Magnificul David Garrett concertează la Ateneu

Astăzi, la ora 17.00, pe scena Ateneului Român va urca Monte Carlo Philharmonic, care va concerta sub bagheta dirijorului Gianluigi Gelmetti. Solist: violonistul David Garrett.

În program:

Enescu – Balada pentru vioară şi orchestră (1895)

Bruch – Concertul pentru vioară şi orchestră în sol minor op. 26

Ravel – Alborada del gracioso

Ravel – Pavană pentru o infantă defunctă

Ravel – Bolero

“Trebuie să fii un violonist de talie mondială ca să înregistrezi un CD reuşit de crossover”, mărturisea David Garrett. “Îşi pot permite să facă crossover numai acei artişti care şi-au făcut deja un nume pe scena muzicii clasice.”

David Garrett stabileşte standarde înalte. Şi ştie despre ce vorbeşte. În toamna lui 2007, artistul a apărut în Germania odată cu lansarea albumului său crossover Virtuoso, redefinind, începând din acel moment, standardele pe scena clasică şi pe cea de crossover, pas cu pas. Născut la Aachen, cu un tată jurist german şi o mamă prim-balerină americană, îşi poate permite să testeze orice limite. La urma urmei, la 32 de ani, priveşte deja în urmă către o carieră fără egal.

A primit prima sa vioară la vârsta de 4 ani şi a debutat cu Hamburg Philharmonics la frageda vârstă de 10 ani. La 13 ani, este cel mai tânăr artist care încheie un contract în exclusivitate cu Deutsche Grammophon Gesellschaft. În 1999, în vârful carierei, marea vedetă îşi redirecţionează energia, hotărând să renunţe la cariera sa predeterminată de violonist clasic şi să se mute la New York – nu pentru a lua o pauză, ci pentru a-şi plasa dexteritatea muzicală pe o bază teoretică şi pentru a-şi perfecţiona tehnica. S-a înscris la prestigioasa Juilliard School, unde a studiat muzicologie şi compoziţie.

Studiul sub îndrumarea lui Itzhak Perlmann conferă interpretării sale faţete complet noi. Deosebitul entuziasm al lui David Garrett în studiul compoziţiei îi aduce o recunoaştere în 2003, când câştigă renumitul Concurs de Compoziţie de la Juilliard School cu o fugă compusă în stilul lui Johann Sebastian Bach. În acest mod, pune bazele a ceea ce aveau să devină aranjamente legendare. Respectatul său profesor american de compoziţie, Eric Ewazen, spunea despre el “Ca violonist, interpretarea sa spectaculoasă, sensibilă şi expresivă ne uimea deja – încă din vremea studenţiei – pe aceia dintre noi care au avut marea plăcere de a-i preda, şi i-am recunoscut priceperea extraordinară şi talentul uluitor…”.

După încheierea studiilor, vizionarul violonist s-a dedicat unui scop bine definit – să-i apropie pe tineri de clasici şi să le crească entuziasmul faţă de muzica declarată serioasă. Combinând elemente clasice cu acelea de pop şi rock, cât şi de rhythm and blues, este un scop în sine. “În ce priveşte piesele crossover pentru care fac aranjamentele, mă străduiesc să ating un nivel de performanţă cel puţin egal cu ceea ce se aşteaptă de la lucrările clasice. Când alt violonist se uită la partiturile mele, trebuie să spună «Partea de vioară e al naibii de bună. E atât de grea, încât ar trebui să exersez multe ore ca să o pot cânta»”. În ce priveşte ambiţiile sale, David Garrett este tranşant. “Trebuie să fii un violonist de talie mondială ca să înregistrezi un CD reuşit de crossover. Provocarea e şi mai mare decât în cazul muzicii clasice, deoarece vrei să le prezinţi ascultătorilor tăi lucrurile într-o lumină complet nouă, oferind în acelaşi timp un concert de vioară superb. Marii virtuozi, de la Paganini la Heifetz, au făcut exact asta. Orice altceva ar fi pur şi simplu consumism prostesc.”

