Moment crucial pentru Brexit

Marea Britanie a publicat joi o lege-cheie pentru ieşirea din Uniunea Europeană, care detaliază cum va transpune Guvernul legislaţia UE în cea britanică, pentru a pune capăt supremaţiei Curţii Europene de Justiţie, relatează Reuters.

Legea stabileşte şi atribuţiile prin care miniştrii, cu aprobarea Parlamentului, pot corecta legile pentru a se asigura că funcţionează. Aceste atribuţii vor expira la doi ani după ce Marea Britanie iese din UE, în martie 2019.

Cunoscută anterior drept legea retragerii din Uniunea Europeană, acest proiect legislativ este considerat crucial pentru strategia de Brexit redactată pe Downing Street.

În acest sens, legea abrogă legea Comunităţilor Europene din 1972, prin care Marea Britanie a aderat la Uniunea Europeană.

De asemenea, legea abrogă supremaţia legislativă a Bruxellesului şi converteşte legile europene în legislaţia britanică.

Această lege de abrogare ar urma să fie dezbătută abia la toamnă, dar va trebui să intre în vigoare până la data ieşirii Marii Britanii din UE.

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a explicat că legea va permite o ieşire ”cu maximum de certitudine, continuitate şi control”.

”Este una dintre cele mai importante legi care a trecut vreodată prin Parlament şi este o piatră de hotar în procesul retragerii din Uniunea Europeană. Dacă muncim împreună în interesul naţional, atunci ne putem asigura că vom avea un sistem legal complet funcţional în ziua în care ieşim din UE”, a declarat ministrul Brexitului.

Însă, liberal-democraţii i-au ameninţat pe conservatori că se vor confrunta cu o opoziţie mai mare decât cea pe care au întâlnit-o când au încercat să treacă legea de declanşare a Brexitului prin Parlament.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.