O sănătate bolnavă – diagnosticul Curții de Conturi

Aparatură medicală de milioane fără personal care să o folosească. Secții de spital inaugurate de mai multe ori cu surle și trâmbițe stau apoi închise. Săli de operații construite și nefolosite. Clădiri renovate și neterminate. Sănătatea este astăzi o gaură neagră în care sunt cheltuiți mulți bani fără folos. Bolnavii rămân netratați, medicii sunt plătiți prost, dotările spitalelor eșuează.

Spitalele din România au cheltuit în perioada 2011-2015 aproape 100 milioane lei pentru aparatură medicală care nu a fost pusă în funcțiune, relevă Raportul de audit al performanței privind dezvoltarea infrastructurii în sănătate la nivel național, regional și local, în vederea creșterii accesibilității la serviciile de sănătate în perioada 2011-2015 la Ministerul Sănătății, realizat de Curtea de Conturi.

„Ca urmare a auditului efectuat a rezultat că în unele cazuri în care au fost alocate resurse pentru procurarea de aparatură medicală, instalarea, punerea în funcțiune și pregătirea personalului, din bugetul MS și/sau din fonduri structurale, echipamentele achiziționate nu au fost instalate, nu au fost puse în funcțiune sau au fost puse în funcțiune cu întârziere, nefiind astfel introduse în exploatare în folosul și beneficiul pacienților. Auditul a stabilit o valoare estimată a aparaturii medicale achiziționată, însă nepusă în funcțiune, neexploatată/pusă în funcțiune cu întârziere la data de 31.12.2015, în sumă de 98,5 milioane lei. Mai mult decât atât, de la data achiziției și recepției acestor echipamente, unitățile sanitare au calculat cheltuieli de amortizare în valoare de 23,9 milioane lei, în condițiile în care aparatura medicală nu a fost pusă efectiv în funcțiune și nu a fost utilizată în scopul medical pentru care a fost achiziționată“, se spune în raport.

Spitalul Municipal Bucureşti a reconstruit de 3 ori 11 săli de operaţii goale

Barocamera penală

Spitalul de Urgență Floreasca: aparatură medicală în valoare estimată de 14,9 milioane lei, achiziționată în principal în anul 2013 și în mică măsură în anul 2014, pentru înființarea și buna funcționare a „Unității de îngrijire a arșilor gravi“, nu a fost pusă în funcțiune nici până la data prezentului audit (exemple: kit pentru recoltare piele cu o valoare de 0,2 milioane lei, barocameră cu o valoare de 3,4 milioane lei, stații centrale de sterilizare bloc operator cu o valoare de 1,2 milioane lei etc.). Secția pentru arși a spitalului a fost inaugurată de trei ori în șase ani.

Cu privire la echipamentul Barocamera din cadrul „Unității de îngrijire a arșilor gravi“, s-a reținut faptul că aceasta nu este funcțională și nici instalată, deși există proces-verbal de punere în funcțiune și de instruire a personalului medical pentru utilizarea aparaturii.

Barocamera a fost livrată la sfârșitul lunii decembrie 2013, în timpul când ministru al Sănătății a fost Nicolae Bănicioiu, și achitată 10 zile mai târziu.

„Ce se întâmplă cu barocamera? Ne-ar plăcea să fie folosită, înțelegem că poate fi folosită pentru alte scopuri, nu pentru pacienții cu arsuri grave, ne-ar plăcea ca spitalul să-i găsească o utilizare la un moment dat. Dacă mă întrebați pe mine, vă răspund că sunt ușor sceptic. Barocamera este a spitalului, sper să o poată folosi cumva. În rest, este o chestiune care ține de o investigare a Parchetului“, declara, la sfârșitul anului trecut, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății.

De asemenea, auditul a arătat faptul că stația centrală de sterilizare – bloc operator este deja ieșită din garanție, inclusiv echipamentele care au fost achiziționate odată cu acest obiectiv.

În urma tragediei de la Colectiv, la Secția de Arși nu au putut fi internați răniții cu arsuri grave. Deși clinica dispunea de șase saloane cu aparatură medicală performantă, aceasta n-a putut veni în sprijinul victimelor incendiului. Aşa au ieșit la iveală nereguli grave, dotări necorespunzătoare, bani cheltuiți inutil.

Mai multe instituții ale statului au inițiat apoi anchete, au întocmit rapoarte, s-au deschis dosare penale.
În perioada 26-29 aprilie 2016, Corpul de Control al ministrului Sănătății a efectuat un control la Unitatea de Arși. „Concluziile acestui control sunt că unitatea de îngrijire a arșilor grav de la Spitalul Clinic de Urgență (Floreasca) nu este încă funcțională, în ciuda celor declarate de conducerile anterioare ale spitalului și a inaugurărilor oficiale din ultimele luni“, preciza Guvernul.

