A doua zi după parada militară de 8 noiembrie 1941, românii au fost chemaţi să răspundă în cadrul unui plebiscit prin Da sau Nu dacă aprobă politica mareşalului Antonescu. Desfăşurat pe parcursul unei săptămâni, acest al doilea plebiscit (după cel din 25 martie 1941, când s-au înregistrat, totuşi 2.996 de voturi negative) a reliefat o cvasi-unanimitate a celor ce se declarau de acord cu modul în care ţara era condusă de mareşal, aşa-zisa „guvernare dezrobitoare“.
Deşi ar fi fost mai mult de patru milioane de alegători, Adunarea Obştească Plebiscitară a consemnat doar 3.446.889 de buletine „DA“ şi numai 68 pentru „NU“, în ciuda violării flagrante a secretului exprimării opţiunii contrare. [99,99% vot favorabil nu au obţinut nici comuniştii de-a lungul deceniilor de regim monopartidist.]
A apărut, apoi, chestiunea deplasării cu caracter strict privat a regelui şi a reginei la Florenţa, drept pentru care Antonescu le-a aranjat celor doi să se întâlnească cu Adolf Hitler şi cu Benito Mussolini, conducându-i la gară în seara de 26 noiembrie 1941. In drum spre Italia, pe 28 noiembrie, regele Mihai I însoţit de mama sa Elena (fosta soţie a lui Carol II ce primise în urmă cu an, la revenirea sa în ţară, titlul de „Regina-mamă“) au fost invitaţii Führer-ului în Cancelaria Reich-ului de la Berlin. Pentru tânărul suveran al României a fost unul dintre cele mai teribile dejunuri din viaţa sa, întrucât a preferat să răspundă în franceză (în rarele momente în care a avut efectiv prilejul să spună ceva) în timpul unei conversaţii care s-a desfăşurat, în absenţa oficiilor unui translator special acreditat, în limba germană, pe care regina Elena o stăpânea temeinic, încă din copilărie, ca limbă maternă. [Mama acesteia, Sophie, fostă prinţesă imperială a Germaniei şi soră a ultimului kaiser al celui de-al Doilea Reich, Wilhelm II, se căsătorise cu cel ce avea să devină rege al Greciei sub numele de Kostantinos I.] Situaţia era cu atât mai împovărătoare cu cât Hitler se întreţinea cu sora monarhului grec George II, ce se refugiase împreună cu guvernul la Cairo, în urma ocupării ţării sale de către forţele armate germane, italiene şi bulgare, în luna aprilie. [Pe de altă parte, regina Elena era sora Irenei, soţia regelui Tomislav II, prinţul Aimone de Aosta, desemnat suveran al Statului Independent Croaţia pentru perioada 1941-1943 (fără a fi păşit vreodată pe pământul noii sale patrii).] Se pare, însă, că dictatorul german a fost încântat de compania reginei României şi, după cum la sfârşitul ostilităţilor contra Greciei a elogiat admirabila rezistenţa a militarilor greci, pe care i-a eliberat din prizonierat, tot aşa, i-a dăruit acesteia, la plecare, o superbă orhidee.
Pe plan diplomatic european, nu se putea găsi, însă, un moment mai nefericit pentru întrevederea de la Berlin. Cu oştirile germane aproape de periferiile sud-vestice ale Moscovei (antologica scenă cu grupa de tancuri germane ce au avansat până la capătul liniei de tramvai 28), colapsul Armatei Roşii fiind considerat iminent, şi cu Marea Britanie rămasă singură să înfrunte colosul german în Vest, între 25 şi 27 noiembrie, tot în capitala Reich-ului, avusese loc reuniunea miniştrilor de Externe ai unor state europene, dedicată aniversării încheierii Paktului Antikomintern, în urmă cu cinci ani, între Germania şi Imperiul Japonez (ce conţinea şi un protocol secret, care îl transforma, de fapt, într-o alianţă defensivă orientată împotriva Uniunii Sovietice).
La 25 noiembrie, cele două membre fondatoare (şi singurele ce aveau să rămână implicate în acel protocol), alături de Italia (ce aderase în 1937), Ungaria (ianuarie 1939), Spania şi Manchukuo (ambele aderând în martie 1939), au semnat tratatul de prelungire a valabilităţii pactului, după care Finlanda (care avea pretenţia unui război paralel contra URSS), România, Ungaria şi Slovacia – toate implicate în opraţiunile militare pe Frontul de Est, alături de Croaţia (care declarase şi ea, formal, război Uniunii Sovietice), plus Bulgaria şi Danemarca, au devenit şi ele membre ale Paktului Antikomintern. Culmea e că Finlanda şi Danemarca (aceasta din urmă chiar şi sub ocupaţie germană) aveau regimuri democratice. Consecinţa imediată a aderării a fost că cei trei deputaţi comunişti din parlamentul danez au fost invalidaţi (nu şi eliminaţi fizic). In acelaşi timp, Franţa lui Pétain şi Norvegia lui Quisling, având grade diferite de libertate pe planul relaţiilor internaţionale, nu au fost invitate, în timp ce Belgia, Serbia şi Grecia, sub guverne-marionetă, fuseseră private de dreptul de a duce o politică externă cât de cât autonomă.
