Ar fi trebuit să ne pregătim pentru o asemenea situaţie. Împrejurările în care preşedintele ne-a arătat că puterea sa este mai importantă chiar decât ţara pe care o conduce au fost numeroase. A folosit toate vorbele de ocară pentru a-şi defăima adversarii, a spus toate neadevărurile care îi trebuiau pentru a rămâne deasupra. Şi a făcut din instituţii ce a vrut pentru ca ele să-i servească în pornirile sale. Le-a transformat doar în instrumente de putere împotriva partidelor care n-au fost de acord cu el, împotriva Parlamentului, a oamenilor de afaceri care nu s-au conformat şi împotriva mass-media.
La un moment dat, a făcut de ocară şi preoţii, ca mai apoi, când a simţit că s-ar putea să aibă nevoie de sprijinul lor şi al bisericii, i-a linguşit şi le-a arătat bunăvoinţă. Anul alegerilor prezidenţiale, ca din întâmplare, este şi cel în care au fost alocate cele mai mari sume pentru construirea de lăcaşe de cult. Atâta evlavie la politicieni n-a mai fost susţinută cu bani de statul român de dinainte de întregirea României Mari! Atâtea petreceri şi vizite fără rost, pe banii contribuabilului, n-au mai fost organizate de pe vremea lui Ceauşescu. Nu este primar de partid prezidenţial să nu fi pus la cale o paranghelie cu iz cultural la care preşedintele avid de putere să nu fi pupat oameni şi femei, copii şi bătrâni, să nu fi încins hore şi să nu fi omagiat obiceiurile locului. Toate nu spre folosul comunităţilor vizitate, ci spre mai acuta sărăcire a acestora.
Ce a rezultat şi ce s-a dezvoltat din vizitele şi horele lui Traian Băsescu? Un atelier, o moară sau o fierărie? Absolut nimic! Din primăvară, ţara nu-i decât scena de teatru pentru o piesă grotescă, pe care nu o prea huiduie nimeni. Oare de ce? Sunt românii nepăsători şi fricoşi? Sau îl iubesc pe circarul lor drag până la entuziasm popular? Să ne întoarcem puţin la câteva instituţii ale statului. Aţi auzit de procurori care să cerceteze cauze în care sunt implicaţi preşedintele, familia sa ori vârfurile PDL (deşi unii au ajuns în situaţia clară de dosare penale!)? Dar DNA a luat vreodată urmele acestora? A dat SRI-ul semne de îngrijorare la felul în care preşedintele exercită puterea periclitând siguranţa naţională? A transmis SIE mesajele de îngrijorare ale cancelariilor occidentale? Sau SPP-ul cu ai săi oameni de călcat pe urme ne va fi scăpat vreun semnal despre ce se petrece dincolo de cortină?
Nici marile companii de telefoane n-au spus nimic despre devalizarea serverelor şi despre utilizarea lor în exces de către subordonaţii devotaţi personajului. Au dat Internele şi 0215 vreun semnal de alarmă? Poate au încercat. Dar le-a preluat imediat şi le-a inclus în plutonul instituţiilor aservite. Ei bine, vizitele de lucru şi sărbătorile lui Traian Băsescu ies perfect, pentru că băieţii cu ochi albaştri se văd peste tot cum fac zid în faţa aglomeraţiei de gură-cască. Semnele unei maşinării de organizat primiri entuziaste nu pot scăpa decât celor neiniţiaţi. Din instituţiile care ar trebui să-l protejeze şi din echipa de consilieri care ar trebui să-l sfătuiască nu mai crâcneşte nimeni. Toţi se tem de furia acceselor de paranoia ale unui om intrat într-o perioadă de mare febrilitate. Ultimele zile ale săptămânii trecute ne-au arătat un preşedinte dispus să folosească orice mijloace pentru a câştiga încă un mandat. Conceptul de „preşedinte-jucător“ s-a dovedit a ascunde o semnificaţie periculoasă. În mintea lui Traian Băsescu înseamnă dreptul de a face orice pentru a câştiga alegerile.
El nu exprimă decât conceptul de paranoia a puterii, copleşitor la un om pe care cultura politică nu-l ajută cu nimic. Îi lipseşte cu desăvârşire. Şi atunci toate ideile care îi colindă materia cenuşie i se par a ţine de patrimoniul universal înnoit la Bucureşti. Atacul la adresa Parlamentului este şocant, dar nu e nou. Omul contradicţiilor grosolane şi al dezechilibrelor aproape patologice s-a mai expus pe panourile publicitare ale Bucureştilor cu o mătură în braţe sau a promovat maimuţele cu ochii, urechile şi gura acoperite. Parcă erau personajele din galeria pacienţilor lui Lombroso căţărate pe mobilierul stradal.
Să ne înţelegem asupra unui lucru. Democraţia mutilată în care trăim este opera lui şi a noastră. A sa prin tupeu şi a noastră prin nepăsare. Cât ne-am opus? Cât i-au cerut instituţiile statului să se întoarcă în pătrăţica prezidenţială, delimitată de Constituţie? De câte ori am ieşit în stradă pentru a-i transmite un alt mesaj în afară de linsul mâinii? De câte ori a fost investigat pentru încălcarea legilor? Am crezut că el trebuie să ne cadorisească democratic, iar noi nu avem nimic de făcut decât să beneficiem. Să ne bucurăm. Democraţia pomană pe care am aşteptat-o se arată a fi o tentativă diabolică de pus mâna pe România!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.