Milioane din sare topite în alte buzunare

Un raport al Curții de Conturi arată că directori aflați vremelnic la conducerea Societății Naţionale de Sare SA s-au axat mai mult pe îmbogățirea lor decât pe buna gestionare a firmei. Așa s-a ajuns ca, în prezent, angajații societății, aflați la limita de jos a subzistenței, să-și țipe din toți bojocii nemulțumirile. Autoritățile statului, deși au la îndemână toate pârghiile pentru a repune pe linia de plutire această bogăție a țării, se pare că dorm în bocanci.

Conform specialiștilor, în subsolul României există rezerve de sare care ar putea asigura întregii omeniri consumul pentru mai bine de o sută de ani. În anumite zone, zăcămintele întinse pe foarte mulți kilometri au grosimi de câteva sute de metri. Milenii la rând, strămoșii noștri au folosit-o pentru toate nevoile lor gospodărești, iar surplusul l-au vândut. Apoi, în ultimul secol, în jurul sării de bucătărie s-a construit o veritabilă industrie, în care sarea era prelucrată conform unor tehnologii complexe în cadrul unor combinate chimice care produceau o întreagă paletă de produse numite, generic, „clorosodice“. Produsele asigurau consumul pe piața internă, dar mergeau foarte bine și la export. Ultimii ani ai „Epocii de Aur“ au fost și cei mai productivi în această privință. După căderea regimului Ceaușescu și mai ales după ce unii politicieni s-au trezit să declare că întreprinderile construite pe vremea comuniștilor sunt doar niște mormane de „fiare vechi“, majoritatea vechilor întreprinderi s-au prăbușit ca la un joc de popice. Inclusiv întreprinderile care fabricau produse clorosodice. Mai mult decât atât, chiar și activitatea de extracție a sării s-a redus galopant. În ultimii ani, sarea se mai extrage doar din câteva saline deschise pe niște zăcăminte care sunt încă deosebit de bogate. Este vorba despre Slănic Prahova, Praid, Târgu Ocna, Ocnele Mari, Cacica, Ocna Mureș și Ocna Dejului. În câteva dintre acestea, alături de activitatea de producție, s-a dezvoltat și un sector turistic, al cărui obiect este vizitarea unor galerii care nu se mai exploatează. În ceea ce privește activitatea de producție și toate cele legate de aceasta, majoritatea acestor saline sunt subordonate și coordonate de către Societatea Națională de Sare (Salrom).

Mai ieftin decât producția

La un moment dat, politica economică păguboasă din alte domenii era cât pe ce să o cuprindă și pe cea privind exploatarea rezervelor de sare. Prin anii 2006-2007, austriecii au încercat să pună mâna și pe zăcămintele noastre de sare după aceeași „schemă“ pe care au folosit-o în cazul OMV Petrom. Prin anul 2007, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care deține 51% din Salrom, a decis că a venit vremea să privatizeze și această companie. Atunci s-a elaborat chiar și un proiect de hotărâre de guvern privitor la această companie națională. AVAS a propus ca mai întâi să fie vândute cele mai rentabile active ale Salrom, iar banii obținuți să fie utilizați pentru rentabilizarea restului activelor mai puțin eficiente. Chiar dacă atunci când AVAS a supus planul de restructurare spre aprobarea Adunării Generale a Acționarilor Salrom, planul a fost inițial respins, la sfârșitul negocierilor, planul a fost totuși aprobat, în urma votului pozitiv dat de acționarul majoritar. În acea perioadă, firma Salinen Austria și-a anunțat intenția de a achiziționa Societatea Națională a Sării – Salrom. În condițiile în care atunci autoritățile române nu au formulat o strategie de privatizare, austriecii de la Salinen au prezentat propria lor variantă de preluare. Ei voiau să cumpere salinele cu tot cu bazele de tratament existente într-unele dintre ele, baze care, atrăgând un mare număr de turiști, sunt ele însele o sursă bogată de venituri. În mod neașteptat, oferta făcută de austrieci a fost sprijinită și de liderii sindicali de la Romsal, unul din cele două sindicate din Salrom. În aceste condiții, aproape că nici nu mai contează că o parte dintre acei lideri s-au plimbat prin Austria, pe banii celor de la Salinen. Dar, spre deosebire de OMV Petrom, în cazul Salrom nu au reușit să preia controlul asupra resurselor românești de sare. Astfel că acum Ministerul Economiei deține 51% din capitalul social al Salrom, iar Fondul Proprietatea SA deţine restul de 49%.

