Petrișor Peiu: Cu românii ține cineva?

Poate părea cel puțin curioasă osârdia cu care oamenii din PNL, urmașii lui Brătianu adică, apără dreptul „multinaționalelor” la optimizare fiscală, la declararea unor pierderi sau a unor profituri foarte mici și, deci, la neplata impozitului pe profit cuvenit țării unde își desfășoară bănoasele activități, scrie Petrișor Peiu într-o analiză pentru qmagazine.ro pe care o redăm integral.

URMAȘII LUI BRĂTIANU ȘI DEVIZA DEGENERATĂ

Ardoarea depusă de liberali a trecut mult peste linia roșia atunci când au început să acuze de „analfabetism economic” pe cei care au publicat și comentat o listă cu marile firme care au declarat pierderi în anul fiscal 2022. Ardoare cu atât mai curioasă cu cât vine din partea celor al căror partid a condus această țară cu ideea sprijinirii unei clase bogate și medii autohtone. „Prin noi înșine” era odinioară deviza liberalilor lui Brătianu. Deviză degenerată acum la o mai probabilă „Nimic prin noi înșine, totul prin alții”!

Atunci când (pe la mijlocul anilor `20) Ionel Brătianu era prim-ministru și Nicolae Iorga unul dintre liderii opoziției, acesta din urmă, l-a interpelat pe premier de la tribuna Parlamentului cu o întrebare disprețuitoare:  „Ce poate să învețe un istoric de la un inginer?“ Deloc intimidat, liderul liberal i-a răspuns, cât se poate de inspirat: „Măsura, domnule profesor, măsura!“

Nici astăzi, după 100 de ani de la incidentul respectiv, măsura nu se găsește prea mult în spațiul nostru public.

România este considerată, pe bună dreptate, „mereu surprinzătoare”, în sensul în care aici se întâmplă lucruri care în alte părți ale Europei nici nu ar putea fi imaginate. Bunăoară, nicăieri nu ar fi de închipuit o dispută mai stupidă între curentul „conservator”  și cel „progresist” pe tema opoziției multinaționale-capital autohton. Un astfel de conflict este pe cât de puțin susținut intelectual, pe atât de ridicol.

Temelia unui astfel de conflict este destul de șubredă, căci pleacă de la supoziția, oricum falsă, că marile companii sunt multinaționale, în vreme ce firmele mici sunt presupuse a fi apanajul românilor. Lucrurile, însă, nu sunt niciodată în „alb și negru”, ci, îmbracă o infinitate de nuanțe de gri. Iată și în acest caz avem destule exemple de firme „românești”, adică deținute de capitalul autohton cu cifra de afaceri destul de mare. Ca să dau numai două exemple: cea mai mare rețea de magazine de bricolaj (Dedeman) și cea mai mare firmă de construcții din țară.

Dar nici grupul de firme deținute de Ion Țiriac nu este deloc mic și exemple de acest gen putem să dăm cu duiumul. La fel de bine trebuie să știm că există nenumărate exemple de firme mici deținute de cetățeni străini, îndeosebi italieni, turci și chinezi. Astfel încât, o judecată dreaptă ar trebui să țină cont și de aceste aspecte.

Cu prea mare ușurință se trece la noi și peste faptul că unele dintre cele mai mari pierderi declarate în ultimii ani vin fix din zona companiilor de stat, printre care la loc de cinste figurează CFR Marfă, CFR Călători, CFR, Tarom dar și Termoenergetica din București, toate administrate de liberali în ultimii ani.

Printre primele zece companii din țară nu se află niciuna cu capital majoritar românesc.

Cea mai mare firmă care operează aici este deținută de austriecii de la OMV (OMV Petrom) și a avut anul trecut afaceri de peste 55 de miliarde de lei, cu un profit de peste 10 miliarde de lei. Dar austriecii de la OMV mai dețin și a doua cea mai mare cifră de afaceri de aici (OMV Petrom Marketing- rețeaua de benzinării), cu o cifră de afaceri de peste 27 de miliarde de lei și un profit de jumătate de miliard de lei. În total, 82 de miliarde de lei cumulează afacerile companiei OMV din România. Și nu, nu vă bucurați că este un semn de mare capitalism, căci OMV are ca acționar principal statul austriac, un stat care are ca prioritate politică externă blocarea aderării țării noastre la spațiul Schengen!

