Oul de Aur (20)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al treilea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 1998. Prefață de Dan-Silviu Boerescu

POOLO: Noaptea?!

POYY: Da, așa obișnuiește… (Pauză) Nu ești curios să afli pentru ce s-au certat? (Pauză) Nu te supăra, dar îmi este foarte penibil să-ți spun.

POOLO: Atunci nu-mi spuneți.

POYY: Da, și mi-e și puțin rușine…

POOLO: Rușine? Rușine față de mine?

POYY: Față de dumneata. Numai față de dumneata! Față de nimeni altcineva de pe pămînt nu mi-ar fi!

POOLO: Nu trebuie să vă jenați din pricina mea!

POYY: Păi, tocmai din cauza dumitale ne-am certat. Pentru dumneata!

POOLO: Din cauza mea? Deci mă cunoașteți totuși?

POYY: E adevărat că ai fost îndrăgostit de Claudia, cînd a fost tînără?

POOLO: Poate…

POYY: Ea așa spune. Dumneata nu-ți aduci aminte?

POOLO: Vag.

POYY: Deci totuși îți aduci aminte.

POOLO: Vag. Poate că o confund cu… cu cineva.

POYY: înseamnă că n-ai iubit-o mult.

POOLO: De ce? Poate că am iubit-o.

POYY: Da, dar în nici un caz atît cît pretinde ea.

POOLO: (Are o răbdare infinită) Credeți?

POYY: Spune-mi sincer: pentru ce te-ai întors?

POOLO: Nu știu, doamnă. (Pauză) Știam că o să mă întrebați mai devreme sau mai tîrziu de ce mă aflu aici.

POYY: Dar de ce faci atîta mister?

POOLO: Nu-i vorba de mister, doamnă! Nu-i vorba de mister!

POYY: Atunci de ce?

POOLO: Știam că o să mă întrebați! V-am rugat… V-am fost atît de recunoscător…

VOCEA LUI SILAR: Poyy! Poyy, nu te culci?

(Poolo îi face semn lui Poyy cu degetul la buze)

POYY: Vin imediat! Imediat! (Lui Poolo) De ce mi-ai făcut semn să tac?

POOLO: V-ați supărat?

POYY: Nu, da’ de unde! De ce să mă supăr?

POOLO: Dacă i-ați fi spus că sînt aici, ar fi venit afară și m-ar fi întrebat ce doresc, m-ar fi repezit, poate…

POYY: Nu, Silar nu-i grosolan! Să nu-ți faci o părere greșită despre el! Astăzi, doar astăzi…

POOLO: Oricum, deocamdată-i mai bine așa…

(Pauză)

POYY: Tu, adică dumneata… mă cunoști?

POOLO: Ne cunoaștem totuși?

POYY: Nu? Se poate… se poate să mă înșel… Aș fi vrut foarte mult să te recunosc… să știu…

POOLO: Mi se întîmplă des.

POYY: Și dumneata? Dumneata nu recunoști niciodată pe nimeni?

POOLO: Pe cine să recunosc? La ce vă referiți, doamnă?

POYY: Nu ți se trezesc niciodată amintirile? Nu ți se întîmplă să recunoști oameni pe care i-ai stimat sau… sau i-ai iubit… și pe care mai tîrziu i-ai uitat?

POOLO: De ce să-i uit?

POYY: Din cauza evenimentelor, din cauza oamenilor…

POOLO: Nu știu, doamnă. Nu știu la ce vă referiți. Eu am întîlnit mulți oameni. Nu mi-i pot aminti pe toți!

POYY: Dar oamenii pe care i-ai iubit? Nu pot fi chiar atît de mulți!

POOLO: îmi pare rău! îmi pare rău, însă nu mi-i pot aminti pe toți!

POYY: (Se scoală și se așează în fața lui Poolo) Uită-te la mine! Uită-te bine! (Pauză) Mă recunoști?

POOLO: Da… nu… da… mai… nu… da… da… nu.

(Pauză. Poyy se așează la loc pe bancă.

Fluieratul strident de afară)

POYY: Nu m-ai recunoscut!

POOLO: Nu spuneți asta, doamnă! Știți, eu…

POYY: Lasă! Nu m-ai recunoscut…

POOLO: Doamnă, oamenii pe care-i întîlnim ne sînt mai mult sau mai puțin cunoscuți. Poate că v-am recunoscut și v-am confundat. Sau, poate, invers.

POYY: Cum adică invers?

POOLO: Poate că v-am confundat și de aceea n-am fost în stare să vă recunosc. Se întîmplă, doamnă! Se întîmplă des! Să nu vă mire astfel de lucruri!

POYY: (Se scoală) Sînt obosită și eu. Bărbatul meu se pare că a adormit. Iartă-mă! Trebuie să mă duc și eu. (Vrea să plece)

POOLO: (Brusc) Doamnă, faceți-mi un serviciu! Vă rog! (îi întinde bulgărele de aur)

POYY: Vrei să mi-l dai mie?

POOLO: Nu mă refuzați! Vă rog foarte mult să-l primiți!