La 26 noiembrie, von Ribbentrop, ministrul de Externe al Germaniei, s-a adresat conferinţei, afirmând: «Odată ce politica britanică a aruncat Europa în război, a devenit clar că acest continent nu va putea fi reclădit într-o zi… Dar, în timp ce vor fi multe de clarificat, de discutat şi de reglat, cei mai mulţi dintre europeni sunt de acord asupra unui singur lucru: Britania trebuie ţinută în afara Europei odată şi pentru totdeauna.» Cu numai o lună înainte, Hitler îi evocase lui Ciano simţământul unei solidarităţi europene, «Pan-Europa» cu zona sa economică, ca şi iminenţa unei comunităţi europene. Mai mult, îi ceruse lui von Ribbentrop ca la conferinţa de la Berlin să prezinte, în cadrul unui discurs ce avea să fie radiodifuzat pe întregul continent, o declaraţie istorică referitoare la viitorul Europei.
Din cauza complicaţiilor pe fronturile din Africa şi din Rusia, ce scoteau în evidenţă rezistenţa înverşunată a Marii Britanii şi a URSS, Hitler a renunţat la includerea în mesajul Germaniei a oricărei aluzii la viziunea programatică pentru acea parte a Europei aflată sub dominaţia sa. S-a mărginit să-i primească, la 27 noiembrie, pe şefii delegaţiilor statelor participante la reuniune (în prealabil, aderase la pact şi China – guvernul-marionetă impus de japonezi la Nankin), ca un veritabil satrap. Printre aceştia s-au numărat primul-ministru al Ungariei, László Bárdossy (căruia Führer-ul i-a declarat că «românii au acum treabă pentru un secol în răsărit, unde noi îi îndreptăm») şi „Numărul 2“ de la Bucureşti, Mihai Antonescu, ministru de Externe şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (şi preşedinte ad interim pentru lungile perioade în care mareşalul lipsea din capitală), care a ţinut să-i precizeze lui Hitler: «Pentru mine, cea mai mare provocare la adresa reconstrucţiei europene este rezolvarea problemei slave.»
Privită prin prisma atrocităţilor comise în Est, coincidenţa prezenţei regelui Mihai I în Cancelaria Reich-ului, a doua zi după conferinţa internaţională de la Berlin, nu a fost una tocmai potrivită. Cu toate acestea, evenimentul poate fi privit şi în contextul acţiunii mareşalului Antonescu dincolo de Nistru. Chestionat, în timpul procesului său de după război, care a fost rostul implicării armate la Odesa, în Transnistria şi mai departe în străfundurile Rusiei, mareşalul a replicat speculativ, dar poate nu tocmai lipsit de temei prin prisma a ceea ce va fi avut Hitler în minte despre Noua Ordine Europeană în această parte a continentului. El a afirmat că organizarea Guvernământului Transnistriei a servit zăgăzuirii intenţiilor Germaniei de a anexa, în perspectivă, ţinuturile dintre Nistru şi Nipru, având drept pretext existenţa acolo a unor numeroase colonii germane. Conform statisticilor sovietice citate, în 1939, pe acest vast teritoriu trăiau cel puţin 120.000 de nemţi (unii – în comune de 6-7.000 de locuitori), ce aveau conştiinţa apartenenţei la Deutschstum. Ei nu fuseseră incluşi în acordurile de repatriere obligatorie convenite de Reich cu Uniunea Sovietică şi, separat, cu România, în toamna anului 1940, care s-au aplicat pentru Basarabia, nordul Bucovinei şi, respectiv, pentru sudul Bucovinei şi Dobrogea. [Aveau şi ei să fie evacuaţi spre centrul Europei, odată cu retragerea frontului, în prima jumătate a anului 1944.]