82 de miliarde de lei înseamnă cam 3,5% din cifra de afaceri totală a firmelor din țara noastră. Cu alte cuvinte, din fiecare 100 de lei încasați de o firmă de aici, 3 lei și jumătate ajung în buzunarele deținute de către firma austriacă OMV!

A doua cea mai mare afacere din țară este deținută de francezii de la Renault și a avut anul trecut o cifră de afaceri de 25 de miliarde de lei, cu un profit de puțin peste 500 de milioane de lei. Dacă nu ați ghicit încă, vă spun eu: cel mai mare acționar (cu excepția Nissan, în urma schimbului de acțiuni) al Renault este statul francez cu aproape 20% din acțiuni. Și să nu uităm că mai avem un mic Renault (Renault Comercial Roumanie) în top cu 4,7 miliarde de lei cifră de afaceri.

A treia cea mai mare afacere din România este deținută de un alt stat, cel kazah, prin KazMunay Gas, proprietarul majoritar al Rompetrol Rafinare (peste 23 de miliarde de lei în 2022, cu un profit de 666 de milioane de lei). Evident că și kazahii au învățat ceva de la austrieci, motiv pentru care și ei mai au încă o firmă, Rompetrol Downstream, cu o cifră de afaceri de 16,5 miliarde de lei și un profit de doar 190 de milioane de lei.

Hai să tragem puțin aer în piept și să ne dumirim mai bine: primele patru companii din țara noastră, cu o cifră de afaceri cumulată de 150 de miliarde de lei (cu mult mai mult decât bugetul total de pensii de anul acesta) sunt deținute, în principal, de trei state: cel austriac, cel francez și cel kazah. Și noi vorbim toată ziua de piață liberă și capitalism. Cam astea sunt cele mai mari dintre „multinaționalele” lăudate și protejate de urmașii lui Brătianu…

MULTINAȚIONALELE DE LA NOI, AFACERI DE STAT SAU FAMILIALE

Ei, dar avem și ceva firme private printre marile „multinaționale” din țara aceasta: rețelele de supermarket Lidl și Kaufland, cu 18,5 miliarde de lei, respectiv 16 miliarde de lei cifră de afaceri și cu profituri de un miliard de lei, respectiv 880 de milioane de lei.

Acum să vedeți culmea capitalismului și la aceste două companii, care dețin împreună o treime din piața supermarketurilor din România: ambele sunt deținute de o familie germană, familia Schwarz din Baden-Württemberg, de la granița cu Franța!

Dacă credeați cumva că în continuare vom regăsi ceva firme cu adevărat „multinaționale”, vă înșelați. A opta cea mai mare firmă de pe aici , furnizorul de gaze și distribuitorul pentru jumătate de țară, Engie, are ca principal acționar statul francez, acesta deținând la Engie un sfert din acțiuni și o treime din drepturile de vot. Ca orice mare firmă franțuzească de stat, și Engie mai are un puișor în România, Engie Energy Management, cu ditamai cifra de afaceri de peste 8 miliarde de lei.

Pe locul 9 vine firma germană E. ON, care deține furnizarea și distribuția de gaze din cealaltă jumătate de țară și care este chiar cu adevărat o „multinațională” de tip capitalist, cu o structură a acționariatului în care grupul de stat RWE și statul german nu au o prezență atât de mare. Engie și E.ON au cifre de afaceri apropiate, de 15, respectiv 13,7 miliarde de lei, dar, surpriză, E.ON înregistrează pierderi anul trecut (-358 de milioane de lei).

A zecea cea mai mare firmă din țară este iarăși una privată, dar nu de tip „multinațională”, ci cu proprietari principali oligarhul ruso-azer Vagit Alekperov și amicul său Leonid Fedun.

Să tragem iarăși linie și să constatăm că primele zece firme din România însumează mult peste 10% din cifra de afaceri din țară pe anul trecut și că printre ele nu avem decât o firmă cu adevărat „multinațională”, restul fiind companii dirijate de trei state (austriac, francez și kazah), o familie germană și un oligarh rus.

Poate înțelegeți acum, dragi cititori, mai bine demersul liberalilor lui Iohannis de a apăra dreptul „multinaționalelor” la declararea de pierderi sau de profituri mici și, deci, la neplata impozitului pe profit!

30% din cifra de afaceri din România este produsă de primele 100 de companii din țară, cu o valoare cumulată de 688 de miliarde de lei.

