Numărul protestatarilor de la Cluj şi Timişoara a depăşit 10.000

Protestatarii din Cluj şi Timişoara au blocat străzile centrale ale celor două localităţi, numărul oamenilor care protestează depăşind 10.000. La Sibiu sunt în stradă aproape 1.000 de oameni care cer demisia lui Liviu Dragnea, în timp ce la Iaşi protestează 2.000 de persoane.

La Cluj-Napoca protestarii au plecat în marș spre cartierul Mărăşti, blocând traficul rutier pe Bulevardul Eroilor și pe calea Dorobanților.

Oamenii strigă ”Cinste lor clujenilor” şi „Rușine să vă fie”. Numărul protestatarilor a depăşit 5.000 de persoane.

Şi la Timişoara numărul manifestanților a trecut de 5.000. În jurul orei 19.40, protestatarii au pornit într-un marș prin centrul orașului, blocând un sens de mers pe o stradă centrală.

Aproximativ 1.000 de sibieni protestează, sâmbătă seara, în Sibiu, față de modificările legilor justiţiei. Oamenii cer demisia președintelui PSD, Liviu Dragnea. Sibienii au venit la protestul din Piața Mare din Sibiu și spun că vor ca modificările legilor justiției să fie retrase, iar Liviu Dragnea să demisioneze.

Protestatarii au venit cu steaguri și vuvuzele și scandează ”Hoții, hoții”, ”În democrație hoții stau la pușcărie”, ”Nu stați la căldură, și pe voi vă fură”, ”PSD ciuma roșie”, ”Demisia” sau ”Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”.

În jurul orei 19.40, protestatarii au pornit în marș pe străzile Sibiului. Ei vor străbate aproximatic 5 kilometri, din Piața Mare, spre Piața Unirii, apoi Calea Dumbrăvii, bulevardul Mihai Viteazu și retur.

”Nucleul dur” al protestatarilor din Sibiu participă la protestul de la București. Mai mulți sibieni care vin zilnic la flash mob-ul din fața PSD Sibiu au plecat cu trenul la București și transmit live pe Facebook modul lor pașnic de a protesta, sub forma unor dezbateri. Sâmbătă seara, membrii comunității ”Vă vedem din Sibiu” dezbat, la București, din fața Teatrului Național, modul în care se face politică în România, alături de filozoful Gabriel Liiceanu și de scriitorul Mircea Cărtărescu.

La Galaţi protestează aproximativ 1.000 de persoane, care s-au adunat în fața Prefecturii și apoi au plecat în marș pe principalele străzi ale orașului.

Deși este frig și ninge, gălățenii au venit în număr mare la protest, strigând ”PSD, ciuma roșie”, ”Hoții” și ”Uniți, salvăm toată România”.

La Iaşi sunt în stradă peste 2.500 de oameni. Aceştia s-au adunat în Piața Unirii și au pornit în marș spre sediul PSD. Ieşenii scandează ”Jos corupția! Rezistăm nu cedăm!”, ”Nu vrem să fim o nație de hoți”, ”Vrem autostradă, nu penali pe stradă” sau ”Hoții la închisoare, nu la guvernare”.

Protestatarii din Iaşi cer alegeri anticipate.

La Arad protestează aproximativ 500 de persoane, iar la Braşov 900.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

17 Comentarii

  1. Cifrele Comunicate reprezintă un bun “barometru” privind suma frustraților care “vor să ia parte și ei la discuție” și a gură cască. Se pare că în provincie apropierea de granița de vest contaminează spiritul de hoardă. Bucureștenii au avut din vremurile evocate de Caragiale un număr de “cauzași” la care s-au alăturat mulțimea de conu Leonida: “Zic: gătește-te de grab’ Mițule, și…hai și noi pe la revuluție. Ne îmbrăcăm, domnule, frumos, și o luăm repede pe jos păn’ la teatru. …să te ferească Dumnezeu de furia poporului…Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău și lume, lume…de-ți venea amețeala nu alceva. / Efimița: Bine că nu am fost la București în vremea aia!…/ Leonida: Ba nu zi asta…puteai trage un ce profit.” Vedeți, și atunci ca și în zilele acestea din furie “poporul” se alege cu un ce profit!

  2. Intr-un oras cu 500.000 de locuitori , oras in care nici o data PSD nu a castigat in alegeri, au iesit in strada 5000. 1%.

  3. Stiam ca Banatu-i fruncea dar nu si mintea! Cat despre clujeni, oare bancurile cu ardeleni or fi doar bancuri?

  4. De ce mai votam ? Daca contează cine iese in strada ? Democrație este la vot ? Sau în stradă ? …va explic eu ..când e lume și în stradă și la vot ..este totalitarism …că cei ce au votat PSD nu suporta #rezist …dacă se revolta pe PSD înseamnă că validează rezist …și nu are cine sa formeze o grupare a oamenilor cinstiți și scârbiți de tot circul mediatic ..politic ieftin ..PNL este prafff PSD praf și pulbere USR sunt clovni ..iar omul serios din tara asta se întreba ce dracu mai caută în țara asta ??? Nici macar sa ne revoltam numai putem ..vă dați seama ? Unde duc toate ?? In plină democrație TRAIASCA PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT !

  5. Locuiesc intr-unul dintre orasele pomenite pt care ati dat cifre . Daca ati aplicat acelasi factor de multiplicare si pt alte orase , m-am lamurit : fissss!