La puţin timp după reuniunea de la Berlin, în numai două săptămâni, situaţia pe plan internaţional a României a cunoscut, practic, prăbuşirea finală a întregului sistem de relaţii clădit cu atâta perseverenţă după Primul Război Mondial. La miezul nopţii de 5 spre 6 decembrie, după ce guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord trimisese note ultimative similare guvernelor Finlandei, Ungariei şi României, cerându-le încetarea acţiunii armatelor lor naţionale de pe fronturile din Rusia, în absenţa unor răspunsuri considerate adecvate, a intervenit starea de război cu România. In cazul Finlandei, Churchill a ţinut să-i adreseze un mesaj personal lui Mannerheim, cu un ton de-a dreptul conciliator şi cu rugămintea de a lua în considerare consecinţele continuării aşa-zisului „Război de continuare“ (după cel „de Iarnă“ din 1939/1940) pentru ţara sa. Răspunsul finlandez a insistat asupra viziunii că războiul dus împotriva URSS nu constituie implicit o participare în conflagraţia generală europeană, aserţiune respinsă de britanici.
După numai câteva zile, în urma agresiunii japoneze asupra teritoriului Statelor Unite, în virtutea obligaţiilor asumate prin aderarea, la 23 noiembrie 1940, la Paktul Tripartit (la care Finlanda nu aderase), România a declarat război SUA, la 12 decembrie 1941, după ce, în prealabil, Germania şi Italia au făcut acelaşi lucru, din solidaritate cu Japonia. La nici o lună după cucerirea Odesei, războiul României ce fusese, până atunci, unul unilateral a devenit unul mondial şi, mai mult decât atât, unul contra tuturor statelor foste aliate din perioada interbelică.
La 10 aprilie 1944, Odesa a fost eliberată de către trupele Armatei Roşii, care reuşiseră la 28 martie să reocupe şi Nikolaevul, de dincolo de Bug, distrugând într-un asalt nimicitor întregul dispozitiv de apărare germano-român din Transnistria meridională. Acelaşi Alexander Werth a fost printre primii ziarişti străini cărora li s-a permis să viziteze oraşul. Avea să relateze ceea ce a văzut acolo în cartea ″Russia at War 1941-1945″, publicată în 1964, câteva extrase din ediţia în limba română apărută sub titlul „Un corespondent englez pe frontul de Est“ fiind reproduse în continuare.
„Intr-o minunată zi de primăvară, am sosit la Odesa, venind dintr-o localitate de pe malul răsăritean al Bugului. … Pe ici, pe colo puteau fi văzute ogoare nelucrate, dar nu multe. … Odesa era cufundată într-o beznă de nepătruns, cu eternul ei iz de lume interlopă. Este drept, nu mai era Odesa pe care o cunoscusem cândva. Inainte de toate era o Odesă fără evrei. … Dar mai exista şi băştinaşul autentic, cel care – indiferent dacă de felul lui e ucrainean, rus sau moldovean – este în primul rând «odesit». După cât se pare, mulţi dintre aceştia se simţiseră ca peştele în apă în Odesa – aparent uşuratică şi nepăsătoare – de sub regimul lui Antonescu.
Şi un alt aspect deosebea Odesa de oraşele care s-au aflat sub ocupaţia germană: era plină de oameni tineri. Pentru aceştia a fost un adevărat noroc [faptul] că românii considerau Transnistria drept parte integrantă a ţării lor, iar pe locuitori drept viitori cetăţeni români. De aceea, majoritatea covârşitoare a tinerilor din Odesa nu au fost deportaţi nici în Germania, nici în altă parte şi nici înrolaţi în armata română. [Transnistria nu fost, totuşi, anexată la România, între cele două maluri ale Nistrului a funcţionat un regim vamal, iar moneda oficială a fost cea germană de ocupaţie – RKKS, deşi leul românesc era şi el în circulaţie. Werth nu avea cum să ştie că Antonescu îi spusese lui Alexianu, în şedinţa Consiliului de Miniştri din 16 decembrie 1941: «Guvernaţi acolo ca şi cum România s-ar fi instalat pe acele teritorii două milioane de ani. Ce se va întâmpla apoi, vom vedea…»]
Mai puteau fi văzute numeroase urme ale ocupaţiei române, care durase doi ani şi jumătate. Se mai aflau reclame ale cluburilor şi cabaretelor şi firmele bodegilor (acum închise), precum şi frânturile unei proclamaţii tipărite în limbile,română, germană şi rusă: «Noi, Ion Antonescu, mareşal al României, profesor Alexianu, guvernator civil al Transnistriei, etc». Pe o mare clădire putea fi văzută firma «Guvernământul Transnistriei», iar pe tăbliţele staţiilor de autobuze se putea citi în româneşte că primul autobuz pleacă de la aeroport spre gară la 7,15 dimineaţa. Afişele teatrelor anunţau (tot în limba română) spectacolele muzicale la «Teatrul de operă şi balet». La Odesa existau şi multe alte distracţii; chiar şi orchestra simfonică a aviaţiei germane a dat un concert, ce-i drept, la 27 martie, în timpul ocupaţiei germane [după înlocuirea administraţiei militare române conduse de generalul Potopeanu instituite în februarie 1944].
