Update FC Barcelona a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 3-2, pe Real Madrid, într-un meci din etapa a XXXIII-a a campionatului Spaniei, o partidă așteptată de oameni din lumea întreagă. Barca și-a adjudecat victoria în ultimele secunde ale jocului, Lionel Messi marcând al treilea gol al catalanilor în minutul 90+2.
Messi a înscris şi în minutul 33. Pentru Barcelona a marcat şi Rakitici, în minutul 73. Golurile madrilenilor au fost înscris de Casemiro ’28 şi James Rodríguez ’85.
Marile ziare spaniole de sport, cât şi cele din alte ţări au dedicat pagini întregi, prefaţând meciul din toate unghiurile. Aici, acum, vom face loc unor repere istorice de mare interes, realizate de Yahoo Sport şi, respectiv, Goal.com.
CELE MAI DISPUTATE DERBIURI DIN ISTORIE
1916, semifinala Cupei Regelui – una a penaltiurilor
Mai exact cinci. În meciul tur, Barca câştigase cu 2-1, iar în retur, Madridul a replicat cu 4-1, graţie unui penalti al lui Santiago Bernabeu. Cum, pe atunci, conta victoria şi nu scorul, s-a jucat al treilea meci, la care arbitrul, Angel Berraondo, a acordat trei penaltiuri madrilenilor. Evident, în deciziile sale nu contase faptul că el îmbrăcase tricoul lui Real câţiva ani la rând. Dar această generozitate nu a fost suficientă pentru ca Real să se califice în finală, meciul încheindu-se ca la tenis – 6-6. O nouă partidă, disputată tot la Madrid şi arbitrată de acelaşi Berraondo, care a dictat un nou penalti pentru Real. Şocat de această parţialitate, antrenorul blaugrana a cerut jucătorilor să iasă de pe teren cu un sfert de oră înaintea finalului de meci ( câştigat până la urmă de Real cu 4-2). Ulterior, s-a vorbit mult despre virtuţile arbitrajului de casă…
1943, scor de maidan: 11-1 pentru Real
În meciul tur din semifinala Cupei Regelui, de la 16 iunie 1943, Barca câştiga cu 3-0 pe teren propriu. Real a acuzat ambianţa ostilă din preajma întâlnirii şi s-a pregătit cum trebuie pentru retur. În acest sens le-a împărţit fluiere fanilor. Au fost gadgeturi care, cum susţinea mitologia catalană, nu au fost de ajuns celor mai zeloşi socios. În plus, jucătorii oaspeţi au fost ţinte ale celor care au aruncat cu pietre, dar şi ale poliţiei locale. Azi e greu de ştiut dacă aceste acuzaţii sunt adevărate ori nu. Şi acum suporterii Barcei vorbesc despre acel meci câştigat cu 11-1 de Real, echipa blaugrana fiind transformată într-o fantomă de atmosfera teribilă de pe stadion. Oricum, acesta e argumentul ce se invocă în Catalonia pentru a se justifica dezastrul.
1968, finala plină de sticle
Finala „Cupei Excelenţei Sale Generalissimul”- subtilă adaptare franchistă a Cupei Regelui – s-a desfăşurat pe stadionul Bernabeu din Madrid. Un autogol al lui Zunzunegui va stabili soarta întâlnirii.Arbitrajul lui Rigo, care a uitat să fluiere un penalty în favoarea ecipei Real, nu a fost pe placul socios, care, mânioşi din cale afară, au aruncat cu sticle în teren. Ulterior, doar sticlele din plastic au mai fost acceptate pe stadioanele spaniole…
1970, rebeliunea „naţiuni” catalane
În mod cert, Cupa Regelui (sau, după caz, a Generalissimului) a fost întâlnirea privilegiată a minţilor înfierbântate. Barca era obligată să câştige meciul retur după ce pierduse cu 2-0 turul de la Madrid. Dar, exact când catalanii conduceau cu 1-0, arbitrul Emilio Guruceta a dat un penalti pentru Real după un fault al lui Rife asupra lui Velazquez, comis însă în afara careului de 16 m. Rezultatul: o revoltă a jucătortilor blaugrana, o ploaie de scaune datorată furioşilor socios catalani, o invazie în regulă a terenului şi o intervenţie dură a poliţiei franchiste. Meciul s-a încheiat 1-1, el constituind pentru mulţi şi primul act de rebeliune sportivă a „naţiunii” catalane în faţa regimului Franco.
1990, cartonaş roşu şi „cojones”
Barca înfrunta din nou Real pe Camp Nou în finala Super Cupei Spaniei.Revoltat, după un fault grosolan nesancţiomnat asupra lui Stoicikov, antrenorul Johan Cruyff protestează vehement în faţa arbitrului Urizar Azpitarte, care îl elimină. În agitaţia creată, Stoicikov îl calcă pe picior în mod deliberat pe arbitru, care îl elimină imediat. Astfel, madrilenilor le va fi mai uşor să se impună cu 1-0 pe terenul advers. Cu acelaşi prilej, la sfârşitul meciului, Hugo Sanchez de la Real îşi va mângâia ostentativ părţile genitale în faţa suporterilor blaugrana.
