Politică pe sponci

Acum că globaliștii de dreapta poartă sâmbetele Chinei și Rusiei, Moreaugarin strigă cu o voce gâtuită, cam așa, eram dincolo de Siria… Vă mulţumesc, tigrilor! Cavalerii mei! Cetatea Vălurită Ideală va fi. Văzând că nu-l ascultă nimeni, lăsă păgubaş. Îşi scoase pumnalul şi începu să râcâie zidurile mângâind cu evlavie diamantele de lumină veche. M-am ţinut după el. S-a răstit la mine furios. Ce vrei?! Ce să fi vrut? Partea mea, vezi bine. El nici n-a vrut s-audă, a-nceput să urle.

Ani de zile am dorit nemurirea! Am căutat-o în iubirea unei femei! în van! Agatha nu era nemuritoare! Madam Brizard şi-a bătut joc de mine! Ai auzit de ea, soldăţoiule?! Nu, am zis eu ruşinându-mă un pic. Ce ştii tu? Eu am adus Mandhala! Am adus-o din India! Ştii de ce? Nu, am recunoscut eu bâţâindu-mă. Eşti un prefăcut, Bazar. Am cunoscut-o pe maică-ta. La fel era! Şi toţi cei din Adamville erau nişte prefăcuţi! Floarea spiritului?! Nicidecum! Nişte ticăloşi! Potlogari! Gargaragii!

Leneşi şi corupţi! Se-avântau după gloria deşartă! Înjurau guvernul dar ajunşi în scaun ministerial s-ar fi căpătuit pe ruptele! Îi judeci, Moreaugarin? Ai dreptu’ ăsta să judec oamenii?! Prostule! N-ai să ştii niciodată… Vrei să mai faci un experiment, ceva?! Așa l-am întrebat pipăindu-mi pieptul. S-a prins, ticălosu’. Dar râs în hohote. Să-i ucid, mi-a zis. S-o fac repede, repede, mi-a zis. Hai, nu te codi! Tu eşti începutul şi sfârşitul! Taci! Hai, Bazar! Asta e menirea ta! Trage, soldăţoiule! Încă o vorbă şi te fac harcea-parcea, l-am ameninţat în van dându-mă un pas ‘napoi. Curaj, Bazar! Fă-o! Se juca cu mine.

Voia să mă chirfosească cu raza lui cea verde. Voia să dea o lecţie soldăţoilor. Să nu-i mai poarte careva sâmbetele. Să-i conducă aşa cum avea el chef. Mi-a strigat, așa mi-a strigat. Poţi s-o faci! Hat, mă aşteaptă Absolutul Global! Eu sunt principiul lui unu care se multiplică! Uite-aşa striga Moreaugarin! I se zbătea o pleoapă. îi fierbea sângele în vine. Începu să scoată diamantele şi să le strângă cu o mână tremurândă. M-am repezit şi-am înfulecat unul. Moreaugarin a izbucnit în hohote de plâns.

S-a repezit să mă strângă de gât. Am slobozit o salvă de s-au cutremurat întinderile. Moreaugarin a făcut apoi un pas înapoi ştergându-şi sângele de pe buze. Am închis ochii şi-am slobozit în pumni de plumbi fierbinţi. Moreaugarin s-a prăbuşit. S-a zvârcolit preţ de câteva clipe mustind de sânge, S-a rostogolit de pe punte înroşind spuma valurilor. L-a luat o pală de vânt şi l-a risipit printre gheţuri. S-a spart în mii de cioburi. Cum coboram pe pasarelă, l-am zărit pe unul ieşind din nisip, era un mercenar rus sau american sau nigerian sau francez. A venit la mine şi, vorbind în dodii, mi-a spus de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea, Moreaugarin, cerul e roşu, o să fie vânt. Acum ce să vă zic? Ce-i cu Mandhala, cu Moreaugarin?

Niște închipuiri de-ale mele. Mandhala e o legendă asiatică îmbrățișată de globaliștii de dreapta. Globaliștii de stânga sunt ăia care-i țin partea lui Moreaugarin. Cine e Moreaugarin? Un aventurier, un mercenar. Îl angajează care cum vrea. Îl poți găsi în războiul din Siria, în înghesuiala din Canalul Panama, pe Wall Street, deghizat, cu baston cu măciulie de argint și cu joben. Sau credeați că politica globalistă e o chestie din asta la mintea politicienilor dâmbovițeni?! Dar nu! Ăștia din urmă sunt niște papițoi nenorociți, nu-i ia nimeni în seamă. Ăștia fac politică pe sponci, vai de capul lor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

