Otrava din legume măsurată oficial

Mărarul, spanacul, ceapa verde şi pătrunjelul sunt verdeţurile care au avut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maxima admisă (LMA), în urma controalelor efectuate de Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) în perioada 1 ianuarie – 10 aprilie 2024.

Potrivit unui comunicat al ANF, în cadrul programului de control oficial, până la data de 10 aprilie 2024 au fost recepţionate 444 probe de fructe, legume şi cereale, dintre care au fost analizate 426 conform raportului aferent perioadei menţionate.

„Rezultatele obţinute arată că, din cele 426 probe analizate în cadrul controlului oficial, 11 probe au avut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maxima admisă (LMA). Din datele centralizate a reieşit că cele mai multe probe neconforme au fost descoperite la verdeţuri (mărar, spanac, ceapă verde şi pătrunjel). În planul de control anual s-a pus accent pe monitorizarea acestor culturi având în vedere că şi în anii anteriori au fost depistate neconformităţi la aceste produse”, precizează reprezentanţii MADR.

Potrivit sursei citate, în cazurile de depăşire a limitelor maxime admise ale reziduurilor de pesticide în probe, a fost notificat Punctul naţional de contact din cadrul ANSVSA, responsabil cu notificarea în Sistemul rapid de alertă în alimente şi furaje al Comisiei Europene – iSRAFF. O neconformitate poate fi încadrată în iSRAAF sau mecanismul de Asistenţă şi Cooperare Administrativă (AAC) în baza analizei riscului calculată pe o formulă dezvoltată de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA).

În plus, au mai fost primite 148 şi analizate 146 de probe la solicitarea producătorilor sau comercianţilor pentru autocontrol, toate probele analizate fiind conforme.

Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF), prin oficiile sale judeţene, desfăşoară în mod constant controlul oficial al reziduurilor de pesticide din producţia internă, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) 2017/625 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea animală şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor.

Astfel, ANF elaborează Programul anual naţional de monitorizare a reziduurilor de pesticide, pus în aplicare de către inspectorii fitosanitari din cele 41 de oficii fitosanitare judeţene, prin prelevarea de probe pe care le expediază, în funcţie de planificare, la cele două laboratoare ale ANF, respectiv Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale Bucureşti şi Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale Mureş, acreditate RENAR.

„Programul de monitorizare a reziduurilor de pesticide în legume, fructe şi cereale face parte din Planul naţional multianual de control (MANCP) şi este elaborat in conformitate cu prevederile art. 30 din Regulamentului (CE) nr. 396/2005, privind conţinuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare şi hrană de origine vegetală pentru animale, cu modificările şi completările ulterioare si cu prevederile Regulamentul (UE) 2023/731 privind programul de control multianual coordonat al UE pentru anii 2024, 2025 şi 2026 vizând asigurarea respectării limitelor maxime ale reziduurilor de pesticide, precum şi evaluarea expunerii consumatorilor la aceste reziduuri din alimentele de origine vegetală şi animală”, se arată în comunicat.

Prin urmare, pentru anul 2024, au fost planificate pentru monitorizare 2.245 probe reprezentate de 47 de produse agricole, din care 1.480 probe au fost planificate pentru a fi analizate de LCRPPPV- Bucureşti şi 765 probe de LRCRPPPV- Mureş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

7 Comentarii

  1. sa faca ca la 5G
    sa scoata limita maxim admisa
    sau sa o mute pe Lună.
    (doza LUNARA de otrava,
    azi e doar doza zilnica recomandata)

    -cu cianură de ce nu incercati?

  2. Ne arată statistica dar nu se ia măsuri drastice cu importurile! Complicitatea la îmbolnăvirea cetățenilor români continuă prin protocoale politice cu strainezia. Importă boli, spitalele nu au ce trebuie, adică tratament eficient care vindeca, doftorii se lipesc de politica, și, trăiască Romania cu ai ei îmbolnăviți cu bună știință de politicieni și cotrocenist!

  3. Magazinele si pietele sunt pline de legume, fructe si verdeturi, importurile curg garla, iar noi am facut doar 426 de analize. Suntem sanatosi la cap? Auzi lei ei, control oficial! Pai se fac si din alea neoficiale? Mama ei de viata, asa-i cand esti condus de pr@sti si ticalosi.

  4. Verdețurile produse in Romania sunt cele mai otrăvitoare.Solicitati la raft verdețuri din ukraina .alea te fac beton la cap. Stat idiot ai primit comanda de la fonduri sa îngropi tot ce e românesc indiferent de domeniu. Ciolacule sa te ia draq sa te duca la șionisti că prea ii lingi.

  5. Controalele la noi sunt totdeauna retroactive, nu vă bazați pe slujbașii statului ei au timp totdeauna după. Cine poate să-și cultive singur are o șansă cine nu speră ca sansa să fie la un doctor bun.

  6. da pe alea din import nu le cauta nimeni? ca inchizi ochii, gusti si poti sa-ti inchipui ca mananci orice, rosie, mar, para castravete sau pruna, de potocale nu mai zic nimic ca au coaja foarte frumoasa dar cand le curati surpriza sunt uscate si fara zeanma! de aia a ajuns sa te tina fructul mai mult decat ladita!

  7. Se plangea un ofiter Sri: verificam tot ce intra in tara dar sunt atat de contaminate si caracatita merge struna ca nu avem ce face. Ajungem sa nu avem ce manca.
    Eu dau solutia: Desfiintam structurile statului complet si sa fie angajati unii verticali cerebrali si patrioti, Nu patrihoti!
    In mafia legumelor si fructelor sunt bagati smecherii mafiei turce arabe italiene si desigur speciali romani. Asa ca Mucles! Bagati in voi gunoaie si votati PsdNL si ce mai e la ordin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.