DNA a publicat, în toamna anului trecut, lista suspecților în scandalul cheltuirii banilor pentru deschiderea Secției de Arși. Au fost trimise în judecată 6 persoane, printre care managerul de atunci al spitalului, Radu Alexandru Macovei, și prof. dr. Ioan Lascăr. Aceştia au fost acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Achiziția de echipamente medicale s-a efectuat de la firma SC Gemedica SRL, aceasta fiind singurul ofertant. Au fost întocmite procese-verbale false, pentru servicii inexistente ori prost realizate, care au fost însă plătite. Ancheta DNA a concluzionat că au fost cheltuite peste 18 milioane lei pentru cumpărarea de aparatură medicală, iar prejudiciul adus spitalului s-a ridicat la peste 6 milioane lei.

Un an irosit

La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu“, aparatura medicală achiziționată în perioada august – noiembrie 2015 nu a fost pusă în exploatare până la finele anului 2015, această aparatură fiind achiziționată pentru asigurarea funcționalității centrului de excelență pentru boli cardiovasculare pentru copii. Astfel, din cele 94 aparate medicale în valoare estimată de 23,8 milioane lei care au fost achiziționate pentru acest scop, o bună parte au fost puse în exploatare după aproape un an.

În prezent, Centrul de excelență pentru boli cardiovasculare este deschis și tratează copii cu boli de inimă. Și computerul tomograf este în funcțiune.

Maternitate fără personal

Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu“ a raportat la 31.12.2015 aparatură medicală în valoare de 21,1 milioane lei, care a fost achiziționată în anul 2015, în cadrul proiectului „Constituirea Unității de Asistență Materno-Fetală“, cu finanțare din fonduri nerambursabile. La data prezentului audit de performanță, Unitatea de asistență materno-fetală nu este funcțională, motivându-se lipsa personalului de specialitate.

Institutul are doar clinică de pediatrie, nașterile efectuându-se la Maternitatea Polizu, care aparține acestei unități medicale.

De asemenea, în anul 2015, Institutul a achiziționat din fonduri alocate din bugetul Ministerului Sănătății un computer tomograf în valoare de 3 milioane lei, care nu a fost pus în funcțiune și dat în exploatare până la 31.12.2015, nefiind efectuate toate lucrările de montaj ale echipamentelor, de amenajare a spațiului destinat montării acestora, nefiind obținute avizele și autorizațiile prevăzute de lege.
Computerul tomograf este astăzi în funcțiune.

O performanță: doar 150 de zile întârziere

Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor“ Cluj-Napoca: echipamentul medical tip CT în valoare de 2,4 milioane lei, care a fost achiziționat în luna octombrie 2015, a fost pus în funcțiune și dat în exploatare cu întârziere de aproximativ 150 de zile.

Unde nu-i cap…

Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor: aparatură medicală în valoare de 11,3 milioane de lei, achiziționată în anul 2015, care nu a fost pusă în exploatare până la 31.12.2015; astfel: computer tomograf cu aparatură adiacentă aplicații ortopedice, în sumă de 4,7 milioane lei, aparat digital radiologie pentru aplicații ortopedice, în sumă de 4,1 milioane lei, stații complete de vizualizare imagini-radiologice pentru departamentul imagistică, în sumă de 2,4 milioane lei.

Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi atrăgea atenția, în 2016, că au fost cheltuite inutil 22 milioane lei din fonduri externe nerambursabile pentru renovarea ambulatoriului Spitalului Clinic de Ortopedie Foișor, întrucât nu a existat un plan pentru utilități, iar procedurile de achiziție a lucrărilor și de furnizare de servicii medicale și mobilier au fost anulate. În comisia de evaluare a proiectului nu au fost reprezentanți ai Direcției de Achiziții Publice ori specialiști pentru expertiza echipamentelor medicale.

11 săli de operații închise

Spitalul Universitar de Urgență București: aparat de RX-grafie în valoare 1,5 milioane lei, care a fost pus în exploatare cu o întârziere de 5 luni față de data recepției. Pentru computerul tomograf, spitalul nu dispune de personal medical cu competență în utilizare, se arată în Raport.

Pe lângă acestea, mai există 11 săli de operație nou-construite în Corpul C al Spitalului Universitar. Ele stau însă închise, deoarece nu au fost dotate cu aparatura necesară și nu au nici personal de specialitate, potrivit unei anchete TVR. Conform estimărilor, mai este nevoie de încă 5 milioane euro pentru ca aceste săli de operații să devină funcționale.