Raportul Curții de Conturi

Spre sfârșitul anului 2016, ­Curtea de Conturi a României a publicat „Sinteza Raportului de audit al performanței privind concesionarea resurselor minerale ale țării în perioada 2011-2015“, care face referire la modul în care s-a efectuat exploatarea resurselor minerale raportat la interesele statului român. Printre altele, în acel document se menționează faptul că inspectorii Curții au constatat cazuri în care comercializarea resurselor minerale s-a făcut cu încălcarea legilor în vigoare. Inclus în capitolul dedicat resurselor minerale, Raportul face referire la cazul Societății Naționale a Sării, care, pe de o parte, a livrat sare pentru întreţinerea infrastructurii rutiere naţionale (achitată din fonduri alocate de la bugetul de stat) la preţuri de peste două ori mai mari decât preţurile de livrare la export (Ungaria, Serbia), iar pe de altă parte, a refuzat în mod constant să achite redevenţa în cuantumul prevăzut de legislaţia în vigoare. Iar asta s-a petrecut ca urmare a deciziilor luate de reprezentanţii AGA şi ai Consiliului de Administraţie. În schimb, în ceea ce privește exportul de sare, Curtea de Conturi menționează că, în perioada 2010-2012, SNS SA a livrat la export produsul „sare pentru drumuri“, conform contractelor încheiate cu partenerii externi, la prețuri cuprinse între 14,5 și 21 euro/tonă, așadar, la prețul de la poarta salinei – preț care nu acoperă nici măcar costurile de producție. Dar și că aceeași societate a livrat către CNADNR SA tot „sare pentru drumuri“ la prețuri cuprinse între 36,76 şi 39,36 euro/tonă. Între 2013 și 2015, SNS SA a livrat pentru export același produs la prețuri cuprinse între 20,2 și 29,2 euro/tonă, prețuri la care nu erau acoperite nici măcar costurile de producție. Iar în aceeași perioadă, a livrat către CNADNR același produs la prețuri cuprinse între 39,7 și 44,6 euro/tonă. Așadar, din motive neclare, SN a Sării a preferat să vândă ieftin la export și să vândă mult mai scump pentru consumatorii interni.

Pagubă la redevență

O altă problemă constatată de Curtea de Conturi se referă la achitarea redevenței cuvenite statului. În perioada cuprinsă între anii 2010 și 2013, SN a Sării SA a calculat redevenţa la un procentaj de 2% din valoarea producţiei miniere, la nivelul stabilit în licențele miniere. Dar nu a mai reactualizat valoarea acesteia conform prevederilor Legii nr. 262/2009 și a OUG nr. 102/2013, potrivit cărora societatea avea obligaţia să aplice o redevenţă pe unitatea de producţie minieră în cuantum de 0,08 euro pentru sare. Pentru perioada 2010-2013, ANAF a recalculat redevența minieră datorată bugetului de stat de către SN a Sării SA, stabilind o diferenţă de redevenţă minieră necalculată şi neachitată la bugetul statului de 30.690.354 lei, la care se adaugă dobânzi/majorări de 14.858.530 lei plus penalităţi de întârziere cifrate la 4.570.293 lei. Iar în anul 2016, SN a Sării SA a achitat diferenţa de redevenţă minieră în valoare de 38.102.686 lei. Pentru perioada cuprinsă între 1.01.2014 și 31.12.2015, Curtea de Conturi a recalculat redevenţa minieră datorată bugetului de stat de către SN a Sării SA și a stabilit o diferență de 20.035.618 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere în valoare totală de 16.890.757 lei, compusă din dobânzi cifrate la 10.134.454 lei plus dobânzi și penalități de încă 6.756.303 lei.

