Fericiţii şi nefericiţii de liberali

După noaptea de isterie, lucrurile au fost luni într-o buimăceală tip post beţie. Iar marţi, în loc să revină la calm, au reaccelerat isteria.Anunţul PSD de contestare a alegerilor, dublat de cererile de renumărare a voturilor în diverse judeţe şi circumscripţii, a reaprins isteria. Şi speranţele celor care s-au simţit înşelaţi. E vorba despre reacţia celor care au avut percepţia fraudei. Fie au văzut sau au aflat de banii plătiţi pentru vot, fie de bunurile acordate, fie de trucurile din secţii. Au în difuzoare vocea de operetă a lui Orban vorbind despre enorma fraudă electorală. Ceilalţi, inclusiv iepuraşul Emil Boc, invită lumea la calm. Alţii arată degetul şi scapă printre dinţi un fel de v-am tras-o! Aseară, la Deva, teritoriu prin excelenţă liberal, grupuri de oameni au început să se strângă în centrul oraşului, aprinzând un fel de primă scânteie a unei mişcări de protest, asta deşi OSCE recunoaşte validitatea votului din turul doi, în ciuda numeroaselor incorectitudini. În acelaşi timp, recunoaşte că misiunea sa din România a fost săracă şi de formă, că n-a avut echipe de observatori. Misiunea OSCE mai poartă pe umeri şi greutatea unei afirmaţii care o descalifică. Rezultatul supravegherii alegerilor din Moldova când le-a ştampilat cu apelativul “corecte”, în ciuda fraudelor grosolane recunoscute mai târziu.

În partide toţi se plâng de bani. Mai ales liberalii şi PSD-iştii care au cheltuit în contul banilor viitori. Acum au buzunarele goale şi plâng a pagubă. Cei mai liniştiţi sunt PDL-iştii. Au jucat mai mult pe sponsorizări şi pe bani din instituţii. Au mâncat pe la ministere şi au făcut economii mai ceva ca Hagi Tudose. De aceea pedeliştii începători nu ştiu cui să acorde titlul de Hagi Tudose-PDL. Lui Blaga, lui Videanu sau lui Berceanu (toţi trei fiind abonaţi la cantina Internelor!).

Luni seară, Călin Popescu Tăriceanu a fost chemat la telefon de Traian Băsescu. Subiectul: o propunere de colaborare pentru formarea unui guvern PDL-PNL. N-au trecut prea multe minute până când comunicarea dintre cei doi a devenit subiect public. Brusc, toate discuţiile de pe televiziuni au trecut pe tema alianţelor şi combinaţiilor pentru alcătuirea unui nou guvern. Şi în grupurile de liberali, dezbaterea ia forme aprinse şi contradictorii. Dacă merg cu PDL la guvernare fără a avea premier, în cel mult un an nu mai rămân decât nişte oscioare şi paznici de istorie liberală. Dacă nu merg, Traian Băsescu şi serviciile îi înghit cu istorici cu tot. Dacă merg cu PSD şi stau mai mult de un an la putere, în parc sau în opoziţie, încep să-şi schimbe culoarea. PSD-ul cu a sa contestare a alegerilor a avut ore întregi de gură-căscă. Nu mai putea aduce vorba despre fraudare.

Abia insistenţa unora, procesele-verbale semnate în alb şi ploaia de mărturisiri şi dovezi, inclusiv declaraţii sosite la sediul partidului, au readus în discuţie subiectul. În acelaşi timp, intransigentul Crin Antonescu, cel care a negat cu vârf şi îndesat posibilitatea oricărei colaborări cu Traian Băsescu, şi-a mai nuanţat poziţia. Dacă ar fi vorba de postul de prim-ministru, liberalii mai că s-ar îndoi. Cei mai mulţi dintre primarii liberali vor la guvernare. Nu mai au bani de salarii. Şi aleşii liberali din fruntea consiliilor judeţene vor acelaşi lucru. Doar cei fără funcţii vor opoziţie. Oricum, liberalii vor o scuturare a PDL de tot tribul de migranţi. Să nu mai rămână picior de Stolojan, de Pinalti, de Flutur, Turcan şi toţi ceilalţi. Viclean, Valeriu Stoica, maestrul ideilor scoase din mâneca iluzionistului, e bănuit de un superproiect pe şest. Un nou partid liberal care să-i strângă pe toţi liberalii neintegraţi în PDL şi pe toţi cei care nu au loc lângă Crin Antonsescu sau lângă Tăriceanu. Şi UDMR, dacă e vorba de situaţia grea în care se află ţara, mai că ar fi dispusă să sprijine formarea unui cabinet.

Târgul Bucureştilor dă-n bobi pentru numele viitorului prim-ministru. Alţii pariază pe numele preşedintelui. Cade Băsescu sau Geoană va fi tocat de partid? Între timp, toţi se învârt în jurul tandemului PNL-UDMR, supercurtatele politicii româneşti. Fără ele, şi ţara, şi Traian Băsescu intră în mare încurcătură!
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.