Haos și surprize la frontierele europene

”Frontierele interioare ale UE s-au deschis pe 15 iunie, însă unele țări au tergiversat luarea acestei măsuri până pe 1 iulie. Miza este mare: trebuie salvat nu numai sectorul tursitic, care în Croația aduce 25% din PIB, 22% în Cipru sau 20% în Grecia, însă trebuie resuscitat și transportul aerian, care este în pragul colapsului. Însă mai e mult până departe: trecerea unei frontiere UE, fie ea și interioară, este un pariu riscant”, scrie cotidianul francez Liberation.

Să luăm Grecia. Înainte de a pleca, indiferent de naționalitatea lor, turiștii trebuie să completeze un formular obligatoriu pe un site dedicat, ”passenger locator form”, disponibil doar în limbile engleză și germană. Aici, trebuie să răspundă la o serie de întrebări coordonate, reședință, țări vizitate în ultimele luni, etc. Apoi, guvernul elen îi trimite un cod QR care va fi scanat la sosirea in Grecia. Codul indică (dar asta rămâne o surpriză până la sosirea în Grecia) dacă turistul poate trece liber sau dacă va fi supus unui test foarte dezagreabil (introducerea unui băț până în fundul gâtului). Turistul trebuie apoi să se îndrepte spre destinația ”finală” și să se izoleze 24 de ore, până când apare rezultatul testului. Dacă este pozitiv, turistul și apropiații lui nu vor fi trimiși înapoi în țara lor, cu o mască FP2, de exemplu, ci  vor sta în carantină 14 zile într-o cameră de hotel stabilita pentru așa ceva.

Închisoarea de vacanță

Nici nu se pune problema părăsirii camerei, chiar dacă ea are 12 metri pătrați: turistul va fi practic închis, iar mâncarea i se va livra la ușă. Nu înțelegem prea bine cum turistul, în timp ce așteaptă rezultatul testului, va fi autorizat să ajungă la destinația finală, care poate fi o insulă îndepărtată, unde ar putea să contamineze multă lume, dacă este purtător al virusului.

Nimeni nu spune cum un turist pozitiv va fi repatriat pentru a intra în izolare. Una peste alta, cel mai bine este să vă faceți un test inainte de a stabili planul de vacanță, pentru a evita o carantină. Bineînțeles, asta în cazul în care nu vreți să trăiți o experiență originală în vacanță.

Acest gen de surpriză dezagreabilă îi așteaptă pe turiștii ce merg în mai multe țări. Spre exemplu, turiștii britanici în Ungaria au parte de aceeași soartă, nu și alți europeni însă. În Portugalia, lista țărilor ai căror cetățeni sunt suspuși unui test la sosire depinde de o decizie a direcției generale pentru sănătate, ceea ce generează o mare incertitudine. Fără a mai ține cont că este greu de intrat în Spania pe cale terestră, zonele de frontieră ale Spaniei se confruntă cu creșterea numărului de cazuri. Pentru a intra in Spania, este necesar să completați un formular de trasabilitate, însă, potrivit ultimelor informații, nu este necesar un test pentru cetățenii UE. În Danemarca, portughezii au interdicție la intrare în țară, și doar suedezii din două regiuni au libertate de mișcare. În Polonia, suedezii, portughezii, britanicii și irlandezii nu au drept de intrare în țară.

Frontierele externe

Cât privește țările terțe, situația este și mai rea. Țările UE s-au înteles să-și deschidă frontierele pentru 15 tari: Australia, Canada, Japonia, Algeria, Noua Zeelandă, Maroc, Muntenegru, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thainalda, Tunisia, Uruguay și China (însă cu condiția reciprocității). Lista poate fi modificată la fiecare 15 zile. Însă, având în vedere că deschiderea frontierei este o chestiune suverană, apare haosul: doar șapte țări și-au deschis frontierele pentru toate statele de mai sus: Italia, Olanda, Suedia, Luxemburg și cele trei țări baltice. Germania nu este deschisă decât pentru zece țări terțe, fiind excluse Algeria, Maroc, Rwanda și Serbia. Alte țări sunt total închise pentru statele non-UE. Altele, cum ar fi Slovenia, Malta, Croația, Cipru sau Polonia, nu au arătat clar ce politică adoptă. Situația este cel puțin la fel de complexă precum site nou pus la dispoziție de Comisia Europeană

Un diplomat francez recunoaște că situația nu este tocmai rațională, însă vine cu o consolare: ”toate țările respectă lista negativă, adica nu a intrat nimeni venind din țări care erau pe listă”. Însă nici asta nu este adevărat, câtă vreme Croația, Ungaria și Grecia acceptă turiști americani.

