O fabuloasă expoziţie Brâncuși la Muzeul de Artă Modernă din New York

La Muzeul de Artă modernă (MoMA) de la New York găzduieşte personala Constantin Brancusi Sculpture. Ar fi fost suficient doar numele celui mai mare sculptor al secolului XX. N-am văzut nici un adaos la numele lui Giacometti și retrospectiva lui de la Guggenheim, unde nu există fotografii ale atelierului, autoportrete, documente sau o guașă în expoziție, ca în expoziția dedicată lui Brâncuși(1876-1957), de la MoMA.

Publicul va putea vedea expoziția până în 18 februarie, anul viitor. Sunt expuse 11 sculpturi, 9 din ele aparținând colecției MoMA: Măiastra, creată în anii 1910-1912,  Young Bird și Bird in Space, din 1928, Mlle Pogany, versiunea din 1913, The First Cry, 1917, Endless Column, versiunea din 1918, The Newborn, versiunea din 1920, Socrates, sculptat în 1922, The Cock, în 1924. Coloana fără sfârșit, versiunea din 1918, sculptată în lemn de stejar, apare și pe micul pliant al expoziției, cu cele trei module încheiate la capete cu câte o jumătate de modul.

Statuile lui Brâncuși huzuresc în galeria de la MoMA. Dar și așa, caut să mă strecor printre vizitatori ca să rămân singură față în față cu ele și să le văd din cât mai multe unghiuri posibile. E multă lume.

The First Cry e un bronz din 1917. Brâncuși a folosit la turnare sculptura în lemn, The Head of a Child (1914-1915), care era o parte din sculptura The First Step din 1914. Forța de a aduce imaginea la esență, transformarea sculpturii în ideogramă marchează anii aceștia în care Brâncuși impune un nou limbaj pietrei, lemnului, bronzului, părăsind mimesis-ul, figurativul și modelajul în ipsos. În expoziție este și un desen pe hârtie, Stydy related to the First Step , datat 1913. Așa se vede foarte limpede felul în care artistul alege două intervenții decisive în ovalul capului, tăietura oblică severă dinspre creștet spre gură, care exprimă disconfort și gura uriașă, scobită adânc în țipăt.

The Newborn este prima versiune în bronz din 1920, după sculptura în marmură din 1915. Ea va fi expusă abia din luna noiembrie 2018, înlocuind The Ffirst Cry care a fost luată cu împrumut dintr-o colecție privată.

Mai rar vedem în expoziții sculptura Young Bird dăruită Muzeului de Artă Modernă de soții William A. M. Burden. Cred că nu am văzut această sculptură decât la MoMA, după ce am încercat să mi-o imaginez din cataloage și s-o asociez cu sculpturile capului de copil, ale nou-născutului și primului strigăt. O infinită tandrețe însoțește aceste sculpturi care unesc primordialitatea cu inocența raiului și copilăriei. Bronzul lustruit sugerează forma oului care s-a spart, din care a țâșnit pasărea tânără, o pasăre al cărei trup nu a luat încă forma acelui fuselaj al  zborului spre văzduh. Aripile ei sunt încă lipite de coajă și mai păstrează forma oului din care abia au ieșit.

Sculptura turnată în bronz Young Girl reprezintă o excepție în cadrul temelor abordate de Brâncuși care concepe, de regulă, lucrările în serii, producând mai multe versiuni. Există doar trei lucrări care se numesc Young Girl, una de marmură, din 1925,după care a turnat bronzul din expoziție, în 1928, și o lucrare din marmură mai mare, datând din 1929. Brâncuși a creat un piedestal original pentru această sculptură, făcut dintr-un cub din piatră (limestone) și o bază de lemn asemănătoare cu o coloană infinită, dar având modulele semicirculare, cel de sus și cel de la bază, asemeni unui cilindru tăiat pe verticală, folosit cu latura unde s-a făcut tăietura ca să susțină, în partea superioară, cubul de piatră și, în partea inferioară, pentru a sta pe podea. La mijlocul acestei baze de lemn, a păstrat cilindrul întreg cu circumferințele așezate către fața și spatele sculpturii.