În timp ce mulţi contemporani conservatori se întreabă dacă excelenţa fără compromisuri şi popularitatea, arta şi comerţul pot sau vor reuşi vreodată să se împace, David Garrett a dovedit deja de multă vreme că acest lucru e posibil, fermecând ascultătorii de toate vârstele. Acelaşi spirit nou, incredibil de electrizant, pătrunde în sălile nobile ale filarmonicilor, unde ţine concerte clasice cu casa închisă, dar şi pe scenele în aer liber, unde prezintă programe de tip crossover. Oamenii simt că sunt luaţi în serios, că cineva cântă şi îşi asumă această sarcină cu mare disciplină, în timp ce face cunoscute mai multe genuri şi stiluri muzicale. Dorinţa lui Garrett de a micşora sentimentul de veneraţie şi teamă pe care muzica clasică îl inspiră mai ales tinerilor, pentru a crea un vârtej pe scena muzicală, străduindu-se în acelaşi timp să impresioneze cât mai multe persoane, se împlineşte într-o măsură copleşitoare.

David Garrett nu e numai strălucitor ca tehnică în înregistrările sale, pentru care a fost lăudat şi a primit sprijinul unor virtuozi eminenţi precum Isaac Stern, Yehudi Menuhin şi mai ales Ida Haendel. Valoarea sa se reflectă şi în controlul său mintal. Fiind unul dintre puţinii artişti pregătiţi în direcţia clasică, are o perspectivă nedistorsionată asupra tradiţiei şi asupra modernităţii. Gândirea în termenii unor categorii fixe îi este străină. “După părerea mea, toţi acei Paganini, Liszt şi Chopin din secolul 19 au fost primele vedete rock ale lumii”, afirmă el. Garrett cunoaşte secretele muzicii bune şi înţelege că, cu cât o lucrare are mai multă substanţă, cu atât sunt mai vaste posibilităţile artistului de a-şi apropria lucrarea şi de a o plasa în noi contexte. “Bach a făcut aranjamente după lucrările lui Vivaldi, iar Mozart, după marşuri turceşti. Beethoven voia şi el să încânte masele, folosind mijloace muzicale în acest scop. Marii compozitori au încorporat mereu elemente populare în vremurile lor şi nu e nimic reprobabil în asta. Dimpotrivă.”

Astfel, expertiza sa muzicală l-a inspirat să întreţeasă Smooth Criminal a lui Michael Jackson cu Marşul turcesc al lui Mozart – şi a făcut-o înainte să moară Michael Jackson, înainte ca lumea întreagă să aducă un tribut acestui talent excepţional. David Garrett creează tendinţe pentru că este înaintea vremurilor sale. Cu toate acestea, e conştient că talentul şi cunoaşterea instrumentului nu sunt de ajuns pentru a putea pătrunde intelectual şi spiritual o lucrare şi a şi-o putea apropria. Formaţia în teoria muzicală îi permite artistului care a colindat lumea în lung şi în lat să analizeze şi să studieze partiturile. “Multe lucrări importante sunt incredibil de bogate în posibilităţi. Un anumit pasaj şi Marşul turcesc al lui Mozart şi unul din Smooth Criminal au aproape aceeaşi progresie armonică. Asta arată că, în afară de orchestraţie, muzica nu s-a schimbat prea mult în ultimii 250 de ani. Continuăm să lucrăm cu acelaşi material.”

Numai această combinaţie de perfecţionism şi deschidere, de atenţie la detalii şi de anticipare poate explica succesul copleşitor pe care l-a avut David Garrett de la lansarea CD-ului Virtuoso. Prin această înregistrare, artistul a venit în faţa publicului cu viziunea sa despre felul în care mai multe stiluri muzicale pot fi contopite în mod creativ, la un nivel artistic ridicat, fără nici un compromis la nivelul standardelor muzicale. Succesiunea compoziţiilor proprii presărate cu aranjamente ale unor piese clasice, de la piesa de virtuozitate Rapsodie pe o temă de Paganini, bazată pe Capriciul nr. 24 de Niccolò Paganini până la piesa de rock clasic de o deosebită intensitate emoţională Nothing Else Matters a trupei Metallica, a uimit întreaga lume. Susţinătorii săi şi criticii au intrat într-un dialog legat de orientări muzicale, dialog care a reaprins interesul legat de felul în care muzica poate fi comunicată.

Artistul a fost răsplătit cu un premiu ECHO Classic 2008 la categoria Clasici fără frontiere. Albumul Encore a urmat rapid după primul său succes în octombrie 2008, iar continuarea sa a reuşit chiar să-l întreacă. În SUA, David Garrett a rămas pe primul loc al topurilor de muzică clasică şi de crossover luni de-a rândul.