Sub români, «iniţiativa privată» pare să fi fost în floare. Chiar şi acum se mai puteau cumpăra la piaţă creioane germane, ţigări ungureşti, parfum şi chiar ciorapi, deşi aceştia deveniseră o raritate şi nu se mai vindeau decât pe sub mână. Miliţia supraveghea atent acest comerţ şi locuitorii Odesei erau oarecum timoraţi la piaţă. Pâinea era foarte ieftină, lapte se găsea din belşug şi se putea cumpăra chiar şi suc de mere în sticle, de fabricaţie germană. Despre români, locuitorii spuneau că se chivernisiseră bine înainte ca germanii să preia puterea în oraş. Românii, cel puţin, lăsaseră în pace majoritatea oamenilor.
Guvernatorul Transnistriei, prof.Alexianu, îşi alesese drept reşedinţă frumosul palat Voronţov. … Este adevărat că părea să se intereseze de prosperitatea şcolilor şi a universităţii şi că nu s-a întâmplat ca laboratoarele să fie prădate. [In privinţa jafului inerent unei ocupaţii, cel puţin în cazul a două mari oraşe din România (Craiova şi Constanţa), acum cincizeci de ani, circula legenda că acolo se transferase o parte a liniilor şi a materialului rulant de la reţeaua de tramvaie din oraş. Fosta «Universitate de Stat din Odesa», numită astfel din 1933, a fost redeschisă la 7 decembrie 1941, sub denumirea de «Universitatea Transnistriei», având şase facultăţi şi rector pe Dr.Ceasovnicov, profesor la Medicină. Refugiat în România şi, ulterior, repatriat forţat, a fost condamnat la zece ani de închisoare, unde a şi murit.]
Primar al Odesei era Gherman Pântea, fost primar al Chişinăului [şi unul dintre foştii lideri unionişti ai Basarabiei]. Sub români, au fost deschise în Odesa [peste] treizeci de biserici [şi patru mănăstiri ortodoxe], printre care şi câteva luterane şi romano-catolice [acţiuni care nu s-au repetat nicăieri pe întreg teritoriul sovietic ocupat de germani, inclusiv în multe dintre localităţile coloniştilor nemţi din sudul Transnistriei, prioritate având ideologia nazistă]. Preoţii veniţi din Bucureşti au ocupat cele mai bune parohii. Românii nu-şi dădeau aere de ″Herrenvolk″ şi, la urma urmei, nu prea era cine ştie ce dragoste între ei şi germani. Invingătorii şi învinşii au găsit, însă, un limbaj comun în materie de afaceri şi de «bursă neagră». Dar nici ucrainenii şi ruşii, nici românii nu puteau lua Transnistria mult timp în serios.“
[Veridicitatea celor consemnate de Alexander Werth nu poate fi pusă la îndoială. Sigur, n-a avut suficiente date despre atrocităţile comise de ocupanţii români, iar dovezile au fost la îndemână mai târziu. El a fost primul jurnalist occidental care a vizitat lagărul de la Maidanek (de la Lublin, din Polonia), eliberat de ruşi, la 22 iulie 1944, aproape intact. Werth a descris întregul mecanism al exterminării sistematice practicate de germani (de la sortarea noilor deţinuţi şi până la gazarea acestora şi incinerarea cadavrelor), dar reacţia celor de la BBC a fost ″Unbelievable!″. I s-a refuzat difuzarea materialelor trimise la Londra, acestea fiind considerate a fi o propagandă sovietică defăimătoare. In URSS, unde avusese loc,deja, dezvăluirea masacrelor derulate la Babyn Yar, lângă Kiev, opinia publică era şocată, în timp ce New York Times a publicat abia la sfârşitul lunii august 1944 primele informaţii despre lagăr.]