Întotdeauna m-a impresionat sculptura în lemn de stejar intitulată Socrates din 1922, aflată din 1956 în colecția Fundației Simon Guggenheim. Am privit întotdeauna îndelung  această sculptură tăiată și cioplită direct în lemn de stejar, care are un soi de cap uriaș ce se sprijină pe o coloană din trei module cilindrice, strânse și ușor rotunjite, la extremități, ce se încheie cu o bază în formă de clopot. Sculptura e așezată pe un piedestal de  de piatră.

Lemnul sculptat ne dezvăluie cioplitura lui Brâncuși și textura ei ușor solzoasă. Când mă îndepărtez puțin îmi pare că văd o lupă imensă, a cărei lentilă măritoare e sugerată de golul săpat în lemn, o gură căscată, o fereastră sau pâlnia unei urechi ce aude totul, irisul ca un hău într-un glob ocular atotvăzător, ochiul ciclopic.  Am aflat mai târziu povestea sculpturii Socrates. Brâncuși ar fi spus despre Socrates: ”Nimic nu-i scapă marelui gânditor. El știe totul, vede totul, aude totul. Ochii lui sunt în urechile lui, urechile lui sunt în ochii lui”. Această sculptură exprimă admirația a lui Brâncuși pentru gânditorul grec din Antichitate și  face aluzie la prietenia marelui sculptor cu Erik Satie, compozitorul  care a scris opera Socrate, finalizată în 1918, și pusă în scenă,  la Paris, în 1920. Brâncuși, mai tânăr decât Satie cu zece ani, a fost impresionat de această dramă simfonică în trei părți, bazată pe dialogurile lui Platon. Brâncuși îl numea pe Erik Satie Socrate, în vreme ce compozitorul îi spunea Platon.

Socrates e prima sculptură în lemn achiziționată de MoMA, Alfred H. Barr Jr, directorul fondator al muzeului fâcând toate eforturile și diligențele  pentru a achiziționa această lucrare.

The Blond Negress II, din 1933, e un portret de bronz care pune accent pe protuberanța buzelor. Are un piedestal făcut dintr-un cilindru de marmură albă, așezat pe un bloc cu patru brațe, ca o cruce masivă culcată, din marmură, piatră și două părți din lemn sculptat cu o volumetrie complexă, cu părți rectangulare, scobituri adânci, elemente circulare, ce lasă la vedere textura lemnului și loviturile de bardă sau urma uneltelor de cioplit mai mici. Piedestalul de lemn al Negresei blonde este o sculptură în sine, ce ne dezvăluie meșteșugul străvechi al cioplitorilor tradiționali, pus în slujba sculpturii de avangardă, modernă. Dintr-un unghi, Cocoșul și Negresa blondă aproape că se suprapun și privesc în contrast tăietura în trepte a Cocoșului și baza de lemn pe care stă Negresa blondă, ca pe un stâlp de poartă înstărită. Acestă sculptură folosește cele patru materiale în care a lucrat Brâncuși, bronzul, marmura sau piatra, lemnul, ca un stăpân al tainelor și expresivității materiei reduse la esențe.

Negresa blondă face parte dintr-o serie, care a fost începută în 1923, inspirată de o femeie africană pe care artistul a întâlnit-o la un târg din Marseilles, cum susțin brâncușologii. Din serie face parte și Negresa albă, The White Negress I(1923), o superbă lucrare, sculptată într-o marmură albă cu veniaturi, pe care am văzut-o  la Muzeul de Artă din Philadelphia. A făcut parte din colecția Louise și Walter Arensberg.