Printre primele 100 de firme din România, nici 20 de firme nu sunt deținute majoritar de acționari români. Dar „acționarii români” sunt în principal statul român, acționar principal la Romgaz (locul 12 în țară cu 13 miliarde de lei cifră de afaceri), Electrica Furnizare (911 miliarde de lei – locul 15), Hidroelectrica (9 miliarde de lei – locul 20), Nuclearelectrica (locul 32 cu peste 6 miliarde de lei cifră de afaceri), Transelectrica (locul 35 – aproape 6 miliarde de lei), Complexul Energetic Oltenia (locul 39), Romsilva, CEC, Transgaz, Electrocentrale București, Transgaz, CFR Călători, Distribuție Energie Electrică (DEER). Doar câteva dintre marile firme românești sunt deținute de capitalul privat autohton: Dedeman (locul 16 – 11 miliarde de lei cifră de afaceri în 2022), Oscar Downstream (locul 26 – peste 7 miliarde de lei), Altex (locul 29 – 6,5 miliarde de lei), Banca Transilvania (locul 41 – peste 5 miliarde de lei), RCS-RDS (locul 47 – 4,8 miliarde de lei), Arabesque, Mairon, Chimcomplex.

Așa că, oameni buni, să fim serioși: printre marile firme din țară, afacerile controlate de capitalul autohton au o prezență firavă, topul fiind dominat de mari companii străine, multe dintre ele deținute de alte state.

Marile multinaționale din lume au și ele o prezență destul de subțire, cele mai notabile și pline de succes afaceri capitaliste internaționale de aici fiind BAT (British American Tobacco- locul 13 cu peste 13 miliarde de lei cifră de afaceri), Orange, Cargill, Michelin, Continental, Bunge, Vodafone, Coca Cola.

Să remarcăm și faptul că aproape toate „multinaționalele” care chiar operează pe piața liberă sunt reale povești de succes aici, cu investiții serioase și cu profituri declarate „pe bune” și an de an.

Și pentru că s-a vorbit foarte mult despre pierderile hilar declarate de marile companii, hai să analizăm un pic și profiturile pe care le declară multe dintre acestea, sau, mai corect spus, ratele profiturilor la cifrele de afaceri: OMV Petrom Marketing (benzinăriile, adică) – 2%, Rompetrol Rafinare – 2,89%, Rompetrol Downstream – 1,1%, Lukoil – 1,7%, Electrica Furnizare – 3,29%, Carrefour – 3%, Metro – 3,3%, Mol – 1,7%, Mega Image – 1,5%, Engie Energy Management – 2,1%, Auchan – 1,4%, etc. Cam cât de credibile sunt aceste rate ale profitului ?

În acest context să nu uităm că o taxare cu 1% a cifrei de afaceri este echivalentă cu taxarea cu 16% a unui profit corespunzător cu rata profitului de 6%. Eu cred cu tărie că soluția corectă pentru țara noastră este nu de a impune taxa de 1% pe cifra de afaceri, ci de a pune ANAF-ul să scoată la lumină profiturile reale. Dar, pe de altă parte,  câte companii declară profituri de minim 6%?

REALITATEA TRISTĂ A STATULUI EȘUAT

Dar poate au uitat distinșii liberali că România are și o clasă antreprenorială proprie, aflată încă la început, după mulți ani în care a fost desființată și mai apoi hărțuită de regimul comunist real (1945-1989) sau de comunismul original, iliescian (1989-1996). De ce cred, oare, liberalii, că „multinaționalele” trebuie apărate, iar capitaliștii autohtoni încărcați cu biruri și fugăriți de procurori?

Structura economiei noastre este, sintetic, următoarea: 755 000 de microîntreprinderi  (maximumum 9 salariați, maximum două milioane de euro cifră de afaceri), 47 000 de întreprinderi mici (maximum 49 salariați, maximum 10 milioane de euro cifră de afaceri) , 8600 de întreprinderi medii (maximum 249 salariați, maximum 50 milioane de euro cifră de afaceri) și 2000 de întreprinderi mari.

 Ei bine, cifra de afaceri realizată în această țară se împarte astfel: partea leului (mai bine de jumătate din economie) revine marilor companii (1328 miliarde de lei), o cincime revine întreprinderilor medii (438 de miliarde de lei), aproape o șesime întreprinderilor mici (368 de miliarde de lei) și cam a zecea parte microîntreprinderilor (287 de miliarde de lei).