Odată cu albumul Classic Romance, lansat în noiembrie 2009, violonistul virtuoz s-a întors pe scena clasică. A creat un CD special şi foarte personal, centrat în jurul Concertului pentru vioară de Mendelssohn, care este însoţit de şapte lucrări mai scurte din perioada clasică şi cea romantică. Classic Romance a avut o rezonanţă enormă, aducându-i lui Garrett premiul ECHO Classic 2010 la categoria Bestseller of the Year. “Sufletul meu se găseşte în muzica clasică şi jubilez când reuşesc să transmit publicului mesajul meu.”

În iunie 2010, toate activităţile muzicale ale violonistului vedetă au culminat cu o provocare şi mai mare: proiectul Rock Symphonies. În legendarul concert de la Park Wuhlheide din Berlin, David Garrett a oferit un “discurs muzical” neobişnuit de personal publicului său multigeneraţional. Clasici din toate epocile – de la epoca barocă până în vremurile moderne, de la Bach la Nirvana – sunt prezentaţi într-un limbaj simfonic cu aranjamente noi. Încă o dată, curajul său de a îmbrăţişa noul a fost răsplătit.

În 2011, aprimit nu mai puţin de două premii ECHO pentru Rock Symphonies. DVD-ul David Garrett: Rock Symphonies – Open Air Live a fost premiat la categoria Best Domestic DVD Production şi a luat distincţia Best Artist la categoria Rock/Pop Domestic. “Până acum, susţine Garrett, Rock Symphonies este cel mai ambiţios şi mai ieşit din comun proiect al meu. Din acest motiv, aştept cu nerăbdare să mă reîntâlnesc cu băieţii din trupa mea, din orchestră şi cu publicul meu în turneul din 2011. Pentru mine, aceşti oameni fac cu toţii parte dintr-o singură familie muzicală extinsă.”

După turneul de mare succes Rock Symphonies din 2011, David s-a întors la rădăcinile sale clasice. În toamnă, starul viorii a fost în juriu la categoria vioară a Concursului internaţional de muzică din Koln. Şi-a împlinit visul de-o viaţă reuşind să înregistreze albumul Legacy la DECCA, album lansat pentru prima oară în Germania, Austria şi Elveţia. Pe acest CD puteţi asculta Concertul pentru vioară de Beethoven, pe care David îl consideră a fi “capodopera repertoriului de vioară”, plus alte lucrări de Fritz Kreisler. Kreisler nu a fost doar un violonist faimos, ci şi un compozitor excepţional. A scris două superbe cadenţe solo pentru Concertul lui Beethoven, una mai lungă pentru prima parte şi una ceva mai scurtă pentru a treia parte. David a admirat mereu înţelegerea muzicală profundă de care a dat dovadă Kreisler şi l-a considerat o figură esenţială. I s-a părut aşadar firesc să urmeze tradiţia acestuia şi să interpreteze ambele Cadenţe ale lui Kreisler.

Legacy s-a dovedit a fi un succes excepţional. De îndată ce a fost lansat, albumul a ajuns pe locul 6 în topurile generale din Germania, cel mai înalt loc atins vreodată în topurile germane d un album de muzică instrumentală clasică. În ianuarie 2012, a devenit Gold Album. Legacy a fost lansat în Marea Britanie pe 12 martie 2012, iar în SUA în 5 iunie 2012.

Gianluigi Gelmetti, la pupitrul Monte-Carlo Philharmonic Orchestra

Dirijorul Gianluigi Gelmetti

Gianluigi Gelmetti, dirijor italian, compozitor şi profesor distins, a fost numit recent în cadrul Monte-Carlo Philharmonic Orchestra. A studiat arta dirijorală sub coordonarea lui Franco Ferrara, Sergiu Celibidache şi Hans Swarowsky. Gianluigi Gelmetti a debutat ca dirijor în Siena, la vârsta de 16 ani.

