Locul în care spioni și mercenari pun la cale o schimbare de regim

Cu prăbușirea prețului petrolului din ultimii ani s-a prăbușit și chavismul din Venezuela. Sancțiunile economice impuse în primul rând de SUA, dar și de Canada, UE și vecinii latino-americani, dar mai cu seamă autoproclamarea unui președinte interimar al opoziției și recunoașterea lui de puterile vestice nu fac decât să arunce și mai mult în haos regimul președintelui venezuelean Nicolas Maduro. Venezuela este descrisă deseori drept un câmp de luptă, însă nu și de Bloomberg, pentru care bătălia se dă la Bogota, în Columbia, aliata SUA.

Personalul misiunilor diplomatice de la Caracas a fost în bună parte retras, țara este afectată de mari pene de curent, iar lupta s-a mutat în țara vecina, invadată de sute de mii de refugiați venezueleni, de diplomați americani, latino-americani și europeni. Printre ei se numără mulți agenți acoperiți.

”Vânzătorii aceia de bomboane? Sunt membri ai contraspionajului venezuelean, cunoscut sub numele de ”Umbra”, trimiși în misiune de regimul Maduro. Oamenii aceia între două vârste care sorb din cafea, îmbrăcați în costume elegante dar cam uzate? Sunt profesori din Venezuela care au plecat fără documente în Columbia. Tinerii aceia trași ca prin inel și tunși corect, care beau bere la hotelul Dann Carlton? Sunt mercenari și foști ofițeri venezueleni care complotează”, scrie Bloomberg.

Agenția notează că toate cursele aeriene spre Columbia sunt pline ochi. Recent, la Bogota au fost delegații conduse de secretarul de Stat al SUA, de congresmani democrați. Înainte de a fi otrăvit în Marea Britanie, fostul agent rus Serghei Skripal fusese și el în Columbia, trimis de M6 pentru a studia prezența rusă de aici. A crescut și numărul cetățenilor cubanezi sosiți în Columbia. Apoi, personalul Ambasadei SUA la Bogota este unul dintre cele mai numeroase din lume – 3000 de angajați.

Ambasada de la Bogota, preluată de opoziție

”Bogota seamănă cu Casablanca în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Ca și în filmul celebru cu Humphrey Bogart, refugiații încep o viața în care ierarhia socială e răsturnată. În filmul american, un bancher din Amsterdam lucrează ca bucătar, iar tatăl lui este om de serviciu la hotel. Acum, la Bogota, judecătorii din Venezuela conduc mașini Uber, iar conturile lor de acasă sunt blocate de regim. După cum Casablanca era o haltă în drumul refugiaților spre Lisabona sau New York, Bogota este un popas în drumul venezuelenilor către Brazilia, Chile, Peru”, scrie Bloomberg.

Unii venezueleni nu au de gând să plece din Columbia. Este cazul lui Humberto Calderon, 77 de ani, fost ministru al Energiei în Venezuela și fost președinte al OPEC, acum reprezentant al președintelui autoproclamat Juan Guaido și al așa-zisei sale ”administrații”, guvernul paralel al Venezuelei susuținut în Vest, dar fără autoritate în țară. Calderon a preluat controlul asupra ambasadei Venezuelei la Bogota, când Columbia l-a recunoscut pe ”președintele interimar” Guaido și le-a revocat statutul diplomatic reprezentanților regimului Maduro. Calderon spune că ambasada a fost folosită de Maduro ca centru de spionaj, cu sute de agenți.

Tranziția columbiană

”Columbia a fost mereu o țară paradoxală. Clasa ei tehnocrată se pregătea în cele mai bune universități ale lumii, în timp ce gherilele marxiste își impuneau controlul prin forță în zonele rurale ale țării. Timp de decenii, Bogota a fost un oraș deprimant, unde plouă neîntrerupt, traficul e blocat, străzile pline de hoți de buzunare. Era periculos să porți ceas la mână. În 2002, ceremonia de învestire a noului președinte a fost întreruptă de un tir cu rachete”, scrie Bloomberg.

