Proiectul, evaluat la 134,6 milioane lei (plus 5,3 milioane lei pentru cheltuieli neprevăzute), va fi amplasat pe terenurile libere de construcție aflate în incinta aeroportului, în zona de Nord-Vest,

În prezent, Potra își servește arestul preventiv în regim de maximă securitate. Regimul de maximă securitate presupune mai puțini colegi de cameră și mai puține ore în aer liber.

”La noi, toată lumea se isterizează, începând cu dumneavoastră, nu vă supăraţi că vă zic. Iar i-a luat pe primari iarna prin surprindere. Păi nu a luat pe nimeni, că ne-am uitat cu toţii ca disperaţii”