Ecourile Festivalului Naţional de Teatru nu s-au stins. Printre multele spectacole prezentate în acest maraton al frumosului, al rostirii scenice vii, m-am oprit la un pamflet politic necruţător, Opera cerşetorilor, mai actual în aceste zile decât oricând.
Disecţie pe viu. La vedere. Fără milă, fără anestezie. Întreg putregaiul societăţii, imensa hazna morală a unei lumi care şi-a pierdut orice direcţie, ne-a fost prezentată în Opera cerşetorilor, un music-hall politic, un cabaret politic, de către excepţionala trupă a Teatrului Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timişoara. Dacă nu ai fi ştiut că textul a fost scris în urmă cu aproape trei secole, în plină perioadă a Iluminismului, de către scriitorul englez John Gay (a fost conceput în 1728, în jurul vârstei de 40 de ani, ca o operă baladescă, cu şapte ani înainte de moartea sa prematură), ai fi jurat că el aparţine unei voci puternice şi responsabile a noii generaţii de dramaturgi europeni. Şi încă o dată constatăm că, în ceea ce priveşte căderea continuă a rasei umane în infinitele abisuri ale abjecţiei, promiscuităţii, laşităţii, violenţei, are un singur timp de conjugare: prezentul continuu.
Imagine sugestivă din cabaretul politic Opera cerşetorilor
Cine ne putea vorbi mai bine despre convulsiile acestui incurabil bolnav al secolului XXI, despre Răul şi despre Corupţia care macină totul, decât un regizor sârb, Kokan Mladenovic, recunoscut pe plan internaţional pentru creaţiile sale, care te invită deopotrivă la reflecţie şi acţiune. Alături de compatrioata sa, compozitoarea Irena Popovic, regizorul sârb a avut strălucita idee de a “exploata” acest text virulent, conceput ca o operă baladescă (autorul este considerat un fel de pionier al acestui gen dramatic, fiind prieten în epoca vremii cu poetul Alexander Pope şi scriitorul Jonathan Swift, studiind muzica şi compoziţia cu ilustrul Händel) şi de-a o reinterpreta la zi. El practic ne aruncă în faţă acest cabaret politic, cu putere, cu cinism, cu luciditate, atenţionându-ne cu sarcasm, ironie şi umor amar (versurile cântecelor sunt compuse tot de Kokan Mladenovic) asupra marilor pericole care ne pândesc la tot pasul. Pierderea definitivă a conştiinţei, pierderea definitivă a inocenţei, pierderea definitivă a responsabilităţii şi decăderea din drepturile de Homo Sapiens. În piesa lui John Gay se află germenii marilor autori dramatici ai secolului XX şi XXI care au crezut şi cred că arta poate schimba societatea: de la Brecht la Ionesco, Beckett, Dürrenmatt, până la Marius von Mayenburg sau fraţii Presniakov (Oleg şi Vladimir).
„Bogaţii nu mai au probleme. Statul pune taxe după taxe, Noi să trăim cu apă şi pâine, Ei numără banii, tu chiorăi din maţe”
„Despre ruşinea noastră nu vorbim, Visele noastre nu-s decât negură, Săraci, dar cu suflet bogat, Dansăm în timp ce alţii ne fluieră”
Actorii, “saltimbancii”, noi toţi, spectatorii, care jucăm/privim această nesfârşită comedie a erorilor şi ororilor suntem direct sau indirect complici şi participanţi. Adevărurile extrem de incomode despre impotenţa politicii, despre impotenţa societăţii, ne golesc de toate hainele în care încercăm disperaţi să ne ascundem falsitatea, şi ne lasă pradă unui singur zeu, cel al Mamonei. Ai putea spune: ei, ce ne priveşte pe noi! E vorba doar de un spectacol de teatru. E vorba despre ei, despre alţii, despre ceilalţi. Şi e chiar distractiv! Dar nu! Nu ai cum să te minţi. Cruzimea cu care sunt înfăţişate toate josniciile, compromisurile, viermuielile, mizeriile societăţii umane nu prea ne lasă loc de întors. De cele mai multe ori asistăm pasiv, intrăm în jocul perfid al politicienilor, al gulerelor albe, care te calcă în picioare zi de zi, te umilesc zi de zi, care îţi anexează viaţa, ţi-o amanetează şi odată cu ea, intimitatea, sufletul, direct la contul lor bancar.
„Te poţi bizui doar pe tine, orice ar fi de făcut, Fii cu ceilalţi deopotrivă, nici mai bun, nici mai plăcut, Visele ţi le îngroapă, ca să treci zile nefaste, Calcă oameni în picioare, legi, moral”
Aşa cum spuneam, genul pe care-l propune Kokan Mladenovic este cel al cabaretului politic, din păcate, la noi, foarte puţin prezent pe scene, la care întotdeauna actorii Teatrului Maghiar (fie cel din Cluj, fie cel din Timişoara, cum este acum cazul) excelează. Expresivitatea, cadenţa, ritmul, energia trupei Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara – Balasz Attila, Tokai Andrea, Kocsardi Levente, Bandi Andras Zsolt, Aszalos Geza, Borbely B.Emilia, Csata Zsolt, Kiss Attila, Lorincz Rita, Magyari Etelka, Matyas Zsolt Imre, Molnar Bence, Molnos Andras Csaba, Simo Emese şi Tar Monika – este debordantă. Râzi, cânţi, dansezi, te-nfurii, te revolţi, odată cu ei şi măcar pe durata spectacolului devii “dramatic de lucid”(de cele mai multe ori, până să ieşi din sală, dai totul uitării).
„Alţii soarta ne-o decid, în Parlamentul lucind, Ne spun cei parlamentari, că toţi oamenii-s egali, E tot ce spun la locul lui, dau iama în banii statului, Ţie nu-ţi lasă o leţcaie, te lasă să mori”
Domnul şi doamna Peachum, patronii acestui bordel uriaş (personajele principale ale spectacolului), care a devenit lumea, par simpatici, dacă nu ar fi odioşi. “Jumătate din lume are viaţă de târfă, fiecare încearcă să se vândă, preacurvesc toţi, şi atunci ce vom deveni? Noi ce vom mai fi?” – se întreabă şi ne întreabă personajele lui Gay/Mladenovic.
„Toţi ştiu de apropo, ştiu cui şi cât i se cuvine, Deputat şi poliţist, căci ei îţi dictează şi ţie! Dă caimacul, intră-n horă pe portiţa legilor, Dă caimacul şi joacă hora la balul corupţilor”
Un pamflet politic de tip knockout, în care căzuţi la podea, nu mai înţelegem cum a fost posibil să ajungem în această fundătură de iad. Când cerul e sus, senin, plin de stele, când oceanele freamătă în cea mai pură culoare albastră, când planeta e atât de frumoasă, văzută din spaţiu, încât seara, în amurg, o auzi cum cântă, tu/ noi alegi/alegem întunericul, laşitatea, frica, crima. Desigur, poţi să-ţi găseşti justificări: nu noi suntem de vină, ci sistemul (Politicul, Parlamentul, Autorităţile, Instituţiile Statului). Şi noi, noi ce facem?
Cerul e sus, dar legea morală numai e în noi. A fost odată ca niciodată…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.