Ei bine, cu doar 10% din economie, aceste biete microîntreprinderi angajează o cincime din salariații națiunii (950 000 de oameni), mai mult decât întreprinderile medii (752 000 de oameni) sau cele mici (866 000 de oameni), fiind depășite doar de marile corporații (1 432 000 de oameni) și de angajații statului (1 300 000 de oameni).

Și asta  nu-i nimic, căci iată de unde vin profiturile și impozitul pe profit al statului: din jumătate de economie, marile companii realizează doar 38% din profit (97 de miliarde de lei), în vreme ce, din cele doar 10% din economie, microîntreprinderile produc un profit cumulat de 31% din total (77 de miliarde de lei).

Citind datele de mai sus cu un ochi limpede reiese cu claritate că micii antreprenori români abia de văd un leu din fiecare 10 încasați în țară. Dar ei plătesc salariile pentru unul din cinci români angajați și raportează aproape o treime din profiturile din economie.

Merită, oare, ca această clasă medie, cea mai firavă din Europa, să plătească pentru toate greșelile unor guverne incompetente din ultimii patru ani, toate dirijate de cel mai bogat profesor de fizică din Europa?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 21
Author

37 de Comentarii

  1. pentru ca se plaica extremele capitalismului si ale socialismului. adica aceeasi cale FASCISTA! DOAR LIBERTATEA SI MUNCA LIBERA, IMBOGATESTE OMUL DE RAND, CARE POATE SUSTINE STATUL, CORECT SI DREPT CONSTITUIT! CINE NU IUBESTE POPORUL NU ARE TARA! CINE SPUNE CA ESTE PATRIOT ESTE UN MINCINOS PE CALE SA DEVINA DICTATOR! NU ITI IUBESTI TARA MAH! iubeste poporul si vei avea tara! pricepeti?

  2. Optimizare fiscala cu care se tot lauda politicienii si bancile plus restul entitatilor afaceriste straineze care functioneaza in Romania, in tranducere pe intelesul cetateanului, inseamna FURACIUNE PRIN LEGI CU DEDICATIE date de parlament cu acceptul guvernului si avizate clar de plavan, dupa care, direct in monitorul oficios! Doar intreb:
    – Pot beneficia si cetatenii de rand de optimizare fiscala cand e vorba de impozite, taxe, achitari cumparaturi de oriunde precum entitatile care practica de ani de zile?

  3. Actualii penelisti, in mod normal, ar trebui sa fie ACUZATI OFICIAL de port ILEGAL DE NUME. Pentru ca ei NU au nici-o legatura cu PARTIDUL NATIONAL LIBERAL, cel care avea ca sintagma calauzitoare PRIN NOI INSINE.

  4. Păi, stai strâmb și gândește drept. Realizezi ce ți se intâmplă ?? Cu siguranță nu, sau prea puțini,.pentru că nu ești democrație, nu ești stat de drept,.. nu ai presă ci toți sunt pe același calapod, vizibil la sforile unuia care dictează ”politica acoperiților” din presă.. Deci românu, din oricare instituție, nu e interesat de a face ceva.. Stă..pe buget găurit. Pur și simplu știe că nu ai suveranitate, că ai indatorat și cedat țara,. Deci de ce,.. pentru cine.? Pentru american, care demonstrează că e stat terorist și agresiv ?? Să vrei pentru europa, pentru UE ?? De ce ?? Doar ți-a băgat sancțiuni cică contra rusului, prețuri triple la energie, plus distrugerea agricultrului de dragul străinilor din ukraina, care au mii de hectare și nu vând către africa ci omoară agricultorul european..Deci sunt semne clare că ești victima unor mașinațiuni la care complici sunt și patrioții români de la funcții inalte.. Românu, chiar prost, simte, vede..și nu participă.. Iar in astfel de cazuri de demobilizare, tocmai pentru că e altu interesat in a te distruge, mai ai chef de făcut ceva ?? Nu cred bre..Du-te și votează dintre cei mai limbrici ..

  5. 1956,filozoful evreu Günther Anders, teorie a conspiratiei?