Sarea-n ochii DNA

În perioada februarie 2014 – noiembrie 2015, pe vremea când deținea portofoliul Ministerului Economiei, fostul premier Mihai Tudose a decis numirea lui Alexandru Duca, la bază inginer de transporturi, în fruntea Salrom. Ulterior, cercetările organelor de control au scos la iveală o serie de ilegalități pe care Duca le-ar fi comis aproape „pe bandă rulantă“. Ilegalități în urma cărora el s-a ales cu o plângere la DNA. Potrivit acesteia, Alexandru Duca, directorul Salrom, „a micșorat drastic cheltuielile de producție, reparare și întreținere utilaje, punând în pericol menținerea capacității de producție a societății, precum și dezvoltarea pe viitor“. Astfel, cheltuielile de producție ale societății au fost în anul 2015 cu 48% mai mici decât în 2014, în condițiile în care producția fizică în anul 2015 a fost cu 12% mai mare decât în anul 2014. Iar investițiile propuse pentru anul 2015 au fost executate în proporție de 32,9%, constituind astfel un adevărat sabotaj la adresa societății. Aceste acțiuni au fost făcute cu acordul Consiliului de Administrație, unde Fondul Proprietatea pretinde, an de an, un profit cât mai mare pentru a-și lua dividende cât mai mari. În anul 2016, a propus, pentru el și pentru membrii CA și AGA, o creștere salarială de 15%. În schimb, pentru angajații societății a lăsat să i se scurgă printre degete o creștere salarială pricăjită, de numai 0,6%. De asemenea, în cursul anului 2015, Duca nu a luat niciun fel de măsuri pentru a îmbunătăți activitatea sucursalelor Cacica și Ocna Mureș. Iar asta a adus statului român un prejudiciu de 24.090.234 lei. Tot el mai este acuzat și că ar fi modificat „organigrama societății, cu scopul vădit și declarat de a scăpa de profesioniștii care i se împotriveau cu argumente tehnice și economice, modificând direcții, compartimente și sectoare, distrugând tot ce funcționa în societate și sucursale, sabotând activitatea lor economică“. Iar acestea nu sunt singurele acuzații care i se aduc. Duca a mai fost suspectat că „nu a respectat Hotărârea Curții de Conturi a României din Decizia 18/31.05.2013, precum și Actele de control ANAF din anul 2015 cu privire la plata diferenței de redevențe miniere datorate statului pentru perioada 2009-2012, în valoare de 50.119.000 lei, dar și diferența de drepturi salariale acordate ilegal salariaților, în aceeași perioadă, în valoare de 32.239.000 lei“. Neplata acestora s-ar fi făcut în mod deliberat, cu sprijinul Consiliului de Administrație, pentru a nu diminua profitul societății pe anul 2015, profit care, nediminuat, a determinat ca directorul general să obțină un venit de 355.000 lei în anul 2015 (s-a plătit performanța de realizare a profitului conform contractului de mandat, în condițiile în care are un are salariu fix lunar de 14.500 lei și, pe criterii de performanță, încă 14.500 lei lunar).

Salarii preferențiale

Salarizarea angajaților s-a făcut și în anul 2015 fără a se ține cont de hotărârea Curții de Conturi, plătindu-se în cursul acelui an drepturi necuvenite în valoare de 12.345.678 lei. Acest lucru l-a făcut pentru a-și asigura sprijinul Federației Sindicale Salroca pentru a fi păstrat în funcția de director general. Tot pentru a-și fideliza o serie de angajați și lideri de sindicat, au fost acordate prime ilegale în valoare de 654.000 lei. În anul 2015 societatea a angajat 35 de persoane la sediul central, pe niște salarii uriașe. Tot în anul 2015, câștigul mediu la sediul central a fost de 8.120 lei, în timp ce la sucursale a fost de numai 2.015 lei. Anchetatorii au stabilit că oamenii de la sediul central îi ofereau lui Duca diverse sume de bani, prin intermediul unor contracte de consultanță oferite de o firmă a unui apropiat al lui Duca, dar, deocamdată, nu s-a auzit despre un dosar deschis pe numele lui Duca, dosar care să fi ajuns pe masa judecătorilor.

Vânzare cu dedicație

Aceeași Sinteză a abaterilor constatate de Curtea de Conturi la Societatea Națională a Sării SA (SNS) arată că nu au fost respectate prevederile legale privind vânzarea unor active, în speță două apartamente situate în București. SNS SA a vândut și, culmea, tot ea a achitat taxele notariale în valoare de 6.698 lei pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 5.007/18.11.2004 și 5.008/18.11.2004. Vânzarea apartamentelor s-a făcut cu plata în 300 de rate (25 de ani) lunare, fără a fi constituite garanții îndestulătoare. Ca și când asta nu ar fi de ajuns, apartamentele au fost vândute la pachet cu bunurile aflate în dotare și înregistrate ca mijloace fixe, pe inventar, în valoare de 52.114 lei.