Cucerirea Odesei, încununată la 16 octombrie 1941 şi care ar fi putut constitui o pagină de glorie pentru Armata Română (fapt evidenţiat şi de includerea acestui oraş, alături de Sevastopol şi Stalingrad – toate trei citadele la asedierea cărora au avut o participare substanţială şi militari români – şi care, împreună cu Leningrad, au fost cele patru oraşe-erou ale Uniunii Sovietice nominalizate de I.V.Stalin în primăvara anului 1945, căci titlul ca atare a fost instituit abia după două decenii), a degenerat, prin participarea unităţilor victorioase la masacrarea a zeci de mii de civili, care nici măcar nu înţelegeau limba română, în cea mai mizerabilă zi a istoriei naţionale, lăsând o pată de neşters pe obrazul poporului şi o povară pe care trebuie să şi-o asume generaţii la rând. Odesa ne bântuie conştiinţele…
Acum nici o lună, când s-au împlinit 80 de ani de la uciderile în masă de la Babyn Yar, ce au avut loc la zece zile după cucerirea oraşului Kiev de către nemţi şi care constituie unul dintre cele mai înfiorătoare momente ale holocaustului, însumând peste treizeci şi trei de mii de victime, într-o acţiune comemorativă de amploare, la care au participat preşedinţii Ucrainei, Israelului şi Germaniei, a fost inaugurată prima parte componentă a unui vast complex memorial închinat victimelor. De peste trei decenii, de când trăim în ţări libere, şi Odesa ar fi îndreptăţită să i se prezinte expresia căinţei unui înalt reprezentant al naţiunii române. Pentru că, la nivelul omului de rând, pot spune că nu am avut parte de interlocutor evreu de aiurea sau israelian care să nu-mi evoce suferinţele cuiva din neamul său legate de Basarabia, Bucovina ori Transnistria. Jean Ancel, istoricul născut la Iaşi, a găsit de cuvinţă să declare acum un sfert de veac, sigur în cu totul alte circumstanţe: «…nu i-am crezut pe români capabili de asemenea crime împotriva umanităţii, de o aşa inimă rea şi credeam că numai nemţii, ucrainenii, lituanienii pot [mai corect ar fi fost «au putut»] ajunge în aşa un grad de dezumanizare. Problema Holocaustului din România a încetat de a fi o problemă evreiască şi este, în primul rând, o problemă românească, a societăţii româneşti şi a viitorului ei».
Ori de câte ori revăd posterul dedicat luptei comune germano-române având drept scop „libertatea“ locuitorilor Crimeii (pe care am avut ocazia să-l întâlnesc expus temporar ori reprodus în publicaţii ale Deutsches Historisches Museum din Berlin) nu contenesc să mă întreb ce căutau tinerii oşteni români acolo, iar răspunsul e, la fel de invariabil, cel oferit de un general german scriitorului şi jurnalistului italian Curzio Malaparte, în primele săptămâni ale războiului din Răsărit contra colosului sovietic, în cursul unui zbor deaspura câmpurilor de bătălie din sudul Ucrainei: ″Wir besiegen unsere Todt!″ [adică, «Ne câştigăm moartea!»]. In egală măsură, mă înfioară gândul că, neînvăţând din lecţia atât de aspră a istoriei şi plasându-se în împrejurări similare celor din toamna anului 1941, s-ar putea să se mai găsească vreun „Conducător al Statului“ care să implice România în cine ştie ce aventură militară de genul celei în care a fost târâtă de Antonescu dincolo de Nistru.
Gabriel S.Jivănescu 24 octombrie 2021
Deosebit ! Exceptional ! Nu am mai citit atatea amanunte (interesante toate!) ale acelei perioade.Din pacate si acum „romanismul” care in principiu este pentru o neutralitate activa(sa fim lasati in pace si lasam si noi in pace!)in politica externa este impins in derizoriu de aceleasi forte occidentale (progresiste, sanchi!)care stimuleaza ” să se mai găsească vreun „Conducător al Statului“ care să implice România în cine ştie ce aventură militară” cum bine spune domnul Jivanescu.
Apropo de Curzio Malaparte, n-ar strica sa amintiti ca este autorul unei lucrari esentiale pentru a intelege chiar…ce se intampla cu Romania in ziua de azi: „Tehnica loviturii de stat”….
Atita vreme cit cenzurati ce vreti si ce va convine si mai ales nume care nu va convin sa -si spuna parerea pe site ,n-are rost sa formulam ceva. Dati cu cenzura si aduceti-l pe Boia -dacopatul de pina in ’89 si cel care va aduleaza dupa ’90 . oricit ati vrea sa aratai ca poporul roman e antisemit ,nu veti reusi . Nu eu, ci acei care spuneti ca i-am asuprit si ucis , da , ei vin in numar mare in fiecare an in ROMANIA .Panimaies tavarasci ?
Inteleg demersul domnului Jivanescu. Este normal din punctul dumnealui de vedere. Sigur ca o declaratie de iertare din partea Parlamentului ar fi de analizat.Trebuie avuta insa in vedere lumea mercantila de astazi, o lume a banului, ori o astfel de declaratie ar fi luata de unii ca o recunoastere ce ar da dreptul la despagubiri …uriase. Avocati mercantili ar profita cu certitudine iar presa de „main streem”, care stim ce este, ar sari imediat sa calareasca Romania. Este un sport deja in ultimii ani ca Roamania sa fie „calarita”. Greu…foarte greu…trebuie gandit atent !