A propos de serii, la Muzeul  de Artă Modernă din San Francisco am văzut The Blonde Negress din 1926, capul de bronz cu buzele țuguiate era așezat pe un piedestal negru, apoi urma piedestalul de piatră (limestone) așezat pe o bază făcută din lemn sculptat.

The Cock, sculptat în lemn de cireș sălbatec, în 1924, îți taie respirația. A mai avut și alte două versiuni care nu s-au păstrat, existând și o tentativă de a impune un fals al Cocoșului, care folosea informația că artistul a creat și alte versiuni. Ultima sculptură din ipsos a fost Le Grand Coq, lucrare terminată la Paris, în 1949. Brâncuși și-a dorit să realizeze opera la o scală monumentală. El ar fi spus „Le Coq c’est moi!”/ „The Cock is me!”,  parafrazând adagio-ul lui Flaubert „Madame Bovary c’est moi!’

Cocoșul și baza lui cilindrică de lemn au fost sculptate într-o singură bucată de lemn, dovedind o stăpânire a uneltelor, materialului și artei care îți taie respirația.

În expoziția de la MoMA sunt două sculpturi din seria Bird in Space , ambele de bronz.

Bird in Space (1928) are 137,2 cm înălțime, în vreme ce Bird in Space din 1941 are 182,9 cm înălțime. În 1923, Brâncuși ajunge la o esențializare în reprezentarea păsării în văzduh și a zborului. Eu prefer titlul Pasărea în spațiu. În deceniile care au urmat, Pasărea în spațiu a avut versiuni în marmură, bronz și ipsos. Există nouă versiuni în bronz ale Păsării în spațiu, din care două sunt expuse acum, la MoMA. Nici una dintre versiuni nu e la fel cu alta. Brâncuși folosea o versiune în marmură a sculpturii, apoi făcea una în ipsos, modificând dimensiunile, schimbând proporțiile și apoi turna în bronz versiunea modelată în ipsos. ”Niciodată nu am făcut reproduceri”, spunea Brâncuși. „Fiecare sculptură e o lucrare în sine, făcută de-a lungul anilor. Dacă modific o dimensiune cu un inch, toate celelalte proporții trebuie schimbate și e un lucru al naibii de greu de făcut.”

În expoziție a fost inclusă și View of The Artist’s Studio, o guașă pe carton datată 1918. Există la Paris, le Centrul Pompidou Beaubourg, vreo două sute de desene între care și unele care reprezintă atelierul din Impasse Ronsin.

Cele câteva fotografii de Brâncuși de la MoMA sugerează locul important pe care l-a jucat fotografia în creația lui Brâncuși. Brâncuși a făcut multe fotografii sculpturilor sale, unor colțuri din atelier și amplasamentului unor lucrări, imagini care nu au doar o valoare documentară ci și una artistică: Untitled (Head of a Young Woman) din 1910, o fotografie din colecția lui Edward Steichen

Untitled (Golden Bird, 1919), Untitled (Head of a Sleeping Child and The Newborn II, circa 1923), Untitled (Double Exposure Self-Portrait, 1933-1934), Untitled (c. 1934), Untitled (Endless Column, 1937),Untitled (View of the Studio with Endless Column, Beginning of the World, Adam and Eve, Bird in Space, and Torso of a Young Girl), Untitled (View of the Studio with Eve, Plato and Golden Bird, 1922). Fotografia din urmă completează povestea prieteniei dintre Brâncuși și Satie și ne amintește faptul că sculptura Socrates are o pereche în sculptura făcută tot în lemn de stejar, numită Plato, adică Platon, apelativul pe care-l folosea compozitorul Satie, pentru Brâncuși. Dacă Socrate reprezintă portretul lui Erik Satie, atunci Platon poate fi privit ca autoportretul lui Brâncuși.

Există în această esențializare o căutare a paradigmei vizuale care râvnește la înțelepciunea condensată într-o ghicitoare, o fabulă, un aforism, un refren de copii. Între aforismele lui Brâncuși luate dintr-o carte care le-a publicat găsim și gândul „Quand nous ne sommes plus enfants, nous sommes déjà morts”. Copilul poate atribui oricărui lucru o mulțime de identități, de roluri și rosturi pe lume.

