Liderul galeriei rapidiste: am să scot pistolul întotdeauna

S-au dus liniștea și voia bună la Rapid tocmai în momentul în care echipa începuse să meargă la turație maximă și umilise liderul FCSB cu 4-0.

Ca o furtună pe cer senin s-a declanșat scandalul materialelor pirotehnice introduse pe stadion cu complicitatea președintelului clubului, fostul internațional și ani de zile jucător al giuelștenilor, Daniel Niculae. Situația s-a agravat și mai mult odată cu efectuarea perchezițiilor la domiciliile liderului galeriei rapidiste, Liviu Ungurean, zis Bocciu și a altor suporteri, pentru că au fost descoperite la aceștia arme de foc și arme albe.

Singurul care a plecat acasă după audieri a fost Daniel Niculae, dar asta numai pentru că Dan Șucu, principalul acționar a trimis repede avocatul său pentru a rezolva problema pe moment. Pentru că altfel lucrurile nu stau deloc bine pentru președintele Rapidului, care a primit statutul de inculpat,dar cercetat în stare de libertate. În schimb Liviu Ungurean și suporterii Rapidului implicați au fost reținuți pe termen de 24 de ore, cu perspectiva deloc favorabilă ca mandatul să fie prelungit pe o perioadă mai lungă. Cel mai expus este Liviu Ungurean, pentru că la dosar se află deja o înregistrare cu liderul galeriei rapidiste lăudându-se că el va folosi pistolul și va trage fără ezitare ori de câte ori va simți că altcineva este mai puternic.

În urmă cu mai mult de un an, înainte de startul sezonului 2022-2023, Liviu Ungurean, liderul galeriei Peluzei Nord Rapid din 2013, recunoștea senin, în timpul unui interviu găzduit de contul de youtube Ultra’ Romania, că are arme și că e dispus să le folosească oricând, motivând că „așa am fost crescut”.

Bă, eu am să scot pistolul întotdeauna când o să am ocazia, ca să știți cu toții. Am să scot și mitralierele și tot ce ține, pentru că eu vreau să câștig, eu n-am cum să pierd, nu-mi permite religia să pierd. Eu așa am fost crescut. Și când cineva i-a crescut puțin mușchii și se crede în stare, am să scot tot ce ține buzunarul meu să scot”, a spus atunci „Bocciu”.

Eu am să folosesc pistolul întotdeauna când o să-mi simt viața mea pusă în pericol, am să trag în oricine e în fața mea, ca să câștig orice bătaie. Că am folosit pistolul? O să folosesc pistolul toată viața mea, când cineva crede că e mai puternic ca mine, ca să-i arăt că-l retrogradez, ca să-l îngenunchez.

Nu mă mai întrebați de pistol, de mitraliere, de lansator de rachete. Nu mă mai întrebați!”, a continuat „Bocciu” în cadrul acelui interviu care există pe youtube din 2022.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

9 Comentarii

  1. Vă dați seama că individul pare a fi și traficant de droguri? Cam asta e caracterul celor care vor sa se îmbogățească peste noapte fără a ține cont de halul în care îi pune pe ceilalti!

  2. La puscarie cu ei!
    Si niciodata acesti „fani” sa NU mai intre pe un stadion de fotbal!

    O femeie, Margaret Thatcher, fostul Prim-ministru al Marii Britanii a fost unul dintre cei mai aprigi luptători împotriva huliganismului din UK.
    Regulile impuse în mandatul său au schimbat fața fotbalului englez, care a suferit ani la rândul din cauza tragediilor de la Bradford sau Hillsborough.
    În mandatul lui Thatcher au avut loc dezastre pe stadioane care s-au soldat cu zeci de decese, precum Hillsborough sau incendierea stadionului lui Bradford.
    Una dintre cele mai impozante personalități ale istoriei ultimului secol, Thatcher nu a fost doar unul dintre personajele care a condus cu mână de fier Regatul Unit, ci și unul dintre principalii reformatori ai fotbalului englez.
    A făcut din stoparea huliganismului o prioritate.
    Fotbalul englez de azi, în care stadioanele sunt pline, iar media de spectatori a Premier League se situează pe locul secund în Europa după Bundesliga, nu ar fi putut ajuns la acest nivel fără schimbările pe care Thatcher le-a implementat ca prim-ministru.
    În urma unor alte incidente violente, precum incendierea stadionului lui Bradford în mai 1985 și prăbușirea unei tribune a stadionului „Heysel” la finala Ligii Campionilor dintre Juventus și Liverpool, care s-au soldat cu 85 de decese, Thacher a venit cu propuneri conservatoare, menite să revoluționeze fotbalul din Insulă.
    Concret, Thatcher însăși a propus pedepse dure pentru huligani și interzicerea prezenței fanilor echipei vizitatoare la meciuri. Motiv pentru care managerul lui West Ham, Sam Allardyce, nu s-a sfiit să declare atunci că Thatcher „a ucis fotbalul în Anglia”.