    „Pentru a înăbuși orice revoltă în avans, este important să nu o faceți violent…
    …trebuie să ne asigurăm că accesul la cunoaștere devine din ce în ce mai dificil și mai elitist…că decalajul se mărește între oameni și știință, că informațiile destinate publicului larg sunt anesteziate de orice conținut subversiv. Mai ales fără filozofie. Din nou, este necesar să folosim persuasiunea și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, divertisment uluitor, mereu măgulind emoționalul, instinctivul. Vom ocupa spiritele cu ceea ce este zadarnic și jucăuș. Este bine cu vorbărie neîncetată și muzică, pentru a împiedica mintea să se întrebe, să gândească, să reflecteze. Vom pune sexualitatea pe primul plan al intereselor umane. Ca anestezic social, nu există nimic mai bun. În general, vom avea grijă să alungăm seriozitatea din existență, să ne batem joc de tot ce are o valoare ridicată, să menținem o apologie constantă pentru lejeritate; astfel încât euforia reclamei, a consumului să devină standardul fericirii umane și modelul libertății. Condiționarea va produce astfel o astfel de integrare a sinelui, încât singura teamă (care va trebui menținută) va fi aceea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accesa condițiile materiale necesare fericirii.
    Omul de masă, astfel produs, trebuie tratat ca ceea ce este: un produs, un vițel și trebuie să fie supravegheat așa cum ar trebui să fie o turmă. Orice lucru care îi permite lucidității să adoarmă, mintea lui critică este bună din punct de vedere social, ceea ce ar risca să-l trezească trebuie combătut, ridiculizat, înăbușit… Orice doctrină care contestă sistemul trebuie mai întâi catalogată drept subversivă și teroristă, iar cei care o susțin trebuie apoi tratați ca atare”.

  6. @ marin..Scrii mult si prost. Foarte prost….E o minciuna liberala povestea cu… Prin noi insine!.. In realitate liberalii s – au dat mereu cu cel puternic ca sa aiba beneficii mari…Cum dracu vine lozinca Prin noi insine prin aducerea Regelui de import? Inainte de 1990 Liberii ii invidiau de fapt pr Comunisti pentru ca aveau presupuse pile la Moscova!

    • axon: chiar nu pricepi ce am scris? serios? esti roman? poate nu cunosti Limba Romana? sau pur si simplu nu intelegi ce citesti?

  7. au salariu/indemnizatie buna, facilitati si poate ”sprijin moral” de la straini, atunci de ce le-ar pasa de poporul care-i intretine, i-a crescut, educat si le va da o pensie copioasa, intre doua si trei mii de euro, cam asa cred ca le ajunge si lor alesilor pe viata unii peste 3 mandate…poporul hraneste niste ”valori” ale intunericului, care incet se reflecta pe chip numai cand ma uit la demezzo il vad pe mefisto si tot asa…unii vad saltelute, altii lulute si tot asa o lume din poeziile lui Arghezi cand valorifica artistic putregaiul…nimic nou, poate doar o crima impotriva poporului mult mai sofisticata decat comunismul, acum au vorbe marete:”urmasii lui Brateanu”, cat de glumeti pot fi unii…a fi urmasul unui intelectual ar trebui sa fii asemenea lui, cati din asa zisii liberali stiu macar sa manace, sa se imbrace si sa fi „cetit” macar o carte in afara de manuale, dar nici pe alea pt ca temele se pot copia in pauza si mai nou AI poate scri si dizertatii/teze…asa cum stand pe net o sa ajungem incaoabil sa scriem un cuvant, trist, dar ne paste…

  8. Machiavelicul Virgil Popescu a aranjat profituri imense pt omv, i-a iertat si de taxa de solidaritate, acuma asteapta parandaratul prin conturile ginerelui austriac. Acest vergil trebuie votat pe unde il prindeti, ne-a dat placuta suedeza la tot poporul si la toate firmele romanesti. Si conturile ginerelui trebuiesc urmarite.

  9. Dacă ar fi după mine,..pe comercianți nu i-aș pune in rândul firmelor,. Firme ar fi doar cei care produc ceva, au un produs finit gândit, construit cu valoare adăugată..La fel ar fi firmă și producătorul agricol,.. Deci producătorul.. Nu SAMSARUL român sau de aiurea, care ia dintr-un loc și vinde in altu cu suprapreț,.E de fapt autofentare națională pe seama ultimului prostănac,..poporul..

  10. Plătești unu doi trădători și ai legea de care ai nevoie…
    Brațul de munca in Romania este mai ieftin decât în toată Europa si evident că se poate de „câștigat un ban aici”…

  11. @ Marele urs…Daca esti ungur, apoi esti un ungur destept. Ai continut, mai mereu ai dreptate!.

