Isteria anticanină

De cîteva zile s-a dezlănţuit în România un fenomen pe care l-am putea socoti o isterie anticanină. Evenimentul tragic ce l-a iscat a fost moartea unui copil de patru ani, pe numele său Ionuţ Anghel, sfîşiat, în Capitală, de o haită de cîini. Explicabile, durerea şi revolta nu doar a familiei îndoliate ci şi a comunităţii au luat proporţii în care se răsfrîng – ne îngăduim a considera – şi dificultăţile, decepţiile, frustrările ce se ţin lanţ în obştea noastră, eclipsîndu-ne orizontul de aşteptare. O stare de spirit întunecată mocneşte în conştiinţe, gata a ţîşni cu violenţă cînd se iveşte prilejul. Dar să ne lămurim. Nefericitul copil n-a ieşit singur din casă spre a bate străzile, ci a fost însoţit de bunica sa. De ce n-a avut grijă de el? De ce nu se pomeneşte nimic de vinovăţia bunicii? O femeie voinică ce plînge pe micile ecrane, avînd neîndoios o conştiinţă încărcată, fără a rosti însă, aşa cum ne-am fi aşteptat, vorbe de căinţă… Cît priveşte cîinii care au tăbărît asupra copilului, aceştia se aflau pe un domeniu public, practic neîngrădit, unde se pare că funcţiona şi un paznic. Cui aparţine terenul şi care e vina proprietarului? Iarăşi un aspect neglijat de mass-media. Însă marea culpă, impardonabilă, aparţine fără doar şi poate autorităţilor. Autorităţilor, da, de la cele centrale (va să zică guvernamentale) pînă la cele locale (va să zică primarii, prefecţii etc.). În pofida faptului că există reglementări legale privind tratamentul ce se cuvine aplicat cîinilor zişi comunitari (ultima, aşa-numita lege Marinescu), o neglijenţă vecină cu nesimţirea crasă şi cu iresponsabilitatea a stigmatizat comportarea oficialilor. Cu cîteva, puţine, onorabile excepţii locale. S-au investit în această direcţie fonduri considerabile, dar ce folos? Nici sterilizarea patrupedelor, nici cuprinderea lor în adăposturi corespunzătoare, înfăptuiri obligatorii şi, după toate aparenţele, posibile, n-au depăşit stadiul unor dimensiuni liliputane. Ce s-a făcut cu banii, domnilor? Am auzit la Antena 3 că numai la Bucureşti există zeci şi zeci de terenuri abandonate, cu profil de maidan, unde, cu sume modice, ar fi putut fi construite adăposturile trebuitoare. De ce nu se face o anchetă severă asupra modului în care au dispărut, ca într-un număr de prestidigitaţie, fondurile cu pricina? Cine şi-a băgat mîna pînă la cot în sumele destinate bietelor animale şi, inclusiv, protecţiei semenilor noştri? Înţelegem, oamenii noştri politici sunt preocupaţi într-un chip maniacal să-şi contabilizeze voturile, dar aici e o chestiune de ordinul penalului. Una ce reclamă imperios intervenţia urgentă a organelor de justiţie. De ce tac acestea? Oare pentru că n-ar mai putea să se mai balanseze o dată, aşa cum sunt obişnuite, între NUP şi PUP?