POYY: De ce mi-l dai mie?

POOLO: Nu vă cer nimic în schimb. Dumneavoastră vă veți putea satisface nenumărate bucurii cu ajutorul Iui.

POYY: Știu, știu. Ne-au povestit prietenii noștri. Nu te mai obosi! Mie nu-mi trebuie bulgărele dumitale. E bine, însă, să-l întreb și pe bărbatul meu…

POOLO: Nu, doamnă! Nu-l treziți! Vă implor!

POYY: De ce să nu-l trezesc?

POOLO: Mi-e frică! Vă rog să nu-l treziți!

POYY: Trebuie să-l întreb și pe el. Treaba asta ne privește și pe noi! Nu crezi?

POOLO: Nu, doamnă, vă rog! (își alege cu greu cuvintele) Oamenii sînt uimiți… nervoși… în asemenea situații… mai puțin obișnuite… Unii își pierd capul… Am fost deja bruscat, insultat, lovit, izgonit… Doamnă, vă rog să nu-l chemați! Doamnă! (Poyy

dă din umeri și iese, în timp ce Poolo rămîne cu bulgărele în mîna întinsă. Fluierat. După un timp, Poolo vrea să plece, dar intră Silar)

S1LAR: Ați venit și la noi? (Satisfăcut) Sigur că ați venit!

POOLO: Am crezut… Nu vă mai deranjați… plec…

SILAR: Nu vrei să mi-l arăți și mie? Bulgărele… (Poolo i-l arată în silă) E din aur?

POOLO: Da, domnule, e din aur. Mai vreți să știți ceva? (Pauză) Atunci, vă rog să mă scuzați, eu plec.

SILAR: Ia stai! Spune, chiar vrei să te scapi de el?

POOLO: Să mă scap de el?!

SILAR: Nu vrei să-l dai cuiva? După cîte am înțeles, ți-e indiferent cui.

POOLO: Aveți nevoie de el?

SILAR: Te interesează asta? Chiar te interesează dacă am nevoie de el?

POOLO: Cum să nu mă intereseze?

SILAR: Nu vrei pur și simplu să te scapi de el? Ești sigur?

POOLO: Dar ăsta-i aur, nu piatră! Dacă aș vrea, pur și simplu, să mă scap de el, l-aș putea arunca. Sau puteam să-l las aici pe bancă, atîta timp cît n-a fost nimeni.

SILAR: Ai dreptate. înseamnă că… înseamnă că nu ești nebun.

POOLO: înțeleg: vă vine foarte greu să pricepeți de ce vreau să dăruiesc bulgărele.

SILAR: Trebuie să recunoști că nu e ușor de înțeles de ce vrea cineva să se lepede atît de ușor de o asemenea… de o asemenea comoară. (îl cercetează) Nu pari să fii bogat.

POOLO: Nu, nu sînt bogat. în afară de bulgărele ăsta, bineînțeles…

SILAR: Atunci?

POOLO: înțeleg neîncrederea dumneavoastră. E firească. Dar vă asigur că nu veți avea neplăceri de pe urma provenienței lui. Sînt dispus să vi-l cedez în fața unui notar. Totul va fi perfect legal. în ceea ce privește motivele pentru care mă voi lipsi eu de acest bulgăre, ele sînt următoarele… SILAR: Nu! Nu mă interesează motivele dumitale! Nu vreau să fiu amestecat în treaba asta.

POOLO: Dar…

SILAR: De ce să-l primesc tocmai eu? Alții de ce nu l-au primit? De ce eu da? (Pauză) Spune-mi… nu te supăra… nevas- tă-mea… e amestecată în afacerea asta?

POOLO: Doamna? Nu, nicidecum.

SILAR: Știi, ea pretinde că ai iubit-o pe vremuri… înainte de a se mărita.

POOLO: Nu știu asta. Nu-mi amintesc. Poate.

SILAR: Nu te supăra că te-am întrebat.

POOLO: Nu face nimic! Mi se întîmplă des. Rămîneți sănătos, eu plec!

SILAR: Sper că nu te-ai supărat!

POOLO: Nu.

SILAR: Atunci, că ne-am înțeles că nu iau bulgărele, am putea sta puțin de vorbă.

POOLO: Despre ce? Eu nu vă mai rețin.

SILAR: Nu mă reții. E o seară plăcută. Am putea fuma o țigară. Fumezi?

POOLO: Da.

SILAR: Să stăm puțin jos. (Se așează pe bancă, îi oferă o țigară Iui Poolo și-și aprinde și el una. îi mai face un semn lui Poolo să se așeze lîngă el și, pînă la urmă, stau amîndoi și fumează în tăcere) Ne-au povestit prietenii noștri că în tinerețe i-ai făcut curte și Claudiei. E adevărat?

POOLO: Poate.

SILAR: Au fost multe? Arăți destul de bine, dar totuși… Le dădeai gata cu bulgărele ăsta al dumitale?

POOLO: Nu-l aveam încă.

SILAR: Atunci cum? (Pauză) Nu te supăra că te întreb! Sîn- tem între bărbați, ce naiba?!

