Poolouri, adică Paranoia Schwartz (4)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2012

Nisipul

Bătrînul laureat al premiului Nobel, pe cînd se plimba într-o seară pe malul mării, fu oprit de un tînăr:

– Iertaţi-mă, vă rog, nu sînteţi atît de amabil să-mi împrumutaţi ziarul dumneavoastră?

– Ce nevoie ai de el? Îl întrebă bătrînul savant.

– Aş vrea să pun puţin minereu pentru probe.

Tînărul, doar în costum de baie, avea cămaşa transformată într-un fel de sac pe care-l umpluse cu nisip.

– Dar văd că ai luat deja o cantitate considerabilă din ceea ce numeşti dumneata minereu.

Tînărul îl privi cu tristeţe:

– Păcat! Aş mai fi avut nevoie de puţin! Îşi luă legătura şi se pregăti să plece.

– Dar ce fel de minereu e ăsta?

Celălalt dădu din umeri cu un gest ce voia să spună: “Tot n-ai înţelege…”.

– Dacă ai neapărat nevoie… Bătrînul îi întinse ziarul.

Luîndu-l cu lăcomie, tînărul deveni mai volubil. În timp ce confecţionă din el o pungă, zise:

– Ştiţi, eu am nevoie de mult minereu. Profanii îl numesc nisip. Habar n-au ce conţine acest “nisip”.

– Dar de ce ai nevoie de atît de mult… nisip?

– În probele mele, întîmplarea este redusă la expresia ei minimă. Cîte lucruri nu se vor face din acest… nisip, cum i-aţi spus dumneavoastră. Păi, toată cultura noastră a pornit de la nisip: de la piramide pînă la blocurile din ciment şi sticlă…

– Ei, nici piramidele şi nici blocurile nu sînt chiar din nisip…

Dar tînărul zîmbi politicos:

– Nu vă pricepeţi, nu vă puteţi pricepe…

– Şi ce vrei să faci dumneata cu nisipul?

– Multe… Lucrurile de care are nevoie omul: case, haine, mîncare şi sculpturi.

– Mîncare?!

Dar tînărul nu-şi mai luă timpul să-i răspundă. Îşi luă repede poverile şi fugi, în vreme ce din partea cealaltă a plajei se apropiau cîţiva oameni. Strivindu-şi pălăria între degete, unul dintre ei zise:

– Sperăm că nu v-a deranjat prea tare Gough.

– Cine-i Gough?

– Tînărul acela care fuge. Cel cu care aţi vorbit. Zilnic care cîţiva saci de nisip în sat. A murdărit totul. E nebun, săracul, însă nu produce nimănui nici un rău…

– Şi ce face cu nisipul?

– Săracul… A umplut totul cu el. Noi aruncăm din cînd în cînd ceea ce strînge Gough, atunci cînd se strîngea prea mult, dar, ştiţi, avem şi noi treburile noastre. El…

……………………………………………………………..

A doua zi, seara, în timp ce sătenii curăţau străzile, cînd îl văzu de departe pe Gough, bătrînul laureat al premiului Nobel agită ziarul în aer.

– În fond, de ce nu şi de mîncare?

Apoi, în linişte, îi întinse lui Gough ziarul, iar acesta îl transformă, cu grijă, într-o pungă.

“Veţi fi ca zeii, ştiind binele şi răul”. – (Septuaginta, Gen. 3, 5.)

Aparatul de ghicit viitorul

– O! De-aş fi ştiut dinainte!…

S-a auzit de prea multe ori această frază, aşa că s-a introdus – cu titlu experimental – ca oamenii să ştie cu exactitate ce se va întîmpla cu ei în continuare.

Pe Gough această noutate l-a surprins cu totul nepregătit. Tocmai îşi punea galoşii, cînd îl străfulgeră gîndul că după masă va fi un soare plăcut, însă că va regreta acest lucru. Aşa că îşi lăsă galoşii acasă şi, pînă la amiază, răci zdravăn. Şi bineînţeles că regretă.

Finch, în schimb, află că va pierde meciul prin K.O., aşa că primi resemnat regretele amicilor în cabină. Boxase mai timorat ca oricînd, dar ce să fi făcut? Trebuise să urce în ring.

Gough simţea că nu poate lua lucrurile atît de uşor. El era pătruns de simţul răspunderii, era tată a trei copii, lucrase din greu pentru situaţia la care ajunsese. Acum, că i se oferise şansa de a şti ce i se va întîmpla în continuare, trebuie să fie de zece ori mai vigilent. Şi alţii aveau această şansă.

Hotărî s-o ia metodic: anticipă mersul pieţii, dar, pînă la urmă, cumpărăturile zilnice tot ca de obicei trebui să le facă, adică de atît de cît avea nevoie. Şi ce dacă ştia că pîinea se va scumpi. Nu putu să cumpere pîine pentru o lună înainte. Se căzni mult, dar sfîrşi prin a trebui să abandoneze orice proiect de a trage foloase de pe urma aflării acestei ştiri. Apoi îşi bătu capul cum ar putea profita între-adevăr: evenimente erau puţine în viaţa sa şi nu se anunţau mai multe nici pentru anul următor (anticiparea viitorului fusese introdusă vizînd mereu doar cîte un an). E drept, un verişor va avea un accident mortal de maşină, dar facultatea de a anticipa le fusese dată tuturor; n-avea rost să se agite şi pentru verişorul lui. Îl sună, totuşi, la telefon pentru a-l preveni. (Dar ce folos? Peste cîteva luni primi scrisoarea îndoliată: verişorul lui nu plecase în ziua aceea cu maşina, dar, trecînd strada, fusese călcat de un automobil ce depăşise cu mult viteza legală… Însă toate astea s-au întîmplat mult mai tărziu.)

La început, oamenii încercară să lupte, dar Gough observă că îşi distrug doar nervii. (În această privinţă, pe măsură ce trecea timpul, anticipa un buletin medical tot mai întunecat.)

Nici măcar copiii săi, cei ce-şi puseseră cele mai multe speranţe în introducerea cunoaşterii viitorului, nici măcar ei n-au putut trage nici un fel de foloase de pe urma acestui lucru. Îi străfulgeră pe toţi trei gîndul că vor promova clasa şi, ca atare, hotărîră să nu mai înveţe nimic. Doar că fură mereu prinşi cu temele nefăcute şi obligaţi, de fiecare dată, să rămînă peste program, spre a le recupera. După o vreme, putură constata că-şi pierd mult mai mult timp ca înainte în faţa caietelor.

Nici meciurile, nici cărţile, nimic nu mai oferea surprize. Oamenii se necăjeau anticipat sau se plictiseau.

Atunci, Gough se duse la bătrînul său învăţător, omul cel mai înţelept pe care îl cunoştea, şi-l întrebă ce să facă.

– Fă-te că nu ştii nimic! Încearcă să ignori că eşti la curent cu cele ce se vor întîmpla.

Gough se strădui să-l asculte şi observă că acest lucru îl ajută în cel mai diferite situaţii. Şi, cînd observă că nu strică să nu ai habar de ceea ce se va întîmpla, se strădui să facă abstracţie de cele pe care le ştia dinainte şi, pînă la urmă, nici  nu mai avu această calitate. (Gough era un precursor.) O ducea de atunci mai bine decît ceilalţi şi lucrurile i se păreau că au iarăşi un rost.

Apoi, s-a introdus, cu titlu experimental, ca oamenii să nu ştie cu certitudine înainte ce se va întîmpla.

“Urcuşul spre ştiinţă e greu.” – (Pindarus, Olimpia.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.