Guvernul

Ar fi greu de prevăzut ceea ce se va întâmpla subt noul guvern. Pe lângă că nu trebuieşte prejudecat asupra unei activităţi ce nici nu a început, meseria domnului Profet, pe care o mai profesează unii jurnalişti, dintre cei bătrâni şi independenţi (subliniaţi, vă rog) trebuieşte lăsată ghicitorilor în cărţi şi cafea.

Impresiile însă nu aşteaptă evoluţia împrejurărilor şi, de câteva zile, spectatorul e năpădit.

Acest sfârşit de an în giulgiu alb al zăpezii şi sfârşitul unui guvern care-i autorul – se poate crede întâmplător, sau mai bine-zis prezidentul mişcării naţionale din 1913 – încape într-o infinitate de imagini. Sărbătoarea renaşterii, sărbătoarea anului, boala regelui, căderea guvernului pe un alunecuş de nimic şi mai mult pe dezgheţ, alimentează romanul sentimental şi confuz al spectatorului, care priveşte cu inima cât şi cu ochii.

Înfăţişarea de petrecere şi uitare de sine din zilele ce trecură în iluzii de liste de bucate, de brazi împodobiţi cu argintării de sticlă şi cu aur de hârtie, n-au ajuns să acopere şi să amăgească ecourile grave ce par că rătăcesc din suflet în suflet, pornite dintr-un Ierusalim necunoscut, cu clopotele secrete.

O schimbare de guvern nu însemnează de obicei decât o schimbare de oameni şi de rânduri, o piruetă a platformei, care se mişcă automatic şi scoate alternativ la lumină când o margine şi când pe cealaltă. Dacă împrejurările nestăpânite de om vin să accentueze viaţa de stat, şi să determine o acţiune, guvernul va fi făcut ceva; de nu, guvernul se duce cum a venit, ca să continue cu alţii. O acţiune care să purceadă dintr-o idee şi dintr-un sistem de preocupări a fost, la noi, un lucru destul de rar; şi aceasta e viaţa civilizată a unui stat de a fi propulsată întodeauna de idei. Numai o constituţie sufletească mică se poate mulţumi cu priveliştea pur comercială a vieţii şi poate lupta pentru o parvenire pură.

Partidul Liberal ia de astă dată cârma în împrejurări excepţional de serioase. Guvernul liberal reprezintă câteva idei pe care şeful liberalilor le-a scos în lumină subt semnătură. Într-o atitudine războinică şi de mesianism vine guvernul liberal la putere. Exproprierea e o idee revoluţionară pentru o mare clasă, mare prin capitaluri, adică prin tot, românească. Colegiul unic, o prefaţă pentru votul universal, o altă idee, tot pe atât de revoluţionară. Se pare că Partidul Liberal e hotărât să se întoarcă la izvorul lui cel mai puternic şi mai viu, al revoluţiei.

Revoluţie de sus în jos, e drept că nu s-a mai văzut decât în guvernele ieşite din lupta baricadelor, cu miniştri sosiţi în Consiliul de Stat, din stradă, cu talpa roşie de sânge. Pentru ca guvernul liberal, care are de luptat tot atât cu opoziţia cât şi cu el însuşi, să-şi puie în carne şi oase ideile din program, îi trebuieşte o abilitate, o stăpânire de sine, o încredere în sine excepţională.

Apoi, e ameninţarea mută a gloatei, tăcerea ţărănimii, care poate într-o singură zi de eroare sau de nemulţumire să se ridice vârtej – şi atunci guvernul, venit în numele tocmai al acestei mulţimi victorioase în 1913 şi clocotitoare, să se vadă silit să aibă o luptă mai mult de dat, cu ţărănimea.

Va putea guvernul liberal să smulgă fatalismului normal împrejurările de azi şi să creeze o întreagă situaţie nouă? Noi credem că pentru oameni lucrul acesta este cu putinţă, şi cu grijă, totuşi, privim în geam cum liniştiţi se lasă fulgii de zăpadă peste mormântul anului trecut.

1914

Reprodus din Tudor Arghezi, Opere, IV Publicistică (1914-1918), Ediție îngrijită și note bibliografice de Mitzura Arghezi și Traian Radu, prefață de Eugen Simion, Editura Academiei Române și Univers Enciclopedic, București, 2003

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.