Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului. Sf. Filip

Marți, 14 noiembrie, este Lăsatul secului pentru perioada de post înaintea Nașterii Domnului. De asemenea, este sărbătorit Sfântul Filip.

Potrivit crestinortodox.ro, „lăsatul secului” înseamnă uscat, de post sau fără grăsime. Dar postul înseamnă nu doar grija pentru ceea ce ”băgăm în gură”, ci și pentru ceea ce ”scoatem din gură”, adică nu doar față de ceea ce mâncăm, ci și față de ceea ce vorbim, gândim și simțim.

Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi îi pregăteşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos.

Semnificaţia postului are rădăcini în Vechiul Testament. Noe, Moise şi David postind timp îndelungat și rugându-se pentru iertarea de păcate și ajutor divin.

Postul Crăciunului este mai uşor decât Postul Paștelui, se mănâncă peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi la sărbătorile religioase.

Postul Crăciunului: zile cu dezlegare la pește

  • Miercuri, 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
  • Joi, 23 noiembrie – Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, Sfântul Ierarh Amfilohie
  • Sâmbătă, 25 noiembrie – Sfânta Muceniță Ecaterina, Sf. Mc. Mercurie/ Odovania Praznicului intrării în Biserică A Maicii Domnului
  • Duminică, 26 noiembrie – Sfântul Stelian (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor)
  • Joi, 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei
  • Sâmbătă, 2 decembrie – Sfântul Proroc Avacum, Sfânta Muceniță Miropia
  • Duminică, 3 decembrie – Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (Pilda talanților)
  • Luni, 4 decembrie – Sfânta Muceniță Varvara
  • Marți, 5 decembrie – Sfântul Sava cel sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie, Sfântul Cuvios Nectarie
  • Miercuri, 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae
  • Joi, 7 decembrie – Sfânta Muceniță Filofteia
  • Sâmbătă, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria
  • Duminică, 10 decembrie – Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf (Tămăduirea femeii gârbove)
  • Marți, 12 decembrie – Sfântul spiridon al Trimitundei
  • Sâmbătă, 16 decembrie – Sfântul Proroc Agheu, Sfânta Teofana
  • Duminică, 17 decembrie – Sfântul Proroc Daniel (Pilda celor poftiți la cină)
  • Luni, 18 decembrie – Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Sf. Mc. Sebastian și Zoe

14 noiembrie, Sfântul Filip

Sfântul Apostol Filip este pomenit în calendarul creştin ortodox la 14 noiembrie. Este unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, originar din cetatea Betsaida din Galileea.

A îndurat mari suferinţe şi ispite pentru a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne. A fost ucis la Ieropole, prin crucificare cu capul în jos.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. 14 noiembrie – Sfântul Apostol Filip; Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Şi această zi este consacrată lupului (numit gavăţ în Dolj şi gădineţ în Banat); se crede că este bine să se lipească gura sobei, pentru ca tot aşa să se lege şi gura lupului şi, prin urmare, să nu fie adusă pagubă în rândul animalelor; să nu se deschidă deloc foarfecele, pentru ca gura lupului să rămână închisă; în Dolj, timp de trei zile, cât durează prin acele locuri Filipii de Toamnă, se ţine atârnată de lemnul hornului o secure, pentru ca întreaga familie să fie protejată de pagube (12.GHINOIU,p.284). În această zi, femeile măritate şi văduvele sărbătoresc Filipii, zi închinată divinităţilor protectoare ale împerecherii lupilor; nu se împrumută alimente sărate, nu se mătură, nu se scot gunoiul şi cenuşa afară din casă, nu se deschid ferestrele, nu se toarce; se crede că Filipii apără gospodăria de lupi şi îi ajută pe cei care respectă această zi; femeile nu se piaptănă, pentru ca asemenea părului încâlcit să rămână şi pădurea şi lupii să nu iasă din ea şi să se apropie de casele din sat; bărbaţii pot lucra orice, doar sfredelitul lemnului fiind interzis, fiindcă în caz contrar se crede că lupii vor ataca vitele; dacă se aruncă prin curte cenuşă amestecată cu jeratic, lupoaicele vin şi îl mănâncă, înmulţindu-se astfel mai mult, dar dacă nu mănâncă jar ele rămân sterpe (PRESA). Dacă în această zi se constată că pieptul găinii sacrificate pentru ospăţ este gros, atunci iarna va fi grea, iar dacă va fi subţire, transparent, iarna va fi uşoară şi vara mănoasă (1.OLTEANU,p.478).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.