Redeschiderea aleatorie a enervat Airlines dor Europe (din care fac parte 16 companii aeriene europene): ”Abordările naționale divergente dăunează pieței unice și vor încetini reluarea zborurilor și a turismului”. ”Țările UE nu respectă acordul la care au ajuns ele însele. Asta nu întărește încrederea consumatorilor și subminează toate eforturile de până acum” pentru repornirea unor sectoare economice, a spus Olivier Jankovek, de la ACI Europe, care reprezintă 500 de aeroporturi din 45 de țări europene.

Cum este îndoielnic că țările UE își vor schimba politica pe termen scurt, nu vedem cum sezonul turistic ar mai putea fi salvat. Asta va agrava recesiunea în țările care depind mult de tursim. Înțelege cine poate, mai ales că știm că frontierele nu te apără de epidemie”, încheie Liberation.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Pai ziceau astia din guvernarea liberala ca CCR a facut din romani ciumatii Europei…cand colo ce sa vezi, e haos in Colhoz, habar nu au cum sa salveze farsa Covid…

  2. Vorba celor de la aeroportul zuricuta „guvern de nebuni, guvern care isi bate joc de cetateni, guvern care este in competitie pentru furt si coruptie”! „Guvernul vostru nu va vrea acasa”, ati vazut asemenea comportamente aici in astea 4 luni de zile?

  3. Poate cineva, rog frumos, sa ma informeze (dar cu date reale ! …) daca pot veni din Franta in Romania (Bucuresti) cu masina ? Deci trec prin Franta, Italia, Slovenia, Croatia, Hungaria, Romania si as dori sa stiu daca trecerea e libera sau daca plecind acum ajung acasa taman bine de Craciun, petrecindu-mi timpul prin diferite carantine … Fac acest apel „umanitar” (pentru informatii) deoarece, in buna traditie ante si post comuniste, la consulatul de la Marsilia, Franta, nimeni nu raspunde la telefon (ma rog, fiecare cu afacerile sale …) iar consulatul e mai baricadat decit bunker-ul lui Hitler din Berlin ! Multumesc anticipat ! (ps : sint tinar, frumos, mai ales modest ! nu tusesc, nu am febra si in general arat bine, nu sperii vamesii cu temperatura ! …)

  4. Da ce nu ziceți că care români se duc in concedii în afara țării..?? ..precis nu ăia de la privat,sau corporatiștii .nu !..se duc ploșnițele bugetare..profesori, milițienii, funcționării, cadrele medicale…toți angajații de la stat…că au și muncit mult anul ăsta ..

  5. Mai are cineva din România vreo îndoială că Uniunea Europeană ca țara ca teritoriu nu există? Ca este o mare cacialma mai ales pentru țările estice? Că toate reglementările, armonizările de legi și de renunțare la o parte din suveranitate au fost în folosul economic al Germaniei și la ceva din țarile zise nordice? Unde este libera circulație unde sunt acum reglementările, aceleași pentru toate țarile din UE. Măcar au încercat miile de fundționari, cei peste 700 de europarlamenari și în final factorul de decizie Consiliul European să încropescă ceva reglementări comune în 4 luni de Pandemie? Vax. Toată lumea este preocuată de sănatatea și economia din țara lui pe principiul Scapă cine poate. Să mulțumim guvernului Orban și președintelui Iohannis că au putut genera și întreține o criză politică ca să dărâme un guvem, având majoritate prin alegeri libere păstorite de opoziție, pentru ca popularii germani să aibe majoritate într-o Comisie dintre nenumăratele de comisii fără folos pentru români.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.