Plătiți pentru a salva democrația tolăniți în canapele

Finlanda a încercat experimentul venitului de bază universal timp de doi ani, în 2017 și 2018, pe un eșantion de 2.000 de cetățeni fără slujbă. Au primit câte 560 de euro pe lună. Rezultatul: oamenii au fost mai ”fericiți” fără serviciu, însă economia nu – prezumata reducere a șomajului nu s-a întâmplat.

Acum, în plină criză a pandemiei, experimentul urmează să fie făcut în cea mai puternică economie europeană, în Germania, pe un eșantion de 1.500 de persoane. Dintre aceștia, 120 vor primi câte 1.200 de euro pe lună vreme de trei ani. Venitul este puțin peste limita sărăciei în Germania. Experții vor compara rezultatele experimentului cu cele ale unuia paralel, în care restul de 1.380 de germani fără loc de muncă nu vor primi aceste sume. Studiul este efectuat de Institutul German pentru Cercetări Economice. Fondurile provin din 140.000 de donații private, informează Business Insider. Participanții la experiment vor completa chestionare despre starea lor emoționala și despre situația lor pe piața muncii, pentru a se vedea dacă venitul de bază universal are sau nu un impact semnificativ.

Rezultatele de până acum ale acestor experimente nu au fost deloc pozitive. Amintitul experiment din Finlanda s-a încheiat după doi ani și a dus la reducerea drastică a entuziasmului inițial al guvernului. În plus, solicitările pentru finanțarea pe mai departe a experimentului au rămas fără ecou.

În Statele Unite avem de-a face cu o poziție înverșunată la adresa acestui venit universal de bază. Sunt multe studii care contrazic ideea keynesiană cum că mai mulți bani în buzunarul oamenilor va duce la creștere economică. Sistemul asigurărilor sociale din SUA este considerat un ”semi-venit de bază universal”, iar el a ajuns să înghită aproape toți banii colectați prin taxe, ceae ce este cât se poate de rău pentru investițiile productive. În SUA, sistemul venitului de baza universal a fost propus de candidatul democrat la Casa Albă Andrew Yang.

Întorcându-ne la experimentul ce va f încercat în Germania, este intersant de notat ce declară șeful echipei de cercetători de aici, Jurge Schupp – că poate fi o soluție pentru ”salvarea democrației”. ”Oponenții susțin că venitul de bază universal îi va face pe oameni să nu mai lucreze și să lenevească în canapea, cu fast food și internet. Susținătorii spun că oamenii vor continua să lucreze, vor deveni mai creativi și vor salva democrația”.

”Aceste stereotipuri intră acum în simulările economice sub forma ipotezelor despre costurile și beneficiile unui venit de bază universal. Putem îmbunătăți situația dacă înlocuin aceste stereotipuri cu date empirice care să ducă la o dezbatere mai pertinentă”, spune Schupp.

Susținătorii unui astfel de sistem arată că:

  • Transparența acestor venituri va reduce mult din cheltuielile necesare acum pentru depistarea fraudelor cu ajutoare sociale;
  • Aceste venituri de bază universale pot înlocui sistemul complicat al asigurărilor sociale;
  • Beneficiarii vor fi stimulați să-și sporească veniturile angajându-se și nu vor intra în capcana beneficiilor sociale.

Criticii spun că:

  • Venitul de bază universal poate duce la inflație și, în loc să-i scoată din sărăcie pe beneficiari, nu va face decât să ridice limita sărăciei;
  • Reduce dorința de a munci;
  • Reducerea veniturilor supuse taxelor va reduce și capacitatea guvernelor de a acoperi alte cheltuieli, precum cele pentru sănătate.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

9 Comentarii

  1. He he ! Sa fi matale sanatoasa, mamaie Angelica, noi avem deja un neamt care taie frunza la ciini, pe bani inca si mai multi, deja de 5 ani ! … Si ce crezi, ca in tot timpul asta s-a sculat de pe canapea ? Asa doar, cam o data pe saptamina cind mai trece cineva, il sterge de praf si-l mai invirte putin cu cheia, ca sa injure la PSD …

  2. Nu e vorba aici de calcule tehnice de rentabilitate; venitul minim garantat are o alta chichita la baza, mult mai perfida: anume ca odata toti cetatenii dependenti de aceasta pomana a statului, ei vor fi siliti sa indeplineasca anumite criterii, cum ar fi scorul social cum e in China; cu alte cuvinte, venit garantat, dar in functie de obedienta fata de sistem.
    Este, oarecum, varianta ultra, ultima, a socialismului. Bani fara munca, in schimbul cooperarii.
    Cine e necooperant nu primeste nimic, sau ajunge in lagare pentru asimptomatici.
    Aceasta e realitatea din spatele eforturilor de a introduce smecheria venitului minim garantat, propus deja in Spania si iata, si in Germania (ne-am obisnuit deja cu faptul ca mai toate guvernele au aceleasi idei, identice, in acelasi timp- se numeste democratie si diversitate).

  3. Occidentul, de frica miscarilor de strada si acresterii delicventei au Institute de Studiere a Fericirii(happiness)si de studiere a bunastarii(wellness).de studierea calitatii vietii, si nu de ieri de alataieri..Toate ineptiile sunt propuse in experimente, pentru a putea orienta societatea democrata in a rezista cat mai multa vreme,cu bune si cu rele

  4. hunger games nu functioneaza eh…d-aia tre’ sa ne extermine la 500 milioane intai. la etapa 4 a „scenariului” ei se vor ascunde in buncare, iar noi vom fi exterminati precum gandacii.

  5. Prostii. Cabala globalista arunca cu bani in putorile tefeliste ca sa-i voteze doar. Cum s-a vazut acuma handicapatii astia functionali nu prea sunt buni de soldati, stau ascunsi ca sobolanii de frica sa nu ia „pandemia”. Macar la vot sa-i foseasca. Mai ramane si sa legalizeze iarba si sunt fericiti: bani degeaba, mancare din chimicale comandata cu uberul, un pic de iarba pentru psihic, feisbuci, netflix si alte cacaturi pentru conditionare si baietii sunt fericiti. Sa vezi numai cum pun stampila pe toate slugile tradatoare.

  6. Venitul minim garantat? Stiti cate acte si cate conditii trebuie sa indeplinesti ca sa beneficiezi de mucul ajutor de la stat cand nu ajungi la salariul minim, sau, cand esti in somaj, estu obligat sa prezinti corespondenta privind cautarea unui loc de munca, cel putin 4 mail-uri lunar. Nu e ca in Romania ajutoare tocmai puturosilor!

  7. Păi la noi nu stau toţi aleşii tolăniţi în fotolii, ba unele se tolănesc chiar pe canapele cu nişte colegi de partid, mai ales dacă-s şi ceva şefi ! Avem cazul ţurcanei care la citirea moţiunii nu s-a putut abţine să nu-i facă un semn indecent cu arătătorul lui Şică, nimeni altul decât cel care ne dezvăluia mai ieri că tipa are la bază nu doar studii la ruşi, ci şi tăvăleli pe canapele pe la alţi alogeni de pe-aici, aşa că gestul ei, un fel de muie parlamentară poate fi explicabil având în vedere că după cum arată, după una ca asta nu mai fluieră admirativ decât oala de presiune !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.