    • POTI SA TE DUCI LA CULCARE ! SOMN USOR ! iES TREI PAIE LA PLIMBARE IN ORASUL TAU SI GATA – DEMONSTRANTI PENTRU ?.
      LA VOI LA ORA 20.00 NU MAI ESTE NIMENI PE STRADA, ASA CA ………. MATEMATICA NU GRESESTE !

  6. Adevar va spun ca prostia s-a nascut in transilvania si ca banatu-i fruncea!

  7. Si revolutia a pornit tot din Timisoara, de la un mic numar de oameni satui de cei care erau alesi! PSD a obtinut cam 10-15% din voturile romanilor asa ca nu prea ajuta procentele

    • Loviluția o fi pornit de la Timișoara dar timișorenii au fost doar actori, regizorul era în altă parte.

  8. domne, eu vreau sa iasa in strada rezistentii in fiecare zi! asa se va topi zapada de pe carosabil cu economii! brava, ba! hai sa nu intram in jocul kafkian al organizatorilor si celor care manipuleaza prostimea. nu are rost. nu va incrincenati ca ine si ce voteaza. luati drept ceea ce este: unii au interes sa pastreze puterea si controlul, prostimea nu intelge asta si se da in stamaba. nu e niciun pericol pentru cei de la putere numai daca nu fac ceea ce trebuie adica sa adopte cit mai urgent legile justitiei!

  9. Nu stiu, dar cred ca fiecare ar trebui sa isi aminteasca vorbele lui Isus: „Cel care se considera curat sa ridice piatra si sa arunce primul”. Toti politicienii sunt vinovati, doar ca la noi legile nu se aplica la fel pentru toti. Toti sunt „penali”ca sa il citez pe Iohannis : de la Iohannis care prin uz de fals a intrat in posesia caselor pe care in campania electorala afirma ca le-a cumparat din banii de meditatii, dar n-a prezentat fisa fiscala sa vedem ce impozit a platit statului roman pentru veniturile realizate (deci daca n-a fost hot, a facut evaziune fiscala), la betivul de Basescu care a facut praf flota, si-a repartizat casa desi nu avea dreptul, si-a insusit terenuri prin spalare de bani, Orban care stiindu-se cu sula in coaste incearca sa ii faca pe plac Lulutei, Macovei, Nastase, Ciolos, Dragnea si toti ceilalti, ca sa insir doar cativa. Au reusit sa faca din romani cetateni de rangul doi ca sa nu zic mai multe.
    Care articole din legile justitiei au fost modificate si nu ar fi trebuit modificate?
    Cine vrea ca in vremurile astea tulburi in toata lumea, in anul Centenarului, sa arunce Romania in haos?
    Strigati „Jos PSD-ul”, dar ce puneti in loc? In afara de Daniel Zamfir n-am vazut niciun alt politician din opozitie cu un proiect concret care sa vrea binele acestei tari.
    As vrea ca fiecare sa afirme ca un american celebru : „Inainte de a intreba ce a facut tara pentru tine, intreaba-te ce ai facut tu pentru tara”. As vrea ca in anul Centenarului toate partidele sa ajunga la un consens, sa colaboreze pentru realizarea unui proiect de tara pentru a face „Romania first again” ca sa preiau ideea unui alt american celebru.

    • Străinii au dreptul legitim de a lua decizii în colonia Românica, acest drept este conferit de proprietatea a mai mult de 60% din activele coloniei. Este ca la mine în sereleu. Eu dețin activele eu iau deciziile, nu decide directorul pe care l-am angajat, el doar administrează. Guvernanții doar administrează colonia, deciziile sunt luate de proprietarii coloniei. Corect ar fi ca proprietarii să și administreze. Dar nu-i avantajează. Ar lua naștere o mișcare de eliberare națională de sub jugul colonial, sentimentele xenofobe ar înflori, deci au nevoie de un țap ispășitor, de un vinovat de serviciu, pentru toate problemele cu care se confruntă populația. Iar acest țap ispășitor este pesedeul care, spre satisfacția proprietarilor, și-a luat rolul în serios. Dacă pesedeul n-ar exista, cu siguranță, Brucselul l-ar inventa!

  10. Azi noapte la Antena 3, PRMistul Codrin Stefanescu de la PSD a anuntat ca PSD va scoate imediat 2 MILIOANE de oameni in strada, care sa apere hotiile lor!
    Mihai Gadea, Mircea Badea, Radu Tudor si Bogdan Chiriac au dormit fericiti dupa anunt!
    Mircea Badea a spus chiar ca va participa la protestele PSDiste, aseara NU a avut CURAJUL sa iasa pe strada!
    Hai cu Milioanenele de protestatari PRO-PSD, sa se auda pe de Pluto!!!

  11. Răsturnarea unui regim şi înlocuirea cu altul se face prin vot.Nu se poate răsturna rezultatul unor alegeri recunoscute de toată lumea ca fiind democratice,de o minoritate prin manifestaţii de stradă care pot fi interpretate în multe feluri.Eu zic că la vot trebuie căscaţi bine ochii şi votat cu capul nu după interese minore gen găleată,mici şi bere.După se răcneşte degeaba.Aşa e în cazul oricărui partid care ar veni la putere la noi sau a unei alianţe că văd că majorităţi nu-s.

    • Moșule, dacă un protest reușește să schimbe un regim atunci se numește revoluție iar dacă nu reușeste atunci sunt teroriști. Vezi cât de subțire este granița dintre revoluție și terorism!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.