Decontări, pază și moloz

O altă abatere constatată de inspectorii Curții de Conturi a arătat că nu au fost respectate prevederile legale privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate cu ocazia deplasărilor efectuate de directorul general, iar SNS SA a acceptat la plată cheltuieli în sumă de 4.814 lei, mese de protocol în valoare de 1.035 euro și de 390 dolari. Aceeași conducere a SNS SA a plătit fără număr o firmă de pază. Inspectorii Curții de Conturi au constatat că SNS SA a acceptat decontarea unui număr de 12.829 de ore, peste numărul posibil de efectuat, precum și majorarea tarifului pentru serviciile de pază în alte condiții față de cele stabilite prin contractul inițial încheiat cu entitatea. Au fost achiziționate servicii de pază și intervenție în valoare de 989.537 lei, fără TVA.

O altă abatere a constat în nerespectarea prevederilor legale privind atribuirea unui contract de lucrări de demolare a unor construcții unui operator care nu îndeplinea condițiile de calificare, precum și acceptarea la plată a facturilor în sumă totală de 1.780.548 lei, fără a avea la bază documente din care să rezulte cantitățile de moloz rezultate în urma demolării, efectiv transportate, și tariful aplicat.

Instanțele i-au trimis la plimbare

Împotriva constatărilor și măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, conducerea Societății Naționale a Sării SA a depus contestații la toate instanțele.

Deciziile magistraților au fost de respingere pe bandă rulantă a acestor contestații, în schimb nimeni nu a mișcat un deget pentru recuperarea acestor prejudicii, deși legea spune că administratorul poate răspunde cu bunurile personale pentru proasta gestionare a societății.

Sarea, transformată prin șpagă în bijuterii

Procurori ai DNA Cluj i-au trimis în judecată pe Georgel Mihuț, fost director al Salinei Ocna Dej, acuzat de luare de mită și complicitate la spălare de bani; Elena Lucia Tanasă, fost director vânzări, logistică, parteneriate la SNS SA, sub acuzaţia de luare de mită; Călin Mitică, om de afaceri ce controla SC Transferoviar Grup SA, sub acuzația de dare de mită și spălare de bani; Kinga Mădărășan, fost director general la SC Transferoviar Grup SA, sub acuzația de dare de mită; Adriian Ștefan, fost director de infrastructură SC Transferoviar Grup SA, pentru complicitate la dare de mită, complicitate la spălare de bani și complicitate la dare de mită; Cosmin Adrian Ianchiș și Cornel Eugen Miclea, administratori ai unei societăți comerciale, pentru complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită și complicitate la spălare de bani. În rechizitoriu, procurorii au reținut că „în perioada 07.07.2011 – 11.12.2013, Călin Mitică a dispus remiterea cu titlu de mită, în nouă tranșe succesive, a sumei totale de 87.841,59 lei către Mihuț Georgel, pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele de afaceri ale SC Transferoviar Grup SA în relația cu Salina Ocna Dej. Acest «sprijin» consta în obținerea atribuirii, de la autoritatea contractantă Societatea Națională a Sării Salrom SA sau de la Salina Ocna Dej (structură din cadrul acestei societăți naționale), a unor contracte de lucrări și servicii, precum și derularea acestora în condiții favorabile intereselor SC Transferoviar Grup SA. Remiterea sumelor de bani a fost efectuată indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către SC Transferoviar Grup SA a unor facturi fictive emise de societatea comercială administrată de Ianchiș Cosmin Adrian și Miclea Cornel Eugen. Ulterior, sumele astfel transferate au fost retrase din contul bancar al firmei respective și predate în numerar lui Mihuț Georgel. În acest mecanism, un rol important l-a avut inculpatul Ștefan Adriian, care a pus în practică deciziile lui Călin Mitică privind remiterea celor 87.841,59 lei, în sensul că a inițiat organizarea efectivă a circuitului financiar disimulat. În datele de 13 decembrie 2012 și 7 noiembrie 2013, Mădărășan Kinga, în calitate de director general la SC Transferoviar Grup SA Cluj-Napoca, a remis cu titlu de mită Elenei Lucia Tanasă, în calitate de director vânzări, logistică, parteneriate în cadrul Societății Naționale a Sării SA, bijuterii din aur în valoare totală de 10.000 lei, o parte dintre acestea fiind procurate de Ștefan Adriian“.