Același discurs kgb-ist pe care-l auzim de 80 de ani: România nu avea voie să treacă Nistru, dar Rusia (URSS) avea voie să treacă și Nistru și Prutul și Siretul și Tisa etc. și orice râu sau fluviu de pe planeta asta. Plus că nu Rusia e cea care a agresat România în 26/28 iunie 1940 ocupând Basarabia și Nordul Bucovinei ci România pt că avut îndrăzneala să gonească înapoi în stepele Asiei ”glorioasa” armată roșie.
În rest doar opinii pe care acum e ilegal să le contrazici.
1.”Mihai Aa preferat sa raspunda in franceza”:))Nu stia el romaneste la vremea aia,dar germana
2.A nu se uita niciodata bombardamentele americane cu arma atomica impotriva populatiei civile japoneze la Hirosima si Nagasaki(120.000 -250.000 morti)
Un obicei al americanilor era de a mutila cadavrele jaonezilor pentru „suveniruri”(Main article: American mutilation of Japanese war dead)In plus violuri in masa de catre civilizatii soldati americani(Main article: Rape during the occupation of Japan)
In plus :”A study by Robert J. Lilly estimates that a total of 14,000 civilian women in England, France and Germany were raped by American GIs during World War II”
In Vietnam:Istoricul Benjamin Valentino estimaza intre 110,000–310,000 civili ucisi intentionat in masacre de USArmy,cel mai celebru fiind la My Lai
Irak,Afghanistan zeci si sute de mii de civili ucisi degeaba de brava armata americana
Cnd ii vom vedea condamnati pe acesti calai pana cand vorba „istoricului”s-ar putea să se mai găsească vreun „Conducător al Statului“ care să implice România în cine ştie ce aventură militară de genul celei în care a fost târâtă de Antonescu dincolo de Nistru”
Ce nu stie ístoricul „este ca ocuparea zonei Odessade armata romana era contrapartida lui Hitler la sfartecarea Transilvaniei de Nord. Antonescu stia ca daca Hitler ar fi invins ,nu mai pupam Transilvania de Nord!Dar istoria se scrie intr-un cot!
Inca din timpul Imperiului Roman,dupa cucerirea unui teritoriu, exista o unitate a imparatului care confisca documentele tarii invinse,pentru a rescrie istoria acesteia dupa interpretarea imperiala..
Daily Express din 24 martie 1933,:))
Folositor și necesar tot ce scrieți domnule Jivănescu , dar regretabil că o plasați chiar cu ocazia unei sărbători de suflet a românilor, 25 Octombrie 1944 Eliberarea Ardealului de nord de sub ocupația Maghiaro-Hortistă, zi care este Ziua Armatei României. Sub cei 4 ani de ocupație Maghiaro-Hortistă românii au avut de suferit nenumărate atrocități, iar evreii din zona ocupată au fost în număr foarte mare trimiși în lagarele germane de unde puțini s-au întors. Mamele supraviețuitoare ale colegilor mei de clasă evrei aveau pe braț tatuat un număr. Era mai potrivit să scrieți de ce s-a întâmplat în acestă zonă în perioada ce se încheie cu eliberarea Ardealului de nord. Tot ce scrieți trebuie cunoscut și asumat. dar totuși în contextul acelor vremi, tot urmărind resetare, când antisemitismul luase mintea europenilor din Franța până în Polonia și din Germania până în Transnistria de atunci, aflată sub ocupație germano-română. Deranjant și curios este momentul de peste an ales. Expunerea urmărește să ne scotă pe românii oarecum singurii capabili de asemenea fapte îngrozitoare. Faptul că am avut și noi “rinocerii” noștrii, că ne-am sincronizat în rău că am fost împunși până la 23 August de parea rea a Europei nu ne scuză, dar nu este corect că fim singularizați. Din păcate și în toate războiele de după Al doilea Război Mondial etica armatelor nu s-a deosebit. Vezi francezii în Magreb, englezii în India sau Pachistan, americanii în Vietnam. De unde și exclamația președintelui Jonson “Nu dezlegați câinii Războiului”
Masacrele Armatei Rosii:
Red Army progroms: 3,450 Jews victims killed during the Russian Civil War( Morgenthau Report)
In Polonia :masacrul de la Katyn( 22.000 de morti polonezi)
In Finlanda Cca 3.500 civili,in mod deosebit femei si copii
in Ungaria:38.000 civili ucisi de armata rosie in Budapesta si pana la 100.000 violuri
in Afghanistan: cca 2 milioane de civili asasinati de Armata Rosie
Masacrele armatei israeliene:
Deir Yassin massacre(1948 9 aprilie)According to Benny Morris, Yishuv (or later Israeli) soldiers killed roughly 800 Arab civilians and prisoners of war. Most of these killings occurred as villages were overrun and captured during the Second phase of the Civil War, Operation Dani, Operation Hiram and Operation Yoav.
According to Benny Morris, Jewish forces were responsible for 24 massacres during the war.
