Macron: Franţa şi Germania cer organizarea de noi alegeri în Kosovo

Franţa şi Germania i-au îndemnat pe liderii din Kosovo şi Serbia să organizeze noi alegeri cât de curând posibil în municipalităţile afectate de proteste. Precizarea a fost făcută de președintele francez Emmanuel Macron, la finalul summitului Comunităţii Politice Europene din Republica Moldova.

Macron a mai subliniat că, Franţa şi Germania le-au cerut de asemenea autorităţilor din Kosovo să clarifice regulile privind alegerile.

Preşedinţii din Serbia şi Kosovo au insistat joi, 1 iunie, că vor să dezamorseze criza din nordul Kosovo, dar au dat puţine semne că vor să dea înapoi de pe poziţiile lor, notează Agerpres.

Când au ajuns la summitul CPE de lângă Chişinău, liderul sârb Aleksandar Vucic şi omoloaga sa din Kosovo, Vjosa Osmani, nu au intrat în contact unul cu celălalt nici chiar atunci când s-au aflat la doar câţiva metri distanţă pe covorul roşu, notează Reuters.

Mai devreme, o sursă diplomatică europeană declarase pentru Reuters că Vucic şi Osmani au avut o „întâlnire informală” cu liderii francez şi german, Emmanuel Macron şi Olaf Scholz, precum şi cu şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

5 Comentarii

  1. Are cineva curaj sa se ducă în kosovo?…De acolo nu mai vi viu,dar nici mort…dispari atâta tot…este un teritoriu în care criminalii din toată lumea s-au adunat,…toti poartă arme la vedere!…nu știu cum au curaj jucătorii de fotbal să se ducă acolo!…ei unul as refuza deplasarea în tărâmul crimei…

  2. „Vucic şi omoloaga sa din Kosovo, Vjosa Osmani…”?
    Bă, găgăuzo, Kosovo e PROVINCIE a Serbiei! Există Rezoluție a O.N.U., de zeci de ani, ce spune asta!
    Despre ce vorovești tu, aici?

  3. 1. Si macroul si slitzul ziceau acum o saptamana ca alegerile au fost corecte si democratice. Si in conformitate cu legislatia. Aia care da castigator un primar din primul tur chiar daca au votat doar 3% din alegatori.
    2. Se pot face alegeri zilnic, daca „premierul” poate da afara orice ales tot in impas se ajunge. De aceea au si parasit sarbii „institutiile kosovo” ca erau schimbati de cum nu cantau „slava” albanezilor.
    3. kurti a bagat politie sa-l pazeasca pe primarul ales ca e „normal” sa-i asiguri sa poata muncii. Ca a blocat accesul la locul de munca a 30-50 de functionari e altceva, ca „aia” e bande de huligani sarbi.

  4. Este cea mai buna solutie. Cum sa validezi alegeri cu sub 4% prezenta! Cred ca si la alegeri, ca si la referendum, ar trebui o qvorum minim de prezenta, de 30%. In Kosovo, daca liderii albanezi nu acorda sarbilor minumum de drepturi, atunci nu vor mai fi alegeri niciodata! E un proverb ” ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”. Albanezii era tratati chipurile nedemocratic in fosta Yugoslavie, desi aveau conducere proprie la toate nivelurile, ei acum vor ca in localitatile cu majoritate sarba, sa conduca tot ei! Cred ca aceste municupalitati trebuie abandonate direct Serbiei, sa vedem care va fi situatia!

  5. Comici vestiti ai ecranului: Macron si-a adus tara la faliment, e incapabil de-o SINGURA idee inteligenta, si-n plus, si-a distrus Ministerul de Externe, le Quay d’Orsay (ultima data când i s-a mai putut semnala existenta a fost la vremea lui Chirac – de Villepin, care i s-au opus invaziei americane-n Irak), si Scholz al Germaniei nu-i nici el capabil sa si-o controleze (citeste: „sa-i puna botnita”), pe nazista de Baerbock. Îi apuca, însa, pandaliile vocale (atât Franta, cât si Germania au contribuit, prin taceri vinovate, de la Mitterand la Macron, la un Kosovo-fundamentalist musulman, dupa „exemplele” interventiilor SUA si-n Irak, Libia, Siria, Egipt, Afganistan …) @justinianus : Kosovo e-n mod oficial provincie a Serbiei. De acord.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.