„Polyphnic” şi Adrian Borda inaugurează „The Art of Living Gallery”

Bucureştiul are de curând un nou spaţiu destinat artelor vizuale, The Art of Living Gallery. Plasată în centrul Capitalei, la parterul clădirii-monument istoric, concepută de arhitectul francez Albert Galleron, în Strada Georges Clemenceau nr. 2, noua galerie a fost inaugurată cu o expoziţie monografică Adrian Borda, alături de operele acestuia fiind expuse şi instrumente muzicale premiate la Concursul internaţional de instrumente cu corzi de la Cremona, prezentate chiar de către creatorul lor, maestrul lutier Francisc Marius Gyorke.

Vernisajul a dăruit publicului şi un moment muzical, susţinut de violonistul Mircea Dumitrescu, întregul eveniment fiind pus sub semnul Festivalului Internaţional George Enescu.

Swan Lake

De altfel, cu aceeaşi ocazie, a fost lansat un număr special al revistei bilingve trimestriale The Art of Living, realizat împreună cu organizatorul Festivalului Enescu, Artexim. Apărută în condiţii grafice şi tipografice remarcabile, revista cuprinde o serie de interviuri cu muzicieni de marcă sosiţi la Bucureşti, cum ar fi Sir Simon Rattle, Zubin Mehta, Patricia Kopatchinskaja, Yuri Temirkanov, Murray Perahia, Sarah Nemţanu,Vlad Stănculeasa, pentru a aminti numai câţiva dintre ei. Vechi cronici de concert, semnate de Emanoil Ciomac, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian, Anton Holban, George Călinescu, şi două prezentări ale unor înregistări enesciene completează acest număr dedicat muzicii. Nu în ultimul rând, merită semnalat articolul lui Bogdan Munteanu privind construirea unei noi săli de concerte în Bucureşti.

Sunflowers

Dincolo însă de inserarea în actualitatea muzicală a momentului, Galeria, care vizează declarat publicul educat, cunoscător şi pasionat de cultură în general şi de artă plastică în particular, îşi propune organizarea unor expoziţii monografice sau de grup ale artiştilor contemporani din România, dar şi o deschidere către culturile occidentale.

Curatorul, dr. Ana Negoiţă, afirma că “echipa managerială şi curatorială şi-a propus să aducă în lumea galeriilor bucureştene acel element de altceva care face diferenţa prin eleganţă, fair-play, profesionalism şi creativitate”.

Life Is a Dance in the Rain

Titlul expoziţiei lui Adrian Borda, Polyphonic, nu este neapărat o aluzie la marele eveniment muzical bucureştean, el acoperind mai ales universul conceptual şi plastic al pictorului. Călătorind cu dezinvoltură între hiperrealism şi suprarealism, cu citate din epoci mai îndepărtate ale istoriei picturii, cum ar fi arta olandeză a secolului al XVII-lea, Adrian Bordea construieşte o lume atrăgătoare şi bizară în acelaşi timp, din care nu lipsesc nici dramatismul, dar nici ironia şi umorul subtile.

Intensity

Se întâlnesc în expoziţie lucrări în care manifestul suprarealiştilor, filtrat prin optica esteticii contemporane, apare în lucrări ca Swan Lake, combinaţie dramatico-umoristică între o balerină şi o maşină de cusut.

Într-un lan de Floarea soarelui, hiperealismul plantelor este oarecum contrazis în ansamblul compoziţiei de cerul învolburat, ameninţător, un fel de tornadă în formare, remarcabil rezolvat din punct de vedere pictural.

Rebirth of a Myth

Uneori, compoziţiile lui Adrian Borda sunt statice, ca nişte decupaje dintr-un context mai larg, cu tentă aparent publicitară, ca în Intensity. Alteori, mişcarea corpului omenesc, subliniată de vibraţia aproape impresionistă a fondului, cu reflexele luminii pe asfaltul ud, primeşte, prin titlu, un citat cultural venit din alte arte, iar prin elementele componente, din nou, o transparentă aluzie la suprarealism (Life is a Dance in the Rain).

Darkest Star

Adrian Borda creează un imaginar propriu, la jumătatea drumului între fantastic, teatral şi realitate. Personajele devin hibrizi între om şi animal fantastic (Rebirth of a Myth), alteori mitul prilejuieşte o puternică simfonie cromatică într-o pensulaţie gestualistă (Saint George). Masca relativizează teatral, dar, de data aceasta, cu o notă dramatică sentimentele omeneşti (Artist in Love), marioneta, amintind ca structură de banda desenată, ne aduce în lumea caricaturizată a emoţiilor pline de adrenalină ale prezentului (Darkest Star), iar Serenade with Strings devine o călătorie în lumea calmă şi ordonată a maeştrilor naturii moarte olandeze, calm şi ordine relativizate de imaginaţia pictorului de azi.

Saint George

S-ar părea că artistul privilegiază mariajul între conştient şi subconştient în alcătuirea imaginilor sale. De altfel, într-un interviu apărut cu ceva timp în urmă, mărturisea: “Prin pictură vreau să creez o poezie vizuală, scene în care să transform fenomenul obişnuit şi eternul mister al vieţii în ceva extraordinar. Din acest motiv folosesc imagini arhetipale care izbucnesc din subconştientul meu. Cred că picturile mele sunt ferestre care îl trimit pe privitor în interiorul propriei sale minţi, îl determină să aibă propria percepţie a ceea ce vede”.

Născut în 1978 la Reghin, cu studii la Facultatea de Arte Plastice şi Design, a Universităţii „George Enescu” din Iaşi, Adrian Borda a expus de mai multe ori la Târgu-Mureş, Iaşi, Reghin şi Eindhoven – Olanda, iar lucrările lui au ajuns, din expoziţii sau din vânzarea pe eBay, în colecţii particulare din toată lumea: Statele Unite ale Americii, Ungaria, Canada, Franţa, Elveţia, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Belgia şi Grecia.

Serenade with Strings

Alegerea lui Adrian Borda pentru inaugurarea noii galerii nu este, desigur, întâmplătoare. Ea răspunde dorinţei curatorului de a capta un public divers, cu niveluri de instrucţie artistică diferite, marcate mai ales de vârstă, dar şi de preferinţele pentru zone disparate ale istoriei artei.

Intenţiile programatice sunt mărturisite de dr. Ana Negoiţă: „Credem şi ne asumăm mesajul artistic al celor pe care îi reprezentăm, iar evenimentele dedicate care se vor desfăşura în galerie vor respecta nivelul de exigenţă impus. Ne dorim interlocutori cultivaţi, creativi care să ştie să aprecieze eleganţa şi clasicul, dar care în egală măsură sunt deschişi către avant-gardă. Dorim să prezentăm o serie de proiecte realizate de către artişti tineri, dar şi artişti consacraţi integraţi într-un program curatorial coerent care respectă viziunea galeriei despre rolul şi impactul artei: Arta reprezintă la nivel simbolic stadiul evoluţiei unei anumite societăţi aşa cum acesta este redat de către cei mai fini observatori ai ei – ARTIŞTII. Arta plastică este extensia vizuală a bucuriilor, conflictelor, ideilor, credinţelor sau revoltelor pe care umanitatea le trăieşte în anumite perioade de timp şi spaţii geografice”.

Galeria în sine oferă o seamă de oportunităţi, nu numai prin plasarea ei în zona ultracentrală, dar şi prin împărţirea spaţiului, diferit de sălile rectangulare cu care suntem obişnuiţi, ceea ce poate prilejui scenografii interesante, care să pună în valoare atât lucrările, cât şi un eventual discurs expoziţional inspirat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.