”Însă în ultima vreme au apărut aici sute de restaurante de primă clasă, kilometri de piste de biciclete, spații verzi. E o senzație de libertate și de experiment hipster. În weekend, bicicliștii suie sus pe munte pentru a lua masa și a admira orasul de pe pozițiile odinoara ocupate de forțele de gherila. Polițiști cu câini dresați în depistarea bombelor patrulează prin hoteluri. Bogota este mai degrabă un oraș în tranziție decât unul care a parcurs etapele tranziției. În ianuarie, gherilele au aruncat în aer o mașină capcană la academia de poliție, ucigând 20 de studenți. Însă acum Bogota pare mai încrezătoare ca niciodată în istoria ei și îi primește cu brațele deschise pe imigranții din Venezuela”.

Procurorul general fuge în Columbia

Printre ei se numără și Zair Mundaray, fost șef de cabinet al procurorului general al Venezuelei. Când acesta a fugit în Columbia, Mundaray a plecat și el, alături de un grup de investigatori și de avocați. Pașapoartele le fuseseră confiscate și au trebuit să treacă frontiera deghizați și să solicite apoi protecție unui general columbian. Chiar și așa, după câteva luni, Mundaray a fost blocat pe stradă de două mașini din care au sărit patru oameni care l-au strigat pe nume. A reușit să fugă pe un șantier plin de muncitori. Mundaray spune că cei patru erau agenți ai regimului din Venezuela. Acum beneficiază de pază, este însoțit mereu de doi agenți columbieni.

Sunt mai multe asemenea incidente. Jose Manuel Olivares, membru al opoziției din Venezuela, locuiește acum în Bogota. A fost implicat în încercarea din februarie de a introduce ajutoare umanitare americane în Venezuela (despre care președintele Maduro spune că sunt calul troian al SUA- arme pentru opoziție). Imediat, cineva a vrut ca el să afle că e urmărit; doi indivizi cu accent venezuelan l-au strigat pe nume în timp ce făcea jogging prin Bogota, iar în ambasada Venezuelei au fost descoperuite fotografii ale soției sale și ale copilului.

Problema imigranților

Columbia nu s-a confruntat în istoria ei cu valuri de imigranți. Congresul de la Bogota nu a adoptat vreo lege a migrației, pentru că foarte puțini latino-americani doreau să se stabilească aici, într-o țară implicată în sângeroase lupte interne cu gherilele marxiste FARC și cu traficanții de droguri. Dimpotrivă, columbienii erau cei care plecau din țară, alegând paradisul caraibian Venezuela, pe atunci cea mai bogată țară de pe continent, unde un guvern condus de Hugo Chavez și inspirat de Fidel Castro asigura populației locuințe, locuri de muncă și educație gratuită. Acum rolurile s-au inversat. În ultimii doi ani, Columbia a primit 1,2 milioane de venezueleni, iar alți 700.000 au fost în tranzit prin Columbia. Guvernul a inițiat un program de vaccinare pentru circa un milion de venezueleni și unul pentru a le asigura educație copiilor nou veniți.

Actualul președinte Ivan Duque are un consilier special pentru Venezuela – Felipe Munoz. Acesta se plânge jurnaliștilor de la Bloomberg că ajutoarele internaționale au ajuns la 5.000 de dolari pentru un refugiat sirian, în timp ce pentru cei din Venezuela sunt disponibili doar 300 de dolari.

Comenzi pentru tehnică de spionaj americană

Printre acești refugiați sunt mulți foști ofițeri din armata Venezuelei care complotează împotriva regimului Maduro. Reporterii Bloomberg au vorbit cu unul dintre ei, care a refuzat să-și dezvăluie identitatea. Locuiește în afara Bogotei, unde vine săptămânal pentru a discuta cu alți ofițeri dezertori. ”Columbienii le interzic să poarte arme, dar ei nu țin cont de asta”, scrie Bloomberg. Un fost venezuelan soldat intervievat de Bloomberg la Bogota susține că are colaboratori în serviciile de informații ale regimului Maduro și le arată și imagini din sediul unuia dintre serviciile de intelligence din Caracas. Spune că are nevoie de aceste imagini pentru planificarea invaziei ce va urma. Mai susține că a făcut comandă pentru tehnică de spionaj din SUA – stilouri și ochelari cu camere de luat vederi – pe care le va trimite colegilor din Venezuela.

