În aşteptarea Floriilor şi Sfintelor Paşti

Serbări pascale urbane… o expoziţie în aer liber

În perioada 1 – 19 aprilie 2015, Muzeul Municipiului Bucureşti găzduieşte expoziţia Serbări pascale urbane…. imagini de arhivă şi colecţie, o expoziţie în aer liber, amplasată pe gardul muzeului.

Cea mai frumoasă sărbătoare a primăverii este Învierea Domnului. O sărbătoare trăită în fel şi chip, în decursul timpului. Dacă satul păstrează tradiţia aşa cum o ştim de cel puţin câteva ori în viaţă, oraşul a adus câteva mici schimbări. Desigur, în oraşele şi târgurile noastre, periferiile erau în mare parte vetre săteşti, care s-au modernizat cu încetul. Dar până şi orăşenii iubitori de modernitate şi comfort au păstrat obiceiul de a ieşi la iarbă verde primăvara şi în mod special de Paşte. Ieşeau însoţiţi de un taraf de lăutari în grădini sezoniere improvizate, pentru a petrece, a mânca şi a ciocni ouă roşii. În Bucureşti, astfel de grădini au fost numeroase din Evul Mediu până târziu în secolul al XIX-lea: grădina Bellu, devenită ulterior cimitirul de azi, grădina Belvedere care începea pe Podul de Pământ – azi Calea Plevnei şi se întindea până în zona Gării de Nord de azi, sau pe Dealul Spirii, unde se ţinea târg şi iarmaroc, ca să nu mai vorbim de vestitul Târg al Moşilor, care începea în martie. Foarte gustată era şi grădina Heliad aflată în vecinătatea Târgului de Moşi, astăzi împrejurimile Halelor Obor.

Grădina lui Heliad se întindea dincolo de târg, iar pe întinderea ei se încropeau umbrare pentru cârciumi, pentru locuri de joc şi variate scamatorii. Grădina înconjura în interbelic ruinele casei unde Heliade Rădulescu îl găzduise pe Gheorghe Lazăr. Grădina lui Heliad dispare şi ea treptat în urma sistematizărilor care cuprind oraşul după 1930.

Mai către est, la bariera estică a oraşului, numită şi Vergului, se afla grădina Ivaşcu unde se ciocneau ouă de Paşte, se mânca pastramă friptă la grătar şi se bea vin din oală nouă de pământ. Spaţiul ei „s-a nămolit în case şi străzi desfundate încă din anii primului război mondial”.

Intrarea Domnului în Ierusalim

În anii interbelici mai era păstrat obiceiul de a sărbători Paştele în Grădina Cişmigiului, „invadată” în toate zilele de sărbătoare de slujitorimea oraşului: menajere, slujnicuţe şi drăguţii lor, orăşeni de mahala, ce petreceau până târziu în noapte şi lăsau în urma lor coji de ouă roşii şi mult gunoi menajer. Se făceau vizite, iar naşul aduna în jurul său finii şi cumetrii până la al treilea rang. Petreceau adesea şi în grădina casei, iar cadourile erau pentru toată lumea. După Crăciun, Paştele era cea mai mare bucurie a copiilor. Era sărbătoarea dulciurilor şi a hainelor noi. Mai rar jucării, care erau apanajul Crăciunului. De Paşte, tradiţia cerea să fi îmbrăcat cu haine noi pentru a intra curat sufleteşte şi trupeşte în noul an odată cu împlinirea primăverii prin sărbătoarea Pascală. Mai era apoi obiceiul, păstrat şi printre orăşenii de azi, ca să stingă orice supărare din jurul lor, mai ales copiii încercau să-i îmbune pe părinţi pentru a ierta supărările vechiului an. Şi apoi, mai era uitata sărbătoare a bătutului halviţei. Aceasta se întâmpla de «Lăsata Secului» când se bătea halviţa, care atunci se făcea în casă. Era şi o mare bucurie pentru copii. Mergeau toţi finii la naşi cu tort, cu felurite daruri, iar naşul făcea masă mare. Pentru copii se atîrna o bucată mare de halviţă cu sfoară de tocul uşii.