A fost dirijor principal la multe orchestre importante, inclusiv la Stuttgart Radio Symphony Orchestra (1989-1998) şi la Monte-Carlo Philharmonic Orchestra (1990-1992). Gelmetti a preluat funcţia de dirijor principal la Teatro dell’Opera di Roma în 2001. Un pionier al muzicii moderne, Gianluigi Gelmetti a interpretat în premieră Simfonia Nr. 7 de Hans Werner Henze, cu Orchestra Filarmonicii din Berlin în 1984. Alte premiere mondiale au inclus opera Marilyn de Lorenzo Ferrero la Teatro dell’Opera di Roma în 1980, şi Hermes 594 de Sergio Rendine cu Orchestra Simfonică BBC în 1987.

Gianluigi Gelmetti a debutat cu Orchestra Simfonică din Sydney în1994. A devenit dirijor principal şi director artistic al orchestrei în 2004. Gianluigi Gelmetti a fost un participant frecvent în desfăşurarea de cursuri şi masterclass-uri pentru tinerii dirijori australieni. În2008, a devenit dirijor invitat al Orchestrei.

Gianluigi Gelmetti este un compozitor prolific. Printre cele mai cunoscute compoziţii ale sale se numără Algos (pentru orchestră), Prasanta Atma (în memoria lui Sergiu Celibidache), Cantata della vita şi In Paradisum Deducant Te Angeli. În plus, el a predat la Accademia Musicale Chigiana din Siena încă din 1997.

Regal cu „Wiener Philharmoniker”

Wiener Philharmoniker

La Sala Mare Palatului, la ora 20.00, veţi putea audia, în seria Mari orchestre ale lumii, Wiener Philharmoniker, dirijată de Semyon Bychkov. Solistă: soprana Elisabeth Kulman.

În program:

Wagner – „Wesendonck– Lieder“ WWV 91

Ceaikovski – Simfonia nr. 6 în si minor op. 74 „Pathétique”

Wiener Philharmoniker (Orchestra Filarmonicii din Viena – OFV), una dintre cele mai renumite orchestre simfonice ale lumii, a fost fondată de O. Nicolai (împreună cu A. Schmidt şi A.J. Becher). Alcătuită prin cooptarea muzicienilor din orchestra de operă a curţii (membrii orchestrei sunt încă recrutaţi din Orchestra Operei de Stat din Viena), OFV a susţinut primul concert în sala Großer Redoutensaal din Viena (28 martie 1842). Seriile de concerte regulate au început să aibă loc din 1860 (în sala de concert Großer Musikvereinssaal din 1870).

OFV a concertat pentru prima dată în afara Vienei la Festivalul de la Salzburg (1877). Pe termen lung a colaborat cu F.O. Dessoff (1860 – 1875), Hans Richter (1875 – 1882, 1883 – 1898), Gustav Mahler (1898 – 1901), Joseph Hellmesberger Jr. (1901 – 1903), F. Weingartner (1908 – 1927), Wilhelm Furtwängler (1927 – 1930, dirijor principal 1938 – 1945 şi 1947 – 1954) şi Clemens Krauss (1930 – 1933).

Primul turneu în străinătate a avut loc în anul 1900, la Paris. Printre evenimentele tradiţionale ale OFV amintim: 10 – 11 Concerte susţinute pentru abonaţi, Concertul Nicolai (începând cu 1887) şi Concertul de Anul Nou (din 1940). Balul OFV (desfăşurat anual începând cu 1924) e unul din evenimentele majore ale sezonului.

OFV a contribuit la lansarea artistică a unor personalităţi remarcabile: A. Nikisch, H. Richter, Franz Schmidt şi A. Rosé. Repertoriul se concentrează pe muzica simfonică clasică (J. Haydn, W.A. Mozart, L.v. Beethoven) şi muzica simfonică austriacă a secolului XIX.

OFV foloseşte un acordaj uşor mai înalt comparativ cu cel standard al notei La (440 Hz).

Orchestra a fost o asociaţie independentă cu structuri democratice de bază („democraţia regilor”) şi a acceptat muzicieni de sex feminin în orchestră începând cu anul 1997 (prima femeie membră a fost harpista A. Lelke). A acordat un Inel onorific pentru merite excepţionale lui Rudolf Serkin, Leonard Bernstein, Clemens Krauss, W. Schneiderhan, Herbert von Karajan, Karl Böhm etc.