”Autoritățile columbiene îl detestă pe Maduro și vor să-l vadă alungat de la putere. Însă prezența agenților înarmați la Bogota nu le este pe plac. Le este teamă că Bogota va fi considerată centrul unei conspirații anti-venezuelene. Pe 23 februarie, când forțele lui Maduro au blocat intrarea în țară a ajutoarelor umanitare, peste o mie de membri ai Gărzii Naționale din Venezuela au dezertat și au intrat în Columbia. Autoritățile i-au cazat într-un hotel retras de lângă graniță, în așteptarea unei decizii. Se tem că printre ei sunt infiltrați spioni și radicali; serviciile columbiene au prins deja câțiva presupuși agenți ai lui Maduro. (…) Dacă refugiații vor crea și mai multe probleme, Bogota are deja pregătit un termen pentru ”suspecții de serviciu”: venezueleni”, scrie Bloomberg.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

14 Comentarii

  1. Scrii romane, Marchievici. Fictiuni : opozitia la Maduro din Columbia (tara drogurilor) n-are mijloace de supravietuire. Cele 2 tari nu mai au relatii diplomatice, si Bogota si-nainte era promiscua. Spre a suferi, acuma, si de consecintele suprapopularii (cu „spioni si mercenari”). Venezuela, a-ndurat ea câteva pane de electricitate, dar nu capituleaza. Dupa, mai ales, renuntarea tarii la tehnologii americane (cauza trecutelor pane gigantice de curent). Tipii vorbesc deja-n euro si ruble. Nu-n $. Si Pence, vicepresedintele neo-con (i-ai vazut mutra? i-ai analizat-o? ce diferenta-ntre el si Lazar Augustin?) e pe-un scaun ejectabil. Kim i-a cerut îndepartarea din delegatia de negociatori privind nuclearul corean. Si tipul nu glumeste, înradacineaza, si stie bine ca-nradacineaza, un precedent. Venezuela, c-un Maduro evreu = anti-semitismul Americii profunde (din care face parte si Pence) iesind limpede-n evidenta. Ce-o fi, însa, pentru SUA, înc-un genocid? genocidele-s pentru altii, ca pentru americani, n-ar fi fost în Irak, Siria, Ucraina, Vietnam, Coreea … si nici ce-ar vrea sa faca-n Venezuela n-ar fi genocid. Pretul doctrinei Monroe, prosteste resuscitate de-un cretin, Pence, si gasca. Cu rezultatul dechiderii… caii regale-n America de Sud Rusiei si Chinei. Bloomberg intoxicând de-ngheata apele: Maduro refuza ajutoarele AMERICANE, într-adevar, primindu-le-n schimb pe-ale rusilor si chinezilor. Care au si personal tehnic în Venezuela. Unde sunt, apropo, alea 10 miliarde de $ confiscate tarii de catre SUA, care trebuiau sa-si achite cumparaturile? Ori au inventat chiar ele comunismul, „iei de ce-ai nevoie din raft, fara sa platesti”?

  2. Bine ar fi daca fiecare ar avea grija de curtea sa. Venezuela are prea multe resurse ca sa fie lasata in pace si de unii si de altii. De ce Chavez era adulat de popor iar Maduro nu?

  3. A naibi Vnezuela cum si-au asezat ei tara pe petrolul amerlocilor.
    Chiar crezi ca ne intereseaza propaganda vuvuzelei alea infecte de blomberg? Daca era asa putem merge direct sa le citim ticalosiile.
    Ameridinenii or avea ei de impartit multe intre ei dar ce-i uneste pe toti este URA DE MOARTE impotriva gringos. Asa ca clownul ala, coada de topor ghidonata are sanse ZERO sa ia puterea 😀
    IMI ESTE RUSINE ca Romania si-a aratat statutul de limbric colonial, „recunoscand” chipurile „presedintele interimar”.

