acele vremuri au avut-o faţă de dumneavoastră, de a nu va acorda cinstea cuvenită pentru acel zbor istoric. Nu ştiu de ce, dar parcă tot n-am pierdut nădejdea că voi asista la preamărirea şi la actul de dreptate ce vi se cuvine. Sunt cu sufletul înălțat de amintirea glorioaselor zile din iarna anului 1918 și nu-mi lipsesc câteva lacrimi din ochii obosiți. Da, mult stimate domnule locotenent aviator, sunt același Ionel Pop, care la 23 noiembrie 1918, a alergat într-un suflet să vă primească și să vă îmbrățișeze pe Câmpia Libertății din Blaj, unde ați aterizat. Nu se uită marile fapte ale unui zburător-erou. Îl uită numai politicienii. Cei care au luptat pentru România Mare nu pot să facă așa ceva. Iar dumneavoastră ați contribuit din plin la Marea Unire. Și asta nu se uită!“. Avansat post-mortem, maiorul aviator (r) Vasile Niculescu s-a stins din viață pe 24 aprilie 1981, într-un trist anonimat din care acum încearcă să-l scoată mai ales urmașii lui. Căci din partea autorităților ne așteptăm la obișnuitul „un sobor de preoți“ care vor bălăngăni o colivă și vor mormăi gâjâit ceva despre „veșnicaaaa luiiii pomenire“.

Cetățean de Onoare

La sfârșitul săptămânii trecute, președintele Consiliului Județean Suceava a anunțat că, în acest an dedicat Centenarului, pentru a cinsti memoria „înaintașilor care au avut un rol în realizarea Marii Uniri“, a propus un proiect de hotărâre prin care pilotului Vasile Niculescu i se va conferiri, post-mortem, titlul de Cetățean de Onoare al județului Suceava. Primăria Rădăuți anunță că „Municipiul a găzduit pe 24 aprilie o serie de activități de comemorare a aviatorului Vasile Niculescu, în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri. Manifestarea a debutat cu o serie de alocuțiuni, după care s-a oficiat o slujbă de comemorare la mormântul lui Vasile Nicolescu, slujbă la care a participat nepoata aviatorului, Mallet Astrid, venită special, pentru acest eveniment, din Franța“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.