Şi în timp ce se pendula halviţa, noi copiii, având mîinile legate la spate, trebuia s-o prindem cu gura. Acela care o prindea, care reuşea să o ţină cu gura, a lui era halviţa. Fie o mânca singur, fie o împărţea cu alţii. Naşul spărgea apoi o bucată mare de halviţă cu toporişca; era foarte tare nu precum nuga de azi. Avea stafide şi nuci în ea”.

Ultimii cincizeci de ani au schimbat multe în viaţa noastră. Dar au rămas bucuria de a fi alături de cei dragi fiecăruia, dorinţa de a privi cu îngăduinţă în jur, de a căuta împăcarea şi de a ierta celorlalţi greşelile, măcar o singură dată pe an, de Învierea Domnului.

Programe speciale pentru creştinii care sărbătoresc Paştele şi Floriile

Urbi et Orbi

În această sâmbătă şi duminică, la TVR 2 şi TVR HD

În acest sfârşit de săptămână, credincioşii romano-catolici serbează Paştele, în timp ce ortodocşii întâmpină Duminica Floriilor şi se pregătesc, spiritual, de sărbătoarea Pascală de săptămâna viitoare.

Respectând tradiţia, TVR 2 a pregătit transmisiuni speciale pentru ambele sărbători din acest weekend. Ca în fiecare an, TVR 2 va reflecta în direct de la Vatican cele două momente speciale pentru sărbătoarea pascală la romano-catolici.

Este vorba de Învierea de la Vatican – ce va putea fi urmărită sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 21.30. Transmisiunea în direct a acestui eveniment este prezentată şi comentată din studio de către Titi Dincă, avându-l ca invitat, din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, pe preotul profesor univ. dr. Wilhelm Dancă.

A doua zi, duminică, 5 aprilie, de la ora 12.30, Elena Dinu îi invită pe credincioşii romano-catolici să urmărească în transmisiune directă de la Vatican, binecuvântarea apostolică şi mesajul Papei Francisc I „către Cetate şi către Lume” într-o ediţie specială Urbi et orbi.

Credincioşi şi preoţi în Pelerinajul de Florii

Tot duminică, 5 aprilie, de la ora 12.00, emisiunea Cap Compas a pregătit o ediţie specială adresată telespectatorilor de religie ortodoxă: Ultima săptămână la Ierusalim – o producţie în egală măsură jurnal de călătorie dar şi documentar religios. Conform mărturiilor istorice şi biblice, Iisus Hristos a venit de mai multe ori în Ierusalim în perioada dintre Intrarea triumfală de Florii şi până la ziua Judecăţii şi a Răstignirii Lui.

Însă documentele nu relatează când şi unde a venit Mântuitorul, de unde a venit, în ce loc a înnoptat sau ce a făcut în Ierusalim. Ultima săptămână la Ierusalim este un film care propune descifrarea unor faţete mai puţin cunoscute ale acestui răstimp: de la Intrarea în Ierusalim până la Răstignire. În acest demers, realizatorii Cap Compas au ajuns în oraşul în care mergea spre înnoptare Iisus Hristos, în locul în care l-a înviat pe Lazăr, pe malurile Iordanului şi în apropierea Ierihonului şi chiar în cătunul în care Iisus Hristos a încălecat pe asin.

Pelerinaj de Florii

Praznicul Împărătesc al intrării Domnului în Ierusalim pe strazile bucureştene

Arhiepiscopia Bucureştilor şi Patriarhia Română îşi aşteaptă şi anul acesta enoriaşii să participe la tradiţionalul pelerinaj de Florii. El va începe prin oficierea Vecerniei în Mânăstirea Radu Vodă, urmată de slujba de Sfinţire a Stâlpilor cu ramuri de salcie. Condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepicopiei Bucureştilor, Procesiunea va porni la orele 16.00 spre Catedrala Patriarhală pe traseul Mânăstirea Radu Vodă – Bulevardul Dimitrie Cantemir, Bibescu Vodă, şerban Vodă – Catedrala Metropolitană Sfântul Spiridon Nou, Principatele Unite, Enăchiţă Văcărescu, Biserica Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar, strada Bibescu Vodă – Colina Bucuriei- Catedrala Patriarhală.