Se vedem însă ce se întîmplă (în loc de ce s-ar fi cuvenit să se întîmple) pe fondul recentei derute. Prezidentul Băsescu, cel supranumit, în răstimpul în care a fost primar, hingherul şef al Capitalei, se află în elementul său. Suflet împietrit, pe care uriaşa intrigărie politicianistă cultivată de d-sa l-a făcut odios, devine şi mai odios pretinzînd eutanasierea în masă a cîinilor. Aşadar, spre a ne mărgini la Bucureşti, a celor peste 60.000 de fiinţe canine ce rătăcesc azi pe străzi. Un masacru care n-ar face onoare ţării (reacţiile, justificate, ale străinătăţii n-au întîrziat, vorbindu-se acolo de un act de „barbarie”). Noi românii, de atîtea ori taxaţi în Occident drept escroci, hoţi, violatori, criminali, vom fi văzuţi de acum înainte şi ca ucigaşi de cîini. Ne mai lipsea un supliment de „popularitate”? Şi pentru ca înaltul demnitar, moralmente demis în urma referendumului din 2012, să nu piardă ocazia de a-şi etala ipocrizia, am văzut pe sticlă poze în care acesta e înfăţişat alături de cîţiva cîini cărora le surîde… Îl acompaniază un alt personaj, emul al Băsescului întru cinism, actualul edil şef al Bucureştilor. Deloc stimabilul Sorin Oprescu a avut mai întîi o ieşire trucat patetică la tv, spre a deplora moartea micului Ionuţ: obrazul d-sale arogant era neverosimil fardat cu cîteva lacrimi electorale. Să fi fost o imitaţie a lacrimilor băsesciene la despărţirea de Stolo? N-ar fi exclus! Ei, dar marele-primarele a mai glăsuit: „Dacă l-aş putea învia pe Ionuţ, mi-aş da demisia mîine”. E ca şi cum subsemnatul ar declara: „Dacă mîine Traian Băsescu sau măcar Sorin Oprescu îşi va da demisia, voi fi gata să fac pe jos un drum pînă-n India”. Şi – aici e marea-i ticăloşie – odrasla unui general de securitate a preconizat un referendum în rîndul bucureştenilor cu întrebarea dacă sunt de acord cu eutanasierea tuturor cîinilor fără stăpîn. Nici mai mult, nici mai puţin. Regretabil, cîteva posturi tv i-au ţinut isonul. Dudui graţioase, copios rujate, şi domni nebărbieriţi, alături de o seamă de cetăţeni cu ochii sticlind de ură au susţinut şi ei moartea la grămadă a bietelor dobitoace, generalizînd halucinant efectul unui caz singular sau foarte rar. Interzicînd cu stricteţe comparaţia care s-a făcut cu oamenii din anume categorii (de pildă şoferi de taxi, ca să nu mai vorbim de interlopi), care n-ar putea fi… eutanasiaţi, chiar dacă în acele categorii s-au săvîrşit crime oribile. E în cauză raportul dintre particular şi general, în plan logic. Nu e vorba de o înjosire a speciei umane, pusă pe aceeaşi treaptă cu animalul, aşa cum au pretins unii, ci de o dreaptă judecată! O dezlănţuire aşadar de ură primitivă, o erupţie de venin din gura unor mercenari sau a unor inşi cu sufletul diform foarte cu putinţă şi din pricina unor necazuri în exces. Bănuim că accesul în platourile televiziunii al persoanelor cu alte opinii a fost dinadins blocat.

Din fericire, bucureştenii care au ieşit la manifestaţii s-au dovedit mai echilibraţi. Cu mai mult bun-simţ, cu mai mult suflet. Pe pancartele lor n-a apărut termenul rebarbativ de eutanasiere, ci doar dorinţa firească, în duhul legislaţiei existente, ca pe străzile oraşelor să nu se mai afle cîini ai nimănui. S-au sugerat şi o seamă de soluţii alternative, de la mult mai judicioasa (onesta!) utilizare a banilor pînă la livrarea unei cantităţi considerabile de hrană reprezentînd mărfurile expirate ale supermarketurilor, care ar putea îndestula populaţia canină. Atunci de ce masacrul fără limite poftit de nemernicia lui Băsescu? De ce mîrşavul referendum fluturat de Sorin Oprescu? De ce aţîţarea unei mulţimi purtînd o povară sisifică, cea a multiplelor griji ale existenţei de zi cu zi? Avem presanta impresie că e la mijloc o diversiune menită a ascunde una din afacerile murdare ale plutocraţiei noastre care a deturnat sume considerabile destinate problemei canine. Mai mult, a abate atenţia cetăţenilor de la neîmplinirea promisiunilor făcute cu ghiotura de oamenii politici înainte de alegeri. Totodată un afiş, de un populism josnic, pentru alte alegeri care bat la uşă.

P.S. Legea privitoare la cîinii comunitari abia votată, cu o grabă suspectă şi cu o majoritate transpartinică demnă de o cauză mai bună, nu face decît să confirme rîndurile de mai sus. E de apreciat omenia celor cîteva zeci de aleşi care au votat împotriva legii ori s-au abţinut de la vot.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.