Hârtiile oficiale (3)

Moto: „Hârtiile oficiale reprezintă fundamentul neprețuitei stabilități“ (Legiuitorul universal)

1. Momentul când au fost iniţiate pentru întâia oară hârtii oficiale (bis):

1a. Ştampila

1. a) Istoric: Se presupune că ştampila a fost inventată odată cu focul şi cu apa caldă. Supoziţia porneşte de la o cutumă ce s-a perpetuat până astăzi: focul şi apa caldă se taxează, iar pentru ca această taxare ca fie legală, este necesar că măcar câteva organisme ale statului să reglementeze atât cuantumul, cât şi măsurarea (contorizarea) şi procedurile de recoltare a sumelor datorate. Aceste reglementări au necesitat, în prealabil, să fie prevăzute în hârtiile oficiale referitoare la cuantumul, măsurarea – contorizarea – şi procedurile de recoltare a sumelor datorate, hârtii oficiale prevăzute cu antet, titlu, dată, număr, ştampile şi semnăturile emitenţilor. Faptul că în unele ţări ştampilele nu mai sunt obligatorii pe anumite acte reprezintă ceva nou, deci, ceva ce nu era încă valabil mai demult. Aşa că pe vremea civilizaţiei a treia terestre s-a folosit pe post de ştampilă o anumită pietricică încastrată pe frunza ataşată sub formă de plic. (Despre prima civilizaţie terestră circulă mai multe teorii, cea mai răspândită fiind aceea că această civilizaţie a fost mult mai dezvoltată decât toate cele ce au urmat-o – inclusiv civilizaţia a paisprezecea, Civilizaţia Nucleară, civilizaţia noastră. Cei ce susţin această ipoteză pretind că primii noştri strămoşi tereştri au folosit drept valabile doar ştampilele 4D. Cum disputele şi în această privinţă sunt în curs, nu ne vom pronunţa în legătură cu tipul de ştampile folosite în prima civilizaţie terestră.) Însă, cum despre Poolo IV Cel Superb, regele tribului Ochii Cerului, avem date suficiente, cunoaştem, desigur, şi sigiliile folosite în jurisdicţia din cea de a treia civilizaţie terestră. Acestea, ca să fie recunoscute drept valabile, au fost imprimate în filigran pe textele atât de măiestru scrijelite pe pietre, plus, aşa cum tocmai am arătat, s-a folosit pe post de ştampilă suplimentară o anumită pietricică încastrată pe frunza ataşată sub formă de plic. În civilizaţia următoare, civilizaţia a patra terestră, au fost utilizate mai ales gemele şi cameele. Au urmat peceţile pe ceară violetă (cea de a opta civilizaţie terestră), apoi amprentele sigilare propriu-zise cât şi matricele pe ceară galbenă (cea de a unsprezecea civilizaţie terestră, „civilizaţia de aur“), precum (în cea de a treisprezecea civilizaţie terestră), ştampilele realizate cu fierul înroşit pe textele oficiale, dar şi pe urechile animalelor stăpânilor. Pe parcursul dezvoltării dialectice şi în spirală a civilizaţiei a paisprezecea, Civilizaţia Nucleară, civilizaţia noastră, au  fost preluate pe rând toate aceste cuceriri ale umanoizilor (cu menţiunea că se pare că peceţile pe ceară, noi le-am folosit de la început doar pe culoarea roşie), până la minunatele ştampile contemporane, considerate acum inutile în tot mai multe locuri, aşa cum am spus cu mâhnire.

Cu toate acestea, despre ştampile vom reveni şi ne vom baza, în primul rând, pe monumentalul tratat în opt volume şi două anexe despre ştiinţa sigiliilor şi a ştampilelor, Ştampilologia, [vasta bibliografie indicată şi comentată de Acad. Prof. Emerit Dr. Dr. h. C. Julius Zimberlan – nota ediţiei.].

1. b) Semnificaţie: se poate considera, pe drept cuvânt, sigiliul/ştampila drept cel mai important artefact laic. El ne indică la modul cel mai exact istoria, cutumele, contradicţiile, viaţa materială, viaţa particulară, viaţa socială, viaţa sexuală şi viaţa publică în diferitele perioade istorice ale unei anumite populaţii în decursul devenirii ei. Faptul acesta a făcut ca arheologii să treacă tot mai indiferenţi pe lângă mizerabilele cioburi de vase, statuete ori podoabe, urme ce nu se lasă „citite“ decât la nivel de ipoteze. Or ipotezele sunt întotdeauna interpretabile. Cum bine a spus atât de profund profesorul şi poetul Cristofor Luigi A. Columbus la un curs de arheologie aplicată: „Ipotezele umplu viitorul de conţinut, aşa că să emiţi ipoteze despre negura trecutului este ca şi cum ai spune că nu eşti decât emanaţia propriului tău vis.“ Aşa că profesorul şi poetul Cristofor Luigi A. Columbus nu le-a permis nicicând studenţilor săi să se ocupe de „mizerabilele cioburi“, cerându-le să lase să îngraşe în continuare pământul tot ce se găseşte în siturile descoperite, cu excepţia sigiliilor şi a ştampilelor.
2. c) Importanţă: Ştampilele/sigiliile reprezintă cel mai important semn al suveranităţii, indiferent de sistemul statal la care ne referim. În numeroase locuri, şeful suprem poartă pe deget inelul cu pecetea, iar sigiliul Serenisimului, atunci când pleacă în Lumea Drepţilor, este sfărâmat cu ciocanul, astfel ca nimeni să nu preia puterea răposatului Cel Mai Înalt Pontif. Următorul Papă va primi un alt inel cu sigiliul care va putea fi sărutat doar de puţini privilegiaţi. Cutuma aceasta este valabilă şi în multe situaţii aşa-zis laice, unde lupta pentru inelul cu sigiliu a sacrificat nu o dată nenumărate vieţi, iar învingătorul dintr-un asemenea conflict devine în mod automat Părintele Naţiunii, în faţa căruia se înclină cu uralele unui sincer entuziasm patriotic tot natul supravieţuitor.

Aşadar, sigiliul/ştampila reprezintă semnul distinctiv al devenirii. Măsura aberantă prin care se preconizează eliminarea lui/ei nu este doar un atac la mândria naţională, ci şi un periculos precedent nihilist. (Propunerea opoziţiei parlamentare prin care se cere măcar revenirea la „ţapul ispăşitor“ a fost respinsă de puterea lipsită de discernământ. Oricum, trecutul nostru ne garantează că nu va trece mult timp când şi vremurile noastre vor deveni de tristă amintire).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.