2001, operaţiunea lovituri de pumn
Cu prilejul primirii lui Real pe Camp Nou, portarul catalan Pepe Reina a putut constata pe propria piele ura viscerală pe care socios madrileni o nutresc faţă de jucătorii blaugrana.Pe când recupera un balon ieşit în afara terenului, unul dintre fanii echipei madrilene i-a dat trei pumni în spate. Comentatorii au asemuit episodul cu ceea ce li întâmplă jucătorilor adverşi pe stadionul francez Bastia.
2003, un cap de porc pentru Figo
Dacă există un jucător pe care suporterii barcelonezi îl vor spânzurat de limbă, acela e, cu siguranţă, Luis Figo.Trădătorul „patriei catalane” se transferase în anul 2000 la Real, motiv pentru care socios blaugrana i-au rezervat o primire ieşită din comun. Astfel, când se pregătea să execute un corner, Figo s-a trezit că lângă el a aterizat un cap de porc, expresie a urii totale nutrite faţă de el de socios locali.
2010, Real şi Mourinho, umiliţi
Este un eşec ce dăinuie încă în memoria jucătorilor madrileni, după ce, în faţa formaţiei antrenată de vestitul Jose Mourinho, Barca a făcut probabil cel mai bun meci al său din istoria lui El Clasico, echipa antrenată de Pep Guardiola învingând cu 5-0. A fost un scor care i-a încins la maximum pe madrileni, începând cu Sergio Ramos, care l-a busculat pe Xavi, înainte de a-i înfinge mâna în gât lui Puyol. În final, lui Mourinho şi alor săi li s-a arătat „la manita”.
2012, corrida pe Camp Nou
În sezonul precedent aceşti inamici ereditari s-au înfruntat de cinci ori. Au fost meciuri tari, cu provocări şi gesturi neelegante, dar care nu au fost decât un preludiu pentru meciul retur al Super Cupei Spaniei de pe Camp Nou. A fost un adevărat festival de testosteron, în care Messi l-a contrat pe Coentrao în maniera unui fotbalist sudamerican, iar Marcello l-a transformat pe Fabregas într-un soi de cobai ( primind un cartonaş roşu) şi în care Ozil şi Villa au ajuns mai devreme la cabine. Cel mai penibil moment l-a reprezentat în mod cert altercaţia dintre Mourinho şi regretatul Villanova de pe marginea terenului, punctată cu un deget în ochiul antrenorului gazdă.
FORMAŢIILE LEGENDELOR DIN CELE DOUĂ CLUBURI
Înaintea noului El Clasico, Goal a stabilit cele două echipe istorice : una catalană, iar cealaltă madrilenă.Evident, selecţia a fost foarte drastică, dacă ţinem seama de toate starurile prezente de-a lungul vremii în cele două echipe. Sunt 28 de jucători, 28 de stele în cele două echipe, după ce, în 1928, a fost creată La Liga.
FCBarcelona: Zamora – Dani Alves, Puyol, Koeman, Sergi – Iniesta, Xavi, Cruyff, Ronaldinho- Messi, Kubala.
Real Madrid: Casillas – Marguitos, Sergio Ramos, Hierro, Roberto Carlos – Zidane, Redondo, Puşkaş – Di Stefano, Ronaldo, Raul.
Care sunt legendele selecţionate ?
Real Madrid
Portari: Ricardo Zamora, Paco Buyo, Iker Cassilas
Fundaşi: Marguitos, Chendo, Sergio Ramos, Manolo Sanchis, Fernando Hierro, Santamaria, Jose Antonio Camacho, Roberto Carlos
Mijlocaşi: Zinedine Zidane, Fernando Redondo, Claudio Makelele, Pirri, Guti, Michel, Miguel Munoz, Paco Gento Lopez, Raymond Kopa
Atacanţi: Alfredo Di Stefano, Ferenc Puşkaş, Pahino, Hugo Sanchez, Raul, Cristiano Ronaldo, Emilio Butragueno, Santillana
FC Barcelona
Portari: Antoni Ramallets, Antoni Zubizarreta, Victor Valdes
Fundaşi: Dani Alves, Puyol, Ronald Koeman, Miguel Angel Nadal, Migueli, Sergi Barjuan, Sigfrid Gracia
Mijlocaşi: Figo, Bernd Schuster, Stoicikov, Xavi, Iniesta, Michael Laudrup, Guardiola, Luis Suarez, Jose Maria Bakero, Rivaldo
Atacanţi: Maradona, Ronaldo, Messi, Ronaldinho, Samuel Eto o, Kubala, Cruyff, Romario
La REAL, Iker Casillas a fost preferat ca portar, el fiind exemplul unui jucător format în acest club, unde a petrecut 25 de ani, dar a fost constrâns să-l părăsească într-un mod deloc elegant. Venise la Real la vârsta de 9 ani, ajungând în prima echipă, cu care a câştigat totul.