(Pauză. Fluieratul afară)

POOLO: E vecina dumneavoastră?

SILAR: Da. își plimbă cîinii.

POOLO: Dar de ce noaptea? Și de ce fluieră atît de strident?

SILAR: Nu știu. Ne vedem rar. Dar e o femeie frumoasă. Puțin cam rece. (Pauză) Știi, niciodată nu m-am gîndit ce avantaje financiare se pot trage de pe urma unei… unei comori atît de însemnate. Se înțelege că și eu și nevastă-mea visăm anumite lucruri… anumite vise de oameni obișnuiți… mai ales lucruri văzute în filme sau citite în cărți… Apoi mai sînt și revistele ilustrate și reclamele pentru anumite produse, tot felul de broșuri… vezi tot felul de lucruri… adică imaginea lor… și-ți închipui că le ai și tu sau că le-ai putea avea… și atunci visezi. Cei mai mulți oameni visează singuri, de obicei seara, înainte de a adormi. De fapt, visăm și altă dată, tot timpul, numai că ziua privirea și celelalte simțuri ne sînt distrase de tot felul de senzații pe care trebuie să le prelucrăm tocmai atunci. Seara e altceva. Știi, noi, nevastă-mea și cu mine, visăm împreună. Asta-i pentru că ne iubim. E FANTASTIC SĂ VISEZI! Da, da. Ăsta-i cu- vîntul: e fantastic. Dumneata visezi cîteodată? Adică, dumneata n-ai de ce să visezi întrucît poți avea oricînd aievea obiectele visului. Spune, de aceea vrei să te scapi de bulgăre?

POOLO: V-am spus că nu vreau „să mă scap“ de el!

SILAR: Mă rog, mă rog. Atunci să-i zicem altfel: de ce vrei să-l dăruiești cuiva? De aceea?

POOLO: De aceea? De care „aceea”?

SILAR: Ca să poți și dumneata visa?

POOLO: Nu, nu de aceea.

SILAR: Nu? Credeam… de altfel, era o prostie. Cred că trebuie să fie teribil să-ți poți oricînd transforma visele în realitate. Doamne, să am într-adevăr casa pe care am visat-o! Ce crezi? Am putea s-o realizăm din bulgărele dumitale?

POOLO: Dar numai atîta? Și încă zece case la fel de… fantastice!

SILAR: Știi, e o casă foarte modernă: cu grădină, curte, garaj mare și piscină.

POOLO: Nu-i nimic. Poate să fie de cinci ori pe atît de mare și pe atît de modernă și încă v-ar mai rămîne bani pentru multe alte lucruri pe lingă ea.

SiLAR: Zău? Ar fi minunat!

POOLO: Poate vă răzgîndiți… poate doriți totuși bulgărele…

SILAR: Nu, îmi pare rău, nu se poate…

POOLO: Dar de ce?

SILAR: Să nu mai vorbim despre asta! Să nu mai vorbim!

POOLO: Bine, dar trebuie să existe o explicație!

SILAR: Zău, te rog… încearcă să mă înțelegi: oamenii… împrejurările, în sfirșit!…

POOLO: Numai că NU POT să te înțeleg. V-am spus că totul va fi făcut absolut legal. Nu puteți avea nici un fel de neplăceri!

SILAR: Iartă-mă, dar nu te pot crede nici măcar în privința aceasta!

POOLO: Dar vă spun că va fi făcut totul după lege!

SILAR: (Neîncrezător) Poate… nu zic nu… Dar chiar de-ar fi așa, asta nu ne-ar ajuta decît să trecem de primul inconvenient, doar de primul…

POOLO: Și celelalte inconveniente? Care sînt celelalte inconveniente?

SILAR: Oamenii… și apoi chiar eu… așa, deodată… S-o lăsăm baltă! Poate că o să ai pînă la urmă noroc și o să găsești pe cineva care să-ți primească bulgărele! Iartă-mă! Eu sînt obosit acum. Nevastă-mea o fi adormit de mult. (Se îndreaptă spre ieșire) Mai vrei o țigară?

POOLO: Nu, mulțumesc!

SILAR: Cînd ieși, stinge lumina! La revedere și… succes! (Aparte) Deci ai venit și pe la noi! (Frecîndu-și mîinile) Degeaba făcea pe importantul Fredy cu probabilitatea lui… (Iese) (Poolo rămîne singur. Se uită lung la bulgărele de aur, apoi, încet, se îndreaptă spre ieșire. Se aude fluieratul. Poolo așteaptă cu privirea pierdută. Ochii săi întîlnesc întîmplător privirile spectatorilor)

POOLO: Poate dumneavoastră…? Nu are nimeni nevoie de acest bulgăre de aur? (Pauză) Și totuși sînt convins că multă lume are mare nevoie de el. (Disperat) De ce nu îndrăzniți? (Iese încet, stingînd luminile după el. Sala rămîne în întuneric. După un timp se mai aude fluieratul. Cortina cade pe nesimțite, în vreme ce din culise se aude lătratul cîinilor vecinei).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.