Ordinea lumii românești: ce mai e?

Am citit scrisoarea lui Cornel Nistorescu adresată lui Rudolph Giuliani și mi-am adus aminte de îndată de o altă scrisoare a sa ( C.N. ) adresată poporului american în semn de puternică solidaritate după tragedia atacului terorist de la 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene din New York. Scrisoarea de atunci a avut un excepțional ecou favorabil în America. Cu atât mai remarcabilă îmi apare modestia lui Cornel Nistorescu în actuala scrisoare, în care nu pomenește nimic despre aceea din 2001. Ar fi fost absolut normal să o facă din două motive: (1) cuvintele de atunci au fost resimțite de americani ca un adevărat gest de solidaritate; (2) Rudolph Giuliani era în acel moment primarul New York-ului și ca urmare a atitudinii sale hotărâte a fost numit de oameni și presă „ Primarul Americii ” după ce fusese anterior, în calitatea de procuror șef al unui district newyorkez, numit „ Vindecătorul națiunii ”. Ar mai fi de spus că Rudolph Giuliani este un vechi prieten al lui Donald Trump, pe care l-a susținut în campania prezidențială într-o vreme când aproape nimeni nu credea în șansele lui și practic toți analiștii americani o vedeau președintă pe Hilary Clinton. Când Donald Trump ajunge la Casa Albă, Rudolph Giuliani a dorit să devină Secretarul de Stat al SUA însă Trump l-a dorit șef al Departamentului de Justiție (în SUA numit Attorney General, adică Avocat General al Statului și/sau Procuror General), post pe care însă nu l-a acceptat. Nu de mult Donald Trump i-a cerut din nou sprijinul pentru a fi avocatul său personal în investigația FBI privitoare la amestecul Rusiei în campania electorală din 2016 în care presa liberală de vârf( de stânga ) tinde să-l vadă pe Trump implicat și poate chiar acuzat. Rudolph Giuliani a preluat această sarcină de avocat a președintelui Trump. Mai trebuie menționat că cel puțin până la alegerile pentru Congresul SUA din toamnă, Republicanii (de dreapta) a lui Trump au majoritatea în ambele camere.Toate aceste date esențiale sunt convins că sunt bine cunoscute și de către ambasadorul nostru la Washington, George Maior.

Cred că nu e atât de important faptul că scrisoarea lui Giuliani vorbește despre lucruri pe le știm cu toții și nici faptul că statul de drept de la noi este apărat sau nu de pe poziții partizane ireconciliabile de parcă statul de drept nu prea se știe ce este… Contează cu adevărat dacă stările de lucruri prezentate de Giuliani sunt reale sau nu. Din punctul meu de vedere nu pot găsi ceva mai anti-democratic și mai neconstituțional decât așa-numitele- și cât se poate de reale- protocoale stabilite între instituțiile cele mai înalte ale justiției și SRI. Mă repet și reamintesc că în istoria democrației americane există un episod similar considerat în literatura politică americană ca probabil cel mai nefast și anume acordul secret ( secret agreement )de la începutul anilor ‘50 dintre Comisia McCarthy de cercetare a activităților anti-americane și Edgar Hoover, Directorul FBI. Sute de oameni, printre care mari personalități ale culturii și științei, au fost discreditate( unii au făcut închisoare) și și-au pierdut dreptul de exercitare a profesiei pe baza dosarelor ultra-secrete întocmite de FBI. Mi se pare cel puțin ciudat că în articolul din prestigiosul New York Times de acum două zile care critică demersul din scrisoarea lui Giuliani către președintele Klaus Iohannis, nu sunt amintite în niciun fel protocoalele secrete pe care pe bună dreptate le incriminează acesta ca dovadă a ilegalităților comise în România sub umbrela statului de drept. Mecanismele de auto-apărare ale societății americane au funcționat însă după câțiva ani de la declanșarea maccarthismului iar opinia publică s-a despărțit cu profund dispreț de acea perioadă.

Întrebarea la noi este: poate fi justificată utilizarea unor proceduri ilegale și neconstituționale în numele luptei împotriva corupției? Orice asemenea justificare discreditează însăși lupta împotriva corupției și subminează încrederea oamenilor în democrație.

Cornel Nistorescu descrie o reală și înfiorătoare ordine a lumii românești de azi, în plină democrație s-ar zice, în care„ câțiva politicieni, procurori și ofițeri de servicii secrete…folosesc orchestrat instituțiile( justiției) pentru eliminarea adversarilor și pentru preluarea controlului unor valori economice”. O dovadă între multe este lunga istorie a revendicărilor false de terenuri și proprietăți (bazate pe documente falsificate) care au fost transformate în drept legal de proprietate prin hotărâri ale instanțelor. Legea privind revendicarea de proprietate a devenit în fapt o lege a drepturilor litigioase în care intermediarii bine conectați cu administrațiile statului, desigur prin mijlocirea politicienilor aflați la putere, dar și cu oamenii din justiție au devenit noii oameni cu mari averi. Despre această adevărată uriașă jecmăneală a statului dar și a multor simpli cetățeni nu văd să sufle vreo vorbă cei care se auto-proclamă apărătorii statului de drept.

Nu mă situez în niciun caz pe poziția de a atribui vinovății pe dreapta spectrului politic și merite pe stânga acestuia. E simplu să constatăm că legea revendicărilor a fost adoptată sub o guvernare PSD iar multe cazuri de corupție greu de contestat s-au aflat tot în curtea PSD. Actuala guvernare mă nemulțumește profund când văd cât e de fragmentară și incompetentă în acțiunile sale,cât și în numirile de oameni pe posturile de conducere din aproape toate administrațiile statului și cât de acut e lipsită e o viziune cu caracter strategic pentru țară. Actuala majoritate din Parlamentul României e departe de a fi în întregime sinceră și dezinteresată în apărarea legalității și Constituției dar cât timp o face cu rezultate concrete e pur și simplu bine că o face.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.