În ultimii 10 ani, Corpul C a fost renovat de mai multe ori. Au fost semnate 22 de contracte de reparații, consolidare, extindere, reamenajare cu o singură firmă de construcții. Contractele au fost atribuite prin licitație, negociere directă ori prin cerere de ofertă. Cu toate astea, lucrările nu sunt încă terminate.
În curtea spitalului a fost turnată, în urmă cu 6 ani, fundația clinicii de oncologie, cu scopul inițial de a se ridica cel mai mare centru de radioterapie din țară. Contractul pentru fundație a costat 5,4 milioane lei, fără TVA, și a fost încheiat cu aceeași firmă care a efectuat și celelalte lucrări de reparații. Construcția clădirii a fost abandonată. Licitația a fost amânată de două ori până acum din cauza informațiilor incomplete. Valoarea proiectului este estimată la 3,5 milioane euro.

La Iaşi pacienţii aşteaptă şi 12 luni după un tomograf defect

Cum poți să mori stând la coadă

Institutul Regional de Oncologie Iași: echipamente medicale achiziționate în anul 2015, respectiv „Ciclotron cu protecție proprie (Self Shielded) Integrat cu 2 grupuri funcționale de radiofarmaceutică“, în valoare de 13,9 milioane lei, și echipament PET-CT în valoare de 6,6 milioane lei, care nu au fost puse în exploatare.

La IRO din Iași, listele de așteptare pentru radioterapia bolnavilor de cancer durează uneori și peste două luni din cauza deselor defecțiuni ale aparaturii medicale.

Zilele acestea, ei au fost îndrumați de către managerul institutului spre clinici private, unde prețurile sunt însă foarte mari. „CT-ul de la noi este funcțional. Dacă nu puteți achita contravaloarea serviciului medical, trebuie să așteptați cel puțin un an, ca să beneficiați de gratuitate. În funcție de fondurile pe care le primim de la Casa de Asigurări de Sănătate, se așteaptă cam între 12 şi 14 luni“, explicau, pentru bzi.ro, reprezentanți ai unei unități medicale particulare.

Și Mirela Grosu, managerul IRO, spune că situația existentă acum este dificilă. „A picat tubul pentru că aparatul este foarte utilizat. Computerul tomograf a fost achiziționat în 2011 și în fiecare an trebuie să schimbăm tubul. De unde să știm când se defectează tubul? Numărul de expuneri a expirat în luna martie și de peste 3 luni funcționează peste durata de expunere. Toți pacienții au fost anunțați că aparatul este defect și vor fi reprogramați. Pacienții au fost trimiși peste drum, la clinica Affidea. Am făcut licitație și săptămâna aceasta trebuie să vină tubul nou, care ne-a costat 135.000 lei. Cred că luni vor fi reluate investigațiile CT.“
Cu toate astea, directorul institutului nu dorește să solicite un al doilea CT. „Este rentabil un al doilea CT. În primul rând, nu avem spațiu unde să-l montăm, pentru că trebuie să îndeplinim anumite condiții pentru a primi autorizație. În al doilea rând, cine îmi mai dă mie încă un CT, când sunt atâtea spitale care nu au? Pentru cel existent plătim servicii de mentenanță lunar, pentru a sta cât mai puțin nefuncțional.“

98 milioane lei cheltuite fără cap

În concluzie, Curtea de Conturi susține că Ministerul Sănătății nu s-a preocupat pentru efectuarea unei analize obiective a solicitărilor de resurse din partea unităților sanitare pentru achiziția de aparatură medicală, nefiind urmărite în toate situațiile existența unor condiții optime de instalare, punere în funcțiune, precum și existența personalului de specialitate necesar, pentru asigurarea exploatării în beneficiul pacienților a aparaturii medicale achiziționate.Acest fapt a determinat ca în perioada 2011-2015 aparatură medicală în valoare estimată de 98,5 milioane lei să fie pusă în funcțiune/exploatare uneori cu întârzieri de peste 300 de zile, sau să nu fie dată în exploatare, cum este situația echipamentului medical „Barocameră“ achiziționat de Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

Unitățile medicale cu probleme:

  • Spitalul de Urgență Floreasca
  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu“
  • Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ,,Alessandrescu-Rusescu“
  • Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor“ Cluj-Napoca
  • Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor
  • Spitalul Universitar de Urgență București și Institutul Regional de Oncologie Iași.

Cosmin Pam Matei, Giulia Anghel

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.