  12. axon rău te-ai ramolit.Cate ruble primești pentru postare?Se vede că ți-ai vândut sufletul rusilor

  13. nu e ciudat?! Singurul care mi se pare ca are glagorie nu paie in cap mi se pare a fi Marele Urs… restul parpaliti la foc usor, sa aiba timp sa gandeasca paiele.

  14. marin / 13:58 – clona. si da, recunosc. scriu gresit, pentru ca scriu la bazdaci. „speak my mind” cum ar spune ha-muriknii.

  15. Mai bine 1% din cifra de afaceri, ca asta-i la vedere si usor de urmarit, decat 16% dintr-un profit pe care cele mai multe firme il optimizeaza pana il fac pierdere si statul incaseaza praful de pe toba!
    Eu nu inteleg multinationalele astea, de zece ani pierd anual cateva zeci, chiar sute de meleoane de tigri si se incapataneaza sa vina in continuare cu bani de-acasa pentru ca sa functioneze in Romanica … ceva-mi da cu virgula … le-o place aerul si (fraierul)/vremea din RO … le-o fi mila de angajatii romani pe care-o trebui sa-i concedieze (suflete miloase, de!) …

  16. Tovarășul Peiu uita sa spuna de afacerea Motorola pe vremea PSD😂Ce impozite au plătit Nicolae, Iancu și alți patroni români, marii industriași😁Praful de pe toba.Companiile străine fac ce le permite legea română. Nea plăcut capitalismul😆Asta e față urita a lui. Peste tot în lume bogății fac legi pentru ei. Asa ca mai încet cu pianul pe scări tovarăși😆

  17. „Cu românii ține cineva?”

    Da, „patriotii” care au plecat din tara sa construiasca tarile altora !

  18. Am știut intotdeauna că PNL e cel mai ticălos, mai corupt și mai antiromânesc partid.Chiar mai corupt decât PSD si mult mai anti românesc.

  19. „Ti”, cum il numeste Ilie Nastase, a declarat ca dupa un hot ramane ceva, in comparatie cu un prost. Tot asa a judecat si poporul ales, cand nu l-a condamnat la crucificare pe talhar. Pai, daca Ti nu stie, atunci cand si daca nu acum, atunci cine ? (intrebarile fundamentali din filosofie)

  20. trebuie impozitati bujetarii,sint prea multi si sint prea platiti.altfel cum veti plati 150metri cubi de aur?pnrr nu mai trebuie sa vina pentru ca pensiile speciale,salariile speciale nu se vor reduse.e normal sa nu ceara ro de la ue pnrr ca sa reunvete ca cu cerseala nu se ajunge departe.de unde are ue bani,tipareste ca fed?asa ca lasati cerseala pe la bruxelles si sa ne reapucam de munca.exclus pomenile sociale.cine a facut puradei,sa si i intretina.fericim pe cei cu mintea sanatoasa care au plecat in vest.in est a plecat vreunul,in rusia?

  21. Peneleu se scaldă in ridicol iar la alegeri se va alege praful de ei. Până și usr ii vor întrece devenind partidul de pe locul patru . Nu se poate altfel, nu mai zic de declarațiile ăluia care vrea sa de-a legi că să controleze presa pentru că au vorbit că drone rusești au căzut în Romania

  22. Deocamdata nu se stie daca hAUR apare pe listele de vot, sa se termine cercetarea, sa fie induplecata ambasada Israel, sa accepte Departamentul de Stat al SUA. Doar ambasada rusa de la B este multumita: „Simion, un baiet bun, antiamerican” !

  23. Măcelul de la Teatrul Naţional, momentul uitat din …
    Ziua de 13 Decembrie 1918 a fost decretată în anii ’60 de regimul comunist ca fiind Ziua Tipografilor. „Ziua tipografilor a fost instituită prin …

    -tipografii dadeau cu cerneala peste opera ji’dovilor:
    ca sa se evidentieze MAI BINE!
    (a fost un fel de rascoala sclavilor,
    le-a lipsit Spartacus)

  24. Bună!
    Jaf,jaf si iar jaf !
    Mulți din cei care iau decizii, fac si dreg in numele nostru sunt PUSCARIABILI fără niciun dubiu.
    PNL stă bine la numarul de PUSCARIABILI.PE cand ii vedem cazați?
    PNL trebuie sa dispară de la guvernare pentru cel putin 4 ani.