Într-un colț de la intrarea în expoziția Brancusi Sculpture, descopăr mai multe documente de arhivă, o adevărată comoară aflată în Bibblioteca,  Arhivele și în colecția de dosare și înscrisuri de la muzeul MoMA.

În această secțiune cu documente, au mai fost incluse o scrisoare de la Margit Pogany trimisă lui Alfred H. Barr, în 12 Martie 1952, o notă a lui Marcel Duchamp despre Măiastra, scrisă de mână, în primăvara anului 1953, o carte poștală publicată de International Exhibition of Modern Art (Armory Show) în 1913, parte din cele câteva tone de cărți poștale tipărite cu acest prilej, o parabolă, intitulată Histoire de brigands de Constantin Brâncuși, povestea unei găini care a stat de vorbă cu un om care a întrebat-o ce face, în vreme ce ea tocmai își clocea ouăle. Politicoasă găina s-a ridicat de pe ouă și a mers să-i explice omului ce făcea, dar i-a tot explicat și când s-a întors la cuib, ouăle părăsite erau compromise dimpreună cu puii ce ar fi ieșit din ele. Povestea e spusă sfătos cu mici repetiții, spre a sublinia tâlcul și a înțelege de ce azi găinile sunt în stare să scoată ochii celor ce vin peste ele când clocesc.

Citesc și paginile originale ale plângerii înaintate de Brâncuși împotriva deciziei vameșilor care nu au considerat artă The Bird in Space. Acest proces a avut un rol major în reconsiderarea ideii de Artă. Foarte curând, colecționarii au cumpărat Brâncuși și marile muzee ale lumii s-au considerat instituții majore dacă posedă lucrări de Brâncuși și dacă organizează expoziții dedicate operelor sale.

Pasărea în văzduh, bronzul superb din 1928, o donație anonimă pentru MoMA

Pasărea în văzduh, bronzul superb din 1928, a ajuns printr-o o donație anonimă la MoMA. Legenda lucrării din expoziție menționează: ”Given anonymously”. Printr-o scrisoare bătută la mașină, adresată lui Alfred H Barr, pe adresa Muzeului de Artă Modernă, 11 West 53rd Street, deținătorul unei Păsări de Brâncuși anunță că ar dori s-o doneze muzeului, dat fiind că nu are un loc potrivit, în casa lui, unde s-o țină.

Oferta uluitoare e datată Mai, 10, 1934. The Bird in Space, turnată în bronz, în 1928 (137,2 centimetri înălțime), a fost donată muzeului în 1934 de un anonim care-și oferă darul cu atâta generozitate și simplitate. La MoMA am văzut acum și anunțul de presă dat de muzeu cu privire la achiziția sculpturii Bird in Space,  care a avut loc în data de 12 august 1934.

Un proces răsunător despre Artă și non-Artă

Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Brâncuși n-ar mai fi dat vreun titlu seriilor sale și le-ar fi numit Untitled, cum se numesc și toate aceste fotografii făcute de el, expuse la MoMA, care înșiră apoi, între  paranteze, sculpturile din fotografii. Titlul Untitled a devenit o precauție și un obicei destul de curent în arta modernă, nu neapărat abstractă.

Cred că există vreo cincisprezece lucrări în marmură sau bronz ale Păsării în spațiu și altele în ipsos, după care s-au turnat cele de bronz.

