
UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, în primul său răspuns public de la atacurile din cursul nopţii, că ţara „va învinge”.
„Am interceptat. Am blocat. Împreună vom învinge”, a scris premierul într-o scurtă postare pe X.
Israelul şi ţările aliate „au dejucat” atacul iranian împotriva teritoriului său şi au interceptat „99% dintre tirurile” cu rachete şi drone, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, informează AFP şi dpa.
„Atacul iranian a fost dejucat (…). Am interceptat 99% dintre tirurile asupra Israelului”, a declarat contraamiralul Daniel Hagari într-o alocuţiune televizată, după un atac masiv întreprins de Iran, în timpul căruia acesta a lansat peste 200 de drone şi rachete în direcţia Israelului.
Nicio dronă, nicio rachetă „nu a pătruns pe teritoriul Israelului”, în timp ce doar câteva rachete balistice „au pătruns şi au lovit uşor baza de la Nevatim”, a continuat contraamiralul. „Baza este în continuare activă şi pistele sunt utilizate pentru aterizări şi decolări”, a subliniat el.
„Împreună cu SUA şi alţi parteneri, am reuşit să apărăm teritoriul statului Israel”, a declarat la rândul său ministrul apărării israelian Yoav Gallant, precizând că „au fost cauzate foarte puţine pagube”, acesta fiind „rezultatul operaţiunilor remarcabile ale forţelor de apărare israeliene”.
„Campania nu s-a încheiat încă”, a amintit ministrul, după ce a avut o reuniune de urgenţă cu responsabili ai apărării israeliene.
Benjamin Netanyahu a avut o convorbire telefonică cu preşedintele SUA Joe Biden, în noaptea de sâmbătă spre duminică, despre atacul fără precedent lansat de Iran împotriva Israelului, a anunţat biroul premierului israelian, relatează AFP.
Netanyahu l-a contactat telefonic pe preşedintele american în urma unei reuniuni a cabinetului de război israelian consacrată atacului masiv cu drone şi rachete lansat de Iran de pe teritoriul său.
Președintele Biden i-a spus lui Benjamin Netanyahu, în timpul unei convorbiri telefonice de sâmbătă, că Statele Unite nu vor sprijini niciun contraatac israelian împotriva Iranului, a declarat pentru Axios un oficial de rang înalt de la Casa Albă. Biden și consilierii săi de rang înalt sunt foarte îngrijorați că un răspuns israelian la un atac al Iranului asupra Israelului ar duce la un război regional cu consecințe catastrofale, au declarat oficialii americani.
Pozitia oficială
Joe Biden a dat asigurări Israelului cu privire la sprijinul său „neclintit” în faţa atacului Iranului. „Angajamentul nostru faţă de securitatea Israelului în faţa ameninţărilor din partea Iranului şi a aliaţilor săi (din regiune) este neclintit”, a scris preşedintele american pe platforma X, postând o fotografie a unei reuniuni de urgenţă cu echipa sa de securitate naţională de la Casa Albă.
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a condamnat atacul şi a cerut Iranului „să oprească imediat orice alte atacuri, inclusiv din partea forţelor sale”.
El a adăugat că SUA nu „caută un conflict” cu Iranul, dar a adăugat că „nu va ezita să acţioneze pentru a ne proteja forţele şi pentru a sprijini apărarea Israelului”.
Austin a precizat că forţele americane „vor rămâne poziţionate pentru a proteja trupele americane şi partenerii din regiune, pentru a oferi un sprijin suplimentar pentru apărarea Israelului şi pentru a spori stabilitatea regională”.
Israel’s war cabinet is convening at the IDF HQ in Tel Aviv. pic.twitter.com/OqM95bFX5s
— Emanuel (Mannie) Fabian (@manniefabian) April 13, 2024
@gelu:
Parca spuneai ca erau 2 rachete si ai dat si un videoclip. Acum ai vazut 3. Cind eu iti spuneam sa lasi iarba si sa o dai pe mahorca. Se armonizeaza si cu copeucile…
NU TE INTELEG !
Oficial se spune ca IRAN-ul a atacat FARA MOTIV ISRAELUL, stat pasnic in zona !
Explica-te !