În fotografiile care însoţesc anunţul Statului Major ucrainean se observă structuri excavate sub pământ şi consolidate cu buşteni şi beton.
Toate știrile
Cine-și mai amintește astăzi de cel mai mare istoric și erudit al țării și nu mai puțin al omenirii?
Ministrul de interne Vit Rakusan a declarat presei că tirurile nu au avut legătură, aparent, cu „terorismul internaţional” şi că nu există un alt trăgător
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, că la nivel naţional partidul pe care îl conduce
Elefanţii-de-mare din Georgia de Sud ar fi putut fi infectaţi de focile migratoare din America de Sud, unde exemplare ale acestei speciei au murit în masă
„Pompierii militari, cu o autospecială de stingere, au asigurat şi au supravegheat zona la o locuinţă particulară din (…)
Decizia vine după ce tribunalul a validat un acord încheiat de George Mirel Cristescu cu procurorii DNA, în care acesta şi-a recunoscut vinovăţia.
Silviu Prigoană, fost PDL-ist și om de afaceri, s-a pensionat și are un venit fabulos, potrivit afirmațiilor sale.
În topul preferinţelor designerilor şi stiliştilor de pretutindeni există patru rochii care sunt cu adevărat extraordinare. Pe primul loc, e
Hotărât lucru, nu mai avem o Simona Halep șovăielnică, temătoare, apăsată după ce a fost suspendată pe timp de patru ani pentru dopaj.
El a dat ca exemplu faptul că, potrivit măsurilor impuse de Guvern, în judeţul Covasna, Serviciul Public Comunitar Judeţean de (…)
„Noi suntem, în momentul de faţă, singura formaţie de dubaşi de la Timişoara spre graniţă, toate (…)
”Conform primelor informaţii, putem confirma că există morţi şi răniţi la faţa locului”, a comunicat poliţia
Premierul ungar Viktor Orban a insistat joi că deputaţii partidului său, Fidesz, rămân reticenţi asupra aderării Suediei la NATO
Potrivit unui comunicat al Executivului, bugetul CSM a fost suplimentat cu 8,32 milioane lei, reprezentând (…)
Acesta este primul act normativ în procesul de reorganizare a ministerelor.
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat că nu anticipează „creşteri semnificative” ale (…)
Astăzi, acum 34 de ani, a fost ziua în care se încheia revoluţia adevărată, prin jertfa unor oameni. Din 22 decembrie încolo, revoluţia a fost deturnată
AUR a anunţat sâmbătă, în contextul participării liderului George Simion la un eveniment organizat la Atreju de Fratelli d’Italia, acesta (…)
Murăturile sunt o adevărată sursă de sănătate în alimentația ta. Nutriționistul explică de ce e indicat să le consumi.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a înregistrat şi soluţionat un număr de (…)
El a fost întrebat, joi la ce s-a referit în mesajul când a vorbit despre anul trecut, că a fost unul plin de zvonistică.
În urmă cu 34 de ani, la Orologerie erau foarte mulţi oameni. Eu nu am vrut să ies în evidenţă la (…)
Doar pentru că părinții sunt de părere că nu sunt încă pregătiți copiii lor pentru a studia educație sexuală la școală nu înseamnă că acest lucru se confirmă
„Mai am şi o veste care cred că este bună pentru români, în general. Este vorba despre zilele libere (…)
O elită care pare să mimeze democrația conduce un partid unic cu două capete care se ceartă