Prăbuşirea preţurilor la gazele naturale lichefiate se anunţă o problema mult mai mare pentru exportatori decât cea a petrolului. Aceasta va arunca în aer contractele pe termen lung, realizarea proiectelor de infrastructură şi chiar o serie de proiecte energetice cu implicaţii geopolitice.
Construirea terminalelor pentru gaze naturale lichefiate este o întreprindere pe termen lung. Poate dura ani de zile, în cazul in care se începe de la zero şi asta face ca operaţionalizarea are loc la mult timp de la stabilirea proiectului, expunând dezvoltatorii la nişte condiţii de piaţă care se pot schimba mult între timp. Acelaşi lucru este valabil şi pentru exploatările petroliere offshore, scrie oilprice.com.
Însă există o mare diferenţă între petrol şi gazele naturale lichefiate: piaţa gazelor lichefiate este mult mai mică şi în acest fel un număr relativ redus de asemenea terminale pot influenţa mult balanţa cerere/ofertă.
Exact acest lucru se întâmplă acum. Tendinţa dezvoltării terminalelor îşi are începutul cu ani în urmă, în Asia, în special după acciodentul nuclear de la Fukushima, închiderea centralelor nucleare din Japonia şi creşterea cecerii de gaze lichefiate. Între timp a avut loc şi revoluţia gazelor de şist în SUA, care au devenit exportator de gaze lichefiate către Asia. Aceste terminale s-au dezvoltat şi în restul lumii, în special în Australia. Sunt foarte multe proiecte începute în urmă cu circa cinci ani care se vor finaliza în cursul anilor 2016 şi 2017.
Practic, goana după o nouă resursă energetică va lovi piaţa în acelaşi timp. Preţurile vor scădea ca urmare a ofertei tot mai mari, iar asta se va întâmpla într-un moment nefericit pentru exportatorii de gaze lichefiate. Economiile din Asia de Est îşi încetinesc creşterea, iar cererea va fi mai mică. Japonia, cel mai mare importator de gaze lichefiate, stagnează, iar China şi-a încetinit mult creşterea.
Rezultatul este că acum preţul gazelor lichefiate a scăzut cu circa 66% faţă preţurile de la începutul anului 2014. Anul 2016 ar putea fi şi mai rău, la fel din 2017, scrie Oilprice.com. “Dintr-un bazin de importuri, Asia va ajunge în 2016 să aibă un exces de resurse, la fel in 2017”, spune David Hewitt, de la Credit Suisse, citat de Reuters.
Noile terminale de export vor adăuga anual cate 14-15 milioane de tone de gaze naturale lichefiate la oferta globală, o suplimentare care se va izbi de zidul unor economii care stagnează. Spre exemplu, importurile japoneze au scăzut cu 12,8% în noiembrie raportat la anul 2014. Importurile sud-coreene au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii şase ani. De la 7,28 dolari pe milionul de BTU (unităţi termice britanice) în acest moment, gazele lichefiate pot ajunge 5 dolari în urmatoarele luni şi chiar la 4 dolari în 2016. Terminalele de export vor ajunge să arunce pe piaţă circa 120 de milioane de tone până în 2020, pe când terminalele de regazeificare nu vor putea prelua decât 50 de milioane de tone, iar aceasta în condiţiile în care cererea va creşte.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.