Guvernul amână pe termen nedefinit introducerea cărţii electronice de identitate

Guvernul a decis să amâne pe termen nedefinit introducerea cărţii electronice de identitate, document care trebuia să fie emis începând cu anul 2011, invocând lipsa condiţiilor tehnice şi financiare şi nevoia unei „proceduri simplificate” care să evite încălcarea altor termene de eliberare a actului.

Termenul prevăzut iniţial pentru introducerea acestui document era de 1 ianuarie 2003 , prelungit succesiv de Executiv până la 1 ianuarie 2006, ulterior până la 1 ianuarie 2009 şi, în final, până la 1 ianuarie 2011.

Extinderea termenului a fost explicată de fiecare dată prin faptul că îndeplinirea acestui obiectiv este condiţionată de modernizarea Sistemului Naţional Informatic de Evidenţă a Populaţiei şi că platforma-pilot de constituire a sistemului informatic pentru emiterea cărţii electronice de identitate va fi realizată începând cu 1 iulie 2010.

Prin ordonanţă de urgenţă aprobată la finalul acestui an, Guvernul a decis însă să abroge atât termenul de 1 ianuarie 2011 prevăzut pentru introducerea cărţii electronice de identitate, cât şi data de 1 iulie 2010 stabilită pentru realizarea platformei-pilot de constituire a sistemului informatic de emitere, hotărând că aceste două termene vor fi fixate la un moment dat, prin hotărâre de guvern.

În aceste condiţii, Guvernul a mai decis că asigurarea instituţiilor publice cu echipamente şi programe informatice specifice va fi realizată în termen de 18 luni de la data punerii în circulaţie a cărţii electronice de identitate în municipiile reşedinţă de judeţ, în 3 ani de la această dată în celelalte municipii şi oraşe şi în 4 ani de la această dată în comune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.