Pe Dealul Patriarhiei, participanţii vor fi întâmpinaţi de Preaferictul Daniel şi vor asista la slujba de sfinţire a Icoanei Mari a Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim.

În acest pelerinaj se vor afla preoţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, alături de toţi credincioşii care doresc să prăznuiască în felul acesta credinţa în Învierea lui Hristos.

Concert pascal cu Adrian Naidin la Palatul Suţu

Adrian Naidin

O seară de poveste, o introducere în lumea tradiţiilor prin intermediul unei abordări moderne ale melodiilor vechi, un moment de linişte sufletească şi contemplare a spiritului românesc la care ne invită artistul Adrian Naidin şi violoncelul său!

„Tatăl meu este din Oltenia, deci 50% sunt oltean. Mama mea este din Basarabia, deci 50% sunt moldovean şi 50% sunt ardelean. Deci sunt 150% român”. Muzica lui este o cerere de iertare a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de copacul tăiat pentru a fi transformat în instrument muzical, a declarat artistul într-un interviu.

Adrian Naidin a absolvit Liceul de Muzică Sigismund Toduţă, la clasa prof. Gabriela Todor şi Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, Secţia Violoncel şi Muzică de Cameră. S-a perfecţionat ulterior cu cel supranumit „Paganini al violoncelului”, Mischa Maisky.

A debutat în 1998 ca artist instrumentist la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Între 2000 şi 2003 a colaborat cu Teatrul Naţional Bucureşti pentru muzică de teatru. Din 2001 este membru al Orchestrei Naţionale Radio din Bucureşti. Colaborator al lui Moby pentru coloana sonoră a filmului The Necessary Death of Charlie Countryman (un proiect al americanului Shia LaBeouf), Adrian Naidin este un muzician complet: compune, interpretează şi reinterpretează muzică de jazz, clasică şi folclor.

„Pentru entuziasmul cu care îşi poartă publicul prin muzica universală, de la Bach la Phoenix şi de la Paganini la Michael Jackson, pentru tehnica desăvârşită pe care o foloseşte în experimentele sale acustice inedite, pentru spectacolele unice de world music, cu influenţe din majoritatea genurilor muzicale, Jurnalul Naţional l-a declarat pe Adrian Naidin Omul Zilei.”

Sâmbătă 4 aprilie, la ora 20:00, Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la o seară muzicală dedicată sărbătorii pascale alături de Adrian Naidin!

Cântec pentru Tisha, cadou pentru micuţii care poartă nume de floare

Cântec pentru Tisha, o premieră pentru copii, de Florii

În Duminica Floriilor, 5 aprilie, de la ora 18.00, MiniArtShow by Ioana Ginghină oferă celor mici premiera musicalului Cântec pentru Tisha, un spectacol plin de energie şi voie bună, la care micuţii sărbătoriţi pot intra gratuit.

Spectacolul se va juca la ArCub şi toţi copiii vor fi întâmpinaţi cu surprize. Micuţii care poartă nume de Floare vor beneficia de intrare liberă (în limita locurilor disponibile).

Cântec pentru Tisha este un spectacol inedit cu un text original, antrenant, plin de cântece şi jocuri interactive în care dumneavoastră, spectatorii – mari şi mici – deveniţi eroii poveştii Tishei.

Este un spectacol emoţionant, dedicat atât copiilor peste 4 ani cât şi părinţilor, care, prin interacţiune şi jocuri noi, reuşeşte să aducă în prim plan relaţia dintre copii şi părinţi, importanţa şi nevoia de a petrece cât mai mult timp cu copilul tău.

Muzică, dans şi teatru în Cântec pentru Tisha

Realizat după exigenţele celor mici, musicalul Cântec pentru Tisha are toate ingredientele unui spectacol de succes: un scenariu inedit al unei poveşti reale, muzica originală antrenantă a compozitorului Eduard Petru Jighirgiu, interpretarea plină de farmec a unor actori experimentaţi şi, surpriza spectacolului, apariţia video a cuplului Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol.