Semoyn Bychkov: „Nimeni nu poate schimba caracterul naţional”

Dirijorul Semyon Bychkov

Format în Uniunea Sovietică, dar realizat în Statele Unite, unde a visat să o ia de la capăt la 22 de ani, Semyon Bychkov este azi unul dintre cei mai căutaţi dirijori din lume, cu o vastă experienţă pe scena mondială. De o importanţă crucială în formarea lui a fost şcoala din tinereţe. „Chiar şi aspectele negative din perioada petrecută în Uniunea Sovietică au fost valoroase. M-au învăţat să fac diferenţa dintre ce e bun şi ce e rău. Iar ce e rău te face mai puternic, pentru că dacă ai forţa să îi rezişti, vei fi bine”, mărturisea retrospectiv Bychkov.

Născut în 1952 în Sankt Petersburg, la acea vreme Leningrad, Bychkov a studiat de mic pianul. Nu acesta era drumul la care visa: „Pianul a fost instrumentul meu, dar încă de la început ambiţiile mele nu erau legate de cariera de pianist. Atunci, ca şi acum, voiam să experimentez muzica prin dirijat”.

La 17 ani s-a înscris la Conservatorul din Leningrad, unde a studiat sub bagheta legendarului Ilya Musin. După ce-a câştigat un concurs în 1973 afost invitat să dirijeze Filarmonica din Leningrad, o onoare rareori acordată unui student. Doi ani mai târziu s-a hotărât să părăsească ţara, iar concertul n-a mai avut loc. Sătul de persecuţii şi dorindu-şi să fie liber, „se naşte a doua oară în America”, cum îi place să spună.

Între 1980 şi 1985 a fost director muzical la Grand Rapids Symphony din Michigan şi prim dirijor la Buffalo Philharmonic Orchestra.

În 1989 a primit invitaţia de a prelua bagheta Orchestre de Paris, pe care a acceptat-o: „Pentru mine era esenţial să fac muzică în Europa. Trebuie să fii prezent fizic şi cumva să respiri aerul în care s-a născut acea muzică”. Deşi nu avea nicio conexiune specială cu lucrările franceze, întâlnirea cu pianista Marielle Labèque (care i-a devenit şi soţie) l-a ajutat să pătrundă muzica locului.

În 1997 a devenit prim dirijor al WDR Symphony Orchestra din Köln, poziţie pe care a ocupat-o până în 2010. „Köln a fost una dintre experienţele creative cele mai satisfăcătoare pentru mine. După aproape 10 ani, asta înseamnă că nu ne-am plictisit unii de alţii, că simţim că progresăm şi ceea ce facem ne împlineşte. Orice altceva decât asta ar fi o viaţă îngrozitoare pentru un muzician”, spunea Bychkov.

Cam în aceeaşi perioadă i-a fost oferit şi postul de prim dirijor al Dresden Semperoper. Mulţi au fost reticenţi când le-a acceptat pe amândouă: „Mi se spunea des că una este foarte tradiţională, iar cealaltă, foarte modernă. Eu le-am răspuns că asta e fantastic pentru mine – era ca şi cum puteam trăi în secolul al XIX-lea, dar şi la finalul secoluluI XX”. În Dresda lui Wagner şi Strauss a avut la fel de multe satisfacţii: „A fost extrem de emoţionant să dirijez Strauss în locul unde au avut premiera majoritatea operelor sale”.

În 2010 şi-a continuat călătoria pe alte scene. În 2012 asărbătorit 60 de ani alături de Filarmonica din Viena şi a devenit prim dirijor Günter Wand, al BBC Symphony Orchestra, o poziţie special creată pentru el după numeroase colaborări acolo. „BBC Symphony Orchestra cântă rareori astfel, iar motivul a fost omul de pe podium. Semyon Bychkov a dirijat o interpretare electrizantă şi soliştii au insuflat tensiune electrică fiecărei pagini de pe portativ. […] Dacă există o interpretare perfectă pentru Royal Albert Hall, aceasta este”, scria Mark Pullinger de la publicaţia Opera Britannia după un concert condus de Bychkov în 2011.

În stagiunea 2012-2013, Semyon Bychkov a dirijat Otello al lui Verdi la Metropolitan Opera din New York şi a concertat alături de London Symphony Orchestra, Moscow Philharmonic, Munich Philharmonic sau NHK Symphony Orchestra din Japonia.

„Nimeni nu poate schimba caracterul naţional”, afirmă Semyon Bychkov.