  4. Când am citit titlul am crezut că autorul se referă la Cluj!

  5. Venezuela va fi Libia Americii Latine! Americanii raspandesc doar foc!

  6. Cand multi dintre comentatori , mai ales cei prosovietici nu erau nascuti sau erau copii se petrecea un fenomen similar in Chile, unde rusii cu sprijin cubanez reusisera sa instaureze un regim comunist in frunte cu un chilian tip Petru Groza , care se saturase de bine si a devenit comunist infocat fara sa ia in calcul ce se va intampla cu restul lumii daca ciuma rosie se va intinde in lume. Lumea civilizata a reactionat ca acum in Venezuela si a raclat efectiv comunismul , ciuma rosie, prin inteligenta si hotarare. Acum se incearca din nou asa ceva , dar fata de 1974 cand rusii inca mai aveau chiloti pe ei si nu incepuse ,,razboiul stelelor” , azi relatiile cu americanii au ajuns la episoade nebanuite: rusii au pus umarul la victoria lui Trump. Asa ca totul se trateaza in spatele usilor inchise. Pentru informarea celor tineri trebuie spus ca ,,raclarea ” comunismului s – a facut cu bisturiul ca la orice operatie . Sa intre pe google si sa caute acest trist eveniment din anii 1970.

  7. @Anonim : Maduro e, si el, iubit de popor. SUA au încercat lovituri de stat si-mpotriva lui Chavez. Esuate. Asa ca-n scena a intrat „strategia” Soros, cu organizarea unei asa numite „opozitii”, din exilati, în SUA, la puterea se stânga de la Caracas. Din exilati „petrolisti” (de tip J.R. Ewing, în Dallas), ale caror câmpuri si instalatii fusesera nationalizate, pe rând, de Chavez si Maduro. Si-ntre regizorii „opozitiei”, Mike Pence, care conteaza electoral pe imigratia venezueleana si propaganda „tara bogata, numai ca uite ce face ‘socialismul-comunismul’ din ea” (când, în realitate, Venezuela-i sub sanctiuni drastice ale SUA, la fel tarilor din fostul ‘lagar socialist’ european). Poveste care, cu retelele sociale, nu mai tine. Cauta Venezuela pe net, sa-i vezi zgârie norii de tzara dezvoltata. Pariul SUA fiind, daca tot nu mai profita de marile companii ale tarii, de-a-i lovi-n puterea de cumparare a clasei de mijloc. Scenariu rodat în toate tarile cu bogatii naturale, si „disidente”. Inchizitia-n toata splendoarea: punere la index, manicheism („înger si demon”, adica „noii, bunii, ei, raii, ‘dictatorii’, ‘drepturile omului’ (sic!)”, autodafé (inclusiv prin imagini „autentice”, pe pagina-ntâi, de bidonviluri (latino-americane) – imposibil de localizat, ca tara -, pline-n mod obligatoriu de copii „indigeni” murdari -, pregatind, adica, lovituri de stat „umanitare”, executarea apostatzilor politici – Allende, în Chile, Castro, în Cuba, Lula-n Brazilia …-, pentru instaurarea unor Pulchinella, vezi Guaido).

  8. @Clevatici: Istoria este ceva mai complexa decit o relateaza domnia ta. Regimul Pinochet a fost unul dintre cele mai represive din istoria Americii Latine, intrecut probabil doar de cel al lui Trujillo sau Papa Doc. A fost insa pe placul SUA si a ramas la putere. E drept ca el a ridicat tara, despre care nu se poate spune totusi ca este o colonie americana, dar pretul a fost enorm. Pe linga cei ucisi fara scrupule, multi chilieni au plecat in exil, dupa preferinte, chiar in SUA dar si in Romania. Spre deosebire de Romania, unde comunismul nu a avut nici o baza si a fost impus de armata sovietica de ocupatie, in America Latina era si este atragator datorita gravelor dezechilibre sociale, mai exact saraciei crunte contrastind cu opulenta dezgustatoare. Problema e ca modelul comunist de tip sovietic nu a fost niciodata unul de succes. El poate ridica o tara, aflata jos, jos de tot, doar pina la un punct, dupa care dogma trebuie abandonata. A facut-o China, ceva mai tirziu Vietnamul si se pare ca o face si Cuba. Persevereaza Coreea de Nord, la ani lumina in jos fata de Coreea de Sud, unde apud Ileana Rollason, SUA ar fi comis genocid. Deranjanta este implicarea puterilor straine. Venezuela si-a ales insa gresit mentorul daca mizeaza pe Rusia lui Putin. SUA nu vor tolera niciodata instalarea in proximitate a unei puteri agresive ca Rusia de azi. Consilieri militari sovietici, chiar si importante forte militare cubaneze, a avut si Grenada, dar intr-adevar, atunci presedintele SUA nu era un clovn.