Textul şi versurile: Andreea Gaica

Regie şi coregrafie: Felicia Dalu

Compoziţie muzicală originală: Eduard Petru Jighirgiu

Costume şi decor: Flavia Varga

În distribuţie: Elena Dumitrescu/Andra Mirescu, Ioana Ginghină/Andreea Gaica, Ilona Brezoianu, Emilian Mârnea/Răzvan Rotaru, Rareş Florin Stoica/Răzvan Rotaru.

Cântec pentru Tisha

Sunt mama unei fetiţe de 6 ani şi lucrez în industria teatrului pentru copii de 14 ani. Am observat că celor mici le plac spectacolele cu multă muzică, dans şi poveşti reale. Compania MiniArtShow a produs până acum spectacole de teatru de cameră, combinaţii de ateliere şi spectacole pentru educaţie timpurie şi spectacole de teatru de păpuşi, cu care ne-am prezentat şi în festivaluri importante de teatru din ţară. Acum a venit timpul să trecem la un alt nivel, la unul performant, iar acest nou proiect, Cântec pentru Tisha va surprinde prin inedit şi dinamism”, explică Ioana Ginghină, producătorul spectacolului şi manager MiniArtShow.

Următoarea reprezentaţie a musicalului Cântec pentru Tisha se va juca în Săptămâna Luminată, când MiniArtShow by Ioana Ginghină face un cadou copiiilor din mediile defavorizate, donând 50% din profit .

Spectacolul caritabil este realizat împreună cu Fundaţia Principesa Margareta a României şi va avea loc în Vinerea Mare, 10 aprilie, orele 18.00, la sala ArCub.

Biserica Olari – Legături de suflet între comunitate şi copii

Atelier de pictură la Biserica Olari

Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (scrie în Evanghelia după Matei 18, 20).

După 7 ani, rezultatele noastre se regăsesc nu numai în performanţele şcolare măsurabile ale câtorva elevi, ci, mai ales, în crearea acelor legături sufleteşti care generează un sentiment înrădăcinat de apartenenţă şi totodată de responsabilitate. Am plecat de la premisa creştină a dragostei şi am încercat să fim alături de aceşti copii necondiţionat, urmărind nu excelenţa, ci în special crearea unui loc de întâlnire, a unui spaţiu comun de rugăciune în cadrul slujbelor la care copiii participă, a unui spaţiu comun de trăire, implicând comunitatea în sărbătorile din timpul anului alături de copii, a unui spaţiu prielnic de creştere, prin proiectele desfăşurate cu ajutorul unor sponsori generoşi şi cu credinţă în Dumnezeu, iniţiativele noastre fiind răsplătite prin numeroase prilejuri de bucurie alături de familia bisericii Olari, din care au făcut şi fac parte, de-a lungul timpului, peste 50 de copii din DGASPC.

În prezent, activităţile noastre continuă: avem 4 bursieri susţinuţi de biserică, prin intermediul Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca şi a Fundaţiei Svasta. Sprijinul lor constă nu numai în acordarea burselor de studiu, ci şi în implicarea lor în viaţa comunităţii, pregătirea activităţilor din cadrul Centrului Social Educaţional ADORNO, participarea la slujbele bisericii şi formarea celor mici, aceşti copii beneficiind de sprijin în pregătirea şcolară, de activităţi culturale incluzând spectacole de teatru, participarea la expoziţii şi vernisaje etc.

Felicitări realizate de copii în cadrul CSE ADORNO, la Biserica Olari

Pentru ceilalţi membri ai Familiei noastre, Centrul Social Educaţional ADORNO desfăşoară numeroase activităţi: pregătire şcolară, ateliere de creaţie, lecţii de dans etc.

De o deosebită importanţă este sprijinul deplin al credincioşilor parohiei. Membrii Consiliului şi ai Comitetului Parohial ne susţin logistic şi nu numai, fiind implicaţi în eforturile de dotare a spaţiilor Centrului ADORNO, asigurarea unei gustări în regim catering pentru atelierele de creaţie de duminică, sprijin în organizarea evenimentelor din jurul marilor sărbători”, mărturiseşte Pr Paroh Dr Mihai Iordache.

Astfel, duminică, 5 aprilie, în Duminica Floriilor, Parohia Olari în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Iancului, DGASPC Sector 2 şi After School Oxigen Sport vă invită să vizitaţi expoziţia Cu har de Florii în dar, organizată la Biserica Olari, între orele 11.30 – 14.00.

