Marile incertitudini ale prezenței SUA în Siria

La finalul săptămânii trecute, președintele Donald Trump a șocat aliații kurzi ai SUA care luptă în Siria, dar și Pentagonul, Departamentul de Stat și pe membrii echipei sale de la Casa Albă. „Foarte curând vom pleca din Siria. Să vină alții să aibă grijă acum. Ne vom întoarce în țara noastră, acolo unde ne este locul și unde vrem să fim“, a spus Trump la o întâlnire pe teme de infrastructură, în statul Ohio.

Câți militari americani vor fi retrași din Siria este incert. Informațiile oferite de presa americană arată că în Siria se află acum un contingent american de 2.000 de militari. Însă o serie de bâlbe ale Pentagonului din octombrie 2017 au scos la iveală alte cifre. Șeful Operațiunilor Speciale SUA declara atunci că în Siria sunt 4.000 de militari, pentru ca purtătorul de cuvânt al Pentagonului să-l contrazică prompt și să vorbească despre doar 503 militari.

Anunțul lui Trump a luat prin surprindere diplomația, armata SUA, dar în primul rand presa americană, care a titrat imediat că retragerea SUA va face ca organizația Stat Islamic să se reîntoarcă. Însă ce nu arată jurnaliștii americani este că Donald Trump a declarat în campania electorală, pornind de la un raport declasificat al spionajului militar al SUA, că lucrul care a ajutat la ascensiunea Statului Islamic a fost chiar politica administrației Obama. Trump i-a numit pe Barack Obama și Hillary Clinton „fondatorul“ și „cofondatorul“ Statului Islamic. Aceleași publicații arată că o retragere americană din Siria va permite Rusiei să-și impună dominația în regiune și să și-o extindă chiar în nordul Africii, câtă vreme nordul Mediteranei a devenit bastion NATO, din Spania până în Turcia.

Este de remarcat apoi că, sub șocul anunțului prezidențial, marile publicații americane par să fi uitat de linia editorială de până acum cu privire la Siria, de faptul că intervenția americană în Siria urmărește salvarea poporului sirian de dictatura sângeroasă a lui Bashar al-Assad, în virtutea principiului „responsabilității de a proteja“. „Am luat petrolul. Acum Trump vrea sa-l dea Iranului“, se intitulează un articol de opinie publicat de Washington Post, care citează afirmația a unui membru al opoziției siriene. Nimic despre salvarea sirienilor.

„Avem o bucată de 30% din Siria unde se află probabil 90% din rezervele de petrol exploatate înainte de război“, este citat un director de la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor.

Imprevizibilul Donald Trump poate renunța la retragerea din SUA la fel de surpinzător, însă simpla lansare a acestei idei nu poate decât să-i pună pe gânduri inclusiv pe aliații din NATO, care se vor întreba cât de sigură mai este garanția prezenței trupelor SUA pe teritoriul lor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

9 Comentarii

  1. In orice caz, sub acoperirea vrajelii cu „lupta contra terorismului”, americanii au reusit sa mai invadeze o tara : Siria ! Pentru ca daca rusii au venit chemati de presedintele ales si in functie (Assad), pe ei nu i-a chemat nimeni ! Si in plus si cu gluma de prost gust ca cica „sa aduca democratia si civilizatia” !

  2. Si voi chiar credeti povestile astea? Romanul are o vorba: din trabant nu faci masina, nici din koo.rva gospodina 😀 Astia „pleaca” de nu stiu cati ani din Afganistan. Astia au plecat doar cand i-au umplut de sange urat de tot: Vietnam, Corea, Liban etc. In realitate incearca sa dea in franciza razboiul acolo, vad ca macroul tremura de nerabdare sa se bage iar ca in Libia. Astia macar au legiunea si daca iese urat nu e franta chipurile, aia nu-s considerati trupe franceze. Altceva insa este interesant in declaratie. Da hai sa facem un exercitiu de gandire. Ce rezolutie onu i-a autorizat sau cine din guvernul sirian i-a invitat acolo? Deci recunosc invazia intr-o tara doar asa ca pot muschii lor; pe ce baza de drept international sunt ei acolo ca sa „plece”?. Le urez soarta invadatorilor.

    • @GFY. Corecte observatiile dvs. dar adaug si eu, Turcia si Israelul -ambele membre NATO- pe ce baze juridice de drept international ataca in Siria ?

  3. „Soldatul” sef la Chinei , sosit recent la Moscova a spus: ” suntem aici sa informam SUA ca Rusia nu e singura”. Se aude ceva pe Dambovita ? Iar Trump se chinuie sa aranjeze o intalnire cu Tsar’ul

    • Stai asa sa vezi, cind s-o umfla tărîța in „politicianul” de Dîmbovița acum face urît si la China, dupa Rusia ! Si asta chiar inainte sa primeasca ordin, doar asa, ca sa faca placere stapinilor !

  4. Rusii s-au retras din tarile ocupate dupa ww2 si unele republici unionale cu conditia ca acestea sa ramana neutre.Yankeii nu parasesc vreo tara dacat cu picioarele inainte _Vietnam .

  5. Doar nu sunteți orbi . Nu vă este clar de ce se intâmplă acolo unde ”intervine” americanul ?? Incă nu e clar de ce urmări și haos rămâne ? Nu totți au norocul și hărnicia vietnamezului,..

  6. im septembrie 10 2001 donald rumsfeld seful pentagonului in video conferinta vorbea de gaura de 2,3 triliaone de dolari pe care pentagonul nu o poate justifica lipsuri din conturile pentagonului acumulate de a lungul anilor.a doua zi 9 11 asazisii teroristi au atacat pentagonul si au distrus toate documentele …acelasi pentagon care nu poate justifica 2,3 trilioane de dolari ar vrea sa ramina in siria….living in denial…se numeste fenomenul…am intrebat niste politisti din delaware , county police si au zis ca nu e domeniul lor , guvernul federal.nu erau deloc surprinsi……

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.