Dosar penal pentru lovitura de stat

Venită pe neașteptate, la aproape 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, recent anunțata decizie de punere sub acuzare a lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu pare a fi un act istoric, menit să elucideze unele dintre „misterele Revoluției“. Dar asta nu ne împiedică să observăm, fie măcar și în trecere, că această rezoluție spectaculoasă a fost luată exact acum, când șefii celor mai importante instituții de forță, inclusiv procurorul general, Augustin Lazăr, au de dat niște explicații incomode în legătură cu protocoalele de colaborare încheiate între SRI și cele mai diverse eșaloane ale justiției românești.

În comunicatul oficial oferit de Parchetul General se menționează: „Cauza a fost reînregistrată pe rolul Secției Parchetelor Militare, iar ulterior, prin Ordonanța nr. 11/P/2014 din 1.11.2016, a fost dispusă extinderea urmăririi penale, in rem, sub aspectul infracțiunii contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit. a, g, i și k din Codul penal,  cu aplic. art. 5 din Codul penal“. Pentru realizarea obiectivelor cerute de Instanța Supremă:

– s-a trecut la fișarea, scanarea, analizarea și exploatarea vastei arhive a Senatului României ce a stat la baza elaborării Raportului Comisiei Senatoriale privind Revoluția Română din Decembrie 1989 (28.730 de file);

– au fost audiați sau reaudiați numeroși martori apți să clarifice situația deosebit de complexă existentă la nivelul lunii decembrie 1989;

– s-a realizat o eficientă și continuă colaborare cu diverse instituții ale statului (Parlamentul României, CNSAS, MApN, SRI, MAI, Ministerul Afacerilor Externe, facultățile de Drept din București, Iași și Cluj-Napoca, Biblioteca Națională, Arhivele Naționale etc.);

– au fost verificate arhive militare și civile;

– s-au folosit eficient datele și informațiile relevante apărute în vasta literatură ce a avut drept studiu Revoluția din Decembrie 1989.

Vasile Surcel 

„Trupele nu mai înţeleg nimic…“

Comunicatul Parchetului General nu menționează dacă printre datele și informațiile relevante apărute în vasta literatură ce a avut drept studiu Revoluția din decembrie 1989 s-au numărat și lucrările istoricului Alex  Mihai Stoenescu.

În lucrarea „Istoria loviturilor de stat în România, vol. 4, partea II“, publicată de Editura RAO, autorul abordează exact implicarea celor trei personaje puse acum sub acuzare.

În acest sens, Alex Stoenescu menționează:

A existat un moment decisiv al Revoluţiei, moment care a dat cursul cunoscut al evenimentelor. El s-a produs aproximativ între orele 16.00 şi 16.30, la Ministerul Apărării Naţionale. De la Televiziune, grupul Iliescu s-a deplasat la MApN. Între timp, mai devreme, generalul Guşă hotărâse să plece de la Timişoara şi în avion aflase că numele său a fost invocat la Televiziune. Prin comunicaţiile Marelui Stat Major, i se aduce la cunoştinţă că la televizor a apărut generalul Militaru, care i-a cerut (lui Guşă) să oprească măcelul. Gen. Ştefan Guşă cere atunci verificarea informaţiei şi i se raportează că nu se trage nicăieri. În jurul orei 15.00, când aterizează, este întâmpinat la aeroport de generalul Rus, care îi cere să meargă la Televiziune pentru a se adresa Armatei, deoarece s-au dat mai multe mesaje de către generali acolo şi trupele nu mai înţeleg nimic. Conştient de pericolul reprezentat de apariţia unui general în rezervă, despre care ştia că este agent sovietic, generalul Guşă se deplasează direct la Televiziune. Conform unei surse din MStM, Guşă a vorbit şi cu Stănculescu, acesta cerându-i să vină la MApN, deoarece toate comenzile se află acolo, iar Armata a raportat din întreaga ţară că are sub control situaţia. Guşă a refuzat, hotărând că este mai important să dea un mesaj public care să anuleze apariţia lui Militaru şi, mai ales, să infirme că gen. Milea a fost un trădător. Încă de la acea dată generalul Ştefan Guşă bănuia implicarea sovietică în evenimente, dar informaţiile primite de la comandanţii subunităţilor militare din Timişoara fiind vagi şi imprecise, a cerut venirea detaşamentului de la Buzău. Acesta a ajuns, conform Jurnalului său de luptă, la ora 7.40, din ziua de 18 decembrie, dacă nu este falsificat, după ce grupurile diversioniste sovietice se retrăseseră din oraş şi se deplasaseră spre alte localităţi ale judeţului şi spre Bucureşti. Guşă va vorbi la Televiziune, adresându-se Armatei cu ordinul de a se retrage în cazărmi. Din cuvântarea sa, pasajul cel mai des citat este: „Am reuşit să împiedicăm un măcel în masă“, atacat cu ironie sau furie, neştiindu-se că, de fapt, Guşă nu se referea la ziua de 17 decembrie, ci la ordinul primit de la Elena Ceauşescu în ziua de 19 decembrie de radere a Timişoarei de pe faţa pământului. Pasajul important din intervenţia sa este: „Şcolile militare din Sibiu, imediat, intră toate în cazărmi. Alte unităţi din Sibiu, imediat, intră în unitate, în cazărmi. Nu se trage absolut niciun foc“. Acest ordin nu a fost respectat, colonelul Dragomir continuând canonada împotriva Inspectoratului MI din localitate, ordinul de a ataca şi trage fiind întărit de gen. Stănculescu. Momentul este semnificativ pentru situaţia de la comanda Armatei, unde este clar că se executau ordinele lui Stănculescu, nu ale gen. Guşă. Ministerul Apărării nu a dat publicităţii conţinutul celor trei convorbiri telefonice între Stănculescu şi Dragomir şi nu cunoaştem forma exactă a ordinelor primite de  Sibiu de la Bucureşti. Cert este că la Sibiu trupele Armatei au tras în continuare, deşi exista ordinul explicit şi public al şefului Marelui Stat Major. Este unul din secretele loviturii de stat militare din acea zi şi este posibil să rămână aşa, pentru că la începutul anului 1990 o serie de documente periculoase ale Armatei au fost distruse sau falsificate.