La acest eveniment, vor fi expuse icoane, felicitări, ouă încondeiate şi alte decoraţiuni cu tematică florală sau pascală, toate realizate de către copii în cadrul Centrului Social Educaţional ADORNO. Lucrările sunt realizate manual, în cadrul orelor destinate dezvoltării abilităţilor practice, în strânsă legătură cu tema sărbătorii Învierii Domnului, copiii fiind astfel apropiaţi de înţelesul sărbătorilor ce se apropie, de importanţa trăirii învăţăturilor creştine în preajma celei mai importante sărbători a creştinătăţii. Micii artişti îşi vor prezenta lucrările şi vor da detalii despre propriile creaţii tuturor celor interesaţi. Copiii vor avea posibilitatea să participe la Sf. Liturghie, urmată de un atelier de pictură pe sticlă organizat în incinta Bisericii Olari.

Fă un copil fericit – Eveniment caritabil de Florii

Aranjament floral cu ouă, făcut de copii la Târgul de Florii

Ajutorul este ceea ce avem nevoie pentru a trece de o zi mai grea, o perioadă mai tumultuoasă. Noi, adulţii, avem mereu probleme şi cum rezolvăm una parcă apar altele la rând. Dar copiii? De ce copiii trebuie să aibă probleme, când singura lor preocupare ar trebui să fie joaca?

Voluntarii AOLN (Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă) vin în sprijinul dreptulului copiilor la joacă, aşadar organizează un eveniment caritabil destinat strângerii de fonduri pentru ei, Târgul de Florii. Ajutorul tău oferă dreptul la fericire unui copil.

Târgul se va desfăura în Duminica Floriilor, 5 aprilie, în curtea Bisericii Sf.Fanurie, parohia Mihai Bravu, între orele 10:00-14:00.

Produsele create alături de voluntari vor fi vândute la Târgul de Florii din curtea bisericii Sf Fanurie, iar fondurile strânse sunt destinate CentruluiSf Stelian, din comuna Tătaru, judeţul Prahova, unde se află 4 mame singure, victime ale violenţei domestice, alături de 11 copii.

Tot în sprijinul copiilor de la Centrul Sf Stelian, Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă organizează şi o licitaţie caritabliă online costând în obiecte lucrate manual.

Târguri de Florii în Capitală

Ouă încondeiate la Muzeul Satului

La Muzeul ţăranului Român, în 3, 4 şi 5 aprilie, între orele 10:00 şi 18:00, vă veţi întâlni cu meşteri populari: cioplitori, olari, lingurari, cojocari, pielari, ţesătoare, iconari, încondeietoare de ouă, artiste în ale broderiei…

Cioplitori în lemn în faţa unei case bucovinene

Meşteşuguri populare în grâdina Muzeului Satului

La fel, la Muzeul Satului Dimitrie Gusti, în casele vechi ţărăneşti se vor petrece întâmplări de poveste. Totodată, puteţi asculta muzică în interpretarea Grupului vocal de muzică bizantină Anton Pann, coordonat de dr. Constantin Răileanu, a Companiei Art CvM, cu programul Rugăciunea Floriilor, susţinut de artiştii Cristina Moldoveanu, Marian Ciprian şi Cornelia Tihon, alături de Corul Sound, cu ansamblurile Kymata şi Oniro ale Reuniunii Elene din România, Corul Serenada al Asociaţiei Liga Culturală a Albanezilor.

Târg de Florii la Muzeul Ţăranului Român

Ii şi fote româneşti la Târgul de la Muzeul Ţăranului Român

Muzeul Satului îşi deschide porţile şi cu Expoziţia Frânturi de Rai cu icoane pe sticlă realizate de copiii Parohiei Doamna Oltea din Bucureşti, avându-l coordonator pe prof. Anamirela Anghel.

La ambele Târguri nu vor lipsi nici mult aşteptatele dulciuri făcute în casă şi produsele bio, bunătăţi din gastronomia tradiţională, pască, cozonaci şi ouă încondeiate din diferite regiuni ale ţării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.