Prevederi din OUG 109/2011: Ordonanța care sărăcește legal societățile publice

Merită să citiți cel puțin câteva articole și prevederi dintr-o ordonanță de urgență care a generat pagube și haos în societățile comerciale cu capital de stat. Și pentru a cărei menținere în vigoare luptă la greu Fondul Proprietatea, ambasadorii țărilor europene, Comisia Europeană și ONG-urile interesate.

Cel mai grăitor exemplu îl reprezintă Societatea Națională a Sării. În 2016, Guvernul României cedează 49,5% din acțiunile Societății Naționale a Sării către Fondul Proprietatea, alături de alte acțiuni valoroase (cum ar fi Oil Terminal), într-o manieră care acum ar trebui studiată, înțeleasă și corectată. Fondul Proprietatea a numit directorul general în persoana lui Matei Dumitru, care și-a început activitatea în primăvara anului 2016. Și lucrat având un contract pe 4 ani, valabil până în 2020. El s-a dovedit a fi un artist în exploatarea tuturor lacunelor din legislația cârpită și improvizată din România. Astfel că în contract se prevede că revocarea directorului general „fără justă cauză“ îi dă acestuia dreptul de a primi o compensație pentru perioada  neexecutată din contract, reprezentând 24 de indemnizații lunare fixe, iar dacă revocarea intervine în ultimul an, societatea va de două ori indemnizația lunară fixă pentru fiecare lună rămasă neexecutată. Domnul director de la Sare câștigă pe lună (salariu plus părți variabile) în jur de 9.000 euro. El are un salariu fix de 13.960 lei, la care se adaugă o valoare totală anuală de 12 ori remunerația fixă lunară, plus alte componente pentru obiective anuale (18 salarii), plus cheltuieli de cazare, diurnă, mașină de serviciu, secretară, telefon mobil, calculator, asigurare tip D and O pentru o valoare de 500.000 euro pe an, pe cheltuiala societății. Are dreptul, el și familia lui, la o asigurare medicală privată de 500 lei pe lună și multe altele. Parametrii de contract sunt atât de mici, încât își face fluierând banii.

La toate acestea se mai adaugă plata unei chirii în sediul central pentru un număr disproporționat de salariați. Într-un imobil închiriat, plătește o chirie enormă pentru 25% din salariații cu studii superioare și cheltuieşte din bugetul societății inclusiv pentru modernizarea apartamentelor. Plătește 14 juriști care pierd cu succes procese în instanță. În aceste zile, SNS are în derulare achiziționarea unui soft de gestiune de 7,5 milioane lei.

În același timp, sprijinul acordat polonezilor de la PCC, cei care au cumpărat uzinele sodice Govora (extrem de preocupați de soarta Oltchim), bate la ochi. Aceștia primesc saramură la jumătate de preț față de Oltchim, pe conductele din proprietatea Oltchim.

În plină iarnă, sucursala de la Slănic a intrat în grevă pentru că salariații au solicitat creșteri de salarii, ei  având venituri între 1.790 şi 2.000 lei, în timp ce la sediu, directorul de producție și de marketing  au salarii cuprinse între 9.000 şi 11.000 lei.

Descurcărețul director de la Sare a  învârtit-o. Ba că nu ajung banii, ba că bugetul nu permite și că nu este aprobat. Așa se explică de ce minerii n-au mai scos sare, iar societatea a rămas fără sare pentru drumuri.

La sfârșitul negocierilor pentru salarii, directorul Dumitru Matei a ieșit în huiduielile minerilor și sub protecția a două echipaje de poliție.

La SNS, conform faimoasei OUG 109/2011, treaba merge ca la TAROM, ca la Oil Terminal (unde Matei Dumitru a lăsat aceleași urme). Adică ineficient, subiectiv și extrem de interesat de ale sale.

Cornel Nistorescu

ART. 14 (1) Membrii consiliului de administraţie îşi exercită mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator. (2) Administratorul nu încalcă obligaţia prevăzută la alin. (1), dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul regiei autonome şi pe baza unor informaţii adecvate. (3) Decizie de afaceri, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, este orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea regiei autonome.

ART. 38 (1) Remuneraţia directorilor este stabilită de consiliul de administraţie şi nu poate depăşi nivelul remuneraţiei stabilit pentru membrii executivi ai consiliului de administraţie. Ea este unica formă de remuneraţie pentru directorii care îndeplinesc şi calitatea de administratori.

Art 38 (3) Indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari aprobaţi constituie elemente faţă de care se determină componenta variabilă a remuneraţiei pentru directorii societăţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.