Masacrele armatei britanice ,numai in al doilea razboi mondial:
masacrarea populatiei orasului Dresda cca 25.000 de locuitori,civili!
In Kenya in 1952 : according to David Anderson, the British hanged over 1,090 suspected rebel,masacrul de la Chuka,masacrul de la Hola,etc Africa e plina de crimele britanicilor,belgienilor si francezilor
in Afghanistan si Iark,alaturi de americani:mii si mii de civili lipsiti de aparare
Concluzia: razboaiele sunt pline de cele mai oribile crime,pentru ca omul in uniforma se transforma in animal
Acuma…FOARTE IMPORTANT :acest articol apare si trebuie luat ca atare, impreuna cu mizeria facuta saptamana trecuta de Iohanis la Malmo, angajamentele pe care si le-a luat in numele Roamniei. Vezi si articolul similar din Adevarul de Weekend. Nu-s coincidente. Oare se pregateste ceva nasol Romaniei ? N-ar fi exclus iar Iohanis este partas dorind sa se spele cumva fata de evrei. La cat este de las si ticalos este posibil.
_Citind acest articol, poate ca se mai lamuresc si (editat) care inca – il considera erou pe criminalul Ion Antonescu.
-Faptul ca Regele Mihai a preferat sa discute in franceza la intrevederea cu Hitler s-a datorat aversiunii lui fatza de cea mai mare bestie pe care a dat-o rasa umana si deoarece Mihai s-a considerat roman, in ciuda ascendentei sale germano-anglo-grecesti. La fel ca si bunica lui, Regina Maria-englezoaica, dar o romanca exemplara.
-Ion Antonescu il desconsidera pe Mihai, numindu-l in mod frecvent in diverse discutii cu acolitii lui: ,,mucosul”. Nici nu ma mir ca Mihai nu l-a salvat de la executie.
(In antiteza cu Mihai, sunt convins ca pe Iohannis daca l-ai numi roman, ar injura de scarba).
Masacrele armatei americane – caută: James Bacque’s „Other Losses”
Incet incet se nasc tot mai multi martori . Eu stiu ca au fost deportati evrei romani pentru a se scapa de deportarea in lagarele de deportare , dar cred ca se incearca sa se legitimeze niste actiuni viitoare , iar pentru aceasta este necesara o alta forma de denigrare dupa ce-a de lenesii Europei , hotii Europei (hoti carora le-au furat sfintii nemti tot de la paduri ,banci , petrol , ape minerale la produsele chimice pentru dezinfectarea wc) . Asa ca atentie Iohanis a primit averea organizatiei naziste Etnicii Germani din Romania si nici un evreu nu a luat pozitie : ,,de ce oare ?,,.
@@Fekete..:mtm pentru canadian,D-zeu sa-l ierte!Sper ca vreodata,in alta dinastie,sa poata fi citita si Istoria adevarata din WW II (si imprejurimi:)
Pana acum,intr-o suta de ani de fraude si gogosi „istorice”,de razboaie inutile, minciunile ating cerul!
Domnule Gabriel Jivanescu, este unul din putinele articole scrise, in spiritul adevarului ISTORIC din Romania,fara interferente ideologice,trecute sau prezente. Numai FELICITARI si continuati!!.MULT SUCCES!.(fotografia este o raritate).
Ce NIMENI nu stia atunci,este ca Stalin ordonase (noiembrie 1941) ca generalul Jukov Gheorghi,sa preia conducerea transferului masiv de trupe din Orientul Indepartat,pentru apararea Moscovei.Restul se cunoaste!. Totul sa bazat pe informatia spionului rus,din Japonia,ca aceasta va ataca S.U.A.in curand.!!.