Înțelegerea Iliescu – Stănculescu

Sibiul însemna în acel moment Nicu Ceauşescu, adică perspectiva ca succesiunea lui Nicolae Ceauşescu să fie asigurată de fiul său, fapt ce contravenea înţelegerii Iliescu – Stănculescu şi situaţiei superclare din Bucureşti şi din restul ţării. Nicu Ceauşescu aştepta un elicopter de la Armată, care n-a mai venit; şi nu a mai venit din ordin. După ieşirea din emisie, Ion Iliescu îl contactează din nou pe Stănculescu. Acesta a recunoscut conţinutul discuţiei:

Ion Cristoiu: „Petre Roman şi Ion Iliescu ştiau că puterea era a dumneavoastră de au venit la dumneavoastră, şi nu la CC, la Guşă“ (gen. Guşă venea spre  Televiziune la acea oră, n.a.).

Victor A. Stănculescu: „Nu, eu le-am garantat să vină la mine, că eu le pot garanta securitatea, le-am spus clar“.

Realizator: „Foarte interesantă asta“.

VA Stănculescu: „Le-am spus: veniţi aici, în MApN, puteţi să fiţi protejaţi“.

Înţelesul acestei informaţii este dat de convorbirea telefonică anterioară pe care a provocat-o Ion Iliescu din clădirea Casei Scânteii, la o oră la care Ceauşescu fusese evacuat din sediul puterii, iar generalul Stănculescu emite ordinul clar de deposedare a lui Ceauşescu, prin Nota telefonică nr. 38. La ora 13.30, când dă ordinul scris, Stănculescu luase deja legătura cu Ion Iliescu şi probabil că cei doi s-au înţeles, chiar numai subînţeles, asupra succesiunii. Invitaţia de a veni la MApN pentru a i se asigura securitatea şi pentru a lucra în linişte este o continuare firească – din punctul de vedere al loviturii militare – a convorbirii telefonice de la Casa Scânteii. Să ne înţelegem clar asupra unui lucru: generalul Stănculescu nu îl cheamă la MApN pe prim-ministrul Dăscălescu, nu-i cheamă nici pe membrii CPEx, nici pe Verdeţ şi nici tandemul Caramitru – Dinescu, reprezentanţii poporului, ai revoltei populare, personalităţi care anunţaseră formarea unui partid, Frontul Unit Muncitoresc. Deşi are o lungă discuţie cu gen. Ilie Ceauşescu, el nu susţine proiectul acestuia de instalare a unui nou guvern, ci îl arestează. Stănculescu îl cheamă pe Ion Iliescu, care oficial nu era decât director al Editurii Tehnice. Generalul recunoaşte şi acest fapt: „Din cei trei, din cele trei părţi care se luptau, îi văzusem acolo, acolo şi acolo (Televiziune şi CC, n.a.), am zis: ăsta e mai sigur. A fost o alegere“. Am avut de-a face atunci cu o opţiune personală – fie instinctivă, fie ca urmare a participării la conspiraţie – care a pus Armata în slujba unui grup ales de gen. Stănculescu, procedând astfel şi la predarea puterii unui factor politic incipient. La MApN ajunge primul Petre Roman, care se interesează de situaţia Armatei, iar gen. Stănculescu îi dă garanţii că instituţia militară nu mai susţine regimul Ceauşescu.