  25. Multinationalele si mai toate firmele de top occidentale au oferit Romaniei tot cea ce vedem ca ne inconjoara .PIB Romaniei este enorm .Dezvoltarea si bogatia cetatenilor este vizibila la tot pasul .Bucuria vietii libere este si ea prezenta indiferent unde ne uitam .Multinationale sunt entitati economice ce au plan de dezvoltare raportat la intregul portofoliu pe care il detin in intreaga lume ele fiind intr-o continua lupta pentru supravietiure .Cum naiba sa inteleaga asta un biet politruc comunist .Habarnismul economic este evident .

  26. Uriasa, gigantica ! Este PROBLEMA PRESEI de la noi. Indeosebi televiziuni. Toate vandute, ticaloase avand ca principal scop sa creeze mediul favorabil pentru jupuirea, ingenuncherea romanilor ! Televiziunile si presa sorosista creeaza esafodul pe care suntem executati. Nu se poate lua nici o decizie favorabila tarii, romanilor pentru ca imediat apar tot felul de economisti-politruci stipendiati de ong-uri si firme straine care tzipa, urla, ne fac vinovati . Vinovati ca ne aparam drepturile si tara !Marea majoritate a firmelor straine mari si mici vin aici doar cu gandul de a fura, de a face evaziune , de a escroca si a transfera profitul rapid in tara mama. Siiii… domnul Peiu nu vorbeste de BANCI ! OHOHOOO…sa vedeti la banci profituri nedeclarate si carate pe sest in tara mama …

  27. Ati dat pe mana strainilor ceea ce ati cladit timp de o generatie cu mainile voastre lasand tara fara datorii si cu IMENSE bogatii economice pe care strainii vi le-au furat. Aveti de ales intre ceea ce a fost, bun pt.tara, cladit de o generatie de romani patrioti si harnici,generatia comunista, si aceasta generatie lacoma ce v-a furat toata munca si resursele tarii, imputinandu-va si batandu-si joc de voi. Romania are nevoie de un lider puternic pt. a schimba acest sistem ticalos. Din pacate, nu se mai gasesc 20.000 de romani sa rastoarne acest sistem diabolic.

  28. O asemenea initiativa de impozitare pe baza cifrei de afaceri si nu a profitului aplicata global pe tosta economia, ar pune capat investitiilor straine in Romania. Dacia de exemplu se confrunta acum cu o concurenta din ce in ce mai mare din partea producatorilor chinezi si nu cred ca ar fi cazul sa i se mai puna inca o piedica suplimentara – asta daca ne mai dorim sa existam pe piata auto.

  29. In primul rand romanii sunt cei care nu tin cu romanii, ca altfel nu castigau un Iohannis, un Orban, un Citu si alte otrepe antinationale cu bomboana de pe coliva economiei nationAle arafatul numit Razvan P💣pescu.

  30. Hai să gândim logic. Dacă o firmă străină vrea să plece din România atunci ea trebuie să vândă cuiva, nu poate să plece cu clădiri, terenuri și alte acareturi. Și există posibilitatea ca noul proprietar să fie de bună credință.

    Ideea lui Peiu cu scoaterea la lumină a profiturilor reale de către ANAF este o copilărie. Cel mai bun contraexemplu este o bancă.

    Subsidiara din România se împrumută la banca mamă cu dobândă de 12% în situația în care dobânzile de pe piața băncii mamă sunt de 2%.
    Subsidiara acordă credite în România cu dobândă de 10%. Evident că iese pe pierdere, dar de fapt transferă către banca mamă (returnează creditul) tot profitul obținut în România. Ce poate să facă ANAF-ul la o astfel de optimizare? Nimic.

    Aceeași schemă o folosesc producătorii. Importă materii prime și subansamble la prețuri supraevaluate și exportă produsul finit la prețuri subevaluate. Adică, chipurile, valoarea adăugată în România este infimă și deci și impozitul este pe măsură. Ce poate să facă ANAF-ul la o astfel de optimizare? Nimic.

    Singura variată de impozitare care nu poate fi optimizată este impozitarea pe cifra de afaceri. Nu 1% (echivalentul lui 16% din 6,25% profit) ci 0,8% (echivalentul lui 16% din 5% profit), ca să nu zică ambasadele că suntem bulangii.