5 Comentarii

  1. Scumpa mea cu genunchi de Oskar. Am facut o vizita in Ukraina. Stateam asa pasiv, cum stau de obicei in vizitele externe si neobservat de nimeni, cand il aud pe ambasadorul Serbiei ca-i adresează omologului sau din Belarus urmatorul mesaj verbal: alea iacta est, adica: aleea iacilor este la est. Il sun pe ambasadorul nostru, care ma insotea in vizita, si-i transmit sa ma caute urgent. Ma gaseste obtuz de obosit intelectual de conjuncura creeata de existenta. In ritm de pas cu pas, intr-o Europa educata de mine antitanc, îl pun la curent alternativ cu situatia. El se manifesta cutremurat de electrocutat, dar il linistesc descifrandu-i mesajul: rusii vin pe Aleea cu iaci”, cu motorizate blindate. Nu ar fi cazul sa anuntam comandamentul NATO?, zise ambasadorul care simtea ca era asemeni domnisoarei Mharple, adica pe urmele destabilizatorilor Europei. Asteapta, ii zic, celalalt i-a raspuns: Aquila non capit muscos, adica Aqvila nu are copite si nu musa. Prin urmare nu consider ca e cazul ca sa ne impacientam. Sunt sigur ca sub camuflajul noptii, trupele rusesti se vor indreata spre granita Ukrainei, dar nu o vor ataca, fiindca daca aqvila nu are copite si nu musca e doar un exercitiu de imagine. Domnule presedinte, zise ambasadorul, in atare conjunctura de idei cu aspect latin dar nu american, noi, adica eu si dumneavoastra, cum ne vom plasa? Eu zic sa stam pe linia de tusa si sa vedem din ce parte bate vantul corectitudinii politice. Asta nu e tot, zic eu. Asculta ce i-a raspuns o voce, care statea ascunsa dupa un ficus si caruia nu am reusit sa-i identific genul fluid fiindca avea un aer cazon adica de ocazie. De gustibus non est discutandum, adica cu busturile nu e de discutat.

  2. Situatia e grava, domnule presedinte, imi zice ambasadorul. Astia ne considera precum statuile, adica decor. Inerti si grei de cap si nu vor sa discute cu noi, ci doar sa ne puna in fata faptului implinit, adica ajuns la maturitate. Domnule presedinte, suntem pe sponci, adica pe terminate, ma informa ambasadorul. Fi serios cetatene. Tot de la ei am auzit ca Hanihal ad portas, adica hanibal are portal cu portgbagaj. Prin urmare, considera ca ceea ce discuta ei e un scenariu stintifico fantastic ca sa ne induca in eroare materiala si sa cadem in plasa lor de pescari care sunt alaturi de rusi si nu de noi, cei educati si occidentalizati de catre tabara neomarxista a identitatii de gen. Sa-l cautam pe Gioana, sopti ambasdorul. Stai, zi eu, sa le dam un bobarnac figurinelor anoste care ne considera ei pe noi subdezvolti si oligofreni. Stiu un proverb latin: Carpin dineu, adica carpiti la dineu. Zis si facut. Ne apropiem de ei, si-i zic ambasadorului nostru: carpin dineu. Ambasadorul Serbiei ma priveste uluit si-mi raspunde: mai panarama inculta, se spune carpe diem, adica traieste clipa, dupa care cei trei au inceput sa rada in hohote. L-am privit cu aroganta mea superioara, mi-am trantit masca de podea si i-am zis, asa ca de la obraz la obraz: Ad multos anus nihili. Bravo barbate. Asa trebuie sa procedeze un adevarat om de sta si de naveta. Dupa acel incident , sa stii ca majoritatea diplomatilor care treceu pe langa mine imi zambeasca complici. Ma simtrem flatat. Inseamna ca auziusera de replica taioasa pe care le-o adresasem complotistilor.

  3. Mie, domnule Bufnila mi-au cazut la inima versurile urmatoare ale lui Eminescu:
    ,,Ici si colo a ei haina s-a desprins din sponci s-arata
    Trupul alb in goliciunea-i,curatia ei de fata”
    Acu’ ce sa zic? Poate aveti dreptate ca si politicii ii cazu haina de pe sponci si isi arata trupul ei hidos!. Dar, cum se vaita Bratescu-Voinesti intr-o scriere de-a lui:,, uite, eu acasa mananc pe sponci, mai nimic” privesc pregatirile de razboi ale armatei lu’ Sile Dancu si, cum Creanga imi susoteste la ureche:,, Cum treci Siretul,apa-i rea si lemnele pe sponci”, ma cam taie plansu’ de Romania esuata! Dar daca trecem Prutul? intreb eu? Creanga se face ca ploua si lasa politica pe sponci ! Sa fiti iubit!

  4. Ah, politca pe sponci în Europa Unită! Uite, să vezi! În sfârșit, când credeam că am găsit răspunsul, iata, m-am încurcat și mai rău, văd acum două luni pe cer! Și soarele e verde. Verde? Întocmai. Verde, verde. L-or fi pictat impresioniștii așa, din nou, poate postmoderniștii. Saul Bellow îmi zice ceva despre Teoria Romanului dar eu dau din umeri, hai că m-am săturat, îl strig pe Balzac, vino dom’le și lămurește lumea cum e cu romanul ca specie ficțională. Balzac se uită la mine cruciș. Deschid fereastra, căldura verde mă cuprinde în brațele ei. I-aș trage niște pumni lui Vogoride, numai să pun mâna pe el, praf îl fac, ai să vezi. Se zvonește că vagonul cu numărul 2017 are necazuri cu frânele, așa sunt și vagoanele cu numerele 2010, 1966, 1924, 1988. Trecem de Torino, carbonarii trag cu flintele în noi, în nori, în niște pterodactili aduși de la Hollywood pentru niște efecte de pliant turistic răsuflat, Brad Pitt se ia la harța cu Johnny Deep, discurile de platină ale lui Vangelis sunt pricina lor. Eu mă duc după conductorul blondiu, dom’le îi zic, s-a cam dus toată tevatura, nu mai are haz, el râde, chiar ai crezut? Da, am crezut. De ce să nu cred?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.