  9. Columbia este un exemplu de „pax americana”!Tara este controlata de un grup elitist (un fel de „hastag”), garnisit cu mari bogatasi si sprijinit de multinationale si agentura CIA (3000 de angajati al ambasadei SUA!)!Sigur, deocamdata e mai bine pentru poporul columbian care s-ar fi confruntat altfel cu razboaiele drogurilor.Totusi, atata timp cat cauzele profunde ale dezchilibrelor din societate nu au fost eliminate, problemele pot rabufni din nou..Venezuela a fost ingenuncheata si , probabil, va ajunge in curand in aceeasi situatie in care este Columbia!Va fi mai bine sau mai rau, in functie de cat sunt disusi stapanii sa-si plateasca sclavii!

  10. @Ileana Rollason: Eu am intilnit relativ recent venezueleni in carne si oase si spuneau cu totul altceva despre Maduro. Am intilnit, cu decenii in urma in anii de studii, si chilieni. Erau comunisti convinsi si nu le venea sa creada ca romanii nu iubeau comunismul si deloc pe rusi, care, pentru ei, erau dumnezei. Mahalalele din America Latina sint greu de localizat dupa imagi pentru ca ele sint pretutindeni. Chavez, vizitind o astfel de mahala, a intilnit o fata care locuia intr-o baraca de scinduri. Singura ei dorinta, exprimata cu ardoare, era sa invete carte. Noi am avut asta cindva dar i-am dat cu piciorul. Pe scurt, intr-adevar, lucrurile sint mai complexe decit par. Ma tem insa ca Venezuela, mizind pe Rusia, a mizat gresit. In context, China priveste relatia cu Venezuela pragmatic, comercial, pe cind Rusia se implica militar. Ce va iesi, vom trai si vom vedea.

  11. @Anonim: Venezuela are nevoie de amândoua: de China, care deja a invenstit zeci de miliarde-n ea, si care nici nu vrea sa-si opreasca santierele, si de Rusia care s-o apere, într-adevar, militar, mai ales ca prima reactie a administratiei SUA (desi c-o-ntârziere de-un an …) la alegerea lui Maduro, a fost interventia militara. Numai atitudinea transanta a Rusiei l-a oprit pe Trump din apologia interventionismului pe calea armelor… si nu uita de unde-au plecat si rusii, de la aceleasi mahalale (satesti, în special, tara fiind esentialmente rurala, cu bordeie subterane) la 1917. Tipii vin, însa, economic, din urma. Chiar daca tzara n-are – si niciodata n-a avut – destula populatie care sa-i sustina cresterea ne-ntrerupta. Si nici rubla nu-i moneda de rezerva bancara mondiala. Cu toate astea, daca nu s-a fi dezvoltat, economic, vertiginos, nici SUA, cu „pericolul”, pe care, însa, îl extrapoleaza, îl mistifica-n „militar”, când el, de fapt, vizeaza economicul: SUA-si pierd primul loc mondial. Asa ca si-au resuscitat, PENTRU EUROPENI, vechiul dusman (sacrificat, însa, si de-aceleasi, în WW2). Industria de armament = primul post al cresterii economice a unei tari, dintotdeauna, si peste tot. Ai industrie de armament („multilateral dezvoltata”), ai si bani, si nivel de trai al majoritatii populatiei. Asa c-americanii sunt, de fapt, aliatii, ba chiar prietenii cei mai de nadejde al rusilor.

  12. @Ilean Rollason: Va fi investit China miliarde de dolari in Venezuela dar nu prea s-a cunoscut, intucit performanta economica a regimului Maduro lasa de dorit. In consecinta, China are acum rezerve in a mai sustine economic regimul Maduro. Prezenta militara rusa in Venezuela s-ar putea sa faca mai mult rau decit bine regimului Maduro. Cum acesta devine din ce in ce mai nepopular datorita problemelor economice (la fel ca regimul Ceusescu), aceasta va fi vazuta doar ca niste mercenari straini in serviciul unui dictator. In fine, vom trai si vom vedea.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.