Petre Roman, primit de Stănculescu

A.M.S.: Pe la ce oră aţi plecat la MApN?

Petre Roman: Cred că în jur, poate înainte de 15.00. Pe drum ne întrebam: „Ce facem, ne ducem, dar cine suntem noi? Ce suntem noi?“. Şi atunci am hotărât să spun că suntem reprezentanţii revoluţionarilor de la CC. Când am ajuns şi am spus asta, ne-au lăsat să intrăm. Adică i-au raportat lui Stănculescu şi acesta a dat ordin să fim lăsaţi să intrăm. L-am găsit în sala din spatele biroului ministrului Apărării, mi-a atras atenţia simplitatea biroului, era un birou mic, şi l-am găsit stând de vorbă cu Ilie Ceauşescu. Am strigat: „Cum e posibil…!“, iar el l-a arestat.

A.M.S.: Ce aţi discutat cu Stănculescu?

P.R.: Foarte puţin am discutat cu Stănculescu. L-am întrebat: „Este Armata alături de popor?“. „Da – mi-a răspuns. Am dat ordin, în niciun caz Armata nu mai susţine regimul. Am dat ordin să se retragă în cazărmi.  Dv. hotărâți ce-i de făcut“. Atunci l-am anunţat că am venit pentru că ne-a cerut acest lucru Iliescu; Iliescu care vorbea sau vorbise deja la televiziune.

A.M.S.: Aşadar, Stănculescu a avut posibilitatea să facă o legătură directă între apariţia dv. în numele lui Iliescu la MApN şi apariţia acestuia la televiziune. V-a luat drept mesagerii lui.

P.R.: Noi ne-am prezentat drept mesagerii celor din Piaţă, dar i-am spus că ne-a trimis Iliescu să vedem ce face Armata. Atunci am hotărât ca un împuternicit al revoluţinarilor să rămână acolo şi a rămas Montanu. Eu şi Voican am plecat la TVR.

Stănculescu nu-l arestează sau îndepărtează pe Petre Roman, ci îl primeşte şi îi dă un raport scurt – sigur neoficial, nu în terminologia militară –, având în vedere că Roman s-a prezentat şi în numele lui Ion Iliescu. Stănculescu chiar va arăta, adresându-se generic fostului grup civil,  în aceeaşi emisiune de la B1TV că, dacă voia, „vă puneam în pivniţă şi vă ţineam până când terminam treaba mea“.

Aşadar, Ion Iliescu şi grupul său  pleacă spre Ministerul Apărării. A existat un decalaj între sosirile lor acolo, aceasta făcându-se în două grupuri mai mici, ca urmare a unui accident rutier. Povesteşte Mihai Montanu: „Pe Eroilor, înainte de Academia  Militară, iese un Trabant în faţa maşinii în care se afla Iliescu şi… accident. Eu cu şoferul sărim repede din maşină, să nu fie vreo provocare, dar nu era, ăla, săracul, era şi el zăpăcit. În fine, ieşim din clenciul ăsta şi plecăm mai departe şi intrăm la MApN în biroul ministrului“. De aici s-a speculat că Iliescu ar fi profitat de ocazie pentru a se duce la ambasada sovietică. Nu corespunde realităţii. Petre Roman, ajuns înainte, îl îndepărtează pe gen. Ilie Ceauşescu, apoi soseşte şi Ion Iliescu. Generalul Stănculescu îl întâmpină cu respect şi îl invită în sala de şedinţe din spatele biroului ministrului: „Nu a venit singur. (Eram) două persoane care s-au cunoscut, am dat mâna. «Aveţi aicea, uitaţi în spate (…), pe cine mai aveţi cu dumneavostră. Care sunt oamenii (pe) care îi aveţi? Puteţi să intraţi în spate, aveţi acolo de lucru, tot ce trebuie şi aicea puteţi să şi dormiţi la noapte». Asta a fost discuţia, pe scurt“. Martorii oculari ai întâlnirii Iliescu – Stănculescu arată că lucrurile nu s-au petrecut atât de jovial şi relaxat cum o  prezintă generalul şi că în acel moment acolo s-a dat un raport militar.

Comandament militar unic

Gelu Voican Voiculescu: La MApN a apărut un tip mic în fâş, care era gen. Kostyal, a apărut, a încercat să se lipească. Stănculescu a dat raportul ca ministru al Apărării.

A.M.S.: Cum adică raportul? A luat poziţia de drepţi?

