PIETRELE (13)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PIETRELE apărută la Editura Eminescu în 1978.

Evenimentul săptămânii fiind trecerea lui Brahms prin oraș, lumea găsea necesar să discute despre concertul din seara aceea, cu care ocazie s-a dovedit că existau incredibil de mulți prieteni ai muzicii simfonice în Lugoj. Dar nu mai mulți decât ar fi fost de așteptat într-un oraș în care exista câte un pian la fiecare a zecea familie și alte instrumente aproape în fiecare casă. Chiar din locul în care se aflau domnii noștri ce discutau cu atâta însuflețire, se puteau auzi la ora aceea cântate câteva game de către mâini încă neformate pentru această îndeletnicire. Și pentru că erau totuși bineînțeles și oameni care nu puteau suferi muzica, care o urau chiar, aceștia se plângeau pe drept cuvânt ca nu poți să te plimbi în liniște cinci minute prin străzile, altfel așa de plăcute, ale orașului fără a fi nevoit să suporți alături de mirosurile atât de apetisante care ies de prin case și exercițiile acelea nesfârșite zdrăngănite la pian sau scârțâite la vioară. (Și cât erau de enervante aceste mirosuri și aceste sunete și cât erau de tihnite, ce culoare liniștită dădeau orășelului unde, în unele case, se mânca atât de bine și în care muzica le eră oferită copiilor împreună cu untura de pește spre binele lor, pentru când vor fi mai mari!)

Jager și Stein ar fi vrut să disece din toate perspectivele taina pe care le-a oferit-o Duma, dar deoarece erau mereu conturbați de prezența altora care se alipeau și se dezlipeau de micul lor grup, nu puteau să nu fie la fel de interesați și de cele pe care le aflau de la aceștia. Tocmai în imposibilitatea de a sfârși de discutat ceva în întâlnirile de pe stradă rezida plăcerea pe care le-o ofereau orele petrecute acolo: nu puteai niciodată să te plictisești, rămânea întotdeauna un ceva neterminat care te chema din nou înapoi în același loc, subiectele — chiar dacă nu prea diferite între ele — se succedau foarte repede. Și poate că la toate acestea ar mai trebui amintită și o particularitate esențială pentru înțelegerea acestor oameni născuți în Lugoj: aveau cu toții dorințe foarte puternice pe care cu greu și le puteau înfrâna — și doar conveniențele îi puteau obliga la aceasta —, dar spre norocul lor, aceste dorințe erau de cele mai multe ori abstracte și foarte schimbătoare, astfel încât de regulă nu trebuiau să se frustreze de prea multe lucruri pentru că mai aveau proprietatea, astăzi aproape cu desăvârșire dispărută, de a vedea în fiecare renunțare o nouă făgăduință. Le părea rău că nu aveau prilejul să discute în clipa aceea despre obârșia neclară, misterioasă și poate senzațională a lui Lazăr, dar, în același timp, nu disprețuiau nici subiectele cu care veneau noii interlocutori, nu exista ceva ce să nu fie interesant pentru ei, chiar dacă nu pentru foarte mult timp. Și când te gândești că printre toate apăreau și probleme adevărate, atâtea planuri, atâtea vise, atâtea realizări… Iar în ceea ce-l privea pe Lazăr, aveau tot timpul să discute lucrurile astea mai târziu, negreșit că o să le discute, chiar dacă nerăbdarea, nerăbdarea nu-i părăsea niciodată.

IX

La douăsprezece fără un sfert Stein se despărți de ei, la fix trebuia să fie acasă, douăsprezece fiind ora când se lua în familia lui prânzul, precum la șapte se cina. (Peste o jumătate de secol, punctualitatea aceasta la principalele mese va rămâne neschimbată, dar totul va aluneca mai sus cu un ceas, după tendința vremurilor de a împinge ritmul diurn pornind de mai târziu și pătrunzând mai adânc în noapte. Chiar și peste un veac, în unele familii lugojene vor fi păstrate rămășițe ale unei astfel de ordini, deși vor fi privite de altele cu ironie.)

Ajuns în sufragerie și șezând pe locul său din capul mesei, în timp ce mânca supa, Stein începu să povestească peripețiile dimineții care tocmai se terminase:

— Atâta lume… Nu știu ce-o fi fost azi, dar atâta lume n-am mai văzut de când și-a adunat Eftimie Murgu țăranii. După ce am plecat de acasă, l-am întâlnit pe…

Erau frazele de început. Nu omitea nimic, nici o persoană văzută, nici un cuvânt rostit sau auzit. După ce termina, îi venea rândul soției sale să-și dea raportul, apoi nepotului care locuia la ei și, în sfârșit, povesteau și copiii toate întâmplările prin care au trecut. Servitoarea intra și ieșea cu castroane și tăvi, și o vreme Stein s-a frământat dacă este bine că slujnica aude tot ce a întreprins el și familia sa, dar își dădu seama că pauzele penibile care se nășteau atunci când se opreau din povestit la intrarea femeii în încăpere erau și mai neplăcute, mai suspecte chiar, așa că au hotărât să ignore cu desăvârșire amănuntul că nu erau chiar cu totul singuri, între ei.

Cu ocazia „rapoartelor sale“, Stein își lămurea, povestind, anumite lucruri, revenea la gânduri care îi fuseseră întrerupte dintr-un motiv sau altul și, nu în ultimul rând, găsea justificări pentru tot ce făcuse. Firesc, cele trei probleme asupra cărora a insistat mai mult în ziua aceea au fost: noile progrese pe care le-a înregistrat proiectul înființării Companiei Timișului și a Canalului Timiș—Bega, senzaționala mărturisire a lui Duma în legătură cu obârșia lui Lazăr (precum și concluziile ce se puteau trage de aici) și, bineînțeles, concertul pe care urma să-l dea în seara aceea Johannes Brahms, în funcție de răceala aceea blestemată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.