Axul central al apărării este format din Sergio Ramos şi Fernando Hierro. Duri pe teren, cei doi sunt perfecţi pentru a pune ordine într-un 11 foarte ofensiv.
Vorbind despre o echipă cu vocaţie ofensivă, a fost preferat Roberto Carlos ca fundaş stânga. Având un stâng necruţător, este considerat unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile. Pe drapta a fost preferat Marguitos, cel care a cucerit 5 titluri europene în anii 50 şi care a egalat la 3-3 în finala continentală, câştigată de Real cu 4-3 în faţa lui Reims.
La mijloc, imposibil să nu fie citat Redondo, care a stat 6 ani la Real, rămânând celebră a sa „Jugada” pentru Rel în faţa lui Manchester United, din 1999, după o cursă halucinantă.
262 de meciuri şi 324 goluri, 5 La Liga, 3 Cupe ale Campionilor Europene, 1 Cupă Intercontinentală şi 1 Cupă a Spaniei. Sunt motivele pentru prezenţa lui Puşkaş în echipa legendelor.
La fel în cazul lui Zidane. Zborul său de pe Hampden Park, spre a oferi o nouă Ligă a Campionilor lui Real nu poate fi uitat.„Spectastorii vin pe stadionul Bernabeu spre a-l vedea pe Zidan jucând”, avea obiceiul să spună preşedintele clubului, Florentino Perez.
În atac, fiecărui domn, toată onoarea, drept pentru care trebuie vorbit despre cvadruplul învingător din C1 dintre 1956 şi 1960. Este marele, unicul, Alfredo Di Stefano, primul galactic din istorie, care a schimbat pentru totdeauna destinul clubului.
După săgeata blondă, sau „Saeta Rubia”, trecem la legendarul El Siete. Jucător devotat, golgheter înnăscut, prezent mereu în atac sau la mijloc, Raul a fost căpitanul de referinţă al acestei echipe.
Pentru a încheia, Cristiano Ronaldo. Fostul jucător al lui Manchester Manchester este pe cale să devină o parte din ecusonul lui Real. Cel mai bun golgheter din istoria clubului, el l-a condus la mai multe titluri, permiţându-i să întrerupă hegemonia atotputernicei Barca de azi.
La BARCELONA s-a început cu Zamora, azi un trofeu ce recompensează cel mai bun portar din fiecare sezon purtând numele lui. Este un act de dreptate pentru primul mare star al fotbalului iberic.
Cu 593 de meciuri în echipă şi 100 de selecţionări în naţionala Spaniei, Carlos Puyol, leul de la Barca, intră în mod indiscutabil în acest 11 al legendelor. Partenerul său este Ronaldo Koeman, cel cu şutul supersonic din finala Cupei Campionilor din 1992.
Barca nu a avut mulţi fundaşi stânga de legendă, dar Sergi are toate calităţile pentru a intra în echipa legendelor, el îndeplinind perfect rolul său.
În schimb, partea dreaptă este formidabilă. Dani Alves, cel mai ofensiv fundaş dreapta, şi-a câştigat locul în selecţionată prin cursele şi centrările sale adesea decisive.
La mijloc, indisociabilul tandem „Xaviniesta” este preferat datorită viziunii sale a jocului şi tehnicii – pedigreee care defineşte exact stilul inimitabil al Barcei.
Regretatul Cruyff, cel care a transformat Barca atât ca jucător cât şi ca antrenor, este selecţionat în areopagul jucătorilor de pe stânga.
Laszlo Kubala este prezent în echipa legendelor, ca unic reprezentant al anilor 50, care a obligat clubul să construiască un nou stadion Camp Nou pentru a-i primi pe toţi admiratorii lui. Imposibil, deci, ca numele lui să fie ocolit.
La fel de imposibilă ar fi ignorarea lui Ronaldinho, aplaudat pe stadionul Bernabeu după o reuşită extraordinară, când Barca i-a dat un 3-0 sec lui Real. Tehnica lui era fantastică, iar pofta de joc – unică!
În fine, cel care nu poate fi ocolit – Messi – cvadruplul câştigător al Balonului de Aur, care a bătut toate recordurile clubului şi şi-a completat vitrina cu trofee într-o manieră uluitoare. Este vorba, probabil, de cel mai bun jucător din istoria Barcei.
De reţinut că Goal nu l-a selecţionat pe Maradona în această echipă a legendelor!
În final vă propunem un exerciţiu: închideţi ochii câteva zeci de secunde şi imaginaţi-vă un meci între aceste legende…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.