În 1926, Brâncuși a creat o nouă versiune a Păsării în spațiu, în bronz, aflată acum în colecția Muzeului de Artă din Seattle. A expediat sculptura de la Paris, cu destinația New York. Pentru a fi prezentată în Galeria Brummer, unde prietenul lui Marcel Duchamp de la Armory Show, organiza o expoziție. Cei doi împărțiseră frățește oprobiul public, care considera că lucrările lui Brâncuși, Duchamp și ale altora nu pot fi socotite artă. La vamă, lucrarea lui Brâncuși a suferit același tratament. Vameșii au considerat că Pasărea în spațiu nu e artă ci „commercial wares”, produse fabricate, și prin urmare nu poate fi scutită de taxele de vamă. Din punctul de vedere al vameșilor, lucrarea nu semăna cu o pasăre și făcea parte din categoria obiectelor utilitare, gen ustensile de bucătărie sau  instrumentar folosit în spital („Kitchen Ustensils and Hospital Supplies”).

Brâncuși a depus o plângere la tribunal împotriva acestei decizii și a urmat procesul în sine, unde s-a discutat și pledat în legătură cu ceea ce înseamnă arta, sculptura. Au fost chemați martori și experți, sculptorul englez Edward Epstein, directorul Muzeului din Brooklyn, William Henry Fox, proprietarul sculpturii, nu altul decât fotograful Edward Steichen,  care va  fi numit directorul Departamentului de Fotografie de la MoMA.

Până la urmă s-a ajuns la concluzia că definiția artei nu mai corespunde ultimelor evoluții ale artei. Judecătorul J. Waite a pronunțat o sentință pe care simt nevoia s-o reproduc întocmai: ”In the meanwhile there has been developing a so called new school of art, whose exponents attempt to portray abstract ideas rather than imitate natural objects. Whether or not we are in sympathy with these newer ideas and the schools wich represent them, we think the facts of their existence and their influence upon the art worlds as recognized by the courts must be considered”. Am aflat toate acestea din cartea lui Margit Rowell, Constantin Brancuși.

Brâncuși și arhitectura

Dreptate avea Peggy Guggenheim care a cumpărat sculpturi de Brâncuși admirând jumătatea de țăran iscusit și jumătatea de zeu a marelui artist.

Spre sfârșitul vieții a devenit tot mai evidentă preocuparea de a crea ansambluri, de a-și pune sculpturile în diverse combinații, numite de el „grupuri mobile”, de a le fotografia, în aceste scenografii și dialoguri ale sculpturilor. Artistul a pus în valoare polifonia formelor mute. Toate aceste grupuri sculpturale sunt uluitoare. Dinamica acestor mutări și permutări, a dialogului cu spațiul. Ansamblul de la Târgu Jiu a creat, la scară monumentală, în spațiul urban, un proiect unic în lume. Nu e  de mirare că un mare arhitect, Frank Gehry, afirma că a învățat de la Brâncuși mult mai mult decât de la arhitecți.

În 1955, a avut loc la New York prima retrospectivă de mai mare amploare, găzduită la Solomon R. Guggenheim Museum, și transferată apoi la Philadelphia Museum of Art.

Brâncuși a murit în 16 martie 1957.

Ambiția îndreptățită a marilor muzee de a achiziționa Brâncuși a dus la o adevărată vânătoare a sculpturilor sale. Dublată de generozitatea unor colecționari vizionari care au dăruit sau lăsat prin testament muzeelor americane sculpturile lui Brâncuși. Măiastra a ajuns la MoMA prin testamentul lăsat de Katherine S. Dreier, Coloana fără sfârșit, versiunea din 1918 a fost dăruită de Mary Sisler,  Cocoșul a fost dăruit de LeRay W. Berdeau, în 1959, Young Bird și Bird in Space  au fost dăruite de familia William A. M.Burden. Alte sculpturi au fost achiziționate prin operații mixte, de moșteniri și schimburi de lucrări.

Sculpturile sunt expuse la MoMA, într-o vecinătate atât de primitoare. Le dau ocol, mă rotesc în jurul meu, mă așez pe vine ca să văd piedestaluri și felul în care țâșnește sculptura așezată pe ele. Elipsa de marmură bleu-cenușie a peștelui din sculptura The Fish (1930) e așezată pe un piedestal făcut din trei părți, una de marmură și doi cilindri din limestone. Dimensiunea soclului pentru pește pare să fie aceea a circumferinței unei mese joase țărănești.