Simte diversitatea şi nu-l sperie. Dimpotrivă, o apreciază: „Inevitabil, voi găsi un anume accent prezent; ştiu când cântă o orchestră rusă, germană, franceză sau italiană. Preţuiesc asta, face parte din farmecul muzicii. Oricât am încerca să unificăm Europa, oricât de mică devine lumea datorită mijloacelor de comunicare şi a culturilor care se întrepătrund, la final nimeni nu poate schimba caracterul naţional. E ceva moştenit la naştere”.

Despre balanţa de putere dintre dirijor şi orchestră, Bychkov crede că dirijorul trebuie să-şi merite rolul la pupitru: „Orice colectiv – nu doar unul muzical – va simţi dacă persoana care stă în faţă, fie că ţine un discurs sau face muzică, are calităţile şi calificările necesare. Prima dintre ele este convingerea sinceră în ce face, spune sau cere; a doua e obsesia faţă de subiect, în cazul meu, muzica; a treia e un fel de spirit de sacrificiu, abandon al eului pentru ceea ce faci. Tu nu eşti important. Subiectul este. Când vor simţi asta, te vor urma. Pentru că muzicienii au deseori nevoie de o convingere atât de intensă, la un asemenea nivel”.

Vocea sopranei Elisabeth Kulman creează dependenţă

Soprana Elisabeth Kulman. Foto Markus Roessle

Elisabeth Kulman este una dintre cele mai importante mezzosoprane din generaţia ei. Ea impresionează publicul şi criticii prin combinaţia unui timbru colorat preţios, versatilitate muzicală şi o prezenţă scenică carismatică.

Cântăreaţa austriacă a urmat studiile la University of Music and Performing Arts Vienna sub coordonarea profesoarei Helena Lazarska. În 2001, ea a debutat cu interpretarea Paminei la Viena Volksoper şi a fost o prezenţă de succes mai ales în roluri de Mozart, cum ar fi Contesa şi Donna Elvira, în acelaşi timp fiind şi o solistă desăvârşită de concert.

În 2005, Elisabeth Kulman a început să interpreteze mezzosoprana şi contralto Fach, şi prin interpretările sale extraordinare, în cel mai scurt timp ea a fost numită “Favorita publicului nr. 1” (Die Presse), la Vienna State Opera. Printre rolurile sale cele mai importante se număra Fricka (Rhine Gold, Valkyrie), Waltraute (Twilight of the Gods), Carmen, Marina (Boris Godunov), Mrs. Quickly (Falstaff), Herodias (Salome), Ulrica (Masked Ball), Orlofsky (Bat). Ea a câştigat aprecierea internaţională interpretând-o pe Gora din opera Medeea a compozitorului Aribert Reimann în premieră mondială şi pe Smeton în Anna Bolena de Donizetti împreună cu Anna Netrebko şi Elina Garanca. La Festivalul de la Salzburg din 2010 a debutat cu mare succes ca Orfeo în opera Orfeo ed Euridice de Gluck, dirijată de Riccardo Muti, un rol pe care ea l-a mai avut atât în 2005, cât şi în 2008, la Opéra National de Paris. Interpretarea ei în rolul principal din opera Il Giustino de compozitorul baroc Giovanni Legrenzi de la Festivalul Schwetzingen din 2007 a ajutat opera să obţină Redescoperirea anului în sondajul criticilor de la revista Opernwelt.

„Vocea fascinantă a lui Elisabeth Kulman creează dependenţă”, scria Wiener Zeitung.

În afara rolurilor de operă, un alt obiectiv al activităţilor muzicale desfăşurate de Elisabeth Kulman sunt concertele. Căutată la nivel global, fiind o solistă cu un spectru larg, ea colaborează periodic cu Vienna Philharmonic Orchestra şi cu dirijori precum Nikolaus Harnoncourt, Thomas Hengelbrock şi Sebastian Weigle.

Elisabeth Kulman este, de asemenea, un interpret devotat de lieduri. În afara duetelor, ea desfăşoară propriile proiecte în colaborare cu ansambluri de excepţie. A întocmit un program de Mussorgsky cu un cvartet de jazz internaţional şi interpretează noi adaptări ale pieselor de Mahler, împreună cu ansamblul Amarcord Wien. Ambele proiecte sunt disponibile pe CD şi au fost distinse cu mai multe premii. În 2011, ea a lansat un CD de Liszt împreună cu pianistul Eduard Kutrowatz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.