    Azi, pe stadioanele de fotbal din Anglia un meci de fotbal e o placere…

  3. @lili
    -creier de femeie;
    babacloantza chiar a distrus folbalul
    si l-a transformat in „piatză liberă”, intrebati la Mitica Brutarie….de la Liverpool a mutat cadavrele,sursa lor
    in Irlanda de Nord;
    atentie cu „tragedia de la Hillsborough „,
    The Anglo-Irish Agreement was signed in 1985, at Hillsborough Castle, by the British prime minister (Thatcher) and the Irish Taoiseach (FitzGerald). The …

    thatcher a fost o satană f. puternică!

  4. @parere: Cauza trebuie sa o cautam in fenomenul periculos pe care il traverseaza de la o vreme Romania: LIPSA Autoritatii Institutiilor Statului roman, care Institutii TREBUIE sa asigure linistea si siguranta si securitatea cetatenilor!
    Azi, infractorii isi fac de cap, Statul roman a ESUAT in toate domeniile, cum au recunoscut deja Iohannis(cand a recunoscut ESECUL Statului roman in domeniul SANATATII romanilor!) si Ministrul de interne Predoiu(cand ne-a spus ca Romania a ESUAT in privinta consumului de droguri la ADULTI!)!
    Ce altceva sa vedem in tara, ce altceva sa asteptam?!
    LIBER la incalcarea LEGII, pe care primii care o incalca sunt chiar politrucii care ne conduc!

    Margaret Thatcher, Premierul care a reformat Marea Britanie ca nimeni altul inaintea sau dupa mandatul ei, a ramas in Istorie ca un mare lider.
    Istoricii sunt unanimi in a recunoaste ca ea a schimbat politica mondiala…cu 3 mandate consecutive, primul premier femeie al Regatului Unit, „doamna de fier”, cum e numita Thatcher a refuzat sa faca compromisuri, a lasat in urma tara in prim planul economiei si politicii mondiale!
    Perioada în care ea s-a aflat la putere a fost caracterizată de prosperitatea clasei de mijloc.
    Teatcher a reusit o economie liberă, pe model american, cu un sector privat bine dezvoltat.
    A sprijinit privatizările – inclusiv din domenii-cheie precum energie, transporturi şi utilităţi: a privatizat in anii ’80 un numar de 29 de companii de stat, cu pierderi, incepand cu British Gas, British Airways, British Telecom…privatizari care s-au lasat cu greve, cu concedieri, dar „doamna de fier” nu a renuntat la politica ei!
    Cand conservatorii ei au atentionat-o ca scad in sondaje, ea le-a raspuns: „Cine vrea, sa se intoarca! Aceasta Doamna NU se intoarce”!
    Azi, UK este o economie liberala care ii datoreaza succesul „doamnei de fier”…

  5. … un brici sub nas, face kaka pe el (va face mult la cum arata ghiozdanul din fata).Asta nu stie sa ridice o piedica la o arma.Sunt clovni de cartier carora li s-a permis sa fie „jmekeri”!Aveti ceva cu „Rapidul”?

  6. Magraonul asta si gasca lui ar trebui dusi la taiat stuf, in fiecare an, pentru 3-5 luni. Sa vedeti ce se cumintesc!

  7. Galeriile de fotbal sunt folositoare cuiva? N-ar fi bine ca „galristii” sa fie lasasti sa se macelareasca reciproc? Accesul pe stadioane trebuie permis pe aceleasi intrari-iesiri pentru ambele galerii pentru a favoriza atacurile reciproce. In timp ce huliganii se vor extermina reciproc societatea va avea de castigat.

  8. Si dupa aceasta declaratie a individului asta ,mai este in libertate ? Daca am traii intr-o tara normala si civilizata, acesti indivizi ar trebuii sa zaca in puscarie ,sau sub doi metrii de pamant eventual.Chiar nu putem sa scapam de acesti mafioti ,care ne pun viata in pericol si vor sa terorizeze intreaga populatie ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.