  31. Bună! Zice unul de-si zice gică;
    „Multinationalele si mai toate firmele de top occidentale au oferit Romaniei tot cea ce vedem ca ne inconjoara .PIB Romaniei este enorm .Dezvoltarea si bogatia cetatenilor este vizibila la tot pasul .Bucuria vietii libere este si ea prezenta indiferent unde ne uitam”.
    Da, el este gică contra realitatilor!
    Jaful a avut si are doua etape:
    1. vânzarea pe nimic( pe spaga) a fabricilor, uzinelor,bancilor,a petrolului si gazelor, etc
    2.exploatarea acestora aproape exclusiv doar in folosul multinationalelor,statul roman MAFIOT si EȘUAT lingand firimiturile cazute de pe masa bogata a străinilor .
    Multinationale corupte si imorale spun: statule român ai niste locuri de muncă si ceva banuti de la impozitul pe salarii! PRIFITUL e doar al meu si il trimit la mama AFARĂ. Ai imteles tu stat MAFIOT SI CORUPT CE EȘTI?
    Cam asta e realitatea!
    CORUPȚIA si/sau PROSTIA si/sau TRĂDAREA au facut din ROMANIA ȚARĂ CU RESURSE O COLONIE DEVALIZATA!
    PUSCARIABILII DIN PSD, PNL SUNT ÎNCĂ
    LA BUTOANE!
    JUSTITIA IMORALĂ SI CORUPTĂ a fost si este prin deciziile date PARTASA
    La MARELE JAF !

  32. toate „multinationalele” enumerate sint MONOPOLURI/oligopoluri,tot un drac:
    -vor transfera imediat noul impozit/taxa la ….consumatori,
    este de fapt un impozit indirect aplicat tuturora nicidecum vreunei corporatii.

    asta stie si idotu’ de Peiu
    dar nu-l intereseaza decat SA ALIMENTEZE BUGETUL !

  33. Bună Viorica B !
    Statul sitie ca sa facă dar, nu face. Impozit de 3% pe cifra de afaceri !

  34. @andrei ionescu

    -erau 2 penzionari in tramvai,
    ” bine ca ne-a taiat boc pensia
    si a salvat Tzara! „

  35. Multumiri autorului, pentru analiza si pentru observatiile critice la adresa comentatorilor care repeta termeni (‘multinationalelor’) fara discernamint.
    Dar, apoi, in aceeasi situatie este si ‘statul esuat’. De ce PP foloseste un termen propagat de Iohannis, la sfatul cine stie carui consilier sau, mai stii, vreun ‘serviciu’? Traim un razboi semantic, si atentia la cuvinte e indreptatita. Statul roman nu e mai ‘esuat’ decit statele occidentale, falimentare (indatorare + ‘asigurari sociale’ Ponzi) si, din 2020, tot mai totalitare. ‘Esuat’ e modelul de stat de mare capacitate (George Schopflin) care de 150 de ani suge viata din societati, comunitati, familii, indivizi. Banuiesc ca PP inca traieste sub mirajul acelui model de stat, crezind ca doar de-ar ajunge la putere oameni ‘buni’, il vor pune ei pe roate (AUR). Aceasta erore de perpectiva, necorectata, va face ca partidul sa piarda guvernarea iar romanii, ultima sansa de a opri trenul despotismului…
    Statul trebuie dat inapoi pe toate dimensiunile, nu doar ca ‘numar de functionari’: _functiile_ educatiei, sanatatii, asigurarilor trebuiesc inapoiate comunitatilor, indivizilor, asocierilor voluntare ale acestora. Statul trebuie redus la functiile liberale _clasice_, lege, ordine, aparare si, azi, in vremea globalismului totalitar, identitate.

    Lui marin (la 10:20): in pofida ortografiei atroce (mersi, am invatat un cuvint nou, ‘bazdaci’ 🙂 (13:58). Stam bine cita vreme exista destui romani care sa inteleaga astfel de lucruri fundamentale: identitatea socialism=capitalism (de specificat aici, _corporatist_)=fascism; libertatea, munca libera (neimpozitata!), dreptul la prosperitate; necesitatea ‘corectei constitutiri’ a statului (vezi mai sus); primatul iubirii de popor, de oameni, nu ‘patriotismul’ abstract, doar masca a setei de putere. Asa ca multumiri pentru speranta.

    Cum tot zic, ‘stat mic, popor puternic’.

    ‘Mai tine cineva cu romanii?’ -> anon . to / 5bjNr2

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.