Politicienii din Germania s-au impacat cu cei din Israel. Serviciile si capitalurile din cele doua state colaboreaza la resetarea Europei de est, in special la ocuparea si exploatarea resurselor din Romania. Poate explica dl Jivanescu cum a fost programat exodul recent a 5 milioane de romani in ” timp de pace „!?… Intr-un interview fostul rege Mihai are cateva momente de sinceritate si clarviziune referitoare la Familia regala si la perspectivele unei Romanii lasata prada de razboi sovieticilor, apoi cedata ca moneda de schimb capitalului occidental care „a invins” comunismul…https://www.youtube.com/watch?v=Lzmm8WZgnIg
Bing Bangul a venit in WW2 de la Hitler (alogen cu bunic evreu) si tov.Stalin, care avind khazarii lui, pe sub masa a negociat un fel de kacialma de Poker Mondial al Khazarilor, cu “alesii” de azi, numai ei invingatorii, ceilalti fortati sa intre in razboi, recte Romania, trebuiau numai sa capituleze. Dapd Romania cu toate ca a fost a 4-a forta contra nazismului, a trbuit sa fie tara invinsa. Ca sa amorteasca vigilenta germana, Stalin contrar Pacii WW2 ca prieten prin corespondenta din 1933 a permis inarmarea si antrenarea in stepa Rusa, unde au ajutat trupele ruse sa invinga Japonia invadatoare. Cind s-au spart geamurile la shopurile evreiesti, auzind ca a murit un evreu, Hitler a reproshat precum le-a spus el sa faca asta, asa cum Stalin cind venea un partizan Ukrainian raporta ca a omorit un general neamtz, spunea ca v-am dat eu Ordin! Stalin atacind o tara Neutra Romania, nu i-a pasat ca ramine petrolul la pretinul Hitler, care a recunoscut inregistrat verbal ca el nici nu visa sa faca WW2.Treptat Hitler s-a trezit din somnul cel de moarte, si a realizat ca evreii lui din SUA l-au tradat, si mai apoi chiar aviatia lui a observat marea concentrare de trupe la granita estica, scopul lui Stalin fiind cucerirea Europei. Deci invadind URSS, Hitler a salvat Europa de cucerirea Khazara, asa cum vor ei sa faca cu noul Hitlerica ShoroSSy. De fapt WW2 a fost un mare macel POBEDA de ucidere a crestinilor de catre Khazarii din lume. Pentru Rusia nu s-a terminat fiind inca la dispute cu Japonia, iar prezenta lor in Siria si cei peste un milion de filorusi din tara sfinta, ce aleg PM mai ceva ca Trump in SUA, spune mai ales acum cu col.5-a din Romania sau Hungaria, ca apetitul lor de cuceriri nu s-a terminat. Asa ca WW3, va fi vrem nu vrem, percutat din tara sfinta, unde Biblia spune ca nu va ramine piatra pe piatra.
O zi buna.
Con
P.S.La un pas de Nobel, Hitler a Tradat de 3 ori ca Iliescu cu adevaratii lui CFR ilegalisti sau comunistii lui Cheashka.
De fapt Jivănescu , „in numele adevarului istoric” , cointinua campania sovietica de „albire” si victimizare a URSS…
Multi alogrni pe-aici, sa dea si cei cu barda …
Incorect spus „Marea Britanie rămasă singură să înfrunte colosul german în Vest…”
Marea Britanie – cea care a pornit al doilea razboi mondial impotrivindu-se respectarii Tratatului care lua Germaniei teritorii PENTRU 20 DE ANI, termen care expirase!!, … aceasta Britanie nu avea ce sa „infrunte” ci ataca miseleste singura forta care se opunea comunismului si care nu oa atacase, nici nu o amenntase.
…. ca sa intelegem de fapt cine a luptat cu cine: anti-comunista Germanie cu pro-comunistele ALiate ale comunistei URSS.
Date … date … date … despre WWII …
Pierderi totale in WWII, Romania :
Romania (in frontierele din 1945) Populatie: 15.970.000; Militari ucisi: 300,000; Populatie civila ucisa 200,000; Total victime: 500,000; Pierderi (procentual): 3.13% ; Militari raniti: 332,769.
Pierderi populatie evreiasca:
Romania (frontiere 1940) Populatie pre WWII (1933) 441,000; limita minima de pierderi omenesti: 121,000 ; limita maxima de perderi omenesti: 287,000; limita minima pierderi (procentual): 27.4%; limita maxima de piederi (procentual): 65.1%, media de pierderi,populatie evreiasca: 46.3%.
INSA …
Datele statististice romanesti indicau:
1930 728,115 Kingdom of Romania (Greater Romania) (Moldavia, Wallachia, Dobruja, Transylvania, Bukovina, Bessarabia)
1941 356,237 Kingdom of Romania (Moldavia, Wallachia, Northern Dobruja, Southern Transylvania, Southern Bukovina)
(census in 1941 without the territories lost in 1940). (Institutul Central de Statistică : Recensământul General al României din 1941, April 6, in Publikationstelle, Die Bevölkerungzählung in Rumänien, 1941, Wien 1943).
dar si:
According to the Wiesel Commission, „… at least 290,000 Romanian Jews survived”. Howard M. Sachar estimated that 360,000 Romanian Jews were still alive at the end of World War II. According to statistics from the end of the war, 355,972 Romanian Jews lived on the territory of Romania.
According to statistics from the end of the war, 355,972 Romanian Jews lived on the territory of Romania.]]
Date … date … date … despre WWII … OARE DE CE NU COINCID ELE ???
Deh … STATISTICA MATEMATICA este foarte GREA pentru UNII istorici !!!
UNELE dintre DATELE statistice … SUNT OARE ele … MASLUITE istoric ??? De unde, UNDE, si de ce OARE ???