Măiastra (1910-1912) e așezată pe un piedestal din trei părți, făcut din limestone, două părți fiind rectangulare și având la mijloc Dubla cariatidă (1910-1912), pe care o privesc de la nici jumătate de metru distanță și am sentimentul că piatra respiră.

Pentru moment sunt doar unsprezece sculpturi în expoziție și tot unsprezece vor rămâne, deși micul pliant prezintă douăsprezece sculpturi. The First Cry (1917), bronzul  care provine dintr-o colecție particulară, va fi expus până în noiembrie anul acesta, când va fi înlocuit de prima versiune a sculpturii The Newborn (1920) ce va fi adusă în expoziție, abia în luna noiembrie.

Mlle Pogany (1913, prima versiune) e bronzul acela cu patină, așezat pe o bază mică rectangulară, tăiată în limestone. Prezența acestei sculpturi la Armory Show, în 1913, a provocat un enorm scandal în presă, similar cu acela produs de pictura lui Marcel Duchamp, Nud coborând o scară. Au ridiculizat portretul redus la un ou, înlocuirea buclelor cu scrijelituri, n-au înțeles nimic din esențializarea formelor, din ceea ce Brâncuși își dorea ca să însemne sculptura, o lucrare a apei modelând pietrele.

Sculptura The Newborn (1920, Prima versiune), ce va fi adusă în expoziție abia în noiembrie, e cap de serie ca și alte sculpturi din această expoziție. Am sentimentul că sunt înconjurată  de toți noi-născuții marelui sculptor, de originile infailibile ale unor paradigme obsedante, în opera lui. Privesc chiar Geneza operei lui Brâncuși, în expoziția de la MoMA, prima înfățișare  a unor paradigme, prima versiune a Coloanei fără sfârșit, a Domnișoarei Pogany, a Nou-născutului, a Cocoșului. Măiastra e prima sculptură a unei păsări în opera lui Brâncuși. Să nu uităm și sculpturile fără serie sau pereche.

În 2017, cred, o versiune în bronz a sculpturii The Sleeping Muse, din 1913 s-a vândut la Christie’s cu 57 de milioane de dolari iar anul acesta, în luna mai, bronzul lustruit care s-a turnat în 1932, La Jeune fille sophistiquée, portretul lui Nancy Cunard, s-a vândut cu 71 milioane de dolari. Cota lui Brâncuși va crește, indiscutabil. Sculptura modernă a trecut de bariere până mai ieri inexpugnabile, dovadă sculptura lui Giacometti vândută cu 140 de milioane de dolari. Cei doi constituie ținta obligatorie a celor ce stau sau vin la New York. Brâncuși în expoziția de la MoMA, Giacometti, la Muzeul Guggenheim.

Muzeul Beaubourg a transmis pentru expoziția de la MoMA filme documentare despre Brâncuși și o selecție din filmele lui Brâncuși din anii 1923-1937, un transfer digital de pe film de 35 mm. Pe lângă fotografii, Brâncuși a făcut și filme, fiind introdus în această îndeletnicire de surrealistul Man Ray. Filmele care au supraviețuit demonstrează interesul pentru mișcare și relația dintre obiecte și spațiu, importanța pe care o acordă Brâncuși relației dintre lucrările sale și spațiu, folosind depotrivă proximitatea și îndepărtarea. Brâncuși sculptează și aerul dintre sculpturile sale prin această adevărată ars combinatoria pe care o cercetează, inventează, deconstruiește și reconstruiește mereu.

Am ascultat, în fine, la MoMA,  și muzica îndrăgită de Brancuși, reconstituită de cele două specialiste care sunt curatorii acestei expoziții, Paulina Bobocha și Mia Mathias.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.