G.V.V.: N-a pocnit călcâiele… Stănculescu a dat raportul în faţa cabinetului, ne-a ieşit în întâmpinare… Eu eram lipit de Iliescu… a luat poziţia de drepţi…

A.M.S.: Avea şapca pe cap, cascheta militară?

G.V.V.: Avea şapca pe cap, a dus mâna la ea şi a salutat. Postura lui ilustra dorinţa ca Iliescu să-l accepte ca ministru al Apărării. Stănculescu îl trata pe Iliescu ca deja preşedinte.

La întâlnirea decisivă de la MApN ştim sigur că au fost prezenţi Ion Iliescu, Nicolae Militaru, gen. Ştefan Guşă, Mihai Montanu, Gelu Voican Voiculescu, Ioan Creţu, Constantin Isac, Mihai Ispas, Florin Velicu, col. Raţiu, gen. Ghiţă (comandantul trupelor de Securitate – Miliţie), lt. col Gheorghe Stan, adjunctul şefului Direcţiei a II-a. Mihai Montanu îşi va aminti: „Aici, biroul plin de generali şi câțiva civili. Ponderea era cam de 4-5 civili şi restul militari. Ne aşezăm la o masă lungă. Discuţii: crearea organului puterii de stat, care să preia puterea şi să conducă activitatea mai departe. 4-5 variante de denumire până s-a căzut pe Frontul Salvării Naţionale“. Din partea Armatei participau generalii Chiţac (cel de la Timişoara), Logofătu (bănuit ca agent sovietic), Dafinescu, Rus (cel care ordonase doborârea elicopterului în care afla Nicolae Ceauşescu) şi Eftimescu (adjunctul represiunii de la Inter). Generalul Guşă a dat mai multe detalii: „Deci în biroul ministrului au intrat dl Iliescu, Petre Roman, Voiculescu (câțiva mi-au rămas întipăriți, dar nu toţi). Am intrat, felicitări, s-au aşezat la acea masă de consiliu. Eu, întrebaţi-mă, că vă spun acum, consideram că eram comandantul Armatei. După lege, şeful Marelui Stat Major automat ia comanda, fără altă numire. Atunci m-am aşezat la masă. S-a încercat la acel birou… acolo am spus eu că trebuie să închidem frontierele. Şi s-a filmat. Din păcate, nu ştiu unde e, trebuie să găsim caseta. Deci închiderea frontierelor şi readucerea înapoi la MApN a grănicerilor“.

Putem presupune că discuţiile nu s-au purtat cu liniştea şi coerenţa ilustrate de textul col. Raţiu şi că problemele au fost puse, iar deciziile luate într-o anumită atmosferă de precipitare. Aici probabil că Gelu Voican Voiculescu are dreptate: „Eu am fost acolo, dar cred că eram cel mai ameţit dintre toţi, pentru că, după prima apariţie la TV a lui Iliescu, unde l-am şi văzut întâia oară, aceasta era prima situaţie concretă la care asistam. (…) Nici decizia de a numi noul organ de conducere Frontul Salvării Naţionale nu a fost stabilită şi convenită, la întrunirea de la CC continuând dezbaterile asupra denumirii. Rămâne însă de neînţeles cum şeful Direcţiei I a Securităţii, care depistase introducerea frauduloasă în România a manifestelor franceze cu Frontul Salvării Naţionale, cum ofiţerul care fusese informat despre manifestul sovietic semnat FSN de la Iaşi susţinea denumirea unei formaţiuni politice conspirative alese de miniştrii de Externe sovietic şi francez în 1987, în URSS!? Comportamentul colonelului Raţiu este foarte suspect. Informaţia despre propunerea lui Petre Roman nu este tocmai precisă, acesta făcând referire la Frontul salvării publice din timpul Revoluţiei franceze. Iliescu va anunţa atunci că se vor întoarce la sediul CC, unde, începând cu ora 17.00, va trece la organizarea Consiliului Provizoriu FSN, din care să facă parte şi opozanţi cunoscuţi ai regimului. Deciziile acestea s-au luat, aşadar, încă de la MApN, nu au fost găsite la CC, cum s-a acreditat prin înregistrările video făcute acolo. Totodată, Ion Iliescu a propus înfiinţarea unui comandament militar unic, al cărui şef a fost numit gen. Ştefan Guşă. Din acest motiv, în loc să rămână la conducerea Armatei, Guşă va pleca la CC împreună cu Ion Iliescu, la cererea acestuia, convins că acolo se concentrează nucleul noii puteri.

(Fragment din lucrarea „Istoria loviturilor de stat în România“, vol. 4, partea a II-a)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.